joi, 14 aprilie 2011
Legile lui Murphy (prima parte)
1. Pentru a fi popular, dă-le oamenilor veşti bune despre obiceiurile lor proaste.
2. În orice bază de date, cele care par evident corecte vor conţine erori.
3. Este firesc pentru o virgulă zecimală să fie aşezată greşit.
4. O eroare care se poate strecura într-un calcul se va strecura acolo şi astfel încât să aducă cel mai mare prejudiciu întregului calcul.
5. Dacă un experiment reuşeşte din prima, înseamnă că ceva nu ai făcut bine.
6. Tehnologia este dominată de două feluri de oameni: cei care înţeleg ceea ce nu conduc şi cei care conduc ceea ce nu înţeleg.
7. Substanţele necesare pentru experimentul de ieri trebuie comandate nu mai târziu de mâine la prânz.
8. Pentru fiecare doctor (care are doctoratul), există un alt doctor (care are doctoratul), egal şi de sens opus. Astfel se explică de ce este atât de uşor să găseşti experţi care să se contrazică total unii pe alţii.
9. Un istoric competent poate demonstra că orice eveniment care s-a produs era inevitabil.
10. Dacă un om de ştiinţă crede că cercetarea ta este mai importantă decât a lui, va abandona ceea ce făcea el şi se va apuca de ceea ce faci tu.
11. Dacă experimentul a reuşit, înseamnă că ai folosit un echipament defect.
12. Când un savant distins, dar în vârstă, afirmă că ceva este posibil, are întotdeauna dreptate. Cînd el afirmă că ceva este imposibil, e foarte probabil că el greşeşte.
13. Singurul mod de a descoperi limitele posibilului este să mergi dincolo de ele, către imposibil.
14. Orice tehnologie suficient de avansată se apropie de magie.
15. Fiecare problemă rezolvată generează (cel puţin) o problemă nerezolvată.
16. Un experiment trebuie considerat reuşit dacă nu mai mult de jumătate din date trebuiesc înlăturate pentru a corespunde teoriei date.
17. Ceea ce contează cu adevărat este numele pe care reuşeşti să-l impui faptelor şi nu faptele în sine.
18. Oamenii vor accepta cu mai multă uşurinţă ideea ta dacă le spui că primul care a avut-o a fost Benjamin Franklin.
19. Dacă nu poţi măsura ieşirile, măsoară intrările.
20. Productivitate = (Numărul secretarelor * viteza maximă dactilo) / Numărul savanţilor.
O caracteristică a acestei ecuaţii este că atunci când numărul oamenilor de ştiinţă este zero, productivitatea devine infinită.
Sursa: bancuri.net
Sursa foto: pozeleonline.ro
Cel putin la mine, doar in zilele foarte proaste imi aduc aminte de Murphy. :)
RăspundețiȘtergere:))
RăspundețiȘtergereSa ai o zi buna !
RăspundețiȘtergeree asa catifelata cafeaua printre chicoteli pe langa legile lui Murphy ! il ador!
=))) M-am amuzat copios asa la inceput de zi de munca. De unele mai auzisem, iar pe altele trebuie clar sa le retin. Sau cel putin pe asta - "Oamenii vor accepta cu mai multă uşurinţă ideea ta dacă le spui că primul care a avut-o a fost Benjamin Franklin." :))
RăspundețiȘtergereO zi buna sa ai!
Alice, pt. mine e greu sa ma decid asupra unei legi. :) O zi buna!
RăspundețiȘtergereAlm, mersi la fel! :)
Andera, bun venit pe blogul meu! :))
,,Oamenii vor accepta cu mai multă uşurinţă ideea ta dacă le spui că primul care a avut-o a fost Benjamin Franklin."...foarte adevarat:))
RăspundețiȘtergereCorect! :D
RăspundețiȘtergereSuper simpatic Murphy asta.
RăspundețiȘtergereSursa text? :)
PP ca ideea articolului a venit de la articolul meu :P
Gabi, sursa text = bancuri.net. :D
RăspundețiȘtergereOra publicarii = 08:23 :D
Sper sa le dai si link in articol...
RăspundețiȘtergereInclusiv la pozeleonline.ro, numai textul e cam degeaba :)
P.S. Sa nu ma intelegi gresit. Motivul pentru care insist e ca oamenii astia au depus oarece eforturi sa le colecteze spre amuzamentul nostru, al tuturor. Orice link, ii ajuta la Google ranking.
Gabi, habar n-am de Google ranking. Si altii "se inspira" din pozele mele.:) Eu cel putin mentionez sursa foto. Iar "legile" postate pe site-ul cu bancuri sunt si ele copiate din alta parte de un user si postate acolo. Altii o sa le ia de la mine, la randul lor. :)
RăspundețiȘtergereCeea ce contează cu adevărat este numele pe care reuşeşti să-l impui faptelor şi nu faptele în sine....asta imi place si ma face sa ma gandesc la tot felul de chestii din medicina,chestii relativ simple dar care au un nume propriu foarte complicat
RăspundețiȘtergere"Fiecare problemă rezolvată generează (cel puţin) o problemă nerezolvată"..ihim, stiu bine asta! :D
RăspundețiȘtergereDesi as fi vrut sa nu stiu...
Ai vazut ca sunt valabile legile, Shanya? :D
RăspundețiȘtergereNimic nu e simplu in medicina, Mihai. :)
RăspundețiȘtergere