sâmbătă, 30 aprilie 2011

Legile lui Murphy (partea a cincea)


Nu cerceta aceste legi...

71. Examenele vor conţine întotdeauna întrebări care nu au fost discutate în clasă.

72. Orice student care obţine nota nouă, va considera că merită de fapt zece.

73. Studenţii care obţin nota 10 vor spune că profesorul este o somitate.

74. Aleile din campus nu sunt niciodată cea mai scurtă linie între două puncte.

75. Cu 5 minute înainte de pauză, un student va pune o întrebare care necesită un răspuns de 10 minute.

76. Dacă un curs cere o pregătire prealabilă, studentul nu o are.

77. Spaţiul pentru birourile şi salariile administratorilor facultăţilor sunt invers proporţionale cu cele ale profesorilor.

78. Studenţii uşor surzi vor avea instructori care mormăie.

79. Într-o zi ploioasă, sala pentru cursul următor este la trei clădiri distanţă.

80. Când un student îşi pregăteşte perfect seminarul, asistentul nu-l va verifica.

81. Toate orele de matematică încep la 8 dimineaţa. La fel şi filmele.

82. Dacă un student trebuie să înveţe, va pretinde că acel curs este inutil.

83. Dacă prezenţa este obligatorie la un examen planificat, vor fi mulţi absenţi. Dacă prezenţa este opţională, la examen vor apărea persoane pe care nu le-ai mai văzut niciodată înainte.

84. Posibilitatea de a întâlni pe cineva cunoscut creşte atunci când eşti cu cineva cu care nu vrei să fii văzut.

85. La orice spectacol, cei care au locuri în mijlocul fiecărui rând ajung ultimii.

86. Oamenii cărora le este greu să plătească chiria plătesc chiria. Cei cărora le este uşor să plătească chiria îşi vor construi locuinţe şi vor fi proprietari.

87. Frumuseţea are grosimea pielii, dar urâţenia ajunge pînă la os.

88. Produsul pe care l-ai ochit într-un raft va fi cumpărat de persoana din faţa ta.

89. a. Dacă vremea este potrivnică, prezenţa enoriaşilor la biserică va fi scăzută.
      b. Dacă vremea este frumoasă, prezenţa enoriaşilor la biserică va fi şi mai scăzută.
      c. Dacă nu sunt suficiente cărţi de rugăciuni, prezenţa aceloraşi enoriaşi la aceeaşi biserică va fi întrece orice aşteptări.

90. Când o problemă dispare, oamenii care lucrează la rezolvarea ei nu dispar.

vineri, 29 aprilie 2011

LADY DIANA


Astăzi are loc cea mai aşteptată nuntă a anului, cea a Prinţului William cu Kate Middleton. Este un moment istoric pentru Familia Regală din Marea Britanie. LADY DIANA va lipsi de la acest eveniment foarte important din viaţa fiului ei.


joi, 28 aprilie 2011

Cugetări despre gurmanzi


"Să deguşti un vin minunat, original, îndelung îngrijit, adus cu tot tacâmul în micuţa-i învelitoare de nuiele; să răsuceşti aripa vreunei prepeliţe durdulii, să simţi topindu-ţi-se pe cerul gurii vreun pateu zemos din peşte împănat cu trufe; mulţi oameni îşi zic pe şoptite că heruvimii şi serafimii sunt cu mult mai puţin fericiţi, şi n-ar da starea în care li se află papilele gustative pe toate cântările îngereşti."
H. TAINE

"Gurmanzii se plângeau de mesele lui Napoleon spunând că încep târziu şi se sfârşesc foarte devreme."
FR. MASSON

Un mare senior incult, văzându-l într-o zi pe Descartes la o masă îmbelşugată, îi zise: "Ei bine! Şi filozofii consumă delicatese?" "De ce nu? îi răspunse acesta. Vă închipuiţi oare că natura a făcut lucrurile bune numai pentru proşti? "
RECUEIL

"Mi s-a povestit că atunci când suedezii au ocupat Praga, s-a prezentat la Carol al X-lea o brută vorace spunând că poate mânca un porc crud. Generalul Konigsmarck, auzind aceasta, îi spuse regelui că omul este vrăjitor şi ştia să facă, prin farmece, să pară drept lucru real ceea ce de fapt nu era decât o iluzie! - Omul, supărat de această necredinţă, îi spuse regelui să ordone ofiţerului să-şi scoată sabia şi pintenii, ca să-l mănânce de viu. Acest lucru îl îngrozi în aşa măsură pe Konigsmarck, încât plecă de-acolo în grabă. Prefera să sufere un pic de ruşine decât să fie convins, în dauna propriului său corp, de groaznica poftă a acestui mâncău."
OXENSTIERNA

"Cardinalul Bibbiena are drept bufon un călugăr cerşetor, Mariano, mâncău cumplit, care înfulecă dintr-o dată un porumbel fiert sau fript şi care poate înghiţi, se spune, patruzeci de ouă şi douăzeci de pui."
H.TAINE

Recomandări: MelaniaAlmAliceCostinCarmenClaudiaDanFlorinC.L.M.,
 Bianca, Lillee, GabiTeo, ScaieţinaDanaCameliaAnnyaSophieIrinaLumiMihaiFata care aduce ploaiaSchtielAnderaMaria,  GerhaldAlinaEugenŞtefanZoltyInvizibilulAndreea,RareşCristi,  Rârâitu'Cristi Rârâitu'.

miercuri, 27 aprilie 2011

Miercurea fără cuvinte (Wordless Wednesday) - 2





Photos License: Copyright All Rights Reserved
Grădina Botanică Bucureşti, 24 aprilie 2011
SURSA FOTO (TELEFON MOBIL) - Cristi Milla

"Miercurea fără cuvinte", serial blogosferic iniţiat de Carmen.

marți, 26 aprilie 2011

Să râdem împreună!



Râsul este sănătos!

Animalele pun întrebări lui Dumnezeu. Întreabă elefantul:
- Eu de ce am pielea aşa groasă?
- Ca să te apere de toate, de exemplu nici ţânţarul nu te poate pişca.
Întreabă girafa:
- Eu de ce am gâtul aşa de lung?
- Aşa ajungi la frunzele care se află la mare înălţime.
Găina nervoasă:
- Nici nu încerca să-mi explici, ori oul îl faci mai mic, ori gaura mai mare.

