Franța - Nigeria 2-0 / Francezii, în ”sferturile” CM după 8 ani
Franța a acces în sferturile de finală ale CM 2014, după un meci greu contra Nigeriei, încheiat 2-0, la Brasilia, după golurile reușite de Paul Pogba ('79), după o gafă a excelentului portar, până atunci, Vincent Enyeama, și Joseph Yobo ('90+1-autogol), informează Ştirile TVR.
Acesta a fost cel de-al treila gol în tricoul echipei naționale pentru mijlocașul de 21 de ani de la Juventus Torino, în 15 meciuri.
Precedenta partidă dintre cele două formații a avut loc în mai 2009, la Saint-Etienne, când africanii s-au impus cu 1-0 (Joseph Akpala '32).
După ce a cucerit titlul suprem, în 1998, chiar la Paris, Franța nu a mai ieșit din grupe decât o singură dată, în 2006, când a jucat finala competiției, pierdută în fața Italiei. Alte rezultate notabile ale ”Cocoșilor Galici” la CM au fost consemnate în 1938 (sferturi de finală), 1958 (medalii de bronz), 1982 (semifinale, eșec în finala mică), 1982 (medalii de bronz).
De cealaltă parte, Nigeria s-a aflat pentru a treia oară în ”optimile” Cupei Mondiale, după edițiile 1994 și 1998, iar în 2002 și 2010 nu au izbutit să depăşească faza grupelor.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
France vs Nigeria 2-0. Goals and Highlights World Cup 30.06.2014
YouTube
luni, 30 iunie 2014
REZUMAT VIDEO. Costa Rica - Grecia 1-1 (5-3 la penaltiuri). CM 2014
Costa Rica - Grecia 1-1, 5-3, după penalty-uri / Senzația CM 2014 a ajuns în premieră în ”sferturi” la Campionatul Mondial de Fotbal
Surpriza cea mai plăcută de la CM 2014, naționala statului Costa Rica, a acces în premieră în sferturile de finală ale unei Cupe Mondiale, după ce a eliminat Grecia, la penalty-uri, scor 5-3, la Recife. Echipa antrenată de columbianul Jorge Pinto va întâlni Olanda, în 5 iulie, informează Ştirile TVR.
Chiar dacă nu a mai practicat fotbalul spectaculos din faza grupelor, Costa Rica a deschis totuși scorul prin Bryan Ruiz ('52), iar grecii au egalat în primul minut al prelungirilor, prin Sokratis Papastathopoulos ('90+1). De menționat că alb-albaștrii s-au calificat în premieră în ”optimile” unui CM tot în prelungiri, în ultimul meci din grupe, contra Coastei de Fildeș.
Americanii au rămas în inferioritate numerică din minutul 66, după eliminarea fundașului central Oscar Duarte, în urma unui fault inutil, dar dur, la mijlocul terenului.
Chiar dacă elenii au dominat într-o manieră zdrobitoare partida, din punct de vedere teritorial, și-au creat puține ocazii de a puncta decisiv, una din ele însă în ultimele secunde ale prelungirilor, prin Kostas Mitroglou.
La loviturile de departajare, Costa Rica a transformat toate penalty-urile, prin Celso Borges, Bryan Ruiz, Geancarlo González, Joel Campbell, Michael Umaña, în timp ce grecii au punctat prin Kostas Mitroglou, Lazaros Christodoulopoulos, Jose Holebas, dar Theofanis Gekas a ratat ultima execuție (portarul Keilor Navas a ghicit colțul în care s-a șutat).
Costa Rica se află pentru a patra oară la un turneu final: în 1990 a acces în ”optimi”, iar în 2002 și 2006 nu a izbutit să treacă de faza grupelor. De remarcat faptul că naționala acestei țări a reușit formidabila performanță de a câștiga o grupă din care au făcut parte Italia, Anglia, ambele eliminate, și Uruguay, semifinalista din 2010 părăsind competiția în 28 iunie, după 0-2 contra Columbiei.
De partea cealaltă, Grecia, care a eliminat România în play-off, a participat doar pentru a treia oară la un turneu final, dar este pentru prima dată când a trecut de faza grupelor, performanță nereușită în 1994 și 2010.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
Costa Rica vs Greece 1-1. Penalty Kicks (5-3). Goals & Highlights (World Cup 2014) 29.06.2014

REZUMAT VIDEO. Olanda - Mexic 2-1. CM 2014
Olanda - Mexic 2-1 / Calificare în prelungiri, cu mari emoții
Vicecampioana mondială, Olanda, a acces în sferturile de finală ale CM 2014, după o victorie dramatică în fața Mexicului, scor 2-1, la Fortaleza, obținută în prelungiri, prin golurile lui Wesley Sneijder ('88) și Klaas-Jan Huntelaar ('90+4-penalty), respectiv Giovani dos Santos ('48).
Toți cei trei marcatori din acest meci au punctat în premieră în această competiție, informează Ştirile TVR.
Dacă Olanda, de trei ori finalistă a Cupei Mondiale (1974, 1978 și 2010), este una dintre favoritele turneului brazilian, Mexicul s-a oprit pentru a șasea oară în optimile de finală ale CM. Cele mai bune performanțe ale mexicanilor în istoria CM au fost cele două sferturi de finală din 1970 și 1986, ediții găzduite pe propriile stadioane.
Cele două formații s-au duelat și la CM 1998, când s-a înregistrat o remiză, scor 2-2. Ultima partidă dintre cele două reprezentative a avut loc în mai 2010, când batavii s-au impus, scor 2-1.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
Netherlands vs Mexico 2-1. World Cup 2014. Goals & Highlights 29.06.2014

duminică, 29 iunie 2014
REZUMAT VIDEO. Columbia - Uruguay 2-0. CM 2014
Columbia - Uruguay 2-0 / James Rodriguez și-a calificat naționala în primul sfert de finală al CAMPIONATULUI MONDIAL DE FOTBAL
Columbia a acces în premieră în sferturile de finală ale CM, după ce a dispus de semifinalista din 2010, Uruguay, scor 2-0, printr-o ”dublă” a lui James Rodriguez ('28, '50), la Rio de Janeiro. Columbienii vor întâlni Brazilia, în data de 4 iulie, la Fortaleza, informează Ştirile TVR.
Aceasta a fost prima doppietta a lui James Rodriguez în tricoul echipei reprezentative, iar atacantul de 22 de ani al lui AS Monaco a ajuns la zece goluri marcate pentru echipa sa națională. Grație acestor goluri, James Rodriguez a devenit noul lider al clasamentului golgheterilor acestui turneu final, cu 5 reușite. Este urmat, în ordine, de următorii jucători:
4 goluri: Neymar (Brazilia), Lionel Messi (Argentina), Thomas Mueller (Germania)
3 goluri: Robin van Persie (Olanda), Arjen Robben (Olanda), Karim Bezema (Franţa), Enner Valencia (Ecuador), Xherdan Shaqiri (Elveţia)
2 goluri: Tim Cahill (Australia), Mario Mandzukic (Croaţia), Luis Suarez (Uruguay), Andre Ayew (Ghana), Clint Dempsey (SUA), Memphis Depay (Olanda), Ivan Perisic (Croaţia), Wilfried Bony (Cote d'Ivoire), Gervinho (Cote d'Ivoire), Jackson Martinez (Columbia), Ahmed Musa (Nigeria), Asamoah Gyan (Ghana), Islam Slimani (Algeria).
În preliminariile pentru acest turneu final, Columbia s-a impus pe teren propriu cu 4-0 în fața ”Celeștilor”, și a pierdut cu 2-0 la Montevideo. Înainte de aceste două succese, columbienii nu-i mai învinseseră pe uruguayeni din iunie 2004.
Columbia se află la al cincilea turneu final: în 1962, 1994 și 1998 nu au reușit să treacă de faza grupelor, iar în 1990 a fost oprită în ”optimi” de Camerun.
De partea cealaltă, Uruguayul, campioană mondială în 1930 și 1950, a participat pentru a 12-a oară la un CM. În afară de cele două succese, sud-americanii s-au mai clasat de trei ori pe locul al patrulea (1954, 1970 și 2010).
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
Colombia vs Uruguay 2-0. World Cup Brazil 2014. Goals and Highlights
James Rodríguez vs Uruguay (28/06/2014) WORLD CUP (Vimeo)

