"Ceea ce nu ma omoara ma face mai puternic", celebra fraza a lui Nietzsche, a devenit un cliseu in melodiile contemporane

Cu siguranta, filosoful german Friedrich Nietzsche nu s-a gandit ca una dintre frazele sale, "Ceea ce nu ma omoara ma face mai puternic", din eseul "Amurgul idolilor", publicat in 1888, va servi drept sursa de inspiratie idolilor contemporani ai muzicii, de toate genurile, scrie Slate.fr.

Un videoclip postat pe YouTube de Slacktory realizeaza o compilatie a cantaretilor care au utilizat aceasta fraza, in care apar nume precum Kelly Clarkson, Kanye West sau Jay-Z.



In ceea ce priveste cuvintele preferate, un studiu efectuat de psihologi americani arata ca o mare parte a melodiilor care au intrat in top 10 in Statele Unite in 2009 vorbesc despre reproductie.

In 2010, cuvantul cel mai utilizat in melodiile de succes din 2010 a fost ... "Oh".

Sursa: http://life.hotnews.ro/stiri-muzica-10463677-video-ceea-nu-omoara-face-mai-puternic-celebra-fraza-lui-nietzsche-devenit-cliseu-melodiile-contemporane.htm

Blog de blog

În cadrul concursului "Alege Cel Mai Bun Blog", ediţia octombrie 2011, blogul meu este pe lista blogurilor câştigătoare. E bun şi locul 5. :) Felicitări celorlalţi premianţi şi tuturor participanţilor!

Powered by BannerFans.com

Le mulţumesc celor care au votat blogul meu în această competiţie! Dacă mă votaţi şi în ediţia noiembrie 2011 (votarea începe peste două săptămâni) să ştiţi că nu mă supăr! :)


Shakespeare blogging!



duminică, 30 octombrie 2011

Sculpturi cinetice 2.0 – Joshua Kirsch



Arta sculpturilor lui Joshua Kirsch se împarte în mod egal între creator și privitor. Responsabil de creația structurilor, Kirsch pune la dispoziția utilizatorului un loc de joacă în care poate controla după caz lumini futuriste sau sunete, mișcările unui păianjen sau sunete muzicale.

Cu toate că lucrările artistului american sunt extrem de actuale ca și concept, prima sculptură cinetică a fost creată în 1913, iar arta care se folosește de lumină îi este atribuită lui László Moholy-Nagy nu mai târziu de 1930. Joshua Kirsch adaugă interacțiunea cu privitorul ca element în propria ecuația artistică.



Concentricity 96

Concentricity 96, lucrare expusă recent la expoziția Grand Rapids din Michigan SUA, invită privitorul să miște un mâner susținut de arcuri în interiorul unui cerc. Cu ajutorul unui magnet ascuns înăuntru, deplasarea pe orizontală sau verticală a dispozitivului aprinde o parte dintre cele 96 de LED-uri montate pe marginea sau în spatele structurii. Joshua Kirsch a investit 800 de ore în fabricarea și montarea sculpturii cinetice, confecționând majoritatea pieselor manual din aluminiu.



Portofoliul artistului american include și lucrarea Sympathetic Resonance, o sculptură cinetică, dar și auditivă la care se cântă într-un mod asemănător unui pian. Răspândite prin camera de expoziție, 56 de componente (placa de lemn și ciocănelul care o lovește) sunt acționate de o claviatură centrală care declanșează atât sunetul cât și mișcarea spectaculoasă a brațelor care lovesc suprafața din lemn.



Sympathetic Resonance



Un efect deosebit crează și Oculus, un „păianjen“ care își mișcă cele 18 picioare în sincron datorită acționării cu ambele mâini a unui mâner, dar și Acp Donor wheel, lucrare dedicată persoanelor care au ajutat la crearea expoziției „Paul Robeson Center for arts“ din Princeton, New Jersey.



Oculus



ACP Donor Wheel

Sursa: stylereport

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Dovlecii de Halloween le-au înnebunit pe suricate

Suricatele dintr-o rezervaţie naturală din localitatea Ashford au intrat deja în spiritul Halloween-ului. Îngrijitorii le-au adus mai mulţi bostani, care au făcut deliciul animalelor. Suricatele, foarte curioase, le-au studiat imediat, cu mare atenţie, băgându-şi capul adânc în dovleci, spre amuzamentul îngrijitorilor. Animalele au avut parte şi de surprize, dat fiind că în interiorul bostanilor au găsit şi ceva mâncare pe gustul lor, trataţie din partea celor care se ocupă de ele.



Sursa: http://www.cancan.ro/actualitate/international/dovlecii-de-halloween-le-au-innebunit-pe-suricate-190633.html

vineri, 28 octombrie 2011

Bloggerul, blogosfera, căpitanul Ping, colonelul SEO, mareşalul Google şi regina Facebook

blog blogger blogosfera romaneasca blogging bloguri personale faine Romania blogspot

Am văzut o leapşă pe blogurile Zinei şi Anderei care mi-a plăcut şi astfel a ieşit la lumină această postare.

Am început să scriu pe blog (primul meu blog!) în data de 26 februarie 2011. Motivele care m-au determinat să fac acest lucru le-am spus într-un interviu. :) Nu mai insist asupra lor.

Având în vedere că Zina şi Andreea au definit în mod personal şi cu umor câţiva termeni din blogging, o să încerc să fac acelaşi lucru. Să vedem ce-o să iasă. :)

Blog = Locul unde scriu când, despre ce şi cum vreau. Muzica şi voia bună nu trebuie să lipsească din blogul meu. Am zis!

Bloggeri = Prieteni, colegi, pasionaţi, pasionali, inventivi, cu umor, sensibili, inteligenţi, sentimentali. Unii sunt ironici uneori, dar numai atunci când e cazul. Pe cuvântul meu de blogger!

Blogosfera = O lume mare, mare de tot în care am ajuns din curiozitate la început, am descoperit oameni minunaţi şi vreau să fac parte în continuare din această comunitate. Pe Blogspot, Wordpress sau domeniu propriu. Până la urmă care e mai bun? :) Că nu m-am lămurit în 8 luni de zile.

Articole/Postări = Toate ideile care-mi trec prin cap şi mai mult decât atât! Ah, ce-mi place formularea asta!

Comentarii = Da, ce credeţi că numai eu am idei? Au şi ei. Cum, cine? Prietenii mei! Le mulţumesc tuturor celor care-şi fac timp şi comentează pe blogul meu!

Link-Ping = Căpitanul Ping împreună cu aghiotantul Link fac şi desfac. Cu ei nu prea mă împac. :) De ceva timp ajung la mine mai puţine pinguri din cele trimise de prietenii mei, iar cele pe care le dau eu nu prea ajung la destinatari. Pierdut pinguri, găsitorului recompensă: un link în blogroll!

Blogroll = Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie!

Google = Mareşalul care este deasupra tuturor. Aşa zice el cel puţin... Nu-l contrazic pentru că s-ar putea să mă baneze.

SEO = Colonelul care este şeful serviciilor secrete din blogosferă. Nu-i scapă nimic. Mişună peste tot, la mine nu a ajuns încă...

