joi, 26 mai 2011
Legile lui Murphy - 8
Nu cerceta aceste legi...
116. Din când în când, uită-te peste umăr ca să te asiguri că te urmează cineva.
117. Cu cât un om este mai mare, cu atât este mai puţin probabil să-l deranjeze o caricatură.
118. Un prost aflat într-o poziţie înaltă este ca un om în vârful unui munte înalt: totul îi pare a fi mic, iar el apare mic în ochii tuturor.
119. Orice eveniment improbabil, care ar crea confuzie socială maximă dacă s-ar produce, se va produce.
120. Când prietenii noştri ajung la putere, nu mai sunt prietenii noştri.
121. Succesul poate fi garantat prin crearea unei comisii alcătuită din oameni cu cel puţin trei păreri divergente.
122. Nivelul intelectual al oricărei discuţii coboară direct proporţional cu pătratul numărului de participanţi.
123. Dacă la cursul pe care vrei să-l urmezi sunt "n" locuri, tu vei fi al "n+1"-lea înscris.
124. Cei mai mulţi oameni se merită unul pe altul.
125. Oamenilor de care eşti atras li se pare întotdeauna că semeni cu altcineva.
126. Scrisoarea de dragoste pentru care ai găsit curajul necesar să o trimiţi va fi întârziată la poştă îndeajuns de mult ca să te faci de râs.
127. Dacă ajuţi un prieten la nevoie, cu siguranţă că îşi va aminti de tine cu prima ocazie când are din nou nevoie.
128. Orice ţi se întâmplă, li s-a întâmplat deja tuturor, dar mai demult.
129. Ceea ce oamenii învaţă din istorie este că oamenii nu învaţă nimic din istorie.
130. Progresul se bazează pe dorinţa universală a fiecăruia de a trăi peste venituri.
Sursa imagine: uncyclopedia.wikia.com
numai o secunda sa-mi iau cafeaua . ;D
RăspundețiȘtergereapropo , unii folosesc racheta cosmica ca sa urce in zelist :)) Felicitari !
si acum la Murphy , dragul de el ....
Cristi, legile de azi sunt una si una , faine de tot . Multam ca le-am recitit aici pe blogul tau , zi frumoasa sa ai !
Ceea ce oamenii învaţă din istorie este că oamenii nu învaţă nimic din istorie
RăspundețiȘtergereAsta mi place si asa este.
Multumesc frumos, Alm! O zi faina! :)
RăspundețiȘtergereG.W., din pacate e adevarat.
117 si 125 - astea mi-au placut.
RăspundețiȘtergereNu stiu cum se face dar legile aduc zambetul pe buze la citire si il iau atunci când se aplica :D
Sunt facute de oameni inteligenti care au simtul umorului.
RăspundețiȘtergereNici nu-mi pot da sreama care imi place mai mult;totusi,o aleg pe asta:
RăspundețiȘtergere,,Orice ţi se întâmplă, li s-a întâmplat deja tuturor, dar mai demult."
O zi frumoasa.>:D<
Te pup! :))
RăspundețiȘtergereO zi buna!
RăspundețiȘtergereHave a nice day, Lumi! :)
RăspundețiȘtergereFunny sau nu, au aplicatie in viata reala. :))
RăspundețiȘtergereAm constatat si eu ca se potrivesc de minune. :)
RăspundețiȘtergere118 este geniala :))
RăspundețiȘtergereSunt tari spusele lui Murphy si se aplica perfect in viata de zi cu zi.
Asa e, Lillee! :)
RăspundețiȘtergereFoarte amuzante aceste legi!
RăspundețiȘtergereDin pacate sunt si adevarate!
Cel mai mult mi-a placut nr.126.
Multumim Cristi ca ai grija de noi si ne decretesti fruntile!
Sa ai o zi SUPER!
128-nu sunt atat de sigur.dar...mai stii?
RăspundețiȘtergereNici eu. :))
RăspundețiȘtergereCu multa placere, Ramona! :)
RăspundețiȘtergere