REZUMAT VIDEO. Brazilia-Chile 1-1, 3-2, după penaltiuri. CM 2014
Brazilia-Chile 1-1, 3-2, după 11 m / Chile, eliminată a patra oară de Brazilia la CM
Brazilia este prima echipă calificată în ”sferturile” CM, după executarea penalty-urilor de departajare, contra statului Chile, la Belo Horizonte. Cele două formații au fost la egalitate după 120 de minute, scor 1-1, iar apoi brazilienii s-au impus cu 3-2 la loviturile de departajare.
Brazilia a deschis scorul prin David Luiz ('18), iar chilienii au egalat după doar 14 minute, prin Alexis Sánchez ('32).
La 11 metri, brazilienii au punctat, în ordine, prin David Luiz, Marcelo și Neymar, în timp ce vedetele Willian și Hulk au ratat, iar chilienii au ratat primele două execuții, prin Mauricio Pinilla și Alexis Sánchez, iar Charles Aránguiz și Marcelo Diaz au transformat, informează Ştirile TVR.
Chilienii, aflați la a noua participare la CM, au ieșit din grupe de 4 ori și de fiecare dată au fost eliminați de Brazilia: în 1962, naționala Carioca i-a învins în semifinale, scor 4-2, iar Chile avea să cucerească medaliile de bronz (1-0 cu Cehoslovacia), în 1998 brazilienii s-au impus cu 4-1 în ”optimi”, iar în 2010, tot într-un meci pentru un loc în sferturile de finală, chilienii au pierdut cu 3-0.
De cealaltă parte, campionii mondiali din 1958, 1962, 1970, 1994 și 2002 s-au oprit în ”sferturile” ultimelor două CM.
În total, până la acest meci, Brazilia și Chile se întâlniseră de 68 de ori, gazdele de acum având nu mai puțin de 48 de victorii, 13 partide s-au încheiat la egalitate, iar Chile a câștigat doar de 7 ori. Interesant este faptul că în aceste 68 de întâlniri directe, Brazilia a marcat 159 de goluri, cu 101 mai multe decât “La Roja”.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
BRAZIL VS CHILE 2014 1-1. ALL GOALS & PENALTY KICKS 3-2. WORLD CUP 2014

29 iunie. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
Sfinţii Petru şi Pavel |
Sfântul Apostol Petru era originar din Betsaida (în Galileea Palestinei). Era fiul lui Iona şi fratele mai mare al Sfântului Apostolul Andrei, cel întâi-chemat. Numele său din părinţi era Simon. Căsătorindu-se cu fiica lui Aristobol (fratele Sfântului Apostol Barnaba) s-a mutat în Capernaum, un oraş aşezat pe malul lacului Ghenizaret care era bogat în peşte şi de aici a deprins şi meseria de pescar. Numele de Petru l-a primit de la Însuşi Domnul Iisus Hristos, care s-a uitat la el şi i-a spus „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chefa (ce se tâlcuieşte: Petru)” (Ioan 1, 42). Petru i-a făgăduit Mântuitorului Iisus Hristos că Îl va iubi întotdeauna, dar în timpul patimilor Lui, s-a lepădat de trei ori, nerecunoscând în faţa gărzilor că îl cunoaşte pe Domnul Iisus Hristos. Imediat s-a căit de fapta sa şi a început să plângă amar. Iisus a prezis dinainte că Petru se va lepăda de El de trei ori în Joia mare. Greşeala i-a fost iertată, căci după Învierea Sa, Mântuitorul s-a arătat Apostolilor şi l-a întrebat pe Petru de trei ori dacă îl iubeşte. Cel ce a zis în Joia Mare de trei ori că nu-L cunoaşte, acum spune de trei ori: „Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc”, iar Iisus i-a zis: „Paşte oile Mele” (Ioan 21, 17), reaşezându-l în misiunea de apostol. După Înălţarea Mântuitorului la cer şi Pogorârea Sfântului Duh, plin de curaj şi de Duh Sfânt, Sfântul Apostol Petru a propovăduit pe Hristos în Ţara Sfântă, în oraşele din Asia Mică şi a ajuns până la Roma împăraţilor păgâni (în jurul anului 57 d. Hr.). În timpul persecuţiilor împotriva creştinilor declanșate de către împăratul Nero, după incendierea Romei în anul 64 d. Hr., a fost arestat împreună cu Apostolul Pavel. Sfântul Petru a fost condamnat la moarte şi executat prin răstignire pe cruce cu capul în jos (la cererea lui, spre a se deosebi de modul răstignirii lui Iisus Hristos), în anul 67 d. Hr., lângă fostul circ al lui Caligula din afara zidurilor de atunci ale Romei.
Sfântul Apostol Pavel s-a născut între anii 1-5 d. Hr. în oraşul Tars, capitala provinciei Cilicia (Asia Mică), fiind numit la naştere Saul. Tatăl său era evreu –fariseu. Înainte de a veni în Tars locuise în Roma şi obţinuse dreptul de cetăţenie romană. Saul a fost elev al învăţatului rabin Gamaliel. După studiile îndrumate de marele rabin, Saul devine cel mai strălucit discipol al acestuia, având calităţi intelectuale deosebite, precum şi zeul şi fanatismul religios al unui fariseu. De aceea, Saul a fost un aprig urmăritor al creştinilor, fiind prezent la lapidarea Sfântului Apostol Ştefan, Întâiul-Mucenic (Fapte 7, 58). În anul 33 Saul cere aprobarea marelui preot Caiafa pentru a pleca la Damasc în urmărirea creştinilor. Faptele Apostolilor arată prefacerea sufletească a lui Saul, prigonitorul creştinilor, în Pavel, apostolul lui Hristos. În timp ce se afla pe cale o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă. Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voieşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci. Iar bărbaţii, care erau cu el pe cale, stăteau înmărmuriţi, auzind glasul, dar nevăzând pe nimeni (Fapte 9, 1-22). Aflat de Apostolul Anania, în urma unei vedenii dumnezeieşti, Saul îşi regretă faptele şi este botezat de Anania. Curând după convertire, Saul îşi schimbă numele în Pavel, iar mai târziu a fost inclus în ceata Apostolilor. Pavel a propovăduit Evanghelia pe o zonă foarte întinsă, din Arabia până în Spania, atât la evrei, cât şi la păgâni. Pavel şi-a petrecut viaţa de creştin în suferinţă şi lucrând pentru Hristos, înfiinţând şi organizând Biserici pretutindeni. A atins o aşa stare de îmbunătăţire încât spune Bisericii din Galatia: nu eu, ci Hristos trăieşte în mine (Galateni 2, 20). Sfântul Pavel a fost martirizat împreună cu Sfântul Apostol Petru, în timpul împăratului Nero, prin decapitare.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel ocrotitori ai celor privaţi de libertate
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt consideraţi ocrotitori ai celor privaţi de libertate din România, deoarece în penitenciare ajung oameni care au greşit faţă de Dumnezeu, precum aceşti doi corifei ai Ortodoxiei. Sfântul Petru s-a lepădat de El, iar Sfântul Pavel i-a prigonit pe creştini, dar după căinţă puternică au fost iertaţi, de aceea ei reprezintă un exemplu de iertare şi încredere în bunătatea lui Dumnezeu pentru cei care greşesc. De asemenea, cei doi Sfinţi Apostoli au fost închişi, nu pentru că au făcut ceva rău, ci pentru vina că L-au mărturisit pe Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor al oamenilor.
În 1993 şi 1997, între Patriarhia Română şi Ministerul Justiţiei s-au semnat nişte protocoale privind desfăşurarea asistenţei religioase în sistemul penitenciar românesc. Potrivit acestor protocoale, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost consideraţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România, datorită vieţii pe care au avut-o Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Totodată, prin Legea 293 din 28 iunie 2004, privind statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, se arată că "ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a personalului din sistemul administraţiei penitenciare" (la articolul 77). În fiecare unitate penitenciară din ţara noastră au fost înfiinţate biserici, capele şi paraclise, unde există câte un preot ortodox. Preoţii din penitenciare se ocupă, pe lângă slujirea liturgică, şi de acordarea serviciilor de asistenţă religioasă şi consiliere spirituală a tuturor deţinuţilor care solicită acest lucru. Aceste servicii se realizează în colaborare cu Direcţia Reintegrare Socială din fiecare unitate în sistem penitenciar din ţara noastră.
Post în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
În Biserica Ortodoxă Română, anul acesta, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel a început luni, 16 iunie 2014. Spre deosebire de celelalte posturi care au o durată fixă, Postul închinat Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel are o durată variabilă de la an la an, în funcţie de data variabilă a Sfintelor Paşti. Dat fiind rolul major pe care l-au avut aceşti Sfinţi Apostoli ai Mântuitorului în răspândirea creștinismului, Biserica a rânduit ca prăznuirea lor să fie pregătită printr-o perioadă de post, adică printr-o primenire atât trupească, cât şi duhovnicească a creştinilor.
Această perioadă ne oferă prilejul de a medita asupra misiunii pe care cei doi mari Apostoli ai Bisericii au făcut-o pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos. Postul presupune abstinenţă, sporirea rugăciunii, pentru ca astfel să înmulţim fapta cea bună, să ne gândim şi la suferinţele aproapelui, iar Biserica să înmulţească lucrarea ei misionară, urmând zelului misionar al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, precum și al celorlalți Apostoli ai Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Durata şi modul de postire
Începutul Postului Sfinţilor Apostoli este în funcţie de data Sfintelor Paşti. Începe întotdeauna luni după Duminica Tuturor Sfinţilor. Conform Pascaliei Bisericii Ortodoxe Române, Postul Sfinţilor Apostoli poate varia între 28 de zile, atunci când Paştele cade pe 4 aprilie, până în situaţia în care poate fi desfiinţat, atunci când Paştele este prăznuit după data de 1 mai. Aşa s-a întâmplat în anii 1945 şi 1956 când Învierea a fost prăznuită pe 6 mai, iar Sfântul Sinod a hotărât ca postul să se ţină în cele trei zile dinaintea sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (sărbătoarea căzând înaintea Duminicii Tuturor Sfinţilor, în seara căreia se lasă sec de obicei). Aceeaşi situaţie a fost şi în 1983 (Învierea Domnului - la 8 mai), când postul a fost numai de două zile (27-28 iunie).
Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este un post uşor. În fiecare sâmbătă şi duminică este dezlegare la peşte, vin şi ulei, precum şi de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie). Învăţătura pentru posturi din Ceaslovul mare arată că luni, miercuri şi vineri se mănâncă legume fără ulei, marţi şi joi aceleaşi cu untdelemn şi vin. Dezlegarea la peşte se dă şi luni, marţi şi joi dacă atunci cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare şi cu cruce neagră în calendar, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri se dezleagă la untdelemn şi vin. Şi în caz de hramul bisericii se dă dezlegare la peşte. Dacă însuşi praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel cade miercuri sau joi, se face dezlegare la peşte, vin şi ulei.
Pe întreaga durată a acestui Post, ca şi în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunţi, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu bucuria şi petrecerile care însoţesc de regulă nunţile.
Prin ţinerea acestui post se cinstesc şi darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime, de aceea în vechime acest post se mai numea Postul Cincizecimii.
Sursa: AGENŢIA DE ŞTIRI BASILICA
La mulţi ani celor care îşi sărbătoresc astăzi onomastica!
vineri, 27 iunie 2014
VIDEOCLIP NOU: Indila — "S.O.S" (2014)
Indila - S.O.S (videoclip nou, iunie 2014)
Indila, pe numele real Adila Sedraia, cântăreaţa şi compozitoarea născută în Franţa, care are un succes extraordinar cu melodia "Dernière Danse", a lansat astăzi un nou videoclip oficial, pentru cântecul "S.O.S". Piesa este al treilea single extras de pe albumul de debut al artistei franceze, intitulat "Mini World", care a apărut în luna februarie, 2014 şi imediat a ajuns pe locul 1 în iTunes Franţa.
Vizionare plăcută!
Indila - S.O.S (Official Video)
«S.O.S», 3eme extrait de Mini World
Compositeurs: Indila -- Skalpovich
Auteur: Indila
Réalisateur : Karim Ouaret
IndilaVEVO (YouTube)
De menţionat că "S.O.S" beneficiază de un remix făcut de românul Iulian Florea, care a fost desemnat de Indila ca remixul oficial al piesei dintre mai multe materiale trimise de internauţi.
Indila - S.O.S (Remix by Iulian Florea)
Single "S.O.S" d'Indila remixé par Iulian Florea.
Indila a choisi parmi les internautes le remix officiel de son prochain single «S.o.s»!
Le grand gagnant, Iulian Florea, vit en Roumanie, pays où Mini World s'est classé numéro 1 dès sa sortie!
IndilaVEVO (YouTube)
Image Courtesy of Indila (Facebook)
REZUMAT. Belgia - Coreea de Sud 1-0. CM 2014
Belgia - Coreea de Sud 1-0 / Belgia - a patra echipă cu victorii pe linie la CM
Belgia a câștigat și ultimul joc din grupa H, 1-0 contra Coreei de Sud, la São Paulo, printr-o reușită a lui Jan Vertonghen ('77), fază precedată însă de un ofsaid. Echipa antrenată de Marc Wilmots a rămas în inferioritate numerică din minutul 44, după eliminarea lui Steven Defour, informează Ştirile TVR.
Doar alte 3 echipe au mai reușit, la acest turneu final, să încheie faza grupelor doar cu victorii: Olanda, Columbia și Argentina.
Belgia, echipă care a lipsit la ultimele două CM, va juca în ”optimi” cu SUA, în 1 iulie. ”Dracii Roșii” s-au calificat pentru a 12-a oară la această competiție, unde cea mai bună prestație s-a consemnat în 1986, locul al patrulea.
Coreea de Sud, în schimb, locul 4 în 2002, s-a mai oprit în faza grupelor la turneele finale din 1954, 1986, 1990, 1994, 1998 și 2006, iar în 2010 nu a reușit să treacă de faza optimilor de finală (1-2 cu Uruguay).
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.