Reţele de socializare = Regina Facebook. Asta e părerea mea, după ce o să-mi fac cont şi pe Twitter s-ar putea să mi-o schimb. Aşteptam mai mult de la Google Plus.

Sursa imagine: roninoone.com

joi, 27 octombrie 2011

U2 - cea mai buna formatie din ultimii 25 de ani

Formatia U2 a fost numita "Cea mai buna trupa din ultimii 25 de ani", iar Coldplay a primit titlul de "Cea mai buna trupa din lume" in cadrul galei de decernare a premiilor revistei Q. Evenimentul a avut loc luni, in Londra, informeaza billboard.com.

Momente importante ale galei

Artista momentului in UK, Adele, a castigat doua premii: "Cea mai buna cantareata" si "Cel mai bun cantec" (piesa "Rolling in the Deep").

Coldplay a fost declarata "Cea mai buna trupa din lume". In cadrul evenimentului, solistul Chris Martin a declarat ca "U2 este cea mai buna trupa din lume in acest moment. Noi suntem cam de locul sapte".

Noel Gallagher (fost membru Oasis) a fost numit "Q icon". Cu toate acestea, artistul a declarat ca premiul nu se poate compara nici pe departe cu bucuria pe care a trait-o cand echipa sa favorita, Manchester City, a "zdrobit-o" pe rivala Manchester United cu 6-1, duminica. "Nici un premiu nu se poate compara cu asta. A fost cea mai frumoasa zi din viata mea, in afara de nasterea copiilor mei", a declarat Noel.

Au fost oferite 18 premii anul acesta: "Cel mai bun artist" a revenit raperului Tinie Tempah, iar titlul "Next Big Thing" a fost pus artistei Lana Del Ray (cantăreața care "face senzatie" pe internet in aceasta perioada).

Formatia Queen a fost introdusa in Q Hall of Fame, iar Gary Barlow (membru Take That) a primit titlul de Classic Songwriter.

DJ Norman Cook (cunoscut fanilor ca Fat Boy Slim) a primit titlul de "Q Inspiration".

Lista completa a premiilor revistei Q
  • Breakthrough Artist: Ed Sheeran
  • Best New Act: WU LYF
  • Q Classic Songwriter: Gary Barlow
  • Best Track: Adele - "Rolling in the Deep"
  • Q Innovation in Sound: Kaiser Chiefs
  • Q inspiration: Fatboy Slim
  • Q Next Big Thing: Lana Del Rey
  • Best Video: Jessie J - "Do It Like a Dude"
  • Best Album: Bon Iver - "Bon Iver"
  • Best Live Act: Biffy Clyro
  • Q Classic Song: Snow Patrol - "Chasing Cars"
  • Q Icon: Noel Gallagher
  • Q Best Male Artist: Tinie Tempah
  • Q Best Female Artist: Adele
  • Q Outstanding Contribution to Music: Siouxsie Sioux
  • Best Act in the World Today: Coldplay
  • Hall of Fame: Queen
  • Greatest Act of the Past 25 Years: U2
Sursa: life.hotnews.ro



Legile lui Murphy - 25

368. Pentru cele mai multe operaţii sînt necesare trei mîini.

369. Piuliţele rămase nu se potrivesc niciodată cu şuruburile rămase.

370. Cu cît îţi planifici mai atent o lucrare, cu atît mai mare este confuzia cînd ceva nu merge cum trebuie.

371. Măsoară cu un micrometru, precis. Însemnează cu o cretă, discret. Taie cu o secure, definitiv.

372. Maşinile defecte vor funcţiona perfect cînd va apărea depanatorul.

373. Timbrele care nu se lipesc cînd le umezeşti se vor lipi de alte lucruri atunci cînd nu vrei.

374. Nu întreba frizerul dacă e necesar sau nu să te tunzi.

375. Ce să faci ca să devii nefericit:
1. Uită lucrurile bune din viaţă şi concentrează-te asupra celor rele.
2. Atribuie o valoare excesivă banilor.
3. Gîndeşte-te că eşti indispensabil pentru slujba, comunitatea şi prietenii tăi.
4. Consideră că eşti împovărat de muncă şi că oamenii încearcă să profite de tine.
5. Gîndeşte-te că eşti excepţional şi că ai dreptul la privilegii speciale.
6. Fii convins că îţi poţi controla sistemul nervos prin pură voinţă.
7. Uită drepturile şi sentimentele altora.
8. Cultivă o aparenţă pesimistă tot timpul.
9. Nu uita niciodată un necaz.
10. Nu uita să-ţi pară rău pentru tine.

376. Ştii că ai paranoia atunci cînd nu poţi găsi nimic rău ce-ar fi din vina ta.

377. Evenimentele anticipate nu sînt niciodată pe măsura aşteptărilor.

378. Un răspuns rapid valorează cît o mie de răspunsuri logice.

marți, 25 octombrie 2011

Râsul este sănătos!

Baciul îşi paşte oile pe culmea muntelui. Se apropie un turist.
- Bună ziua, baciule. Frumoase oi ai.
- Mda, frumoase. Alea albe.
- Da' alea negre?
- Păi... ş'alea negre.
- Dar lapte dau?
- Dau, cum să nu dea. Alea albe.
- Da' alea negre?
- Păi... ş'alea negre.
- Dar miei fac?
- Faaac. Miei mulţi şi sănătoşi. Alea albe.
- Da' alea negre?
- Păi... ş'alea negre.
- Dar ceva lână scoţi de pe ele?
- Lână? Dau muuultă lână. Alea albe.
- Da' alea negre?
- Păi... ş'alea negre.
- Baciule, de ce spui mereu "alea albe"? Ce-au oile albe deosebit?
- Păi... alea albe sunt ale mele.
- Da' alea negre?
- Păi... ş'alea negre.

Pe un drum rău, de care, un ţăran cu o caruţă încărcată cu fierărie şi trasă de un măgar nu putea urca o colină. Trece un drumeţ care îl ajută împingând carul din spate. Căruţa ajunge în sfârşit în deal, la un drum mai bun. Atunci săteanul mulţumeşte drumeţului:
- Mulţumesc, domnule, că mi-ai ajutat. Cu un singur măgar nu mai ajungeam eu în deal.

Un ţăran mergea cu căruţa pe şosea. Un câine încearcă sa îl depăşească şi, nereuşind, îi spune:
- Băi ţărane, ce mergi pe mijlocul drumului? Trage mai pe dreapta!
- Doamne, în viaţa mea n-am auzit câine vorbind, zice ţăranul.
- Nici eu, completează calul.

Doi ciobani în vârf de munte. La un moment dat, unul trage o băşină.
-Băi nesimţitule, ce te băşeşti? zice celălalt.
-Da' nu io mă băşii !
-D'apăi cine ?
-Câinele !
Stă ăla, se uită şi zice: -Bă, da' câinele nu-i aici!
-Nu-i băi, las' că vine el!

Tarani La Cumparaturi

Vania Alex Gabi Alice Schtiel Umograf Luna patrata Teo Dana Sorin Androxa Zina Rokssana Max Peter Stefania tu1074 coltulcumuzica Elena Zolty

luni, 24 octombrie 2011

Scripturi, ştifturi, cookies, spookies...

