Shobby si Nicoleta Matei - 9 stele (piesa noua, videoclip oficial, new single, 29.01.2016)
Nico şi rapperul Shobby, membru al trupei hip hop Codu' Penal, au lansat o nouă melodie, "9 stele", însoţită de videoclipul oficial al cântecului, pe YouTube vineri, 29 ianuarie 2016. Piesa este compusă de către Laurenţiu Matei şi Ionuţ Drăgan (Shobby), iar regia clipului noului single îi aparţine lui Codruţ Marinescu.
Vizionare plăcută!
Shobby - 9 stele feat. Nico (Official Video) New Single 2016
Piesa: 9 Stele
Artisti: Shobby / Nico
Text: Shobby
Instrumental: Shobby / Laurentiu Matei
Mix / Master: Shobby / Laurentiu Matei
Aranjament muzical: Laurentiu Matei
Chitara: Laurentiu Matei
Regie: Codrut Marinescu
D.O.P: Pruna Adrian
Assist: Andrei Balauta
Key-grip: Anca Marian
An: 2016
by CoduPenalOfficial (YouTube), 29 ian. 2016
Sursa foto, postarea despre cea mai noua piesa lansata de Shobby featuring Nicoleta Matei - "9 stele": Shoby Oficial (Facebook) - www.facebook.com/shobyoficial
Marin Moraru implineste azi 79 de ani / Foto: www.tvr.ro
Marin Moraru, marele actor român de teatru, film şi televiziune, îşi aniversează ziua de naştere duminică, 31 ianuarie 2016, împlineşte vârsta de 79 de ani.
La mulţi ani, maestre!
Octavian Cotescu și Marin Moraru - Un film profund realist (VIDEO TVR)
O înregistrare din studiourile TVR din anul 1979 cu Octavian Cotescu și Marin Moraru, "Un film profund realist" de Dumitru Solomon.
by TVR (YouTube), 24 sept. 2014
„Cum aţi defini fericirea?”. Răspunsul lui Marin Moraru, la "Profesioniştii" (TVR)
Fragment din emisiunea "Profesioniştii", de pe TVR1, în care invitatul Eugeniei Vodă a fost marele actor Marin Moraru.
by TVR (YouTube), 29 aug. 2015
Astăzi se împlinesc 164 de ani de la naşterea lui Ion Luca Caragiale, cel mai mare dramaturg român.
Florina Cercel şi Horaţiu Mălăele - Bubico de I. L. Caragiale (VIDEO TVR)
Imagini din Arhiva TVR cu Horaţiu Mălăele şi Florina Cercel în sceneta „Bubico” de Ion Luca Caragiale
by TVR (YouTube), 14 sept. 2014
„Bubico” de Ion Luca Caragiale
Nouă ceasuri şi nouă minute… Peste şase minute pleacă trenul. Un minut încă şi se-nchide casa. Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt în vagon… Trec de colo până colo prin coridor, să văz în care compartiment aş găsi un loc mai comod… Aci. O damă singură, şi-fumează, atât mai bine! Intru şi salut, când auz o mârâitură şi văz apărând dintr-un paneraş de lângă cocoană capul unui căţel lăţos, plin de funde de panglici roşii şi albastre, care-ncepe să mă latre ca pe un făcător de rele intrat noaptea în iatacul stăpânii-şi.
– Bubico! zice cocoana… şezi mumos, mamă!
„Norocul meu, gândesc eu, să trăiesc bine!… Lua-te-ar dracul de javră!”
Bubico se linişteşte puţin; nu mai latră; îşi retrage capul în paneraş, unde i-l acopere iar cocoana cu un tărtănaş de lână roşie; dar tot mârâie înfundat… Eu, foarte plictisit, mă lungesc pe canapeaua din faţa cocoanii şi-nchiz ochii. Trenul a pornit… Prin coridor umblă pasajeri şi vorbesc. Bubico mârâie arţăgos.
– Biletele, domnilor! zice conductorul, intrând cu zgomot în compartimentul nostru.
Acum Bubico scoate capul foarte sus şi, vrând să sară afară de la locul lui, începe să latre şi mai grozav că adineaori. Eu întind biletul meu conductorului, care mi-l perforează. Conductorul face un pas către cocoană, care-şi caută biletul ei în săculeţul de mână, pe când Bubico latră şi chelălăie desperat, smucindu-se să iasă din paner.
– Bubico! zice cocoana, şezi mumos, mămiţo!