REZUMAT. Algeria-Rusia 1-1. CM 2014
Algeria-Rusia 1-1 / Algeria-în premieră în ”optimi”, Rusia nu trece de grupe de la desființarea URSS
Algeria și Rusia au remizat la Curitaba, scor 1-1, astfel că africanii au acces pentru prima oară în istorie în ”optimile” unui CM, și vor înfrunta Germania, în 30 iunie, în timp ce Rusia nu a mai trecut de faza grupelor de pe vremea URSS, din 1986.
Rusia a deschis scorul prin Aleksandr Kokorin ('6) și părea că se va impune fără probleme deosebite, însă africanii au egalat printr-un gol înscris de Islam Slimani ('60), pe fondul jocului neinspirat al elevilor lui Fabio Capello, informează Ştirile TVR.
Algeria se află la a patra Cupă Mondială din istorie, dar în 1982, 1986 și 2010 nu au reușit să acceadă în fazele superioare.
Rusia a bifat a treia calificare la un turneu final, de la desființarea URSS și, la fel ca în 1994 și 2002, nu au reușit să treacă de faza grupelor.

Sore — "Inima". VIDEOCLIP NOU (2014)
Sore Mihalache a lansat ieri videoclipul oficial pentru cea mai nouă melodie a sa din 2014, intitulată "Inima".
Enjoy!
Sore - Inima (Official Video)
Sore - Inima (Official Video)
Muzica: Mihai Andrei, Mihalache Sorina-Catalina, Morosanu Elena
Text: Moraru Diana-Alexandra, Mihalache Sorina-Catalina, Morosanu Elena
Regie: Alex Fotea
(C) & (P) MediaPro Music Entertainment 2014
MediaProMusic (YouTube)

joi, 26 iunie 2014
REZUMAT VIDEO. Germania - SUA 1-0. CM 2014
Germania - SUA 1-0 / Joachim Löw și-a învins în premieră fostul șef, pe Jürgen Klinsmann
Germania a dispus de SUA cu 1-0, în derby-ul grupei G, printr-un gol reușit de unul dintre cei trei golgheteri ai competiției, Thomas Müller ('55), iar ambele formații s-au calificat în optimile de finală ale CM 2014, informează Ştirile TVR.
Trei jucători se află în fruntea ierarhiei marcatorilor în acest turneu, cu câte 4 reușite: Lionel Messi, Neymar și Thomas Müller.
Cele două formații s-au întâlnit și anul trecut, pe 2 iunie, într-o partidă de verificare, iar fostul selecționer al Germaniei, Jürgen Klinsmann, s-a impus atunci în fața ex-secundului său, Joachim Löw, cu scorul de 4-3.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
Germany vs USA 1-0. World Cup Brazil 26.06.2014. Highlights

REZUMAT VIDEO. Portugalia - Ghana 2-1. CM 2014
Portugalia - Ghana 2-1 / Lusitanii au ratat la golaveraj accesul în ”optimile” CM
Portugalia a câștigat singurul său meci la CM 2014 în fața Ghanei, scor 2-1, la Brasilia, dar a ratat prezența în ”optimi” pentru a treia oară în istorie, din cauza golaverajului mai slab, comparativ cu reprezentativa Statelor Unite, informează Ştirile TVR.
Victoria echipei antrenate de Paulo Bento a fost adusă de autogolul lui John Boye ('30) și de al 50-lea gol în tricoul echipei naționale reușit de Cristiano Ronaldo ('80), în cele 114 selecții. Pentru africani, sfert-finaliști în 2010 (eliminați la penalty-uri de Uruguay), a punctat Asamoah Gyan ('57).
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
Portugal vs Ghana 2-1. World Cup 26.06.2014. Highlights

Puya cu INNA — "Strigă!". VIDEOCLIP NOU (2014)
Puya cu INNA - Striga! (videoclip nou, 26 iunie 2014, premieră)
Rapperul Puya şi Inna au lansat astăzi videoclipul oficial al melodiei "Strigă!". Pentru partea lui Puya din clip, filmările s-au desfăşurat la o carieră de piatră din Turcoaia, judeţul Tulcea, iar filmările pentru Inna s-au făcut în Los Angeles.
Vizionare plăcută!
Puya cu INNA - Striga! (Official Video)
Puya cu INNA - Striga!
© 2014 MusicExpertCompany / Global Records / Scandalos Music
Regie / Imagine: Marian Crisan / Tudor Mircea & Bogdan Daragiu / John Perez
by MusicExpertCompany (YouTube)
Making of Puya ft. Inna - Striga @ Music Channel 2014
Music Channel a stat de vorbă cu Puya despre piesa și videoclipul "Strigă", colaborarea surpriză dintre el şi Inna. Rapperul a explicat de ce nu a filmat acest clip in cartier, de ce nu a plecat cu Inna în Statele Unite și despre ce este vorba în acest nou single.
"Este prima mea colaborare cu un artist internațional și sunt de două ori mai mândru că e și român. Am avut 3 încercări până să ajungem la piesa asta, dar mi-am dorit foarte mult să lucrăm împreună. E un artist care abordează foarte multe genuri, și pe care eu, sincer, l-am susținut atunci când toată lumea nu îl susținea. Românii, de felul lor, sunt foarte ai dracu. Deși fata a ajuns un artist internațional, tot timpul existau voci de la noi care să comenteze câte ceva, și atunci am zis să o susțin cu piesa "Vestu' Sălbatic", de acolo a pornit totul" a declarat Puya pentru Music Channel. [...]
Artistul a explicat pentru Music Channel, în exclusivitate, despre ce este vorba în piesa "Strigă".
"Povestea e în versuri. Strigătul acesta este strigătul generatiei tinere către parinții lor, cealaltă generatie. Există o prăpastie destul de mare care se accentueaza cu timpul între copii și părinți. În momentul în care părintii nu ascultă ce au de zis copiii se crează un gol pe care greu îl mai umplu și apar tot felul de probleme. Oricât de tâmpite ți s-ar părea propunerile copilului tau, la un moment dat cred că ar trebui să îl lași să se îmbrace cu ce vrea, să asculte cam ce își dorește. Lucrurile se schimbă așa, de la lună la lună, trebuie să fii un pic în pas cu ele ca să poți să te înțelegi cu copiii tăi. Asta e Strigă!", a încheiat Puya.
by 1musicchannel (YouTube)
Sursa foto: Puya © Scandalos Music (Facebook)
Mossano feat. Ami — "I Promise You". VIDEOCLIP NOU (2014)
Mossano feat. Ami - I Promise You (videoclip nou, iunie 2014, foto)
Mossano şi Ami au lansat ieri videoclipul oficial pentru melodia "I Promise You" care deja a devenit un hit, figurând în topurile muzicale din România. Noul clip a fost filmat pe litoralul românesc al Mării Negre, iar regia îi aparţine lui Florin Botea.
Vizionare plăcută!
Mossano feat. Ami - I Promise You (Official Video)
Mossano featuring Ami - I Promise You (Official Video)
(C) & (P) MediaPro Music Entertainment 2014/Cat Music
by MediaProMusic (YouTube)
AMI - Playa En Costa Rica (Official Video)