Am observat sâmbătă că blogul meu s-a procopsit fără voia mea cu o chestie, b.scorecardresearch.com, numită în continuare b. Am investigat un pic pe net şi am constatat că eram chiar urmărit prin cookies, adică b ştia ce site-uri accesez, era un fel de James Bond. :)) Cookies, spookies, dar de unde scriptul cu b pe blogul meu? Gadgeturile, "abţibildurile", bannerele pe care le am pe blog nu sunt luate de pe site-uri dubioase.

După o oră am scăpat şi de cookies pe computer, le-am şters, le-am blocat de le-au mers fulgii! Am găsit pe nişte site-uri americane care au avut aceeaşi problemă o altă soluţie: opt-out chiar de pe site-ul b. Adică scapi de ei aici: http://www.scorecardresearch.com/Priv.html. Fără link că mi-e lehamite şi nu mai vreau să am de a face cu ei!

Bun... După ce am vizitat alte bloguri Wordpress şi Blogger, am observat că foarte multe aveau scriptul buclucaş! Şi sunt bloguri care n-au niciun banner!!! Cele create gratis de pe subdomenii au problema asta. Acum stau şi mă întreb, nu cumva acest script e instalat cu acordul şefilor Wordpress şi Blogger? :) Singur n-are cum să răsară pe blogurile noastre atât timp cât noi nu-l inserăm în mod voluntar.

Apropo, o grămadă de site-uri stochează cookies pe computerele noastre şi ne monitorizează fiecare mişcare pe net. B nu sunt singurii care fac acest lucru. Staţi liniştiţi, nu suntem singuri în Univers! :)

duminică, 23 octombrie 2011

Life in Pictures - 11


Source: http://favim.com/image/1470226/

Continuarea la Costin.

Life in Pictures - 10. Să-l ajutăm pe Cătălin!

VIZITAŢI BLOGUL CREAT DE PRIETENII LUI CĂTĂLIN. MULŢUMESC!



Povestea "Life in Pictures" a început pe blogul lui COSTIN
.

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Aniversarea zilei: Catherine Deneuve


Catherine Deneuve (născută Catherine Fabienne Dorléac la 22 octombrie 1943) este o actriță franceză de film.

Biografie

Una dintre cele mai respectate actrițe din industria filmului francez, Catherine Deneuve și-a câștigat reputația jucând într-o serie de filme ale renumiților regizori Luis Bunuel și Roman Polanski. Fiică a actorului de teatru și film Maurice Dorleac, Deneuve s-a născut la Paris pe 22 octombrie 1943.

A debutat în film la vârsta de 13 ani, cu un rol în filmul din 1956 Les Collegiennes și merge mai departe pentru a juca în filmele unor regizori precum Roger Vadim (cu care are un copil) inainte de marele succes cu musical-ul lui Jaques Demy, Les Parapluies de Cherbourg (The Umbrellas of Cherbourg) (1964). Are o izbucnire cu două roluri in filmul lui Roman Polanski, Repulsion in 1965 și în filmul lui Bunuel din 1967 Belle de Jour. Mai târziu, în același an, dă dovada de talent în filmul lui Demy, Umbrellas, urmat de Les Demoiselles de Rochefort, în care joacă alături de sora ei Françoise Dorleac.

Catherine Deneuve a fost premiată de Academia Fanceză de Cinema pentru cea mai buna actriță în 1980 cu The Last Metro (1980) și în 1982 la același festival și aceeasi categorie a câștigat cu Place Vendome (1998). La Festivalul de Film de la Veneția în 1988 a câștigat premiul pentru cea mai buna actriță cu Place Vendome (1998) și în 1992 a fost nominalizată la Oscar pentru cea mai bună actriță cu filmul Indochine (1992).

În anul 2000, Deneuve a primit mai multa atenție din partea criticilor când a fost distribuită alături de islandeza Björk in filmul lui Lars von Trier, musical-ul Dancer in the Dark. Polarizand criticii și audiența deopotrivă, Dancer in the Dark a câștigat premiul Palme d'Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes; continuând tradiția lui von Trier de a crea filme dificile și provocatoare, și acesta pare a nu fi cu nimic mai prejos.
Sursa: Wikipedia

Cântă alături de celebrul Malcolm McLaren...



Într-un videoclip cu Joe Cocker...

vineri, 21 octombrie 2011

Aniversarea zilei: Alfred Nobel


Alfred Nobel (n. 21 octombrie 1833, Stockholm - d. 10 decembrie 1896, San Remo, în Italia; pronunție aproximativă: 'al.fred no'bel) a fost un chimist, inventator și om de afaceri suedez. Printre altele, el a inventat dinamita și a întemeiat fundația ce oferă anual faimoasele Premii Nobel.

Immanuel Nobel, tatăl lui Alfred, inginer de profesie, s-a confruntat de multe ori cu problema aruncării în aer a blocurilor de piatră pentru a putea construi poduri și clădiri în Stockholm. Deși mama sa, Andrietta Ahlsell, provenea dintr-o familie bogată, anul 1833 avea să fie un an nefast pentru familia Nobel datorită falimentului căruia tatăl său a trebuit să-i facă față.

Tragicul eveniment, care se repetă de altfel câțiva ani mai târziu, îi desparte pentru o bună bucată de timp pe cei doi soți, tatăl său plecând, în 1837, în Finlanda și Rusia pentru a-și porni o nouă carieră. Andrietta rămâne la Stockholm și, pentru a-și putea susține financiar familia, deschide o băcănie care îi aduce un venit modest.

Între timp tatăl său pune pe picioare o companie în St. Petersburg, Rusia. El furniza echipament militar armatei rusești și îi convinge pe generalii ruși de utilitatea plasării unor mine acvatice pentru a împiedica accesul navelor britanice. Minele construite de Immanuel Nobel au ținut la distanță flota britanică în timpul războiului Crimeei (1854-1856).

În 1842 Immanuel își poate permite să-și aducă familia în St. Petersburg. Aici, fiilor săi li se predă științele naturii, limbi străine și literatură. La 17 ani Alfred vorbea fluent suedeza, rusa, franceza, engleza și germana. Era atras deopotrivă de literatura engleză și de „științele exacte” cum ar fi fizica sau chimia.

Timp de doi ani Alfred avea să viziteze Suedia, Germania, Franța și Statele Unite. La Paris are șansa să lucreze în laboratorul unui chimist renumit pe atunci, T.J. Pelouze. Aici îl întâlnește pe tânărul chimist italian Ascanio Sobrero, care cu trei ani în urmă inventase nitroglicerina, un lichid exploziv deosebit de puternic și de instabil.

Nitroglicerina a fost considerată în epocă mult prea periculoasă pentru a putea fi folosită în practică, datorită faptului că putea provoca explozii la variații mici de temperatură sau presiune. Alfred era însă interesat de posibilitatea folosirii ei în construcții și începe să lucreze la elaborarea unor metode de controlare a exploziei cu nitroglicerină.

În 1852 Alfred este chemat să lucreze pentru compania tatălui său care cunoștea o dezvoltare continuă datorită livrărilor către armata rusă. Cu toate acestea, sfârșitul războiului avea să provoace cel de-al doilea faliment al lui Immanuel Nobel. El își luă doi dintre fiii săi, Alfred și Emil, și se reîntoarse la Stockholm.