Şi-ntinde biletul. Când mâna conductorului s-a atins de mâna cocoanei, Bubico parc-a-nnebunit. Dar conductorul şi-a terminat treaba şi iese. Cocoana îşi înveleşte favoritul mângâindu-l „mumos”; eu mă lungesc la loc închizând ochii, pe când Bubico mârâie înfundat ca tunetul care se tot depărtează după trecerea unei grozave furtuni. Acum nu se mai aude de loc. Dar auz hârşâitul unui chibrit: cocoana îşi aprinde o ţigaretă… Încă nu mi-e somn. De ce n-aş aprinde şi eu una? A! de degrabă să nu pierz trenul, am uitat să-mi iau chibrituri. Dar nu face nimic… S-o rog pe mamiţa lui Bubico… Scot o ţigaretă, mă ridic şi dau să m-apropiu de cocoana. Dar n-apuc să fac bine o mişcare, şi Bubico scoate capul lătrându-mă mai furios decât pe conductor; latră şi chelălăie şi tuşeşte şi…
– Bubico – zice cocoana – şezi mumos, mamiţico!
„Lovi-te-ar jigodia, potaia dracului!” zic în gândul meu. N-am văzut de când sunt o javră mai antipatică şi mai scârboasă… Dacă aş putea, i-aş rupe gâtul.
În zbieretele desperate ale lui Bubico, mamiţica îmi dă s-aprind. Îi mulţumesc şi m-aşez în locul cel mai depărtat din compartiment, de teamă că n-am să mai pot rezista pornirii şi am să-i trag la cap când şi l-o mai scoate din paner.
– Frumuşel căţel aveţi, zic eu cocoanii, după câteva momente de tăcere; da’ rău!
– Aş! nu e rău, zice cocoana; până se-nvaţă cu omul; dar nu ştiţi ce cuminte şi fidel este, şi deştept! Ei bine! e ca un om, frate! doar că nu vorbeşte…
Apoi către paner, cu multă dragoste:
– Unde-i Bubico?… Nu e Bubico!…
Din paner se aude un miorlăit sentimental.
– Să-i dea mama băieţelului zăhărel?… Bubico! Bubi!!
Băieţelul scoate capul cu panglicuţe… Mamiţa-l degajează din ţoalele în cari dospeşte-nfăşurat şi-l scoate afară. Bubico se uită la mine şi mârâie-n surdină. Eu, apucat de groază la ideea că nenorocitul ar încerca să mă provoace, zic cocoanei:
– Madam! pentru Dumnezeu, ţineti-l să nu se dea la mine! eu sunt nevricos, şi nu stiu ce-aş fi în stare… de frică…
Dar cocoana, luând în braţe pe favorit şi mângâindu-l cu toată duioşia:
– Vai de mine! cum crezi d-ta?… Noi suntem băieţi cuminţi şi binecrescuţi… Noi nu suntem mojici ca Bismarck…
– Ha? zic eu.
– Bismarck al ofiţerului Papadopolinii.
Dându-mi această explicaţie, cocoana scoate din săculeţul de mână o bucăţică de zahăr:
– Cui îi place zăhărelul?…
Bubico (făcând pe bancă sluj frumos, cu toată cletinătura vagonului): Ham!
– Să-i dea mamiţica băiatului zăhărel?
Bubico: Ham! Ham!
Şi apucă bucăţica de zahăr şi-ncepe s-o ronţăie… Cocoana scoate din alt săculeţ o sticlă cu lapte, din care toarnă într-un pahar; apoi:
– Cui îi place lăptic?
Bubico (lingându-se pe bot): Ham!
– Să-i dea mamiţica lăptic băiatului?
Bubico (impacient): Ham! Ham!
„Ah! suspin eu în adânc; lua-te-ar hengherul, Bubico!”
Dar cocoana apropie paharul aplecat de botul favoritului, care-ncepe să lăpăie, şi lăpăie, şi lăpăie, până când un pasajer se arată la uşa compartimentului nostru uitându-se-năuntru. Bubico se opreşte din lăpăit şi se porneşte să latre că o fiară, cu ochii holbaţi şi muscând în sec şi clăntănind din dinţi, şi tuşind şi…
„Vedea-te-aş la Babeş, jigăraie îndrăcită!” gândesc eu, şi prin mintea mea începe să treacă fel de fel de idei, care de care mai crudă şi mai infamă.
Pasajerul s-a retras de la geam. Bubico s-a potolit. Cocoana toarnă iar lapte-n pahar şi bea şi dumneei. Eu simt cum mă năvălesc, din ce în ce mai irezistibile, ideile negre.