Muzica: Adi Colceru
Text: Andreea Moldovan
Produs in studioul Dav7
Regizor: Florin Botea
(C) & (P) MediaPro Music Entertainment 2014. All rights reserved.
MediaProMusic (YouTube)
Sursa foto: AMI Official (Facebook)
miercuri, 25 iunie 2014
REZUMAT VIDEO. Argentina - Nigeria 3-2. CM 2014
Argentina - Nigeria 3-2 / Messi a adus a treia victorie succesivă la Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Argentina a câștigat grupa F grație succesului cu 3-2 în fața Nigeriei, la Porto Alegre, într-un meci în care Lionel Messi a fost din nou decisiv și în care a reușit prima ”dublă” din carieră la CM. Ambele echipe erau calificate în ”optimi” înaintea acestei partidei, informează Ştirile TVR.
Triumful sud-americanilor a fost adus de golurile marcate de Lionel Messi ('3, '45+1), care a înscris în fiecare meci al Argentinei la acest turneu final, și Marcos Rojo ('50), respectiv Ahmed Musa ('4, '47).
Messi a punctat astfel pentru a 42-a oară în a 89-a partidă în tricoul naționalei.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
Nigeria vs Argentina 2-3 ~ All Goals & Highlights 25/06/2014 ~ World Cup Brazil 2014
by Selección Argentina (YouTube)

Poze amuzante cu câini. CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014
Eric, un fotograf belgian de 47 ani, a avut ideea acestor fotografii amuzante cu câini "îmbrăcaţi" în tricourile unor echipe naţionale participante la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia (2014). Fiecare patruped aparţine unei rase reprezentative pentru ţara sa de origine: Bulldog Englez, Ciobănesc German, Ciobănesc Belgian sau Dog Argentinian.
English Bulldog
German Shepherd
Dalmatian (Croatia)
Spanish Galgo
Brazilian Mastiff
French Bulldog
Swiss Shepherd
Belgian Shepherd
Australian Kelpie
Italian Cane Corso
Chihuahua (Mexico)
Kooiker Hound (Netherlands)
American Staffordshire Terrier
Japanese Akita Inu
Dogo Argentino
Siberian Husky (Russia)
Images Courtesy of http://www.dailymail.co.uk/news/article-2562032/The-World-Pup-Teams-heading-Brazil-summer-combined-national-dog-breeds-canine-patriotism.html
Acesta este episodul 166 din serialul săptămânal cu poze "Miercurea fără cuvinte" care a început la Carmen.

REZUMAT VIDEO. Grecia - Coasta de Fildeș 2-1. CM 2014
Grecia - Coasta de Fildeș 2-1 / Grecii, în premieră în ”optimile” CM, în ultimul minut
Grecia a acces pentru prima oară în istorie în optimile de finală ale unui Campionat Mondial, după ce a dispus de Coasta de Fildeș, scor 2-1, la Fortaleza, grație unui penalty discutabil, acordat la ultima fază a partidei.
Victoria formației care a eliminat România în play-off-ul CM a fost adusă de golurile marcate de Andreas Samaris ('42) și Georgios Samaras ('90+3-penalty), respectiv Wilfried Bony ('74), informează Ştirile TVR.
Pentru un loc în ”sferturi”, Grecia, care nu reușise să treacă de faza grupelor la edițiile din 1994 și 2010, va întâlni Costa Rica, în data de 29 iunie, la Recife.
Coasta de Fildeș a participat pentru a treia oară la rând la CM, dar niciodată nu a reușit să treacă de faza grupelor.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
Greece vs Ivory Coast 2-1. All Goals & Highlights - World Cup Brazil 24.06.2014

REZUMAT. Uruguay - Italia 1-0. CM 2014
Uruguay - Italia 1-0 / Squadra Azzurra eliminată a doua oară la rând în faza grupelor la CM
Semifinalista CM din 2010, Uruguay, s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale din Brazilia, după ce a dispus de vicecampioana europeană Italia, scor 1-0, la Natal, printr-un gol marcat de Diego Godin ('81).
Europenii au încheiat partida în inferioritate numerică, după eliminarea lui Claudio Marchisio ('59), pentru un fault brutal, informează Ştirile TVR.
Squadra Azzurra a ratat accesul în fazele superioare şi la CM din 2010, când a încheiat pe ultimul loc grupa F, după două rezultate de 1-1 (cu Paraguay şi cu Noua Zeelandă) şi un eşec surprinzător, 2-3 cu Slovacia. Italienii, campioni mondiali în 1934, 1938, 1982 şi 2006, au mai plecat acasă încă din faza grupelor şi la CM din 1950, 1954, 1962 şi 1966, iar la ediţiile din 1930 şi 1958 nu au fost prezenţi.
De partea cealaltă, naţionala Uruguayului, campioană mondială în 1930 şi 1950, nu a ratat decât de trei ori accesul în fazele superioare la CM: în 1962, 1974 şi 2002.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
Godin Goal. Uruguay vs Italy 1-0. Highlight. World Cup Brazil 24.06.2014

Doddy feat. Lora — "Bine Mersi". VIDEOCLIP NOU (2014)
Doddy feat. Lora - Bine Mersi (piesă nouă, videoclip, 2014)
Rapperul Doddy şi Lora au lansat ieri oficial o nouă melodie, intitulată "Bine Mersi", şi un videoclip.
Clipul piesei reggae este o coproducţie MediaPro Music - Music Expert Company şi descrie povestea de dragoste dintre cele două personaje interpretate de Doddy şi Lora.
Enjoy!
Doddy feat. Lora - Bine Mersi (2014 Summer Sensation) | Official Video
Doddy featuring Lora - Bine Mersi (2014 Summer Sensation)
© 2014 MusicExpertCompany & MediaPro Music.
Regie: Richard Stan si Claudiu Stan (Vision Production)
Muzica: Claudiu Polk (Doddy), Mihai Boldea (Mahia Beldo)
Text: Claudiu Polk (Doddy)
by MusicExpertCompany (YouTube)
Making of Doddy ft. Lora - Bine mersi
by 1musicchannel (YouTube)
Photo Courtesy of Doddy (Facebook)
marți, 24 iunie 2014
MELODIE NOUĂ: Ana Odagiu — "Noi doi". VIDEOCLIP (2014)
Ana Odagiu - "Noi doi" (piesă nouă, videoclip, 2014)
Actriţa Ana Odagiu a lansat ieri videoclipul oficial al primului ei single, "Noi Doi". Noua melodie este rezultatul primei colaborări compozitor - textier dintre Ana Odagiu şi Vladimir Drăghia.
Vizionare plăcută!
Ana Odagiu - Noi Doi - Official Video (2014)
Versuri: Vladimir Drăghia
Muzica: Ana Odagiu
by Fidentia MEDIA (YouTube)
Ana Odagiu a fost recent protagonistă în cel mai nou videoclip al trupei Taxi, "Iubește-mă în doze mici!".
Ana Odagiu - Noi Doi - Official Lyric Video
In 2014, Ana Odagiu a lansat primul ei single, "Noi doi" , muzica fiind scrisa chiar de artista, iar versurile apartinand lui Vladimir Draghia. Aranjamentul instrumental a fost facut de Mihai Pop.
Artista indrageste acest video-lyrics, cu atat mai mult cu cat acesta pastreaza amintirea tatalui sau, el fiind prezent la momentul inregistrarii piesei.
by Fidentia MEDIA (YouTube)
Photo Courtesy of Ana Odagiu (Facebook)
REZUMAT VIDEO. Mexic - Croaţia 3-1. CM 2014
Mexic - Croația 3-1 / Mexicanii, pentru a șasea oară la rând în ”optimile” CM
Naționala Mexicului va evolua pentru a șasea oară consecutiv în ”optimile” Campionatului Mondial, după o victorie fără drept de apel, scor 3-1, în fața Croației, la Recife, informează Ştirile TVR.
Triumful spectaculos al mexicanilor s-a datorat golurilor marcate de Rafael Márquez ('72), Andres Guardado ('75) și Javier Hernández ('82), respectiv Ivan Perišić ('87). Croații au încheiat partida în 9 jucători de câmp, după eliminarea lui Ante Rebić ('89), pentru un fault brutal în preajma careului advers.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
Mexico vs Croatia 3-1. 23.06.2014. Goals & Highlights. World Cup Brazil 2014