Ajuns în orașul său natal, Alfred continuă cercetările prin care încearcă să folosească nitroglicerina ca exploziv. Cercetările sale vor avea însă urmări tragice, determinând, în 1864, moartea fratelui său Emil. Autoritățile se văd nevoite să-i interzică experimentele în interiorul orașului. Alfred se mută pe un vas ancorat în Lacul Mälaren.

În curând Alfred avea să descopere că prin amestecarea nitroglicerinei cu cuarț se formează o pastă care putea fi modelată în diferite forme și dimensiuni. În 1867 își brevetează invenția sub denumirea de dinamită. Pentru a putea declanșa explozia, Alfred brevetează o altă invenție, un detonator bazat pe aprinderea unui fitil.

Datorită faptului că dinamita reducea substanțial costurile aruncării în aer a blocurilor de piatră, Alfred a făcut din vânzarea dinamitei o afacere profitabilă, astfel încât fabrica sa din Krümmel (azi un cartier al orașului Geesthacht, Germania) începe să-și exporte produsele în alte țări din Europa și chiar în America și Australia.

Datorită pasiunii sale pentru călătorii Hugo l-a denumit „cel mai bogat vagabond al Europei”. Cu timpul Alfred și-a deschis fabrici și laboratoare în peste 20 de țări, iar când nu călătorea lucra intens în laboratoarele sale.

În 1896 Alfred Nobel moare. Brevetase peste 355 de invenții, printre care cauciucul sintetic, pielea artificială și mătasea sintetică.
Sursa: Wikipedia



"Dacă aş avea mii de idei şi doar una din ele s-ar dovedi a fi bună, aş fi satisfăcut."

"Speranţa este vălul naturii pentru a ascunde goliciunea adevărului."
ALFRED NOBEL

Hotelul pe șase roți – Marchi palazzo



Arată ca un prototip, dar a trecut de mult de acea fază a proiectului. La 12 metri lungime, o greutate de aproape 20 de tone și 510 cai putere, vehiculul Marchi Mobile din seria eleMMent este o rulotă care mută confortul unei locuințe cu toate dotările pe roți.

Fără exagerare, designul rulotei Marchi are ceva din aerul unei căști de stormtrooper din Star Wars și o locomotivă futuristă. Lucrarea îi aparține lui Luigi Colani, un designer care nu și-a dorit doar să uimească ci și reușit reducerea consumului de combustibil cu până la 25% în comparație cu un vehicul de dimensiuni asemănătoare. Desenul versiunii palazzo împrumută ceva și din designul unui avion personal sau al unui yacht. Are chiar are și o scară retractabilă care permite accesul înăuntru într-un mod identic cu al celor două vehicule.




Chiar dacă spațiul interior este în mare parte configurabil de către client, suprafața de 30mp folosibili rămâne o constantă. I se adaugă o „terasă“ de 20mp pe acoperișul rulotei, care se activează prin apăsarea unui buton și care beneficiază de încălzire prin podea, un mini-bar, sistem multi-media și un aparat de făcut gheață.




Podelele sunt construite din lemn, la fel ca și mobilierul modular. Canapeaua este reglabilă electric, luminile ambientale programabile separat, iar informațiile importante apar pe un touch-screen care permite reglarea temperaturii sau vizualizarea camerelor de luat vederi, plasate în locurile importante. Marchi palazzo este împărțit într-un dormitor principal, o cameră de zi și o toaletă.



Capacitățile tehnice ale vehiculului sunt aceleași pentru „palazzo mobile home“, „VIP“ și „promotion vehicule“, toate cele trei versiuni de piață ale rulotei – un motor de 510 cai putere cu transmisie automată, la care se adaugă un sistem de evacuare dual sport și o direcție asistată electric. În plus, proprietarul are de ales între diferitele designuri ale cock-pit-ului care poate semăna fie cu o cabină de mașină sport, fie cu puntea unui yacht. Prețul nu a fost comunicat de către producător, dar cel mai probabil variază mult de la variantă la variantă datorită posibilităților mari de personalizare a ofertei de la client la client.
Sursa: stylereport.ro
Foto: Marchi

Vania Alex Alice Teo Dana Gabi Schtiel Vizualw Zina Luna patrata coltulcumuzica Stefania Androxa Rokssana Elena fewstuff    theodora0303

joi, 20 octombrie 2011

Fără verificări prin cuvinte! :)

Dragi bloggeri, bloggeriţe, prieteni, vă rog şi eu ceva, nu e mare lucru. Dacă vreţi, bine, dacă nu, iarăşi bine.

Aveţi nişte bloguri minunate, dar uneori pentru a posta un comentariu prin căsuţele voastre este nevoie de a tasta în prealabil câte o combinaţie ciudată de litere. Da, aţi ghicit! Este cuvântul de verificare, codul lui Peşte prin care se evită spam-ul. Am avut şi eu această opţiune când m-am apucat de bloggereală, dar m-a atenţionat cineva şi am eliminat-o.

Până acum, pe blogul meu doar un singur comentariu a ajuns în spam, şi acela, în luna septembrie.

Aveţi toată încrederea prieteni, nu se întâmplă nimic rău, scoateţi cuvântul de verificare din circuit că uneori e neplăcut să compui ciudăţenia cu pricina. Hai, încercaţi măcar pentru o săptămână! Mulţumesc!


Sursa foto

miercuri, 19 octombrie 2011

Mexic. Miercurea fără cuvinte (Wordless Wednesday) - 27

Poze din Mexic...

poze Mexic imagini foto fotografii peisaje blog





Sursa fotografii: FAVIM.COM

Continuarea la Carmen.

marți, 18 octombrie 2011

Un indian de 100 de ani a intrat în Cartea Recordurilor fiind cel mai bătrân maratonist



Un indian în vârstă de 100 de ani a ajuns în Cartea Recordurilor drept cel mai în vârstă alergător din lume, după a terminat maratonul din Toronto, scrie BBC.

Acesta a fost cel de-al optulea maraton al lui Fauja Singh, care a reuşit să termine cursa, printre ultimii, în opt ore, 11 minute şi 5,9 de secunde. În 2003, când avea 92 de ani, el a alergat la maratonul din Toronto timp de cinci ore şi 40 de minute, ajungând pentru prima dată în Cartea Recordurilor.



Fauja Singh trăieşte în Londra, dar nu vorbeşte o boabă de engleză, antrenorul său fiind nevoit să traducă ce are de spus atletul centenar.

El s-a născut în India în 1911 şi a fost fermier în Punjab timp de 40 de ani, apoi s-a mutat în Marea Britanie în anii '60. Când este întrebat de unde are atâta energie la vârsta lui, spune că sănătatea i se datorează stării de bucurie, ceaiului şi preparatului curry cu ghimbir. Indianul susţine că secretul unei vieţi lungi şi sănătoase este lipsa de stres. Singh mai spune este foarte important să fii un om mulţumit care zâmbeşte în viaţă.