– A propos – zic eu – madam, vorbeaţi adineaori de Bismarck… al…
– Al ofiţerului Papadopolinii…
– Ei! Ce e Bismarck?
– Un dulău de curte… Era să mi-l omoare pe Bubico… Papadopolina are o căţeluşă, Zambilica, foarte frumuşică! şade alături de mine; suntem prietene; şi dumnealui (arată pe Bubico), curte teribilă! (Către Bubico) Craiule!… (Către mine) Mizerabila de servitoare, o dobitoacă! i-am spus, când l-a dus afară de dimineată – că nu ştii ce curat e! – zic: „Bagă de seamă să nu scape, să se ducă iar la Papadopolina, că-l rupe Bismarck…” dulăul ofiţerului, care şade cu chirie la ea. (Tuşeşte cu mult înţeles.) Eu nu ştiu ce făceam pân casă, când auz afară chelălăituri şi ţipete… Strig: „Bubico! Bubico! unde e băiatul?!” Alerg… Mi-l aducea dobitoaca pe braţe; d-abia-l scoseseră ea şi Papadopolina şi soldatul ofiţerului din gura dulăului. Ce să-l vezi?… tăvălit, leşinat şi moale că o cârpă. Zic: „Vai de mine! moare băiatul!” Stropeşte-l cu apă! dă-i cu odicolon la nas!… Ce-am pătimit, numai eu ştiu… Două săptămâni a zăcut… Am adus şi doftor. Da-n sfârşit, slavă Domnului! a scăpat… (Cătră Bubico) Mai merge la Zambilica băiatul?
Bubico: Ham!
– Să te mănânce Bismarck… craiule!
– Ham! ham!
Şi sare de pe bancă jos în vagon şi apucă spre mine.
– Cocoană! strig eu, ridicându-mi picioarele; eu sunt nevricos, să nu se dea la mine, că…
– Nu, frate! zice cocoana, nu vezi că vrea să se-mprietinească? Aşa e el: numaidecât simte pe cine-l iubeşte…
– A! zic eu, având o inspiraţie infernală; a! simte pe cine-l iubeşte… vrea să ne-mprietenim!… Bravo!
Şi pe când căţelul se apropie să mă miroasă, iau un pacheţel de bonboane, pe cari le duc în provincie, la un prietin; îl deschid, scot un bonbon şi, întinzându-l în jos, cu multă blândeţe:
– Cuţu, cuţu! Bubico băiatul! Bubi!
Bubico, dând din coadă, se apropie mai întâi cu oarecare sfială şi îndoinţă, apoi, încurajat de blândeţea mea, apucă frumos bombonul şi-ncepe să-l clefăie.
– Vezi că v-aţi împrietinit! zice cocoana cu multă satisfacţie de această apropiere.
Apoi îmi spune genealogia favoritului… Bubico este copilul lui Garson şi al Gigichii, care era soră cu Zambilica a Papadopolinii, ceea ce, care vă să zică, însemnează că Zambilica este mătuşa lui Bubico după mamă… În timp ce cocoana-mi povesteşte, eu, înfrânându-mi aversiunea şi dezgustul în favoarea unui scop înalt, întrebuinţez cele mai înjositoare mijloace spre a intra în bunele gratii ale nepotului Zambilichii. Şi-n adevăr, Bubico se tot apropie de mine, până se lasă să-l iau în braţe. Simt că mi se bate inima de teamă ca nu cumva, printr-o mişcare, ori privire, să trădez un plan mare ce l-am croit în adâncul conştiinţei mele. Cocoana nu se poate mira îndestul de prietenia ce-mi arată Bubico, pe când eu cultiv cu stăruinţă această prietenie atât de scumpă mie, prin mângâieri şi bonboane.
– Ei vezi! cum v-aţi împrietenit… Ce e, Bubico? ce e, mamă? iubeşti pe domnul? da?
Şi Bubico răspunde, gudurându-se-n braţele mele:
– Ham!
– Aşa? ai trădat-o care vă să zică pe mamiţica?… craiule!
Bubico: Ham! ham!
– Trebuie să fii om bun! Nu trage el la fitecine…
– Fireşte, coconită; simte cânele; are instinct.
Când zic acestea, iată că trenul se opreşte în Crivina. Pe peron se aud lătrături şi ceartă de câni. Bubico dă să se smucească din braţele mele; eu îl ţiu bine; el începe să latre îndârjit cătră fereastra vagonului. Trenul porneşte iar, şi Bubico, întorcând capul către partea de unde s-aude depărtându-se cearta semenilor lui, latră mereu; eu îl mângâi, să-l potolesc; el, când nu se mai aude nimic, ridică botul spre tavan şi începe, în bratele mele, să urle… în braţele mele!