REZUMAT VIDEO. Brazilia - Camerun 4-1. CM 2014
Brazilia - Camerun 4-1 / Brazilia câștigă grupa A și întâlnește Chile în ”optimi”
Brazilia a obținut a doua victorie la CM, 4-1 contra Camerunului, la Brasilia, astfel că a câștigat grupa A, urmând a întâlni Chile în ”optimi”. Totuși, nici această victorie nu a fost lipsită de controverse, întrucât golul al treilea a fost marcat din ofsaid, informează Ştirile TVR.
Neymar a reușit a doua ”dublă” la acest turneu final ('17, '34), după cea din primul meci, contra Croației, Fred ('49) a punctat din ofsaid, iar Fernandinho ('84) a închis tabela, în timp ce camerunezii au sperat la un rezultat bun după ce Joel Matip ('26) reușea egalarea.
Astfel, camerunezii se opresc în faza grupelor, la CM, în cea de-a șasea ediție, din cele șapte la care au fost prezenți, după turneele din 1982, 1994, 1998, 2002 și 2010. În 1990, aceștia au ajuns în ”sferturi”, unde au fost învinși în prelungiri de Anglia.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
Brazil vs Cameroon 4-1. World Cup 23.06.2014. All Goals & Highlights

REZUMAT VIDEO. Olanda - Chile 2-0. CM 2014
Olanda - Chile 2-0 / "Portocala Mecanică", punctaj maxim în grupa B
Olanda a câștigat fără probleme grupa B, după a treia victorie succesivă la CM, 2-0, cu Chile, la Sao Paolo, grație golurilor marcate de Leroy Fer ('77) și Memphis Depay ('90+2), informează Ştirile TVR.
În primele două meciuri, batavii au dispus de Spania, scor 5-1, și de Australia, scor 3-2, în timp ce selecționata statului Chile a învins Australia cu 3-1 și a trecut de Spania cu 2-0.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
NETHERLANDS VS CHILE 2-0. World Cup Brazil 23.06.2014 | HIGHLIGHTS & GOALS

REZUMAT VIDEO. Spania - Australia 3-0. CM 2014
Spania - Australia 3-0 / Campioana mondială a plecat acasă cu capul sus de la Campionatul Mondial
Eliminată după primele două partide de la CM, deținătoarea titlului mondial, Spania, a învins fără emoții naționala Australiei, scor 3-0, la Curitaba, prin golurile marcate de David Villa ('36), Fernando Torres ('69) și Juan Mata ('82), informează Ştirile TVR.
Spania, prezentă la al 14-lea turneu final din istorie, mai fusese eliminată din faza grupelor de patru ori: 1962, 1966, 1978 și 1998 și a devenit prima campioană mondială care a pierdut primele două jocuri la Cupa Mondială.
David Villa și-a consolidat astfel poziția de cel mai bun marcator din istoria naționalei Spaniei, cu a 59-a reușită, în cel de-al 97-lea joc în tricoul iberic.
Spania și Australia nu se mai întâlniseră niciodată până acum.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
Spain vs Australia 3-0. All Goals & Higlights (World Cup Brazil 2014). 23 06 2014

luni, 23 iunie 2014
VIDEOCLIP NOU: Tom Boxer şi Morena — "Balans" (2014)
Tom Boxer & Morena - Balans (piesă nouă, videoclip, 2014)
Tom Boxer şi Morena au lansat ieri o nouă melodie, intitulată "Balans", şi un videoclip oficial pentru acest single.
Enjoy!
Tom Boxer & Morena - Balans (Official Music Video)
New official single 2014 - Music Video
Music and text: Cosmin Simionica (aka Tom Boxer)
by tomboxerofficial (YouTube)
Tom Boxer & Morena - Balans (extended)
by Tom Boxer Music Records (SoundCloud)
Photo Courtesy of Tom Boxer Official (Facebook)
MELODIE NOUĂ: Cabron feat. Voltaj — "Vocea ta". VIDEO (2014)
Cabron feat. Voltaj - Vocea ta (piesă nouă, 2014)
Rapperul Cabron şi trupa Voltaj au lansat astăzi oficial o nouă melodie, intitulată "Vocea ta", însoţită de un videoclip. Piesa are un puternic mesaj social, îndemnând oamenii să aibă curajul să se exprime, să fie puternici şi să îşi schimbe viaţa. Clipul este regizat de Iulian Moga.
Vizionare plăcută!
Cabron feat. Voltaj - Vocea ta (Official Video)
Vocea ta - Cabron featuring Voltaj (2014)
by Cat Music (YouTube)
Creat de HaHaHa Production
Artisti interpreti: Cabron, Voltaj
Muzica: Chisaru Maxim, Minculescu Alexandru, Maria Andrei-Tiberiu
Text: Minculescu Alexandru, Maria Andrei- Tiberiu
Video: HaHaHa Video Production / Iulian Moga (Roco Media)
Making of Cabron ft. Voltaj - Vocea Ta @ Music Channel News 2014
by 1musicchannel (YouTube)
Sursa foto: Cabron Romania (Facebook)
REZUMAT VIDEO. SUA - Portugalia 2-2. CM 2014
SUA - Portugalia 2-2 / Lusitanii, din nou dezamăgitori, au evitat eșecul în ultimul minut
Portugalia a avut parte de un nou meci nereușit la CM 2014 și a evitat în ultimul minut al prelungirilor o înfrângere în fața tot mai surprinzătoarei echipe a Statelor Unite. Partida s-a încheiat la egalitate, 2-2, într-un meci în care Cristiano Ronaldo a avut o evoluție foarte slabă, informează Ştirile TVR.
Portughezii au deschis scorul prin Nani ('5), după care au evoluat slab, astfel că americanii au preluat conducerea prin golurile lui Jermaine Jones ('64), care a marcat golul cu numărul 2.300 din istoria Campionatelor Mondiale, și Clinton Dempsey ('81), printr-un șut superb, de la 20 de metri. Lusitanii au evitat un eșec sinonim cu eliminarea de la CM prin Silvestre Varela ('90+5), cu 26 de secunde înainte de epuizarea timpului de joc. De remarcat faptul că tot atacantul de 29 de ani de la FC Porto recuperase mingea, în propria jumătate, și a înscris spectaculos, cu capul, după o centrare excelentă a lui Cristiano Ronaldo, de pe flancul drept.
Dacă Portugalia a avut o bară, prin Nani ('45), Michael Bradley nu a izbutit să marcheze din 7 metri, cu poarta aproape goală, trimițând slab în cel mai bun fundaș al lusitanilor în această partidă, Ricardo Costa.
SUA a ratat astfel două recorduri: prima victorie la un CM după ce au fost conduși (până acum aveau 16 eșecuri și 4 remize) și două victorii consecutive în primele jocuri de la Cupa Mondială, după ediția inaugurală, din 1930, când au dispus cu 3-0 atât de Belgia, cât și de Paraguay.
În primele meciuri ale grupei G, Portugalia fusese învinsă de Germania cu 4-0, în timp ce SUA dispusese de Ghana, scor 2-1.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
USA vs Portugal 2-2 All Goals & Highlights (World Cup 2014) 22/06/2014

duminică, 22 iunie 2014
REZUMAT. Germania - Ghana 2-2. CM 2014
Germania - Ghana 2-2 / Meci splendid, între două echipe spectaculoase
Germania și Ghana au remizat la Fortaleza, scor 2-2, în grupa G a CM, într-unul dintre cele mai atractive meciuri de la Cupa Mondială. Cele două echipe își vor disputa calificarea în ultima etapă, în partidele cu SUA, respectiv Portugalia, informează Ştirile TVR.
După o primă repriză spectaculoasă, dar fără gol, nemții au deschis scorul prin Mario Götze ('51), africanii au preluat conducerea prin reușitele lui André Ayew ('54) și Asamoah Gyan ('63), dar ”die Mannschaft”, una dintre favoritele competiției, a evitat eșecul grație golului înscris de Miroslav Klose ('71). Acesta din urmă a reușit astfel performanța de a marca la patru ediţii diferite de Campionat Mondial, la fel ca Pele şi Uwe Seller.
De asemenea, cu acest gol, Klose l-a egalat pe brazilianul Ronaldo şi sunt împreună golgheterii all-time ai Cupei Mondiale de fotbal, cu 15 goluri. De remarcat și faptul că fostul mare atacant brazilian a punctat la doar trei ediții ale CM: 1998, 2002 și 2006.
Interesant este că atât Klose, care, la 36 de ani, a devenit și cel mai vârstnic marcator german la o Cupă Mondială, cât și Ronaldo, au marcat golul cu numărul 15 împotriva reprezentativei... Ghanei.
Klose şi Ronaldo îi devansează în ierarhia all-time pe Gerd Mueller (14 goluri), pe francezul Just Fontaine (13 goluri, toate la CM 1958) şi pe brazilianul Pele (12 goluri). Nu în ultimul rând, atacantul lui Lazio este şi golgheterul all-time al naţionalei germane, cu 70 de goluri în 133 de jocuri.
În acest meci, Germania - Ghana, doi frați au fost adversari: fundașul Germaniei, Jerome Boateng, și mijlocașul ofensiv al africanilor, Kevin-Price Boateng.
De remarcat că cele două echipe s-au întâlnit și la CM din 2010, tot în faza grupelor, când germanii s-au impus greu, la Johannesburg, cu 1-0 (Mesut Özil '60). Pe de altă parte, într-un amical din aprilie 1993, Germania a câștigat un meci amical contra Ghanei cu scorul de 6-1.
În primele partide ale grupei G, Germania a învins Portugalia fără drept de apel, scor 4-0, iar africanii au fost învinși de SUA cu 2-1.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
Highlights & Goals Germany vs Ghana 2-2 [21/06/2014] World Cup