În curtea ţărănească, una dintre găini a ouat un ou de jumătate de kilogram.
- Ne spui şi nouă cum ai reuşit? o întreabă celelalte găini.
- Secret de familie.
- Proiecte pe viitor?
- Voi oua un ou de un kilogram.
Îl întreabă şi pe cocoş cum au reuşit.
- Secret de familie.
- Şi care-ţi sunt proiectele pe viitor?
- Să pocesc mutra struţului.

Ursul merge prin pădure. Îl întâlneşte pe iepuraş şi-l întreabă:
- Iepuraşule, nu vrei să vii cu mine să ne dăm cu motocicleta?
- Ba da, răspunde iepuraşul şi se urcă pe motocicletă. Merg cu optzeci de kilometri la oră, când ursul îl întreabă:
- Iepuraşule, nu ţi-e frică?
- Nu.
Merg cu o sută la oră. Ursul îl întreabă din nou:
- Iepuraşule, nu ţi-e frică?
- Nu.
Se opresc, iepuraşul merge acasă. A doua zi, vine cu motocicleta lui, o Honda.
- Haide, ursule, acum te plimb eu cu motocicleta!
Merg cu o sută cincizeci. Iepuraşul îl întreabă:
- Nu ţi-e frică?
- Nu.
- Mi-e mie, spune iepuraşul, nu ajung la frână.

luni, 25 aprilie 2011

La farmacie

Pe la ora 7 dimineaţa sună telefonul: Ţârrrrr!!! Ridic repede receptorul să răspund, nu ştiam cine insistă la o oră aşa de matinală... La telefon era Madame Getuţa, o vecină de-a noastră care m-a rugat să mă duc până la farmacie să-i cumpăr nişte medicamente.

- E ceva grav?, o întreb.
- Nu, zice dânsa. Doar să-mi iei nişte pastile pentru cap, stomac, intestin, vezică biliară şi astenie de primăvară.
- Păi să sunăm la medicul de familie sau la Salvare, zic eu, neştiind ce s-a întâmplat...
- Nu, nu am nimic grav, doar că am mâncat nişte miel bârsan cu tort de ciocolată şi vreau să îmi fac un stoc de pastile, aşa pentru orice eventualitate, zice dânsa.

Ştiind că n-o scot la capăt cu Madame Getuţa şi să scap mai repede i-am spus că într-o oră îi aduc medicamentele. Sunt pe bulevard vreo 15 farmacii în apropierea blocului nostru... Le-am luat la rând, am găsit una cu program non-stop, am sunat la sonerie şi a apărut un chip bălai, angelic, adormit care m-a întrebat ce doresc.

- Păi, un analgezic, ceva pentru diskinezie biliară, migrenă, colită, un antivomitiv şi nişte multivitamine, zic eu.
- Vitamine asociate cu multiminerale? mă întreabă tânăra domniţă, blondă, dulce şi suavă ca o garofiţă.
- Care credeţi dumneavoastră că sunt mai bune, îi spun.
- Româneşti sau străine?
- Româneşti, zic. Că au aceleaşi substanţe active ca medicamentele din import (m-am dat şi eu mare ca să nu mă creadă chiar aşa habarnist...).
- Pentru copii sau pentru adulţi?
- Pentru adulţi, zic.
- Dumneavoastră vă trebuie medicamentele?, mă întreabă simpatica făptură. Cred că m-a văzut cam nedormit cu ochii ei verzi...
- Nu, o vecină vrea să-şi facă provizii, aşa, preventiv... N-a terminat încă toată mâncarea din frigider. De fapt are o combină frigorifică cu capacitate mare şi vrea să aibă o săptămână fără probleme medicale. :)

După ce m-a descusut bine câteva minute, mi-a adus o punguţă colorată frumos, plină cu medicamente. Pilulele au costat aproape 70 de lei. Am plătit, am luat în grabă punga şi bonul şi fuga la Madame Getuţa...
În lift, mă uit pe bon şi constat că domnişoara trebuia să îmi dea rest 1 leu. Nu-i nimic, farmaciştii sunt cei mai corecţi. Întotdeauna dau restul exact. O fi fost obosită fata după sărbători. Miercuri, iar mă duc la farmacie... :))

Horatiu Malaele - La farmacie (Emil Brumaru)



duminică, 24 aprilie 2011

HRISTOS A ÎNVIAT!

V-aţi trezit? Aveţi grijă cum vă daţi jos din pat, uşurel, să nu vă cadă greu mâncărica...Mielului i-ar părea rău dacă păţiţi ceva neplăcut...Un prieten mi-a zis că a cumpărat un curcan! Şi curcanii ne susţin în această perioadă, au cărniţa mai sănătoasă...Să ne trăiască toate zburătoarele! Aşa, uşor, mergeţi la fereastră, inspiraţi adânc, expiraţi...cu fereastra deschisă, of course...Nu începeţi să fumaţi de dimineaţă! Ciocniţi mai întâi ouăle! Le-aţi ciocnit? Bravo!

Faceţi plimbări lungi, să se aşeze bucatele bine în stomăcel, cu jogging-ul mai uşor azi ...Mai consumaţi şi câte un ceai, nişte apă plată, Fetească, Murfatlar, depinde de preferinţe...Drobul este micuţ, dar e consistent. Nu vă lăsaţi păcăliţi! Friptura de miel, cârnaţii, mămăliguţa, sarmalele, cozonacii, tortul, checul, crema de zahăr ars...trebuie servite cu măsură. Fiecare persoană cu capacitatea ei de stocare în burdihan...Fructele şi legumele ne fac ziua mai plăcută. În caz de urgenţă sunaţi la 112!

Hristos a Înviat!


joi, 21 aprilie 2011

Paşte fericit!

Fie ca Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului să vă aducă lumină, pace în suflet şi numai bucurii! Paşte fericit tuturor celor care mă urmăresc, comentează şi vizitează blogul meu!