„Ah! Bubico – zic eu în sine-mi, mângâindu-l frumos – de capu-ţi!… vedea-te-aş mănuşi!”
Dar Bubico urlă mereu.
– Doamnă – zic eu – rău faceţi că-l ţineti aşa de aproape pe Bubico şi acoperit aşa în căldură, poate să turbeze… Chiar aşa, aici e prea cald.
Şi zicând acestea, mă scol cu Bubico-n braţe şi m-apropiu de fereastra vagonului. Pun pe Bubico binişor jos lângă mamiţa lui, şi cobor geamul, aplecându-mă să respir. Afară, noapte neagră că şi ideile mele.
– Bine faci! să mai iasă fumul de ţigară, zice cocoana.
Intrăm pe podul Prahovii… Mă-ntorc, iau o bonboană, i-o arăt lui Bubico, care s-apropie de mine bâtâind frumuşel din coadă.
„Pe memoria lui Plutone şi a fidelului său Cerber! zic eu în gând ; jur că au minţit acei cari au cântat instinctul cânilor! E o minciună! Nu există!”
Bubico îmi ia bonboana; îl iau în braţe şi mă dau lângă fereastră, ridicându-l în dreptul deschizăturii. Aerul răcoros, trecându-i pe la bot, face mare plăcere lui Bubico. Scoate limba şi respiră din adânc.
– Să nu-l scapi pe fereastră!… pentru Dumn…
Dar n-apucă mamiţica să rostească-ntreg sfântul nume al creatorului, şi Bubico dispare că un porumbel alb în neagra noapte, înapoi spre Bucuresti, zburând – la Zambilica, probabil. Mă-ntorc cu faţa spre cocoana şi, prezentându-i mânile goale, strig exasperat:
– Doamnă!
Un răcnet!… A-nnebunit cocoana!
– Repede, doamnă, semnalul de alarmă!
O duc la semnal şi o-nvăţ cum să-l tragă. Pierdută de durere, execută mişcarea cu o supremă energie. Trenul, stop! pe loc. Cletinătură colosală. Emoţie generală-ntre pasajeri.
– Cine? cine a dat alarma?
– Dumneaei zic eu către personalul trenului, arătând pe cocoana leşinată.
Trenul se pune din nou în mişcare. La Ploieşti, cocoana s-a deşteptat din leşin; zdrobită de nenorocire, trebuie să răspunză la procesul-verbal ce i se dresează pentru întrebuinţarea semnalului. Pe când, în mijlocul pasajerilor grămădiţi, cocoana se jeleşte, eu m-apropiu de urechea ei şi, c-un rânjet diabolic, îi şoptesc răspicat:
– Cocoană! eu l-am aruncat, mânca-i-ai coada!
Ea leşină iar… Eu trec că un demon prin mulţime şi dispar în noaptea neagră…
Ion Luca Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
Conform unor surse, familia sa ar fi fost de origine aromână. Tatăl său, Luca (1812 - 1870), și frații acestuia, Costache și Iorgu, s-au născut la Constantinopol, fiind fiii lui Ștefan, un bucătar angajat la sfârșitul anului 1812 de Ioan Vodă Caragea în suita sa, informează Wikipedia.
Miss Mary feat. Glance - Parfum de jar (piesa noua, videoclip, new single, 26.01.2016)
Miss Mary şi Glance au lansat o melodie nouă, "Parfum de jar", însoţită de videoclipul oficial al cântecului marţi, 26 ianuarie 2016. Piesa de dragoste a fost compusă în studiourile Panda Music, iar fraţii Richard Stan şi Claudiu Stan au regizat clipul noului single. Aceasta este prima colaborare dintre Miss Mary şi Glance. Videoclipul cântecului "Parfum de jar" a fost prezentat în premieră de Cat Music Romania pe YouTube, unde găsiţi şi versurile noului single.
Vizionare plăcută!