REZUMAT. Argentina - Iran 1-0. VIDEO CM 2014
Argentina - Iran 1-0 / Messi a adus victoria și calificarea abia în prelungiri
Argentina s-a calificat în optimile de finală ale CM, după un succes obținut neașteptat de greu, în fața arțăgoasei naționale a Iranului, scor 1-0, la Belo Horizonte, grație unui gol splendid izbutit de Lionel Messi, în primul minut de prelungiri, informează Ştirile TVR.
Tot Lionel Messi asigurase și victoria în primul meci din grupă, contra Bosniei şi Herțegovinei, scor 2-1, astfel că argentinianul de 26 de ani a ajuns la cota 40 în clasamentul golgheterilor naționalei sale, în a 88-a partidă pentru sud-americani.
În primul meci, Iranul a reușit un rezultat-surpriză, 0-0, cu mult mai bine cotata reprezentativă a Nigeriei.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
Argentina vs Iran 1-0. Goal Leo Messi. Highlight World Cup 21.06.2014

sâmbătă, 21 iunie 2014
Ed Sheeran. MELODII NOI (2014). "X"
Ed Sheeran - "X" (Multiply), new album, 2014
Ed Sheeran a prezentat recent câteva melodii de pe noul album "X" care va fi disponibil în întreaga lume începând din 23 iunie 2014. Pe contul oficial de YouTube al cântăreţului şi compozitorului britanic au fost postate de curând piesele "Photograph", "The Man", "Thinking Out Loud", "Bloodstream", "Afire Love" şi "Don't".
Audiţie plăcută!
Ed Sheeran - Photograph [Official Audio]
Ed Sheeran - The Man [Official Audio]
Ed Sheeran - Thinking Out Loud [Official Audio]
Ed Sheeran - Bloodstream [Official Audio]
Ed Sheeran - Afire Love [Official Audio]
Ed Sheeran - Don't [Official Audio]
by Ed Sheeran (YouTube)
Poate vrei să vezi şi cel mai nou videoclip oficial al lui Ed Sheeran: "Sing" (click!).
Image Courtesy of Ed Sheeran (Facebook)
REZUMAT. Franţa - Elveţia 5-2. CM 2014
Franța - Elveția 5-2 / Recital francez pentru calificarea în ”optimi”
Franța a zdrobit Elveția în al doilea meci la CM, scor 5-2, la Salvador, și s-a calificat entuziasmant în optimile de finală. Karim Benzema este al patrulea jucător al acestei ediții a CM care reușește să înscrie, până acum, trei goluri, informează Ştirile TVR.
Formidabilul succes al ”Cocoșilor Galici” a fost adus de golurile marcate de Olivier Giroud ('17), Blaise Matuidi ('18), Mathieu Valbuena ('40), Karim Benzema ('67) și Moussa Sissoko ('73), respectiv Blerim Džemaili ('81) și Grant Xhaka ('87).
În minutul 8, fundașul central al elvețienilor, Steve von Bergen, a fost accidentat dur de Yohan Cabaye, astfel că a fost înlocuit de Philippe Senderos. Cu toate acestea, arbitrul olandez Bjorn Kuipers nu a acordat nici măcar cartonaș galben.
Francezii, care nu au mai înscris atât de multe goluri la un Campionat Mondial din 1958 (7-3 cu Paraguay și 6-3 contra RFG), au mai avut numeroase ocazii de a înscrie, printre care și un penalty ratat de Karim Benzema ('32), fază la care Yohan Cabaye nu a izbutit să înscrie din 8 metri lateral dreapta, trimițând în bară. De asemenea, Karim Benzema a marcat și în minutul 90+3, dar arbitrul a anulat golul, întrucât fluierase deja finalul partidei.

vineri, 20 iunie 2014
REZUMAT. Italia - Costa Rica 0-1. CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014
Costa Rica - Italia 1-0 / ”Los ”Ticos”- a doua oară în ”optimile” CM, Anglia pleacă acasă
Costa Rica a reușit un nou meci de senzație la CM, după victoria cu Uruguay, scor 3-1: a învins Italia, vicecampioană europeană, scor 1-0, la Recife, astfel că Anglia, una dintre favoritele grupei D, este deja eliminată, în timp spectaculoasa echipă pregătită de columbianul Jorge Pinto s-a calificat în ”optimi”.
Victoria contra Italiei a fost adusă de golul lui Bryan Ruiz ('44), în urma unei centrări excelente a lui Junior Díaz de pe flancul stâng, informează Ştirile TVR.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
Italy vs Costa Rica 0-1. World Cup 2014 - Bryan Ruiz Goal - Highlight

MELODIE NOUĂ: Andreea Bănică — "Dor de mare" (2014)
Andreea Bănică - "Dor de mare" (piesă nouă, 2014)
Andreea Bănică a lansat astăzi în mediul online o nouă melodie, intitulată "Dor de mare". Piesa este un cadou muzical pe care artista îl oferă fanilor ei în preajma aniversării zilei sale de naştere, ce va fi pe 21 iunie 2014.
Cu 12 ore înainte de aniversarea zilei mele de naştere, vă fac un cadou muzical vouă, tuturor celor care îmi preţuiţi muzica, şi-mi oferiţi necondiţionat dragostea. "Dor de mare" este un capitol din jurnalul vieţii mele dincolo de orice imagine de scenă, de machiaj sau măşti convenţionale. - Andreea Bănică
Andreea Bănică - Dor de mare (official lyric video)
Cat Music (YouTube)
Sursa foto: Andreea Banica (Facebook)
REZUMAT VIDEO GOLURI. Uruguay - Anglia 2-1. CM 2014
Uruguay-Anglia 2-1 / Luis Suárez ar putea trimite Anglia acasă din faza grupelor, după 56 de ani
Naționala de fotbal a Uruguayului a administrat a doua înfrângere Angliei la CM din Brazilia, scor 2-1, la Sao Paolo, astfel că britanicii, care au pierdut și primul meci, 1-2, contra Italiei, ar putea rata accesul în fazele superioare ale competiției pentru prima dată după ediția din 1958, informează Ştirile TVR.
Al cincilea triumf din istorie al sud-americanilor în fața englezilor a fost adus de o ”dublă” a lui Luis Suárez ('39, '85), deținătorul Ghetei de Aur, care a fost desemnat, în sezonul trecut, cel mai valoros fotbalist din Premier League. Acesta a punctat pentru a 39-a oară în tricoul naționalei sale și a încheiat partida în lacrimi.
Golul Angliei a fost reușit de Wayne Rooney ('75), iar atacantul lui Manchester United a izbutit astfel primul gol la un Campionat Mondial și al 40-lea în tricoul echipei reprezentative.
Naționala Uruguayului, ocupanta locului al patrulea la CM din 2010, a pierdut surprinzător primul meci, scor 1-3, în fața naționalei din Costa Rica, astfel că va lupta cu Italia pentru un loc în ”optimile” competiției.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
England vs Uruguay 1-2 All Goals & Highlights World Cup Brazil 19.06.2014