  ALEX MAZILU,   Achilianu,   ALICE,   Andera Y,   ANDREEA,  Alm,   ALECU RACOVICEANU,   Alice DianaALLEX RADUAnnyACOSTIN,   Irina,   CHINEZU,   Camelia,   DAN,   Dana,   BIANCA,   Elena,   C.L.M.,  Claudia,  EUGEN,  FlorinGABIInvizibilulIRINA MIRELA,   Lumi,   FATA CARE ADUCE PLOAIA,   Gerhald,   ŞTEFAN,   Mihai,   RAREŞ,  MelaniaTEO NEGURĂ,  ShamanSOPHIELylleeTRAIAN,   Piticu,   SORINA,   Pandora's,   SORIN,   Minoki,   TURAMBAR,     Simona TacheCRISTINAOlesea PlopCARMENIuliaSCAIEŢINA,   ZTB.ROSchtielANA USCA, Vania.

Katy Perry

Enjoy!

Legile lui Murphy (partea a patra)


Sursa foto

Nu cerceta aceste legi...

51. Ori de câte ori un sistem devine unitar şi complet, vine cineva şi descoperă ceva care ori desfiinţează sistemul, ori îl modifică, făcându-l de nerecunoscut.


52. Experimentele trebuie să fie reproductibile; ele trebuie să eşueze toate la fel.


53. Un teanc de date este folositor: indică faptul că ai lucrat.


54. Importanţa experimentului este direct proporţională cu echipamentul pe care l-ai ruinat.


55. Când lucrurile merg bine, cineva va face, în mod inevitabil, un experiment dăunător.


56. Deficienţele nu se vor arăta niciodată în timpul experimentelor.


57. Aceia care nu studiază istoria îi vor repeta greşelile. Aceia care o studiază, vor găsi alte căi de a greşi.


58. Niciodată să nu încerci repetarea unui experiment reuşit.


59. Dacă anumite rezultate nu sunt conforme cu teoria, ele trebuie ignorate.


60. Un expert este cineva venit din alt oraş.


61. Orarul va fi astfel stabilit încât fiecare student să piardă maximum de timp între ore.


62. Când, întâmplător, poţi să-ţi programezi două ore una după alta, ele se vor ţine în săli aflate la capete diferite ale clădirii.


63. Un curs pregătitor pentru cursul dorit va fi programat în semestrul următor cursului dorit.


64. Când îţi revezi notiţele înaintea unui examen, cele mai importante vor fi ilizibile.


65. 80% din examenul final se vor baza fie pe unicul curs la care ai lipsit, fie pe singura prelegere pe care nu ai (re)citit-o.


66. Dacă ai un examen cu cărţile deschise, îţi vei uita cartea acasă.


67. Universitatea este un loc unde oamenii cu principii sunt mai numeroşi decât cei cu valoare.


68. Dacă eşti sigur pe tine, după ce tocmai ai încheiat un examen, este pentru că nu ştii de ajuns ca să-ţi dai seama că nu poţi fi sigur de nimic.


69. În timpul unui examen, bateria calculatorului de buzunar se va termina.


70. Dacă un singur loc de parcare mai este disponibil, în acelaşi timp va sosi acolo şi examinatorul.

miercuri, 20 aprilie 2011

Miercurea fără cuvinte (1)


Sursa foto: www.alexmazilu.ro
Sursa leapşa: http://alegereasophiei.blogspot.com

Interviu cu mine :)


Mi-a plăcut interviul postat de ANDREEA ieri, aşa că l-am preluat. Leapşa din nou! :)

Când ai început să scrii online?
Pe 26 februarie 2011, ca blogger.

Cine/ce te motivează să scrii pe blog?
Prietenii din lista mea de bloguri.

Cum reacţionezi la comentariile negative?
Le dilesc. A DILI = corespondentul în limba română al verbului englezesc TO DELETE.

Care a fost ideea iniţială de la care ai pornit?
Iniţial n-am avut nicio idee... "De vină" că mi-am făcut blog sunt Alex Mazilu, Teo Negură şi COMENTATORII de pe Pandora's.

Ce linkuri ţii în blogroll?
Gusturile nu se discută. Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie.

Cum te-a schimbat pe tine blogul?
Până acum nu m-a schimbat deloc.

Ce aşteptări ai pe viitor de la blogul tău?
Să crească mare şi frumos.

Cât despre vizitatorii/cititorii acestui blog?
Să trăiţi bine!

marți, 19 aprilie 2011

Constantin Brâncuşi

Costin Comba ne propune să găsim un simbol pentru o cultură, generaţie sau naţiune.

Constantin Brâncuşi este mai mult decât un simbol pentru România. Operele sale sunt nemuritoare.

Grigore Leşe

Am preluat propunerea (leapşa) lui COSTIN COMBA de a prezenta români de valoare. Eu m-am gândit la Grigore Leşe care este un rapsod al Ţării Lăpuşului şi un solist de muzică populară românească.

Este doctor în muzică şi profesor asociat al Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti şi al Universităţii de Muzică Bucureşti (Wikipedia).

Dacă vreţi, prezentaţi pe blogul vostru un român care ar trebui apreciat cum se cuvine în România. Din orice domeniu de activitate. Avem în ţara noastră oameni minunaţi, să-i apreciem la justa lor valoare!


luni, 18 aprilie 2011

Concurs!!!


LILLEE VĂ INVITĂ LA CONCURS! Trebuie să demonstraţi cât de mult vă place să citiţi şi astfel veţi obţine premii interesante!



 Pentru mai multe detalii referitoare la concurs daţi click aici şi vizitaţi blogul "Cugetări Stocate". 



Grăbiţi-vă! Baftă! :))

Banii pot cumpăra orice?

Banii pot cumpăra orice? Am preluat postarea de astăzi a Luminiţei, care mi s-a părut foarte interesantă şi tulburătoare în acelaşi timp.

Un bărbat a venit de la munca târziu, obosit şi nervos, găsindu-şi băieţelul de 5 ani aşteptând la uşă nerăbdător.
- Tati, pot să te întreb ceva?

- Da, sigur, despre ce e vorba? a răspuns tatăl.

- Tati, câţi bani câştigi pe oră?

- Hei, dar asta nu e treaba ta. De ce mă întrebi astfel de lucruri? spuse omul nervos.

- Doar vreau să ştiu...Te rog, spune-mi, cât câştigi pe oră?

- Dacă trebuie să ştii ...câştig 50$ pe oră.

- Ah, a răspuns micuţul trist, cu capul plecat. Tati, îmi împrumuţi te rog 25$?

Tatăl s-a înfuriat:
- Dacă singurul motiv pentru care m-ai întrebat asta este ca să îmi ceri nişte bani să îţi cumperi o jucărie prostească sau alte prostii, atunci du-te direct în camera ta la culcare! Gândeşte-te de ce eşti aşa egoist. Nu lucrez din greu în fiecare zi pentru aşa copilării.