Miss Mary & Glance - Parfum de jar (Official Video) by Panda Music (2016)
Miss Mary featuring Glance - Parfum de jar (Official Video, New Single) 2016
Muzica si text: GEORGE, Marius Dia, Lorean Georgian, Emanuel Petrut, Glance
Mix/Master: Bunicu' Magic
Regie: Richard Stan & Claudiu Stan (Vision Production)
VERSURI: https://www.youtube.com/watch?v=VNxa5w601Dg
by Cat Music (YouTube), 26 ian. 2016
Sursa foto (Image Courtesy), postarea despre cea mai recenta piesa lansata de Miss Mary featuring Glance - Parfum de jar: Miss Mary - www.facebook.com/MissMaryOfficial
Cum afli daca ai telefonul ascultat! (video amuzant cu Marian Duta, Neatza, 2016 )
Reporterul Marian Duţă de la emisiunea "Neatza cu Răzvan şi Dani" (Antena 1) depistează cu ajutorul unui aparat telefoanele care sunt ascultate (interceptate).
Aparatul care detectează telefoanele "ascultate" (VIDEO)
În ultima perioadă tot mai multe persoane se plâng că au telefonul ascultat. Reporterul Marian Duţă a decis să le acorde o mână de ajutor cu aparatul care detectează telefoanele care sunt ascultate!, Neatza cu Razvan si Dani, Antena 1, 29-01-2016.
by Neatza cu Razvan si Dani (YouTube), 29 ian. 2016
Luminita Anghel si Mihai Alexandru / Luminita Anghel - Prizoniera (piesa noua, 2016)
Luminiţa Anghel a lansat o melodie nouă, "Prizoniera", şi un videoclip cu versuri (lyric video) pe YouTube miercuri, 27 ianuarie 2016. Noul single este compus de către Mihai Alexandru care a prezentat în premieră piesa de dragoste în mediul online.
Enjoy!
Luminita Anghel - Prizoniera (official lyric video, new single) 2016
Muzica, orchestratie si text: Mihai Alexandru
Lyric video realizat de Crashsky's Place (Monica Tampau)
by Al Mike Mihai Alexandru (YouTube), 27 ian. 2016
JerryCo feat. Mellina - Daca ma iubesti (piesa noua, single nou oficial, 28.01.2016)
JerryCo şi Mellina au lansat o nouă melodie, "Dacă mă iubeşti", pe YouTube joi, 28 ianuarie 2016. Piesa de dragoste este o coproducţie Sprint Music şi Mango Records.
Enjoy!
JerryCo feat. Mellina - Daca Ma Iubesti | Single Oficial 2016
Single oficial JerryCo in colaborare cu Mellina. (C) & (P) 2016 Sprint Music & Mango Records
Muzica: Batranu Razvan Marian, Mihai Dumitrescu, George Popa, Emanuel Gheorghe
Versuri: Mihai Dumitrescu
#ProdusDeBoierBibescu
Mix & Master: Bunicu Magic
Artwork: Marooni
Make-up Mellina: Dagmar Oprea
by Sprint Music (YouTube), 28 ian. 2016
Sursa foto (Image Courtesy), coperta celui mai nou single lansat de JerryCo featuring Mellina - Daca Ma Iubesti: JerryCo (Facebook) - www.facebook.com/JerryCoMusic
Joi, 28 ianuarie 2016, se împlinesc o sută treizeci şi şase de ani de la naşterea marelui artist român Camil Ressu. Camil Ressu (născut pe 28 ianuarie 1880 la Galați — decedat în 1 aprilie 1962 la București) a fost un pictor de origine aromână, care, prin întreaga sa activitate artistică, pedagogică și socială, a fost una din personalitățile marcante ale artei românești. Camil Ressu a fost membru titular al Academiei Române.
Camil Ressu - Autoportret
Camil Ressu - Clacă la porumb
Camil Ressu - Cosaşi odihnindu-se
Camil Ressu - Culegătorii de trufe
Camil Ressu - Curățenia de primăvară
Camil Ressu - Două surori
Camil Ressu - După muncă
Camil Ressu - Familie de ţărani
Camil Ressu - Iarnă grea (Ruși la Iași)
Camil Ressu - În ogradă
Camil Ressu - La cules de țelină
Camil Ressu - La umbră
Camil Ressu - Maternitate
Camil Ressu - Peisaj cu Cetatea Braşovului
Camil Ressu - Peisaj cu cumpănă
Camil Ressu - Peisaj din Ardeal
Camil Ressu - Peisaj din Dealurile Grădiștei
Camil Ressu - Peisaj din Vlaici
Camil Ressu - Scenă de seară, Sighișoara
Camil Ressu - Scenă din Ardeal
Camil Ressu – Ștrengarul
Camil Ressu – Țărănci în biserică
Camil Ressu - Ţărăncuţă în pridvor la Vlaici
Mai multe tablouri de Camil Ressu găsiţi aici: www.galeriidearta.blogspot.ro/2011/01/camil-ressupictor-roman-nascut-in-28.html.
