sâmbătă, 5 mai 2012

Hotelul cu camere subacvatice din Dubai. FOTO

O companie din Elveţia va construi în Dubai un hotel cu camere subacvatice, scrie Daily Mail.







Hotelul construit de cei de la Big Invest Consult va fi împărţit pe două nivele, ambele având forma unui disc. Unul va fi situat la suprafaţa apei, iar celălalt, la zece metri sub apă. Acestea vor fi legate prin trei ’’picioare’’, care conţin lifturi şi scări, pentru a facilita trecerea persoanelor cazate în hotel de la nivelul superior al acestuia către cel inferior sau invers.

Partea subacvatică a hotelului are 21 de camere, un centru de scufundări şi un bar. Un sistem special va ilumina flora şi fauna din jurul hotelului, iar cei cazaţi în aceste camere vor dispune de un echipament tehnologic ce le va permite să fotografieze creaturile marine surprinse în apropierea hotelului.

’’Water Discus Hotel’’ nu este primul hotel cu camere subacvatice din lume. Premiera îi aparţine complexului rezidenţial Rangali Islands Resort din Insulele Maldive.

’’Water Discus Hotel’’ a fost proiectat de compania Deep Ocean Technology (DOT).

Sursa: Gândul

26 de comentarii:

  1. cum se numesc locuitorii din Dubai, ca-mi scapa? :))
    probabil se inspira din filme futuriste... oricum, demonstreaza ca se poate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @raul rual: Arabi? :))

      Ștergere
    2. ei, arabi! hai sa le gasim un nume. dubaieni, dubaiezi... :))

      Ștergere
    3. Cristi, eu sunt cu rimele, aşa că pot veni cu o idee în stilul meu: dubaieni, dumaiezi...maidanezi...!
      Eh, ce să zic şţi eu? Aşa se întâmplă când vede vulpea strugurii sus pe arac: sunt acri! Aşa şi eu cu hotelurile lor cu tot! Ştii... parcă nu e drept totuşi, oricât de capitalist am încerca să gândim!

      Ștergere
    4. Ei au noroc cu petrolul. Si noi avem resurse naturale, dar ne trebuie si conducatori capabili si onesti. :))

      Ștergere
  2. arata intr-un mare fel...dar tot parca mi se face teama...nu ca as avea ocazia sa dorm acolo o noapte :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @pandhora: Poate te razgandesti pana cand se termina construirea lui. :))

      Ștergere
  3. Doamne, cate idei mai au unii! Hotelul arata nemaipomenit de frumos! Un hotel de lux de cea mai inalta clasa. Insa, sa am toi banii de pe lume, nu cred ca m-as caza o noapte acolo, mi-ar fi foarte teama.
    O zi minunata iti doresc, Cristi! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Stefania: Te poti caza in camerele care sunt deasupra apei. O zi buna! :)

      Ștergere
  4. Nu ca ar fi strugurii prea acri azi :) , dar sunt c-am claustrofoba si mi-ar fi teama ca se sparge peretele ala de sticla ... si asa nu stiu sa inot. :)
    Zi frumoasa Cristi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Melly: Si tu trebuie sa te cazezi in camerele de deasupra apei. O zi buna! :)

      Ștergere
  5. Wow!!!Eu n-as refuza o vacanta acolo...cu orice risc:))
    Weekend frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In sfarsit cineva care are curaj! Week-end placut, Danutza! :)

      Ștergere
  6. Astept hotelul pe sub vreo banchiza, ori sub desert. Asta e banal ! ;)

    RăspundețiȘtergere
  7. Doamne cum arata:| Impresionant!!!!!! Ce n-as da sa ajung prin Dubai :)) huh :))

    Zi faina:D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @C.L.M.: Iti doresc sa ajungi cat mai curand. O zi buna! :)

      Ștergere
  8. ceea ce acum 10-15 ani ni se parea a fi roman SF, iata azi real!

    RăspundețiȘtergere
  9. Hmmmm, uite de-aia nu am fost eu pana acum in Dubai, asteptam sa construiasca hotelul asta. Acum m-am linistit, o sa pot merge. :D

    RăspundețiȘtergere