"În ultimii ani, mintea unui bătrân ajunge ca cea a unui copil. Vă povestesc aici de lucruri care mă afectează pe mine. Oamenii bătrâni sunt foarte fericiţi atunci când tinerii le adresează o vorbă. Cea mai mare răsplată şi binecuvântare li se dă celor care îi fac pe oameni fericiţi. Cel mai mare păcat este să-i superi sau să-i răneşti pe semenii tăi.

Am fost invitat odată la o adunare de la o Universitate şi m-au rugat să le împărtăşesc din experienţa mea tinerilor. Le-am spus că unul din lucrurile pe care le-am învăţat este că, atunci când un bătrân are motive să se enerveze, el nu ar trebui să se supere, ar trebui să fie fericit ca să nu alimenteze energia negativă. Un bătrân care se agită fiindcă este supărat pe ceva îşi face rău. Apoi le-am povestit că eu merg pe jos şi patru ore pe zi, iar în acest timp majoritatea bătrânilor stau jos. Piciorele lor sunt obosite, dar şi ale mele obosesc după ce merg atât de mult timp, însă la sfârşitul zilei picioarele mele sunt mai puternice, iar ale lor ajung să fie şi mai slăbite.

Al treilea lucru despre care am vorbit a fost că pe măsură ce înaintezi în vârstă, trebuie să mănânci mai puţin. De multe ori ne hrănim cu prea mult fiindcă mâncarea este atât de gustoasă, dar la bătrâneţe trebuie să mâncăm mai puţin. Vă spun acum lucruri pe care le-am trăit şi care m-au ajutat să-mi menţin sănătatea. Oamenii sănătoşi pot digera mâncăruri grele, însă un bătrân nu poate fiindcă nu are destulă activitate fizică.

Anglia este o ţară dezvoltată, aici oamenii mor fiindcă mănâncă prea mult, în ţările sărace oamenii mor de foame. Mâncarea servită la cantinele din Marea Britanie este mai bună decât cea de la un hotel din India", povesteşte Fauja Singh.
Sursa: GÂNDUL

luni, 17 octombrie 2011

Legile lui Murphy - 24



Nu cerceta aceste legi...

351. La nevoie, orice instrument sau obiect apropiat de tine devine ciocan.

352. Cel care sforăie adoarme primul.

353. Dacă mai multe lucruri ar fi putut merge rău şi nu s-a întâmplat aşa, ar fi fost pînă la urmă mai bine dacă s-ar fi întâmplat.

354. Dacă un lucru iese bun cu adevarat, producătorii vor înceta să-l mai fabrice.

355. Gradul de dezvoltare al unei ţări se măsoară prin raportul dintre preţul unui automobil şi cel al unei lame de ras. Cu cât raportul este mai mic, cu atât este mai înalt gradul de dezvoltare.

356. Trăieşte din venit, chiar dacă trebuie să faci împrumuturi pentru asta.

357. Dacă se blochează, forţeaz-o. Dacă se rupe, oricum trebuia înlocuită.

358. Atunci când ajungi să te pricepi într-adevăr la ceva nu mai ai nevoie s-o dovedeşti.

359. În orice scriere, numărul de erori creşte în proporţie directă cu încrederea autorului în sursele secundare.

360. Dacă două veşti rele nu fac una bună, încearcă cu trei.

361. Ceea ce nu poate fi desfăcut se va desface în bucăţi.

362. Sticla fierbinte arată exact ca sticla rece.

363. Un obiect sau o informaţie foarte necesare vor fi cel mai greu de găsit.

364. Neplăcerile vin în valuri.

365. Dacă ai ajuns mai devreme, acţiunea se va anula. Dacă ai ajuns la timp, va trebui să aştepţi. Dacă ai ajuns târziu, va fi prea târziu.

366. Orice lucru care merită făcut trebuia făcut ieri.

367. Scula de care ai nevoie lipseşte din trusă.


duminică, 16 octombrie 2011

vineri, 14 octombrie 2011

Râsul este sănătos!

"Dintre toate zilele, ziua pe care ai irosit-o în cea mai mare măsură este ziua în care n-ai râs deloc."
E.E. Cummings, poet, eseist, dramaturg şi pictor american

Dupa sosirea lui Einstein în America, acesta a fost rugat să se aranjeze înaintea apariţiei în public, la care acesta răspunde:
- De ce, oricum nu mă cunoaşte nimeni!
Dupa câţiva ani, fiind rugat acelaşi lucru, Einstein răspunde:
- Nu mai e nevoie, oricum mă cunoaşte toată lumea!

- Chelner, vreau să-mi comanzi un muşchi de viţel în sânge. Să fie foarte proaspăt, partea de la mijloc şi să nu aibă nici un fel de grăsime.
- N-aţi precizat ce grupă sangvină preferaţi.

Clientul îi face semn chelnerului care de apropie prompt şi amabil:
- Să ştii şefule, şniţelul care mi l-ai dat nu se poate mânca.
- Nu-i nimic, vi-l luăm şi vă aducem în loc un cotlet excepţional.
- Păi, am mâncat o bucăţică din el.
- Şi din cotlet s-a mâncat foarte puţin.

- Recunoşti că ai rupt mâna reclamantului? întreabă judecătorul.
- Recunosc, dar nu sunt vinovat, pentru că el a ridicat întâi mâna.
- Şi tu ce-ai facut?
- Eu am vrut să-i sparg capul, nu să-i rup mâna.

Profesorul către elev:
- Poţi să-mi spui cât face o optime dintr-o treime?
- Exact n-aş putea să vă spun, dar prea mult n-are cum să fie.

Un tip întreabă un avocat:
- Care este onorariul dv.?
- 1.000 $ pentru 3 întrebări.
Mirat, omul îl întreabă:
- Nu este un abuz?
- Ba da. Care este a treia întrebare?

Noua maşină eco de spălat vase, prietenoasă

Sfânta Parascheva, Maica Moldovei

Pr. Ciprian Apetrei

Biserica Ortodoxă pomeneşte astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi, pe Sfinţii Mucenici Nazarie, Chervasie, Protasie şi Sfântul Silvan, episcopul Gazei, pe Sfinţii Mucenici Chelsie şi Petru Avselamul şi pe Sfântul Ierarh Ignatie Agalianos.

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni o prăznuieşte pe Sfânta Cuvioasă Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaştele ei se găsesc la Iaşi, fiind izvor de binecuvântare şi însănătoşire duhovnicească şi trupească pentru toţi cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlocitoare către preamilostivul Dumnezeu. Mărturie despre cinstirea adusă de strămoşii noştri Sfintei Parascheva sunt bisericile ctitorite cu hramul "Cuvioasa Parascheva" nu numai în Moldova, dar şi în Transilvania şi Ţara Românească.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. Prima istorisire în limba română despre viaţa sfintei o găsim în "Cartea românească de învăţătură" a Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei, Iaşi, 1643.

S-a retras "în adâncul pustiei"

S-a născut în Epivata (azi Boiados), pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci capitala Imperiului bizantin. Părinţii ei, oameni de neam bun şi credincioşi, râvnitori spre cele sfinte, au crescut-o în frică de Dumnezeu, îndemnând-o spre deprinderea faptelor bune, dar mai ales a postului, rugăciunii şi milosteniei. Un frate al ei, după ce a învăţat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie; a fost ales episcop în localitatea Madite pentru dragostea faţă de cele sfinte şi pentru cultura sa deosebită.

