joi, 11 iulie 2013

ION PRIBEAGU - Bunicuţa şi nepoţii

Motto:
În această lume slută
Un strop de umor ajută!



Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887 Sulița, județul Botoșani - d. 1971, Tel Aviv, Israel)

Bunicuţa şi nepoţii

În expresul de Florica,
Lăzi, colete, -un amalgam,
Şi-n compartiment, bunica
Şi nepoţii stau la geam.

Hohotind, copiii zburdă
Şi fac zgomot infernal,
Iar bătrâna, ştirbă, surdă,
Tot priveşte cerul pal.

Dintr-un coş le dă bunica
Câte-un tort cu zahăr copt;
Şapte ani are Lucica,
Iară Nicu are opt.

Înfoiată ca o varză,
Baba spune mai apoi:
- Uite barza! Uite barza
Care v-a adus pe voi!

Nicuşor, întins pe-o coastă,
Zice răsfirându-şi părul:
- S-o lăsăm să moară proastă
Sau să-i spunem adevărul?

poezie satirică de Ion Pribeagu

6 comentarii:

  1. Deci bancul asemanator cu Bula are aceasta poezie ca sursa ! :)

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ion Pribeagu a fost genial, iar din scrierile lui s-au inspirat foarte multi! :)

      Ștergere
  2. Asta-i rasu'-plansu'.Biata baba, mai credea inca in nevinovatia copilariei. Ei, asi!

    RăspundeţiȘtergere
  3. :))) Minunată poezia, iar finalu-i de tot hazul.
    Uite ce mi-a înveselit seara şi-ţi mulţumesc mult, Cristi! :)

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt nemaipomenite versurile lui Ion Pribeagu. :)

      Ștergere