joi, 19 iunie 2014
VIDEOCLIP NOU: Coldplay — "A Sky Full Of Stars" (2014)
Artwork by Mila Fürstová / Coldplay - "A Sky Full Of Stars" (New Official Video, 2014)
Formaţia britanică Coldplay a lansat astăzi un nou videoclip oficial, pentru melodia "A Sky Full Of Stars". Piesa este al doilea single de pe albumul "Ghost Stories" care a apărut în 19 mai 2014 pe piaţa muzicală.
Enjoy!
Coldplay - A Sky Full Of Stars (Official video)
The second single from the album Ghost Stories, out now!
by Coldplay Official (YouTube)
Coldplay - True Love (Official video)
True Love is the third single from Coldplay's new album Ghost Stories.
Directed by Jonas Åkerlund.
by Coldplay Official (YouTube)
Image Courtesy of Coldplay (Facebook)
MELODIE NOUĂ: ADDA feat. What's Up — "Bucureşti 555". Noul imn al Bucureştiului. VIDEOCLIP (2014)
Adda featuring What's Up - "Bucureşti 555" (secvenţă, videoclip nou, 2014) - imnul Bucureştiului
ADDA și rapperul What's UP au lansat recent un videoclip oficial pentru noua melodie "București 555". Piesa a fost compusă pentru a marca împlinirea a 555 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Bucureşti. Cântecul se vrea a fi noul imn al capitalei.
Vizionare plăcută!
ADDA feat. What's UP - Bucureşti 555 | Videoclip oficial
Videoclip cu ADDA şi What's UP interpretând piesa "Bucureşti 555". (C) 2014 DeMoga Music
Muzica: Ada Alexandra Moldovan, Cristi Ungur, Mircea Pavalcu, Ionut Yogi Vasilache, Marius Moga
Text: Ada Alexandra Moldovan, Marius Moga, Marius Ivancea
Regizor: Iulian Moga
DOP: Liviu Pojoni
Imagini aeriene: Laurentiu Balaceanu / Sky Cam
Editor: Marian Ene
by ADDA (YouTube)
Sursa foto: Adda Official
REZUMAT. Camerun - Croația 0-4. CM 2014
Camerun - Croația 0-4 / Cea mai zdrobitoare victorie a Croației la un CM
Croația a rămas în jocul calificării în optimile de finală ale CM, după ce a învins la scor Camerunul, scor 4-0, la Manaus. Din minutul 40, africanii au evoluat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Alexandre Song, informează Ştirile TVR. Elevii lui Niko Kovac vor lupta pentru accederea în ”optimi” la Recife, în 23 iunie, cu Mexicul.
Succesul Croației s-a conturat grație reușitelor lui Ivica Olic ('11), Ivan Perisic ('48) și Mario Mandzukic ('61, '73), acesta din urmă fiind al treilea jucător care reușește o ”dublă” la acest turneu final, după Robin van Persie, Arjen Robben și Karim Benzema.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
Croația a rămas în jocul calificării în optimile de finală ale CM, după ce a învins la scor Camerunul, scor 4-0, la Manaus. Din minutul 40, africanii au evoluat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Alexandre Song, informează Ştirile TVR. Elevii lui Niko Kovac vor lupta pentru accederea în ”optimi” la Recife, în 23 iunie, cu Mexicul.
Succesul Croației s-a conturat grație reușitelor lui Ivica Olic ('11), Ivan Perisic ('48) și Mario Mandzukic ('61, '73), acesta din urmă fiind al treilea jucător care reușește o ”dublă” la acest turneu final, după Robin van Persie, Arjen Robben și Karim Benzema.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
REZUMAT. Spania - Chile 0-2. CM 2014
Spania - Chile 0-2 / Campioana mondială en-titre a ratat accesul în ”optimi”
Primul mare șoc al CM 2014 este eliminarea Spaniei, campioana europeană a ultimelor două ediții și deținătoarea Cupei Mondiale, încă din faza grupelor. Reprezentativa statului Chile i-a învins pe iberici cu 2-0, astfel că a obținut accederea în fazele superioare, alături de Olanda, informează Ştirile TVR.
Victoria sud-americanilor, prima din palmares contra Spaniei, a fost adusă de golurile lui Eduardo Vargas ('20) și Charles Aránguiz ('43), la capătul unui meci tactic sclipitor făcut de elevii argentinianului Jorge Sampaoli.
Spania, prezentă la al 14-lea turneu final din istorie, a fost eliminată din faza grupelor de patru ori: 1962, 1966, 1978 și 1998.
Chilienii, în schimb, prezenți pentru a noua oară la un CM, au acces pentru a patra oară în fazele eliminatorii ale competiției, după cele din anii 1962 (când s-au clasat pe poziția a treia), 1998 și 2010.

miercuri, 18 iunie 2014
REZUMAT. Australia - Olanda 2-3. CM 2014
Australia - Olanda 2-3 / Olanda, prima echipă calificată în "optimi"
După ce a zdrobit Spania în primul meci, cu 5-1, Olanda a avut o misiune surprinzător de dificilă contra spectaculoasei echipe a Australiei, de care a trecut cu 3-2, în urma unui meci fascinant. De remarcat că aceasta este prima victorie din istorie a batavilor contra formaţiei poreclite "the Socceroos", informează Ştirile TVR.
Victoria olandezilor a fost adusă de golurile lui Arjen Robben ('20), Robin van Persie ('58), Memphis Depay ('68), iar Australia a fost la un pas de un rezultat formidabil, graţie reuşitelor lui Tim Cahill ('21) şi Mile Jedinak ('54 - penalty).
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
După ce a zdrobit Spania în primul meci, cu 5-1, Olanda a avut o misiune surprinzător de dificilă contra spectaculoasei echipe a Australiei, de care a trecut cu 3-2, în urma unui meci fascinant. De remarcat că aceasta este prima victorie din istorie a batavilor contra formaţiei poreclite "the Socceroos", informează Ştirile TVR.
Victoria olandezilor a fost adusă de golurile lui Arjen Robben ('20), Robin van Persie ('58), Memphis Depay ('68), iar Australia a fost la un pas de un rezultat formidabil, graţie reuşitelor lui Tim Cahill ('21) şi Mile Jedinak ('54 - penalty).
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
Fotografii superbe din diferite zone ale lumii
Imagini frumoase, găsite pe Flickr, din diferite colţuri ale lumii... Episodul 165 din seria de postări cu fotografii "Miercurea fără cuvinte"!
Hong Kong, tradition and modernity - Photo by Beboy Photographies
Don't Piss Me Off! - Santa Barbara, California - Photo by Extra Medium
The Last Survivor - Stockholm - Photo by Oskar Bakke
Dominican Republic - Photo by Pawel Tomaszewicz
Rotterdam - Cube houses - Photo by Philippe Lejeanvre
Swing Ride (Spain) - Photo by Eric Rousset
I love Paris - Photo by Beboy Photographies
Tanah Lot temple in Bali - Photo by Beboy Photographies
Kuala Lumpur - Photo by Beboy Photographies
Singapore early morning - Photo by Beboy Photographies
"Italian ice cream clouds" over New York City - Photo by Beboy Photographies
Trillium Lake, Mt. Hood National Forest, Oregon - Photo by Beboy Photographies
Yosemite Valley @ sunrise - Photo by Beboy Photographies
The Golden Gate, San Francisco - Photo by Beboy Photographies
Copyright All Rights Reserved. All photographs are the properties of the authors.
"Miercurea fără cuvinte" a început la Carmen.

REZUMAT. Belgia - Algeria 2-1. CM 2014
Belgia - Algeria 2-1 / Victorie cu mari emoții
Belgia a învins cu 2-1 pe Algeria, la primul meci de Campionat Mondial după 12 ani, prin golurile înscrise de Marouane Fellaini (min. 70) şi Dries Mertens (min. 80), la capătul unui meci excelent făcut de africani, care au și deschis scorul, prin Sofiane Feghouli (min. 25 - penalty).
Vezi rezumatul video al meciului comentat în limba română pe Ştirile TVR.ro.

REZUMAT. Rusia - Coreea de Sud 1-1. CM 2014
Rusia - Coreea de Sud 1-1 / Gafa lui Igor Akinfeev le-ar fi putut fi fatală rușilor
Rusia și Coreea de Sud au remizat la Cuiabá, scor 1-1, într-un meci slab al ambelor echipe. Asiaticii au deschis scorul prin Keun-Ho Lee (min. 68), în urma unei gafe a portarului Igor Akinfeev, dar Aleksandr Kerjakov (min. 74) a răsplătit atitudinea rușilor după primirea golului.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română pe Ştirile TVR.ro.

REZUMAT. Brazilia - Mexic 0-0. CM 2014
Brazilia - Mexic 0-0 / Ambiția mexicanilor a blocat jocul fad al brazilienilor
Brazilia nu a reușit să treacă de Mexic la Fortaleza, iar cele două echipe au terminat la egaliatate, scor 0-0, într-un nou meci slab al gazdelor, care se impuseseră cu 3-1 în fața Croației, într-un meci cu probleme de arbitraj. Cele două formații sunt liderele grupei A, întrucât și Mexicul și-a câștigat primul joc, 1-0 contra Camerunului, informează Ştirile TVR.
Cele două echipe se mai întâlniseră de nu mai puţin de 38 de ori. Brazilia a învins de 22 de ori, Mexic a câştigat de 10 ori, iar 8 partide s-au încheiat nedecis.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
Portarul mexican Ochoa a făcut adevărate minuni în meciul contra Braziliei!
Guillermo Ochoa Saves vs Brazil World Cup 2014

marți, 17 iunie 2014
VIDEOCLIP NOU: Lana Del Rey — "Shades Of Cool" (2014)
Lana Del Rey - Shades Of Cool (New Official Video), 2014
Lana Del Rey a lansat astăzi oficial un nou videoclip, pentru melodia "Shades Of Cool". Piesa este inclusă pe albumul "Ultraviolence" care a apărut ieri pe piaţa muzicală.
Enjoy!
Lana Del Rey - Shades Of Cool (Official Video)
Music video by Lana Del Rey performing Shades Of Cool (2014).
LanaDelReyVEVO (YouTube)
REZUMAT. Ghana - SUA 1-2. VIDEO CM 2014
Selecţionata SUA a învins Ghana cu 2-1 şi are şanse mari de a intra în optimile Campionatului Mondial de Fotbal pentru a doua oară consecutiv. Golurile partidei au fost marcate pentru SUA de Clint Dempsey (secunda 30) şi John Brooks (min. 86), iar pentru Ghana a înscris André Ayew în minutul 82.
Puteţi vedea rezumatul video al meciului comentat în limba română accesând Ştirile TVR.ro.
Golul lui Dempsey a intrat în statisticile Cupei Mondiale ca al cincilea cel mai rapid gol din istorie din toate turneele finale ale CM!
USA vs Ghana (2-1) - Dempsey goal - 1-0 World Cup Brazil - 16.06.2014 highlight