Biografie
Camil Ressu se trage dintr-o familie de aromâni (macedoromâni) din regiunea Epirului, stabilită în România pe la începutul secolului al XIX-lea, informează Wikipedia. Tatăl său, Constantin Ressu, jurist de profesie, cu studii de drept la Bruxelles, făcea pictură în clipele libere. În 1887, Camil Ressu este înscris la Școala Națională de Arte Frumoase din București, avându-l ca profesor pe G. D. Mirea; își continuă studiile la Iași cu pictorul Gheorghe Popovici. În 1902 termină studiile la Școala de Belle-Arte din Iași, obținând medalia de argint și pleacă în același an să se perfecționeze în străinătate. Se oprește două luni la München vizitând muzeele din localitate, după care pleacă la Paris și se înscrie la Academia Julian, în atelierul lui Jean Paul Laurens, unde îi are colegi pe Jean Al. Steriade, Nicolae Dărăscu și Ion Theodorescu-Sion.
În 1908 revine în țară și, preocupat de problemele sociale, colaborează cu desene satirice la publicațiile Furnica, Facla și Adevărul. În același an se înscrie în Partidul Social-Democrat din România. Participă pentru prima dată în 1910 la expoziția "Tinerimii Artistice" cu peisaje și compoziții pe teme rustice. În 1912 expune la Salonul Oficial tabloul Înmormântare la țară, iar în anul următor, la "Tinerimea Artistică", portretul de grup Terasa Oteteleșeanu, cu "șapte figuri ale boemei literare, muzicale și pictoricești". În 1914 deschide prima expoziție personală la București.
În 1917, împreună cu pictorii Nicolae Dărăscu, Ștefan Dimitrescu, Iosif Iser, Marius Bunescu și cu sculptorii Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea, Ion Jalea și Oscar Han înființează asociația "Arta Română", la Iași. Vara se retrage la țară și pictează țărani la munca câmpului, vederi din sate, grupuri de muncitori dar și naturi moarte, nuduri, portrete ale diverselor pesonalități ale timpului și autoportrete. Participă activ la înființarea "Sindicatului Artiștilor plastici din România" în 1921, fiind ales președinte, funcție din care demisionează după doi ani. În urma unei șederi mai lungi în satul Ilovăț (județul Mehedinți), realizează compoziția "Cosași odihnindu-se", una dintre lucrările sale cele mai reprezentative, în care Camil Ressu își dezvăluie vigoarea sa plastică.
Camil Ressu a fost profesor și rector al Academiei de Belle-Arte din București până în anul 1941, între elevii săi numărându-se Abodi Nagy Béla. Din 1950 a fost președinte de onoare al "Uniunii Artiștilor Plastici", reluându-și și activitatea de profesor la Institutul de Arte "Nicolae Grigorescu". În 1955 i se acordă titlul de Artist al Poporului iar un an mai târziu este numit membru al Academiei Române.
Cu o formație solidă, în care predominau studiile după corpul uman, după peisaj și după obiectele din imediata apropiere, Camil Ressu a reușit ca, prin combinarea capacităților formative ale desenului și culorii, să realizeze o creație care păstrează valorile tradiției, în condițiile unui efort de înnoire a limbajului plastic.
O serie de personalități culturale au avut ocazia să asiste la prelegerile profesorului universitar Camil Ressu, printre care Geta Brătescu și Virgil Preda.
Florin Piersic, marele actor român de teatru, film şi televiziune, împlinește miercuri, 27 ianuarie 2016, vârsta de 80 de ani.
La mulţi ani, maestre!
Florin Piersic - Un pedagog… în tranziţie (1999, TVR)
Imagini din Arhiva TVR difuzate în emisiunea Gala umorului, de pe TVR1, cu Florin Piersic în monologul “Un pedagog… în tranziţie” de Cornel Udrea.
Mai multe momente umoristice cu mari actori români găsiţi pe canalul nostru http://goo.gl/lnCU5v
Ediţiile emisiunii “Gala umorului” sunt pe TVR+
by TVR (YouTube), 18 feb. 2015
Am ales azi 20 de poze superbe din natură, realizate în diferite zone ale lumii, postate pe site-ul 500px.com. Am ajuns la episodul 249 al serialului cu fotografii, intitulat "Miercurea fără cuvinte".
Happy Wordless Wednesday!