Sfânta Parascheva şi-a petrecut anii copilăriei în casa părinţilor, sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea zece ani, "fiind într-o biserică a Precistei" a auzit citindu-se, la Sfânta Liturghie, cuvântul Evangheliei: "Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Chemarea Mântuitorului a sădit în inima ei dorul de desăvârşire, încât şi-a împărţit toate hainele săracilor. Acelaşi lucru l-a făcut şi în alte împrejurări, fără să ţină seama de mustrările părinţilor.

Moştenind o mare avere de la părinţi, împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dăruit săracilor partea de moştenire ce i se cuvenea şi, "părăsind frumuseţea acestei lumi", s-a retras "în adâncul pustiei". S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învăţătură de la călugări şi călugăriţe cu aleasă viaţă duhovnicească. Urmând sfaturile acestora, a părăsit capitala, îndreptându-se spre ţinutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. De aici a plecat spre Ţara Sfântă, în dorinţa de a-şi petrece restul vieţii în locurile binecuvântate de viaţa pământească a Mântuitorului Iisus Hristos şi a Sfinţilor Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mănăstire de călugăriţe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul şi s-a înălţat duhovniceşte în rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Sfânta Maria Egipteanca şi ca atâţia alţi ostenitori ai pustiei roditoare de desăvârşire.

Într-o noapte, însă, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă în locurile părinteşti: "Să laşi pustia şi la moşia ta să te întorci, că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit". După ce a avut această vedenie, sfânta "fără de voie lăsă pustia şi se întoarse în lume şi la Ţarigrad (Constantinopol) veni", spune Sfântul Mitropolit Varlaam. A venit în biserica Precistei ce este în Vlaherne şi către icoana Maicii Domnului s-a rugat, cerând îndurare.

Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivata, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este şi de unde vine. "Acolo, continuă Sfântul Mitropolit Varlaam, trudă cătră trudă şi durere cătră durere adăugă, cu post şi nedormire pe sine se înfrumuseţa..., cu lacrimi pământul uda şi se ruga: Doamne Iisuse Hristoase, caută din lăcaşul Tău cel sfânt; am lăsat toate şi după Tine am călătorit în toată viaţa mea. Şi acum, îndură-Te Doamne, spune îngerului blând să ia cu pace sufletul meu". Împăcată cu sine, cu oamenii şi cu Dumnezeu, şi-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc.

Făcătoare de minuni

A fost îngropată ca o străină, fără ca nimeni să ştie cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Se spune că un marinar a murit pe o corabie şi trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au adus la ţărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe nişte creştini să-l îngroape după rânduiala creştinească. Săpând deci o groapă, "aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred şi plin de mireasmă". Cu toate acestea, au pus alături de ea şi trupul corăbierului, cel rău mirositor.

Dar, în noaptea următoare, unuia din creştinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, şezând pe un scaun luminat şi înconjurată de mulţime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat şi i-a zis: "Gheorghe, pentru ce n-aţi socotit trupul Sfintei Parascheva? Nu ştiţi că Dumnezeu a iubit frumuseţea ei şi a vrut să o proslăvească pe pământ?" Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis şi care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă trupul ei şi să-l aşeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeaşi vedenie a avut-o şi o femeie credincioasă, cu numele Eftimia, într-acelaşi chip şi în aceeaşi noapte, şi a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare.

Credincioşii de acolo, auzind de visul celor doi, au înţeles că este un semn dumnezeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mormânt şi l-au adus cu mare bucurie, "cu lumini şi cu tămâie", aşezându-l în Biserica "Sfinţii Apostoli" din Epivata. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaşte. Se spune că drept-credincioşii creştini din Epivata au zidit o biserică chiar pe locul în care au trăit părinţii ei şi unde ea însăşi văzuse lumina zilei.

Vestea despre minunile care se săvârşeau în apropierea cinstitelor moaşte s-a răspândit curând în Tracia şi în Peninsula Balcanică. Este foarte probabil că Patriarhia Ecumenică ar fi procedat de timpuriu la canonizarea ei, adică la trecerea ei în rândul sfinţilor.

Sfinţii Mucenici Nazarie, Chervasie, Protasie şi Sfântul Silvan, episcopul Gazei

Mucenicul Nazarie s-a născut în Roma din tată evreu şi mamă creştină, pe nume Perpetua. Ea primise botezul din mâinile Sfântului Apostol Petru. Nazarie a urmat învăţăturile Domnului nostru Iisus Hristos, primite de la mama sa şi a fost botezat de episcopul Lin din Roma. La vârsta de 20 de ani a început propovăduirea Evangheliei prin oraşele Italiei. A purtat o grijă deosebită creştinilor chinuiţi, răniţi şi întemniţaţi în timpul persecuţiei lui Nero (54-68). În oraşul Placenţia îi găseşte pe Ghervasie şi Protasie, iar din oraşul Melia îl aduce pe Chelsie. Fiind prinşi şi supuşi supliciilor, Nazarie şi Chelsie scapă de două ori, iar a treia oară fiind prinşi, suferă moarte martirică prin decapitare. Mai târziu, primesc moarte mucenicească şi ceilalţi doi, Ghervasie şi Protasie.

Sursa: ziarullumina.ro

joi, 13 octombrie 2011

Crosul "Aripi Deschise"

(articol preluat de pe site-ul 42pentruosansa.ro)

Bine ati venit!


Un alergator are aripi la picioare. Un copil suferind are aripile frinte. Impreuna, pot realiza insa lucruri deosebite.

Ro Club Maraton a demarat o campanie umanitara care isi propune sprijinirea celor 5.000 de copii internati anual in Sectia de Pediatrie a Institutului Clinic Fundeni. Sunt copii internati cu leucemie, limfoame, talasemie, hepatite cronice, precum si copii care fac dializa. Sunt copii suferinzi, cu aripile frinte.

Pentru ei ne propunem sa strangem suma de 20.000 euro, in vederea achizitionarii a trei monitoare vitale ce evalueaza pulsul, tensiunea, saturatia de oxigen si determina EKG-ul in timp real, precum si trei sisteme de oxigen.

Pe 29 octombrie vom organiza un cros umanitar in Parcul Al. Ioan Cuza din Bucuresti. Va fi un cros cu peste 500 de participanti, cu probe speciale pentru copii, pentru medici si pentru supravietuitorii cancerului, dar si cu probe pentru alergatorii care sustin cauza.

Dorim sa strangem fondurile de care Sectia de Pediatrie a Institutului Clinic Fundeni are urgenta nevoie! Impreuna putem da o sansa la viata copiilor care o pot pierde in orice moment!

Cum ne puteti ajuta
Companiile, organizatiile si institutiile pot deveni sponsori ai campaniei prin:

- achizitionarea unor seturi de tricouri, cu o valoare cuprinsa intre 500 si 1500 de Euro, care vor fi inscriptionate cu logo-ul companiei, un astfel de tricou urmand a fi purtat la cros de catre unul dintre alergatorii Ro Club Maraton;

- negocierea de pachete individuale de promovare a numelui companiei pe materialele promotionale dedicate campaniei, luand in considerare suma cu care sunteti interesati sa contribuiti, in situatia in care nu va regasiti in pachetele puse la dispozitie de catre organizatori.