Micuţul a mers în linişte în cameră si a închis uşa. Omul s-a enervat şi mai tare pe întrebările băiatului. Cum a putut sa pună aşa întrebări doar pentru a cere nişte bani?

După o oră, tatăl s-a calmat şi a început să gândească: "Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie să cumpere cu 25$ şi chiar nu mi-a cerut bani des". S-a dus la uşa băiatului şi a deschis-o.

- Dormi? Dormi? a întrebat....

- Nu tati, sunt treaz, a răspuns băiatul.

- M-am gândit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatăl. A fost o zi lungă şi m-am descărcat pe tine. Uite, aici ai 25$.

- Micuţul a sărit, zâmbind. Mulţumesc tati, a strigat.

După aceea a scos un pumn de bani. Omul a văzut ca băiatul avea deja bani şi s-a enervat din nou. Micuţul şi-a numărat încet banii şi s-a uitat către tatăl său.

- De ce vrei mai mulţi bani dacă deja ai? a spus tatăl.

- Pentru că nu am avut destul, dar acum am, a replicat băiatul. Tati, am 50$. Pot să cumpăr o oră cu tine ???? Te rog să vii mai repede acasă mâine . Vreau sa mănânc cu tine.

Tatăl a fost distrus de durere. Şi-a luat băiatul în braţe şi l-a implorat să îl ierte.

Este doar o reamintire pentru toţi ce lucrează din greu în viaţă pentru familia lor.
Nu ar trebui să lăsăm timpul sa treacă printre degete fără să petrecem timp cu cei care chiar contează pentru noi, aceia apropiaţi de inimile noastre.

Să ne străduim să dăruim din timpul nostru celor pe care îi iubim. Dacă azi murim, compania pentru care lucrăm ne va înlocui foarte uşor, în câteva ore. Dar familia şi prietenii pe care îi lăsăm în urmă o să simtă pierderea pentru tot restul vieţii lor!

Mulţumesc, Lumi!

P!nk

Enjoy!

Legile lui Murphy (partea a treia)


Nu cerceta aceste legi...

41. Orice idee mare prezintă un dezavantaj egal sau mai mare decât valoarea ideii.

42. Un sistem complex, care nu funcţionează, a evoluat dintr-un sistem simplu, care funcţiona ireproşabil.

43. Sistemele complexe tind să se opună propriei lor funcţionări.

44. Indiferent cu ce se ocupă oamenii de ştiinţă, ei obţin întotdeauna o armă.

45. Erorile nedetectabile sunt infinite în varietate, spre deosebire de erorile detectabile care sunt limitate prin definiţie.

46. Regulile prezicerii economice :
a. Prezicerea este foarte grea, în special când se referă la viitor.
b. În momentul în care prezici, ştii că vei greşi, dar nu ştii când şi în ce sens.
c. Cu toate acestea, fii întotdeauna precis în preziceri. Urmează exemplul economiştilor, care îşi prezintă proiectele până la zecimale, pentru a dovedi că au simţul umorului.
d. Dacă faptele nu confirmă teoria, renunţă la ele.
e. Dacă ai dubii despre judecata economiştilor, este foarte de înţeles, pentru că un economist este un om care s-ar căsători cu Sophia Loren pentru banii ei.
f. Suspiciunile tale despre tagma prezicătorilor sunt şi ele întemeiate; instinctul de turmă la prezicători face ca oile să pară gânditori independenţi.
g. Corespunzător: dacă o cămilă este un cal proiectat de un comitet cu opinii adverse, atunci prezicerea în consens este cocoaşa cămilei.
h. Când prezinţi o prezicere, dă un număr sau dă o dată, niciodată pe amândouă.
i. Când ţi se cere să explici prezicerea ta, nu subestima niciodată puterea unei platitudini.
j. Cândva, economiştii erau întrebaţi "Dacă sunteţi aşa deştepţi, cum se face că nu sunteţi şi bogaţi?" Astăzi, ei sunt întrebaţi: "Acum, că aţi dovedit că nu sunteţi prea deştepţi, cum se face că v-aţi îmbogăţit?"
k. Când nu ştii absolut nimic despre un subiect, fă-ţi prezicerea întrebând un lot (eşantion) ales cu grijă, format din alte 300 de persoane care nu ştiu nimic despre problemă.
l. Generaliştii tind să înveţe mereu mai puţin despre din ce în ce mai mult, până când, în final, vor ajunge să ştie nimic despre tot.
m. Dacă toţi economiştii ar fi puşi cap la cap, tot nu ar ajunge la vreo concluzie.
n. Cum defineşte un economist "vremurile grele": Recesiune este atunci cînd vecinul meu îşi pierde slujba. Depresiune este când îmi pierd eu slujba. Panică este când soţia mea îşi pierde slujba.
o. Invocaţia prezicătorului: Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că îmi compensează erorile.
p. Cea mai bună apărare pentru un prezicător este atacul. Dacă trebuie să prezici, fă-o des şi cu aplomb.

47. Dacă ai nimerit-o vreodată, nu lăsa pe nimeni să uite.

48. Indiferent de rezultat, întotdeauna este cineva gata să-l falsifice.
Indiferent de rezultat, întotdeauna este cineva gata să-l interpreteze greşit.
Indiferent la ce rezultat se ajunge, există cineva care crede că s-a confirmat teoria lui preferată.

49. Ştiinţa este adevăr: nu te lăsa dus în eroare de fapte.

50. În orice colecţie de date, cifra corectă şi deasupra oricăror dubii este greşită.
Corolar 1: Nici o persoană care caută greşeala nu o va observa.
Corolar 2 : Oricine parcurge din întâmplare teoria va sesiza greşeala imediat.

Sursa foto: foto.cere.ro

duminică, 17 aprilie 2011

Campanie umanitară iniţiată de Neydamn

Rog toti colegii mei de breasla din blogosfera care ma pot ajuta cu aceasta prima campanie pe care eu o coordonez. Este vorba despre o buna prietena de a mea, care are nevoie de o anumita suma de bani. Ca sa fiu mai exact cam 4000 de RON. Banii sunt destinati mamei sale ce are nevoie de ei pentru transportul pana la un spital din Viena. Numele persoanei care are nevoie de bani este Rajnita Lucia suferinda de cancer pulmonar, iar destinatia lor este transportul pana la o clinica de oncologie din Viena. Are nevoie de ei ca sa isi continue tratamentul pe care aici in Romania, mai ales in Craiova nu mai poate. In 2 saptamani tratamentul pe care il are acum disponibil se va termina. Deci daca ma puteti ajuta prin promovarea acestei campanii ar fi excelent. 