Ştefan Stan — "Ne iubim". MELODIE NOUĂ (2014)
Ştefan Stan a lansat oficial ieri o nouă melodie de dragoste, intitulată "Ne iubim", împreună cu un lyric video.
Enjoy!
Ştefan Stan - "Ne iubim" (Lyric video) - 2014
by MediaProMusic (YouTube)
Enjoy!
Ştefan Stan - "Ne iubim" (Lyric video) - 2014
by MediaProMusic (YouTube)
luni, 16 iunie 2014
REZUMAT VIDEO GOLURI. Germania - Portugalia 4-0. CM 2014
Germania - Portugalia 4-0 / Thomas Müller a reuşit primul hat-trick al Campionatului Mondial
Germania – Portugalia, al treilea „derby” al mondialului brazilian, după Spania – Olanda: 1-5 şi Anglia – Italia: 1-2, s-a încheiat cu victoria zdrobitoare a nemţilor, scor 4-0. Germania a bifat meciul cu numărul 100 la turneele finale, prima echipă care reuşeşte această performanţă, iar Thomas Müller a izbutit primul hat-trick al acestei ediţii a CM, informează Ştirile TVR.
Triumful spectaculos al elevilor lui Joachim Löw a fost adus de primul hat-trick al lui Thomas Müller în tricoul echipei sale reprezentative ('12-penalty, '45, '78) şi Mats Hummels ('32), aflat la a treia reuşită în tricoul Germaniei.
Din minutul 37, lusitanii au evoluat cu un jucător mai puţin pe teren, după eliminarea fundaşului Pepe, iar în minutul 73 fundaşul învingătorilor Mats Hummels a părăsit accidentat terenul.
Nemţii câştigaseră şi ultimele trei partide contra Portugaliei: 3-1 la CM din 2006, 3-2 la Euro 2008 şi 1-0 la Euro 2012.
Vezi mai mult pe Ştirile TVR.ro.
Germany vs Portugal 4-0 - All Goals & Highlights (World Cup Brazil 2014)

REZUMAT VIDEO GOLURI. Franţa - Honduras 3-0. CM 2014
Franța - Honduras 3-0 / A doua doppietta a lui Karim Benzema într-un meci oficial al Franței
Francezii au debutat cu o victorie la mondialul brazilian şi sunt pe primul loc în Grupa E, după 3-0 cu reprezentativa Hondurasului, grație unei duble a lui Karim Benzema ('45-penalty, '72) și al unui autogol al portarului Noel Valladares ('48).
Karim Benzema, care a punctat pentru a 23-a oară pentru naționala sa, nu mai reușise decât o singură ”dublă” în tricoul Franței, într-un meci oficial, în 13 octombie 2007, în Insulele Feroe, meci contând pentru preliminariile Euro 2008, încheiat cu scorul de 6-0.
De asemenea, acesta este primul gol la un Campionat Mondial pentru atacantul lui Real Madrid.
Vezi mai mult pe Ştirile TVR.ro.
France vs Honduras 3-0 All Goals Highlights World Cup 15.06.2014

REZUMAT VIDEO GOLURI. Argentina - Bosnia și Herțegovina 2-1. CM 2014
Argentina - Bosnia 2-1 / Al doilea gol la un CM pentru Lionel Messi, după cel din 2006
Argentinienii au debutat cu o victorie la Mondialul brazilian, pe Maracana, 2-1 în fața unei debutante la acest nivel, Bosnia-Herțegovina. ”Pumele” au deschis scorul după un autogol al neatentului Sead Kolašinac ('3), Lionel Messi a punctat splendid pentru 2-0 ('65), iar bosniacii au sperat în zadar la o remiză după reușita lui Vedad Ibišević ('84), informează Ştirile TVR.
Lionel Messi nu mai punctase decât o singură dată la un Campionat Mondial, în 2006, în victoria cu 6-0 în fața Serbiei-Muntenegru, când a marcat ultimul gol al meciului. Acesta a fost al 39-lea gol al atacantului de 26 de ani al Barcelonei, în al 87-lea meci în tricoul echipei sale naționale.
De cealaltă parte, Vedad Ibišević a marcat pentru a 21-a oară pentru Bosnia, în al 56-lea joc pentru formația reprezentativă. De remarcat că acesta este primul gol izbutit de europeni contra ”Pumelor”, întrucât precedentele două întâlniri dintre cele două formații s-au încheiat cu victoria clară a sud-americanilor: 5-0 în 14 mai 1998 și 2-0 în 19 noiembrie 2013.
În schimb, Sead Kolašinac, care nu a înscris niciodată pentru Bosnia, este al treilea jucător care își introduce balonul în propria poartă în acest turneu final, după Marcelo (Brazilia), pentru Croaţia, și Noel Valladares (Honduras), pentru Franţa.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
Argentina vs Bosnia & Herzegovina 2-1 All Goals & Highlights (World Cup Brazil 2014)

duminică, 15 iunie 2014
Amadeus — "Dernière Danse" (Indila). Cover-ul zilei (53)
Amadeus Quartet - Derniere Danse (Indila) - videoclip nou, 2014
Cântăreaţa şi compozitoarea franceză Indila (pe numele real Adila Sedraia) a lansat piesa "Dernière danse" în noiembrie, 2013, melodia devenind apoi rapid un hit. Cântecul face parte din albumul de debut al artistei, intitulat "Mini World", care a apărut în februarie, 2014 şi imediat a ajuns pe locul 1 în iTunes Franţa.
Formaţia Amadeus a lansat oficial în luna mai, 2014, un cover instrumental după melodia de succes a Indilei împreună cu un videoclip nou.
Vizionare şi audiţie plăcute!
Indila - Dernière Danse (Clip Officiel)
Compositeurs: Indila - Skalpovich
Auteur: Indila
Réalisateur du clip: Sylvain Bressollette
by IndilaVEVO (YouTube)
Indila - Derniere Danse (Amadeus Quartet - violin cover instrumental, 2014)
Andreea Runceanu - violin;
Bianca Gavrilescu - violin;
Patricia Cimpoiasu - cello;
Naomi Anelis - piano / keyboard.
Instrumental arrangement by Xenti Runceanu.
Video directed, filmed and edited by George Mihailescu.
by AmadeusMusicRO (YouTube)
Sursa foto: Amadeus (Facebook)
REZUMAT VIDEO GOLURI. Anglia - Italia 1-2. CM 2014
Anglia - Italia 1-2 / Englezii au ratat revanșa pentru eșecul de la Euro 2012
Italia a debutat cu o victorie la mondialul brazilian, în fața echipei pe care o elimina, la penalty-uri, în ”sferturi” la Euro 2012. Marchisio ('35) şi Balotelli ('50) au înscris pentru "Squadra Azzurra", în timp ce Sturridge ('37) a punctat pentru englezi. În celălalt meci al grupei D, Costa Rica a dispus de Uruguay cu 3-1, informează Ştirile TVR.
Vicecampioana europeană a fost lipsită de aportul portarului Gianluigi Buffon, accidentat la un antrenament desfășurat vineri, astfel că legenda lui Juventus Torino a ratat al 141-lea meci în tricoul naționalei sale. De cealaltă parte, Mario Balotelli a punctat pentru a 13-a oară în tricoul Italiei, la al 31-lea meci pentru echipa reprezentativă.
Aceasta a fost cea de-a 10-a victorie a Italiei în fața Angliei, care nu a învins Squadra Azzurra decât de 8 ori de-a lungul timpului (ultima oară într-un meci amical, scor 2-1, jucat pe 15 august 2012). Alte 7 jocuri s-au încheiat la egalitate.
Vezi mai mult pe Ştirile TVR.ro, inclusiv rezumatul video al meciului comentat în limba română.
England vs Italy 1-2 - WORLD CUP BRAZIL 2014 - ALL Goals & Highlights

sâmbătă, 14 iunie 2014
REZUMAT VIDEO GOLURI. Spania - Olanda 1-5. CM 2014
Spania - Olanda 1-5 / ”Portocala Mecanică” a sfărâmat ”La Furia Roja”
Olanda și-a luat cu vârf și îndesat revanșa pentru eșecul din finala Campionatului Mondial din 2010: a zdrobit Spania cu 5-1 în partida de debut a turneului din Brazilia și a devenit astfel una dintre favoritele certe la cucerirea trofeului suprem. Ultimul eșec usturător al ibericilor la un turneu final a fost un 1-6 contra Braziliei, la CM din 1950, în data de 13 iulie, la Rio de Janeiro.
Chiar dacă învingătoarea din ultimele două Campionate Europene și deținătoarea Cupei Mondiale a deschis scorul prin Xabi Alonso ('27), dintr-un penalty obținut de Diego Costa, batavii au întors soarta partidei printr-un joc formidabil, concretizat prin reușitele lui Robin van Persie ('44, '72), Arjen Robben ('53, '80) și Stefan De Vrij ('64), acesta din urmă fiind jucătorul care a provocat lovitura de pedeapsă a spaniolilor.
De menționat că Arjen Robben, la selecția cu numărul 100, a fost unul dintre principalii artizani ai victoriei splendidei formații antrenate de Louis van Gaal, noul antrenor al lui Manchester United.
Citeşte articolul integral pe Ştirile TVR.ro.
ALL GOALS Spain vs Netherlands 1 5 ~ All Goals and Highlights ~ World Cup 2014
by Youtubest