Nota: sumele rezultate din achizitionarea de pachete deja formate sau prin negocierea de acorduri individuale vor fi virate in contul campaniei in baza unorcontracte de sponsorizare, incheiate in conditiile Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea. Sustinerea acestei campanii umanitare, prin semnarea unui contract de sponsorizare, inseamna directionarea in conformitate cu prevederile Codului Fiscal, a 20% din impozitul pe profit datorat statului, in limita a 3 la mie din cifra de afaceri, fara vreo cheltuiala adiacenta pentru sponsor.

Individual poti sustine campania:
- alergand alaturi de noi la cros. Taxa de participare modica pe care o vei plati va constitui o donatie in contul campaniei;

- ajutand ca voluntar la organizarea crosului. Noi toti facem aceasta campanie pe baza de voluntariat. Ajuta-ne cu tot ce poti in functie de timpul si abilitatile de care dispui la promovarea campaniei sau la locul de desfasurare a crosului;

- achizitionand un tricou. Chiar daca nu poti sa fii alaturi de noi prin alergare, poti sa sustii aceasta campanie cumparand un tricou inscriptionat pe fata cu logo-urile “42 pentru o sansa” si Ro Club Maraton. Purtand tricoul vei raspandi mesajul campaniei, aratand tuturor ca esti alaturi de noi in aceasta campanie.

- donand in conturile destinate acestei campanii deschise de catre Asociatia Ro Club Maraton.

Asociaţiei Club Sportiv “Ro Club Maraton”
Cod de identificare fiscală 24276683,
Bancpost, Agenţia Nicolae Grigorescu:

RO 08 BPOS 7220 6830 387 EUR01
RO 19 BPOS 7220 6830 387 RON03

Parteneriate media
Publicatiile, radiourile, televiziunile si bloggerii pot sustine campania devenind parteneri media. In baza unui contract de parteneriat media vom stabili modalitatile si conditiile de promovare reciproca.

În Milano se construiește prima pădure verticală din lume



Bosco Verticale este un turn care își propune să rezolve problema lipsei de vegetație din marile orașe. Clădirea de 27 de etaje servește ca spațiu de locuit, dar și ca un mod de a produce, recupera și recicla energie. Arborii vor fi plantați pe balconul fiecărui apartament cu scopul de produce oxigen și de a feri interiorul camerelor de poluare căldură excesivă.

Ideea după care funcționează marile orașe e cât se poate de simplă: atunci când spațiul lipsește, dezvoltarea continuă pe verticală. Arhitectul Stefano Boeri a mers pe același principiu în momentul în care a proiectat Bosco Verticale, o clădire pe care o consideră absolut necesară în evoluția metropolelor moderne și mai ales a orașului Milano, unul dintre cele mai poluate din Europa.



În cazul în care apartamentele ar fi fost construite pe pământ, ca locuințe individuale, cartierul s-ar fi întins pe 50.000 mp de pământ, cu o adiție de 10.000 mp dedicată copacilor. Dar dincolo de economia de spațiu, Bosco Verticale funcționează ca un centru de reciclare plantat chiar în mijlocul orașului. Vegetația oferă umbră pe timpul verii, ferind în același timp apartamentele de particulele de praf din aer și reducând nivelul de poluare fonică. Irigarea copacilor se va face prin reciclarea apei menajere, sistemele eoliene și fotovoltaice contribuind la auto-susținerea clădirii din punct de vedere al energiei.



Idei similare au mai existat și în trecut, dar abia recent orașe precum Valencia, Londra, Tokyo sau New York au început dezvoltarea unor clădiri care să încorporeze plantele în structura lor. Fără dubiu, rezultate asemănătoare pot fi obținute și în urma aplicării unei arhitecturi verzi, fără plantarea unei singur copac. Stefano Boeri își dorește însă promovarea un concept de arhitectură vie care se leagă în primul rând de modul în care orașul „se comportă“ cu cetățenii. Proiectul său pentru Milano ilustrat și în volumul „Biomilano“ conține șase puncte, ideea pădurii verticale fiind doar una dintre ele. Mai multe detalii puteți afla pe site-ul oficial al arhitectului.
Sursa: stylereport.ro

marți, 11 octombrie 2011

Miercurea fără cuvinte (Wordless Wednesday) - 26. Tigrul alb


Tigrul alb (bengalez) - Sursa foto: funjunktion.blogspot.com


Tigrul alb (bengalez) - Sursa foto


Tigrul alb (bengalez) - Sursa foto

Continuarea la Carmen.

Recomandări: Vania Alex Gabi Teo Schtiel Dana Elena Rokssana Sorin Dara Umograf Andera Cleo Max Peter Stefania Theodora Iulisa

Probleme cu comentariile pe Blogger!

Azi dimineaţă am constatat cu stupoare că nu pot răspunde prietenilor care comentează pe blogul meu. Am făcut nişte "săpături" şi am descoperit că sunt ceva probleme pe Blogger. Ca să pot comenta şi eu pe blog :)) am schimbat locul formularului pentru comentarii care până acum era încorporat sub postare.

De asemenea, nu pot să postez comentarii la colegii de pe Blogger din blogroll care au formularul de comentarii situat sub postare. :(

Dacă aveţi aceeaşi problemă, accesaţi tabloul de bord, apoi SETĂRI, COMENTARII, în stânga aveţi PLASAREA FORMULARULUI PT. COMENTARII. Acolo aveţi 3 opţiuni. Bifaţi PAGINĂ COMPLETĂ sau FEREASTRĂ DE TIP POP-UP. La interfaţa veche cam aşa stau lucrurile. Sau treceţi pe domeniu privat. :)

S-auzim numai de bine!

UPDATE: Se pare că mai sunt şi alte probleme pe Blogger, Blogspot etc. Toată familia Blogger are astenie de toamnă!

luni, 10 octombrie 2011

Calfee Bamboo – bicicleta din bambus și cânepă


Bicicletele din fibră de carbon sau titan nu mai sunt de mult timp ceva nou. Bazate pe tehnologii din epoca de aur a ingineriei aerospațiale, vehiculele cu pedale se întrec în a folosi materiale cât mai ușoare și, adesea, foarte greu de produs. Calfee Design a ales să folosească un material disponibil din abundență, ieftin și extrem de ușor pentru bicicletele sale: bambusul.

Cadrul bicicletei Calfee Bamboo este creat pentru a avea, în primul rând, un impact minim asupra mediului: construcția este formată din mai multe tije de bambus, legate cu încheieturi din cânepă. Fiecare exemplar este fabricat manual, iar lemnul este afumat și tratat termic pentru a preveni degradarea în timp. Calfee a ales inițial fibra de carbon pentru a crea încheieturile structurii de rezistență, dar după mai multe teste a ajuns la concluzia ca cele două materiale nu sunt întru totul compatibile și nu oferă rezultate optime pe termen lung.