Donatiile se pot face in acest cont deschis la BRD : 


RO88BRDE170SV37547191700
Va multumesc tuturor!

Leapşa. 6 amintiri amuzante


După vizita mea de ieri la Sophie am preluat leapşa care constă în descrierea a şase lucruri sau situaţii care mă fac să zâmbesc şi transmiterea temei mai departe către şase bloggeri. Aşa că mă conformez şi execut actul artistic în cele ce urmează. :)

1. Aveam în copilărie un câine pe nume Frac care mânca găinile vecinilor bunicului meu. Seara, Frac era lăsat liber ca să păzească curtea. În loc să supravegheze obiectivul, el săpase o groapă sub gard ca să iasă la promenadă afară. Ajungea la vecini şi le mânca găinile. După care se întorcea acasă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. A doua zi, dimineaţa, eu îl băgam în ţarc şi le explicam vecinilor furioşi cum a stat Frac cuminte toată noaptea în curte: "Câinele meu să mănânce găini? Niciodată!". :)

2. Când aveam vreo 4 ani am desenat soarele pe peretele din sufragerie. Cu un cuţitaş de jucarie. Mama era în bucatărie, iar eu i-am spus: "Mama, eu desenez soarele!". Ea mi-a răspuns: "Desenează, Cristi!". Nu ştia că eu fac acest lucru pe perete. După câteva minute: "Gata, l-am desenat!". Mama ce să mai zică, a apreciat opera, bineînţeles.

3. În curte, la bunici, în vacanţa de vară porneam vânătoarea de broscuţe. După ce le prindeam, le băgam într-un lighean cu apă până înotau alea bras de dădeau în bâlbâială.

4. Când nu vroiam să mă găsească nimeni, mă ascundeam în spatele casei, iar bunica mă striga în disperare. Eu nu îi răspundeam până nu mă găsea. Era totuşi fair-play, nu plecam de acolo în timp ce chemările bunicii răsunau prin curte... Stăteam într-un punct fix şi tăceam chitic vreo 10 minute. Până mă repera.

5. La fotbal, prin clasa a şasea, am torpilat o doamnă respectabilă cu o minge aplicată direct în figură de i-au căzut ochelarii şi mai avea puţin şi se ducea şi ea după ochelari. Dacă stătea lângă terenul de joc prea aproape de zona de conflict...

6. Acasă, în blocul meu, blocam LIFTUL cu beţe de chibrit, iar cei care erau în acel moment în cabină rămâneau între etaje. Doamna Nina, dacă citiţi aceste rânduri să nu mă bateţi când mă vedeţi lângă lift!

Dau leapşa mai departe următorilor şase prieteni din lista mea de bloguri: GABI, ALICE, LILLEE, C.L.M., BIANCA şi LUMI.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

O şansă pentru viaţă

"O şansă pentru viaţă" este o campanie promovată de site-ul pentruviata.com.

Am aflat de această campanie citind astăzi "WORD OF THE DAY" al lui Jteph. "O şansă pentru viaţă" este cel mai amplu program naţional de donare de sânge.

Xilofon interesant!

Acest gen de xilofon poate îmbina particularităţile a 25 de arbori diferiţi. Enjoy!

Alicia Keys

ENJOY!

Relativitate

Albert Einstein
Sursa foto: Wikipedia

"Dacă teoria relativităţii se dovedeşte adevărată, Germania va spune că sunt german, iar Franţa va spune ca sunt cetăţean al lumii. Dacă teoria relativităţii se dovedeşte neadevărată, Franţa va spune că sunt german, iar Germania va spune că sunt evreu".
EINSTEIN

"Ceea ce consideraţi mare este foarte mic pentru un elefant, şi ceea ce numiţi mic reprezintă o lume întreagă pentru insecte".
VOLTAIRE

"Nu există nimic care să nu fie bun sau rău, util sau vătămător, după prilej şi împrejurări".
VAUVENARGUES

vineri, 15 aprilie 2011

Despina Vandi - 2 -

ENJOY!

Charlie Chaplin

Astăzi Google ne aminteşte că se împlinesc 122 de ani de la naşterea lui Charlie Chaplin. Ce ne-am face noi fără Google? :)




Legile lui Murphy (partea a doua)



Nu cerceta aceste legi...

21. Primele 90% ale proiectului iau 10% din timp, ultimele 10% iau celelalte 90%.

22. Oamenilor de ştiinţă care dispreţuiesc constrângerile cercetării organizate le place să spună că un adevărat cercetător nu are nevoie decât de un creion, o foaie de hârtie şi un creier. Dar ei spun asta la recepţii academice, nu la alocări de bugete.

23. Dacă vrei să faci un produs îmbunătăţit, trebuie să fii deja angajat în producerea unuia inferior.

24. A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulţi este cercetare.

25. Cele mai interesante rezultate ştiinţifice se obţin o singură dată.

26. Atâta timp cât teoremele matematice sunt legate de realitate, nu sunt sigure; atâta timp cât sunt sigure, nu sunt legate de realitate.

27. În orice grup de piese cu acelaşi marcaj, din start uneia îi va lipsi marcajul. Această piesă nu va fi descoperită până când nu încerci să o pui acolo unde marcajul îi indică locul.

28. În orice problemă cu n ecuaţii, vor fi mereu n+1 necunoscute.

29. Toate marile descoperiri au fost făcute din greşeală. Cu cât este mai mare descoperirea, cu atât durează mai mult până se face greşeala.

30. Dacă nu înţelegi un cuvânt dintr-un articol tehnic, ignoră-l. Articolul va suna la fel de bine şi fără el.

31. Dacă e verde şi se agită, e biologie.
Dacă miroase urât, e chimie.
Dacă nu funcţionează, e fizică.
Dacă e de neînţeles, e matematică.
Dacă nu are sens, e ori economie, ori psihologie.

32. Orice problemă tehnică poate fi rezolvată dacă i se acordă suficient timp şi bani.
Nu ţi se acordă niciodată suficient timp sau suficienţi bani.

33. Dacă rezultatele nu se cunosc dinainte, fondurile îţi vor fi refuzate.

34. Un fals uşor de înţeles şi funcţional este mai bun decât un adevăr complex şi de neînţeles.

35. Oricine aduce o contribuţie însemnată într-un domeniu şi rămâne în acel domeniu suficient de mult timp devine un impediment în progresul acestuia şi anume direct proporţional cu importanţa contribuţiei originale.

36. În orice serie de calcule, erorile tind să se plaseze în capătul opus celui în care ai început să depanezi erorile.

37. Fă trei preziceri corecte consecutiv şi vei fi considerat un expert.

38. Valoarea expertizei variază invers proporţional cu numărul afirmaţiilor înţelese de publicul larg.

39. Concluzia este momentul în care te-ai plictisit să mai gândeşti.

40. Progresul nu înseamnă să înlocuieşti o teorie greşită cu una corectă. El înseamnă să înlocuieşti o teorie greşită cu una care este într-un mod mai subtil greşită.

joi, 14 aprilie 2011

Logică?

Mi-am amintit de o problemă interesantă de la şcoală pe care o rezolvam cu colegii amuzându-ne în acelaşi timp. Deci, atenţie mare, nu trişaţi! E uşor! Nu citiţi direct rezolvarea problemei! :)

Într-un autobuz se află 78 de pasageri. La prima staţie urcă 3 pasageri şi coboară 2. La următoarea staţie urcă 1 şi coboară 4. La următoarea urcă 3 şi nu coboară nimeni. La următoarea staţie coboară 1. La următoarea staţie urcă 1 şi coboară 2. La următoarea coboară 10 pasageri... Şi o ţineam aşa într-una până când autobuzul ajungea la capăt de linie, iar colegul care făcea calcule de zor intra în criză intelectuală. După vreo 5 minute de adunări şi scăderi de pasageri îl întrebam: "Câte staţii a avut autobuzul?" :)

Sursa foto: tramclub.org

Alicia Keys

Un mini-film artistic + o voce de excepţie + BMW = ENJOY!

Legile lui Murphy (prima parte)


1. Pentru a fi popular, dă-le oamenilor veşti bune despre obiceiurile lor proaste.

2. În orice bază de date, cele care par evident corecte vor conţine erori.

3. Este firesc pentru o virgulă zecimală să fie aşezată greşit.

4. O eroare care se poate strecura într-un calcul se va strecura acolo şi astfel încât să aducă cel mai mare prejudiciu întregului calcul.

5. Dacă un experiment reuşeşte din prima, înseamnă că ceva nu ai făcut bine.

6. Tehnologia este dominată de două feluri de oameni: cei care înţeleg ceea ce nu conduc şi cei care conduc ceea ce nu înţeleg.

7. Substanţele necesare pentru experimentul de ieri trebuie comandate nu mai târziu de mâine la prânz.

8. Pentru fiecare doctor (care are doctoratul), există un alt doctor (care are doctoratul), egal şi de sens opus. Astfel se explică de ce este atât de uşor să găseşti experţi care să se contrazică total unii pe alţii.

9. Un istoric competent poate demonstra că orice eveniment care s-a produs era inevitabil.

10. Dacă un om de ştiinţă crede că cercetarea ta este mai importantă decât a lui, va abandona ceea ce făcea el şi se va apuca de ceea ce faci tu.

11. Dacă experimentul a reuşit, înseamnă că ai folosit un echipament defect.

12. Când un savant distins, dar în vârstă, afirmă că ceva este posibil, are întotdeauna dreptate. Cînd el afirmă că ceva este imposibil, e foarte probabil că el greşeşte.

13. Singurul mod de a descoperi limitele posibilului este să mergi dincolo de ele, către imposibil.

14. Orice tehnologie suficient de avansată se apropie de magie.

15. Fiecare problemă rezolvată generează (cel puţin) o problemă nerezolvată.

16. Un experiment trebuie considerat reuşit dacă nu mai mult de jumătate din date trebuiesc înlăturate pentru a corespunde teoriei date.

17. Ceea ce contează cu adevărat este numele pe care reuşeşti să-l impui faptelor şi nu faptele în sine.

18. Oamenii vor accepta cu mai multă uşurinţă ideea ta dacă le spui că primul care a avut-o a fost Benjamin Franklin.

19. Dacă nu poţi măsura ieşirile, măsoară intrările.

20. Productivitate = (Numărul secretarelor * viteza maximă dactilo) / Numărul savanţilor.
O caracteristică a acestei ecuaţii este că atunci când numărul oamenilor de ştiinţă este zero, productivitatea devine infinită.

Sursa: bancuri.net
Sursa foto: pozeleonline.ro

miercuri, 13 aprilie 2011

Susţineţi nişte copii inteligenţi!

DIMITRI IONIŢĂ ESTE IMPLICAT ÎN DERULAREA UNUI PROIECT ALĂTURI DE COLEGII DE CLASĂ.
SĂ ÎI SUSŢINEM PE ACEŞTI COPII ÎN CAMPANIA LOR! DAŢI CLICK ŞI ARUNCAŢI O PRIVIRE AICI: cugetaristocate.blogspot.com.


Sergiu Nicolaescu împlineşte astăzi 81 de ani

Sergiu Nicolaescu împlineşte astăzi 81 de ani şi îşi doreşte să realizeze două filme pe care le are în plan. Mai mult puteţi citi în "România liberă".

După opinia mea, este unul dintre cei mai mari regizori români. Am văzut multe filme ale lui Sergiu Nicolaescu şi mi-am dat seama că tot timpul a încercat să realizeze pelicule care să se apropie ca valoare de filmele bune făcute afară. Eu cred că a reuşit mai mult decât atât.

La mulţi ani, Maestre!