Așa s-a ajuns la cânepă, care oferă o elasticitate superioară și o durabilitate mult îmbunătățită în acest context. De altfel, producătorul este atât de încrezător în calitatea cadrelor încât a ales să ofere o garanție de zece ani pentru fiecare exemplar vândut.

Construcția unui cadru durează aproximativ 40 de ore, iar rezultatul final are o greutate de doar 2-3 kilograme. Calfee oferă mai multe varinate geometrice pentru modelul Bamboo, iar clienții au la dispoziție mai multe opțiuni de personalizare. Detalii complete pe calfeedesign.com.
Sursa: stylereport.ro.

Un automobil produs in 1884 s-a vandut cu peste 4,6 milioane dolari la o licitatie in SUA

De Dion Bouton din 1884 (sursa - RM Auctions)
De Dion Bouton din 1884 (sursa - RM Auctions)

Un automobil Dion Bouton produs acum aproape 130 de ani s-a vandut cu un pret record de 4,6 milioane dolari la o licitatie in Pennsylvania, estimarile initiale fiind ca pentru masina se vor obtine cam doua milioane dolari. Compania de licitatii RM Auctions spune ca avem de-a face cu cel mai vechi automobil functional din lume, masina cu aburi ce poate atinge 60 km/h.

Automobilul De Dion Bouton Et Trepardoux Dos-A-Dos a fost produs in 1884 de contele De Dion si i s-a dat numele La Marquise in cinstea mamei contelui. Masina prinde maxim 60 km/h, viteza uluitoare pentru acele vremuri, insa autonomia este foarte redusa, circa 30 km, tipica automobilelor cu aburi.

Istoria masinii este fascinanta si simpatica: se spune ca a participat la prima cursa auto din istorie, cursa la care a fost insa singurul concurent!

Creatorul vechiului automobil l-a vandut in 1906 unui ofiter francez pe nume Henri Doriol a carui familie a tinut masina pana in 1987 cand a fost cumparata de Tim Moore un pasionat de masinile foarte vechi. Acesta a restaurat batranul automobil si l-a facut din nou functional.

Acest automobil are mai multe in comun cu locomotivele decat cu masinile moderne, insa casa de licitatii spune ca pretul mare platit de un colectionar dovedeste ca masina este cu adevarat speciala.

Multi se intrebau cat de mare va fi pretul obtinut fiindca in general sunt foarte populare masinile sport din anii 50′ si 60′, masini care sunt cumparate de colectionari mai batrani care acum jumatate de secol nu aveau bani sa cumpere masinile super-sport ale perioadei. Mai rar sunt vandute masini mai vechi de un secol, insa cazul de fata a fost unul in care colectionarul castigator nu s-a mai uitat la bani.

Sursa: 0-100.hotnews.ro

duminică, 9 octombrie 2011

Life in Pictures - 8



Continuarea la Costin.

Vania Alex Max Peter Dana Schtiel Sorin Teo Elena Rokssana Dara Cleo

Sursa foto: http://favim.com/image/1262580/

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Legile lui Murphy - 23

Nu cerceta aceste legi...

341. Un plan bun azi este mai bun decât un plan perfect mâine.

342. Treburile mărunte sunt rezolvate prompt. Cele importante nu sunt rezolvate niciodată.

343. Nu lua niciodată o decizie dacă poţi să faci pe altcineva să o ia.

Corolar : Nimeni nu ţine o evidenţă a deciziilor pe care ai fi putut să le iei şi nu le-ai luat; toată lumea va ţine însă evidenţa deciziilor greşite.

344. Hârtiile vitale îşi vor dovedi vitalitatea mişcându-se din locurile în care le-ai lăsat spre locurile în care nu te astepţi să le găseşti.

345. Liftul vine întotdeauna după ce ţi-ai pus jos sacoşa.

346. În orice parte te întorci când intri în lift, încărcat cu bagaje, butoanele vor fi pe partea opusă.

347. Fiecare sistem are propriul său mod de a consuma mari cantităţi de hârtie: în societăţile socialiste, prin completarea formularelor în cât mai multe exemplare, în societăţile capitaliste, prin afişarea unor postere mari şi prin împachetarea unui produs în patru ambalaje.

348. A pune întrebări tâmpite este mai uşor decît să corectezi greşeli tâmpite.

349. Cel care ezită are probabil dreptate.

350. Când ai dreptate, fii logic. Când n-ai, fii evaziv.

vineri, 7 octombrie 2011

Tratat despre... vin

Tratat despre... vin
Gheorghe Gurău

Vin la vin şi se îmbată
Când devin în grup o fiară
Iau şi beau de o fac lată
Când nu-i vin ei vin şi iară...

Vin la birt şi vin la masă
Are vin de dat din cană
Vinde celor ce acasă
Nu au vin, deci vin la... nană

Vinde vin pus în ulcioare
Însă uite cum stă treaba...
Numai vin, fără mâncare?
Nu mai vin că vin degeaba...

Vinde şi vin de surcele
E un chin să-l bei, da... lasă
Mă închin, revin la cele
Ce vând vin ca vin de masă...

Are-n beci, da-n veci nu scoate
Vin de leac, aceeaşi nană
Dar nu-l vinde că socoate
Că e vin de pus la rană...

Vezi ce ne vinde vecine?
Vinde vin, de vină-i cine?...

versuri poezie despre vin betivi poze amuzante
Sursa foto: funatiq.com

joi, 6 octombrie 2011

Râsul este sănătos!

Un turist aflat în Scoţia vizitează Loch Ness-ul în speranţa de a-l vedea pe Nessie.
Dezamagit după o vreme, întreabă un localnic:
- Când se arată monstrul, de obicei?
- Dupa cinci pahare de scotch, îi răspunde acesta.

Era odată un cerşetor care se aşeza mereu lângă o biserică pentru a cerşi cu o pălărie în mână. Într-o zi, vine cu două pălării. Un enoriaş se apropie de el şi-l întreabă:
- Domnule dragă, de ce aveţi două pălării?
Cerşetorul răspunde:
- Adevărul este că mi-a mers atât de bine încât m-am hotărât să-mi deschid o sucursală.

Un student e la examen şi nu prea ştie. Profesorul îi zice:
- Măcar ştii ce-i ăla examen?
- Da, este atunci când doi oameni inteligenţi vorbesc între ei.
- Şi dacă unul dintre ei este idiot?
- Celălalt nu ia examenul.

I-am dat lu' unu' 2.000 $ să-şi facă operaţie estetică şi acu' nu mai dau de el...

O femeie mergea pe stradă şi observă un bătrânel care stătea pe un scaun în faţa casei.
- Mă scuzaţi, nu am putut să nu observ ce fericit arătaţi, care este secretul dv. pentru o viaţă lungă şi fericită?
- Fumez trei pachete de ţigări pe zi, beau şase sticle de whisky pe săptămână, mănânc numai mâncăruri cu multă grăsime şi nu fac niciodată sport.
- Nemaipomenit, dar câţi ani aveţi?
- 26.

Vania Alex Umograf Zina Costin Dara Theodora Alm Luna patrata Vizualw Teo Zolty Rokssana Schtiel Stefania Iulisa Sorin Dana Max Peter

marți, 4 octombrie 2011