Antique


Cugetări despre duşmănie



Cele mai implacabile duşmănii nu au, de obicei, cauze importante.
VOLTAIRE

Marivaux ajunse duşmanul lui Marmontel pentru că ultimul, citindu-i unul din cântece, omisese un O; Marmontel scrisese: "Doamne! Cât era de frumoasă! în loc de "O, Doamne, cât era de frumoasă!"
STENDHAL

Urile sunt atât de stăruitoare şi de îndârjite, încât cel mai vădit semn de moarte la un om bolnav este împăcarea.
LA BRUYERE

Ura care este total biruită de dragoste devine dragoste; şi dragostea aceasta este mai mare decât ar fi fost dacă n-ar fi fost precedată de ură.
SPINOZA

Gândurile tainice şi ideile a doi adversari sunt totdeauna ghicite reciproc. Uneori cei doi duşmani au aceeaşi luciditate de gândire, aceeaşi forţă de pătrundere intelectuală, ca şi doi îndrăgostiţi, care ghicesc unul în sufletul celuilalt.
BALZAC

Ne-am împăcat, ne-am sărutat, şi de atunci suntem duşmani de moarte.
LE SAGE

Sursa foto: www.pufosi.org

marți, 12 aprilie 2011

Râsul este sănătos!

Râdeţi cât vreţi! Un prieten îmi spunea despre copii, referindu-se şi la băiatul lui, că au un singur defect: cresc. :) Cred că făcuse puştiul lui vreo trăznaie... :))

Amy Macdonald

ENJOY!!!

Viaţa este frumoasă!


Un tip face jogging în parc când, deodată, vede un bărbat de 70 de ani care stă şi plânge pe o bancă. Se apropie de el şi îl întreabă ce are. Bătrânul îi răspunde:
– Viaţă ca asta nici că se poate să fie mai frumoasă. Stau împreună cu o nimfomană de 20 ani! Dimineaţa când ne trezim, facem sex. După aceea îmi aduce micul dejun în pat. După micul dejun facem sex din nou şi după aceea pot să mă culc la loc. De obicei mâncăm în oraş la prânz, într-un restaurant drăguţ, şi apoi mă culc. Apoi iar sex şi după aceea mă pot uita toată după-amiaza la sport şi la filme vechi până ce îmi găteşte cina. Oh… şi am uitat să îţi zic, ea este de meserie bucătăreasă După cină facem iarăşi sex şi în sfârşit mă culc după o zi atât de extenuantă.
Surprins, tipul îl întreabă:
– Dar asta e viaţa perfectă! De ce naiba stai atunci şi plângi aici în parc?
La care bătrânul, printre lacrimi:
– Nu îmi amintesc unde locuiesc!

luni, 11 aprilie 2011

Despina Vandi - 1 -

Dacă vă place muzica grecească urmăriţi acest videoclip!

Gimnastica românească este de aur!

Sursa foto: GSP.RO
Sandra Izbaşa şi Diana Chelaru au fermecat covorul de la Berlin ele obţinând medaliile de aur şi argint în finala de ieri de la sol(www.gsp.ro).

La Campionatul European de la Berlin Sandra Izbaşa a mai cucerit o medalie de aur la sărituri, Amelia Racea a obţinut bronzul la individual compus, iar la masculin Flavius Koczi a câştigat medalia de aur la sol şi argintul la individual compus.

Octavian Belu a revenit la lotul naţional feminin şi rezultatele s-au văzut la acest campionat european. Jos pălăria, Octavian Belu şi Mariana Bitang! Felicitări gimnastelor şi gimnaştilor!

Acum ar trebui ca aceşti sportivi români şi antrenorii lor să fie premiaţi cum se cuvine de către autorităţi. Măcar să fie recompensaţi fiecare cu o sumă egală cu câştigul pe 6 luni al lui Adailton la F.C. Vaslui.

duminică, 10 aprilie 2011

Cugetări despre filozofie şi filozofi

"Filozofia este cea mai înaltă formă de muzică."
PLATON

"Fără filozofie nu am fi cu nimic deasupra animalelor care îşi sapă locuinţe, le ridică, îşi pregătesc hrana îngrijind de puii lor în adăposturi, având în plus şi fericirea de a se naşte înveşmântaţi." VOLTAIRE

"Adevărata filozofie constă în a face nu cărţi, ci oameni."
FEUERBACH

"Filozofia este la fel ca medicina, are multe feluri de droguri, puţine leacuri bune şi aproape niciunul sigur."
CHAMFORT

"A filozofa înseamnă a încerca să răspunzi cu mijloace supermature la întrebări pe care le pun copiii."
LUCIAN BLAGA

"Filozofii seamănă cu stelele care dau puţină lumină fiindcă sunt la mare înălţime."
F. BACON

"Filozofii care făuresc sisteme despre construcţia tainică a Universului, sunt ca şi călătorii noştri care merg la Constantinopol şi vorbesc despre serai; ei nu l-au văzut decât pe dinafară, dar pretind că ştiu ce face înăuntru sultanul cu favoritele."
VOLTAIRE

Platon
Sursa foto: Wikipedia, după cartea de identitate a lui Platon

EL NEGRO (melodii şi videoclipuri)



Reggae!

M-am gândit astăzi la o duminică reggae! Muzica reggae îmi place, are un mesaj de transmis şi este relaxantă, zic eu. Dacă aveţi altă opinie, vă rog să-mi spuneţi. Orice părere trebuie respectată şi fiecare are preferinţele lui muzicale, la urma urmei. :)




sâmbătă, 9 aprilie 2011

UB40 & Chrissie Hynde - I Got You Babe



UB40 Featuring Chrissie Hynde - I Got You Babe

HAM, HAM! ŞI EU SUNT ACTOR!

Întotdeauna mi-au plăcut filmele bune în care am văzut câini jucând roluri alături de ceilalţi actori. Sunt dresaţi special pentru aceste filme, iar regizorii ştiu că au succesul garantat dacă distribuie în filme diverse animăluţe. Am căutat pe Youtube câteva secvenţe care să arate că şi un căţel ar merita premiul Oscar. :)
Vouă vă plac filmele artistice de acest gen?



vineri, 8 aprilie 2011

Prietenie neobişnuită :)

Britney Spears - cel mai nou videoclip!

Acesta este cel mai nou videoclip al lui Britney Spears. L-am văzut prima dată ieri când am vizitat blogul lui C.L.M.!



Urmăriţi dacă aveţi chef şi aceste clipuri! Have a nice week-end!






joi, 7 aprilie 2011

Bon Jovi

In memoriam Amza Pellea


Amza Pellea în filmul "Nea Mărin miliardar" regizat de Sergiu Nicolaescu (1979)

Amza Pellea ar fi împlinit astăzi 80 de ani. A fost unul din cei mai importanţi actori români, distingându-se atât în teatru cât şi în film. A fost interpretul lui Nea Mărin, binecunoscutul personaj de sorginte populară care i-a relevat atât de bine disponibilităţile pentru comedie. A câştigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova pentru rolul său excepţional (Manolache Preda) din filmul "Osânda" regizat de Sergiu Nicolaescu (Wikipedia).
Un membru al familiei mele a avut şansa să-l cunoască pe Amza Pellea şi avea numai cuvinte de laudă despre acest mare actor român care a fost un adevărat OM.

Amza Pellea - Nea Mărin şi zăpada



"Osînda" (1976)



"Nemuritorii" (1974)



"Mihai Viteazul" (1971)



La sugestia Invizibilului ("Visez doar ciocolată"... un blog care mie îmi place) ascultaţi vă rog acest omagiu adus de Tudor Gheorghe lui Amza Pellea.

Tudor Gheorghe - "Nea Mărine, nea Mărine"

miercuri, 6 aprilie 2011

Un site destinat doamnelor şi domnişoarelor

Ioana i-a zis ceva important Mariei care i-a spus şi ea Soniei care mi-a transmis că de azi înainte o să folosească şi produse cosmetice româneşti. "Ce-ai înnebunit?", i-am spus. Sonia mi-a replicat folosind nişte cuvinţele pe care nu pot să le redau aici că şi cosmeticele româneşti sunt bune.

Singurele cuvinte acceptabile pe care mi le-a spus au fost: Gerovital Plant, Farmec şi Prietene.com.

Aprecierile privind site-ul www.prietene.com. puteţi să le faceţi numai dumneavoastră, doamnelor şi domnişoarelor.

Despre vaccinarea câinilor şi pisicilor

Ştiu că mulţi români au un prieten necuvântător de care sunt foarte mândri. Dar oare toţi proprietarii de animale de companie realizează cu adevărat ce responsabilitate implică acest lucru?

Pentru a menţine starea de sănătate a câinilor şi pisicilor, deţinătorii acestora trebuie să ştie că vaccinarea este necesară pentru a preveni apariţia unor boli. Câinii trebuie vaccinaţi, în principal, contra rabiei (turbării), maladiei Carré (jigodiei), hepatitei infecţioase, adenovirozelor, parvovirozei, leptospirozei, Corona-virozei şi parainfluenţei. Pisicile, îndeosebi cele care zburdă de capul lor prin curte, trebuie vaccinate contra rabiei, rinotraheitei virale, calicivirozei şi panleucopeniei.

Vaccinarea antirabică anuală este obligatorie în România pentru câini şi pisici.

Schema de vaccinare o realizează numai medicul veterinar!
O problemă esenţială o constituie deparazitarea internă care trebuie făcută cu cel puţin o săptămână înainte de vaccinare. Adică viermişorii trebuie stârpiţi de tot. Pe ei, pe mama lor! :)

marți, 5 aprilie 2011

Bonjour! 4 melodii superbe cântate în franceză

Nu ştiu de ce, în ultimul timp, la majoritatea posturilor TV şi radio din România nu prea se mai difuzează muzică care să sune în franceză... Recunosc că şi eu nu am mai ascultat demult muzică produsă în Franţa sau în alte ţări francofone, chiar dacă am câteva C.D.-uri. Probabil că engleza este mai muzicală, se ascultă mai uşor. :)

Vanessa Paradis - "Divine Idylle"



Céline Dion - "Zora sourit"



Patricia Kaas - "Il Me Dit Que Je Suis Belle"



"TU ES MON AUTRE" - LARA FABIAN & MAURANNE

luni, 4 aprilie 2011

Să câştigaţi bine!

La muncă, români! Dacă se scumpesc carburanţii, gazele, alimentele, energia electrică, întreţinerea, ş.a.m.d. trebuie să muncim mai mult! Am ieşit din recesiune! Uraaa! Aveţi însă grijă să nu daţi în bâlbâială... Baftă, să aveţi o săptămână financiară excelentă!

Sarmalele Reci - Prostia la putere

Asculta mai multe audio diverse


Simplu/Holograf - Banii vorbesc

Asculta mai multe audio diverse

duminică, 3 aprilie 2011

CIAO!

Muzică italiană! Andrea Bocelli şi Sarah Brightman, Laura Pausini, Zucchero, Eros Ramazzotti!




Vă place îngheţata?

Google ne aduce aminte că astăzi se împlinesc 119 ani de la prima documentare a desertului de îngheţată Sundae(www.agentia.org).
Acum ce să zic, noroc cu Google că ne informează prompt despre orice aniversare... :)) Mi-a dat astăzi şi o idee despre desert, iar o îngheţată este binevenită. Hopa, azi este Sunday! Ce coincidenţă! Trebuie neapărat să ieşim în oraş la o îngheţată! Vouă ce fel de îngheţată vă place?

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Katy Perry - cel mai nou videoclip. S. F.!

Vă prezint în premieră cel mai nou videoclip al lui Katy Perry. Se vede că are o echipă serioasă cu care lucrează. Videoclipurile ei au fost întotdeauna foarte bine realizate, după părerea mea. Enjoy!



Iar acesta este videoclipul meu favorit cu Katy Perry! :-)

vineri, 1 aprilie 2011

1 APRILIE


Astăzi este 1 Aprilie, Ziua mondială a păcălelilor. Voi aţi fost păcăliţi de 1 aprilie? Eu, da. O farsă pe care a făcut-o Andrei Gheorghe acum ceva timp, prin anul 1999, când presta pentru Pro FM m-a indus în eroare rău de tot. Eram la serviciu şi la emisiunea "13-14" am auzit o ştire care suna cam aşa: "Miron Cozma, împreună cu ortacii săi, se îndreaptă spre Guvern. Minerii au ajuns la 5 km de Bucureşti şi forţele de ordine încearcă să-i oprească să nu intre în Capitală."
S-a creat panică la serviciu, toată lumea discuta despre treaba asta, ce să facem că începe balamucul iar, dezordine mare, cade guvernul ş.a.m.d. După ce ne-am îngrijorat suficient, Andrei a dezminţit ştirea cu pricina. Dar ajunsesem deja acasă şi eram în afara oricărui pericol pentru că nu locuiam în apropierea Guvernului...
Voi aţi fost vreodată păcăliţi în asemenea hal?