Marele actor Toma Caragiu
miercuri, 30 noiembrie 2011
Apostolul care L-a găsit pe Mesia
Pr. Ciprian Apetrei
Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat a fost originar din Betsaida (oraş de pe ţărmul vestic al lacului Ghenizaret - Galileea) şi a fost fratele lui Petru, fiind amândoi fiii pescarului Iona. A fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, iar la îndemnul învăţătorului său a mers împreună cu Ioan, fiul lui Zevedeu, să caute pe Acela despre care Înaintemergătorul spunea că este "Mielul lui Dumnezeu".
Bucuria certitudinii venirii lui Mesia a fost primul cuvânt al propovăduirii Sfântului Apostol Andrei: "Am găsit pe Mesia!" (Ioan 1, 41). De aceea, el este numit "cel dintâi chemat" sau "primul chemat la apostolat". A fost mereu aproape de Mântuitorul Hristos: în anii de activitate publică, la evenimentele care au însoţit mântuitoarele patimi, la întâlnirile cu Hristos-Domnul cel Înviat. A primit plinătatea harului în Duminica Pogorârii Sfântului Duh şi sorţii i-au rânduit propovăduirea Evangheliei în ţinuturile situate pe coastele Mării Negre, în Bitinia, Tracia şi Grecia (Macedonia, Tesalia şi Ahaia).
A luminat prin cuvânt şi faptă popoarele, săvârşind minuni şi vindecări, răbdând încercări şi primejdii. Este considerat întemeietorul Bisericii de la Bizanţ şi vasul ales prin care Evanghelia a fost propovăduită şi strămoşilor noştri geto-daci. A sfinţit misiunea sa mântuitoare prin moartea martirică, fiind răstignit cu capul în jos pe o cruce în formă de "X" în oraşul Patras din Peloponez (Grecia).
Apostolul românilor
Numele Sfântului Andrei şi legăturile cu ţara noastră au fost introduse în cultura română de Sfântul Mitropolitul Dosoftei al Moldovei († 1693) prin lucrarea "Viaţa şi petrecerea sfinţilor" (1682-1686). De unde porneşte tradiţia istorică despre Sfântul Apostol Andrei şi cum a putut ajunge acesta în zilele Sfântului Mitropolit Dosoftei? Cea dintâi consemnare istorică şi cea mai valoroasă este fără îndoială afirmaţia părintelui istoriei bisericeşti, Eusebiu de Cezareea († 340), în opera sa "Istoria bisericească" III, 1: "Când Sfinţii Apostoli şi ucenici ai Mântuitorului nostru s-au împrăştiat peste întreg pământul, lui Toma, după spusele Tradiţiei, i-a căzut la sorţi ţara parţilor, lui Andrei, Scytia…" Această informaţie, menţionează în continuare Eusebiu, a fost luată de la Origen († 254). Aria de evanghelizare a Sfântului Andrei este mult lărgită de cele două variante ale "Pătimirii Sfântului Apostol Andrei" din "Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae" (sec. X). Cea de-a doua variantă care extinde exemplificarea regiunilor de evanghelizare este considerată că a stat ca bază informativă şi pentru Sfântul Mitropolit Dosoftei. Tot aici se afirmă ca Sfântul Andrei a hirotonit episcop la Odessos (Varna) pe ucenicul său Amplias, sărbătorit la 30 octombrie, una şi aceeaşi persoană amintită de Sfântul Apostol Pavel: "Salutaţi-l pe Amplias" (Romani XVI, 8). Epifanie Monahul în sec. al IX-lea consemna în "Viaţa, faptele şi sfârşitul Sfântului şi lăudatului Apostol Andrei cel dintâi chemat": "Andrei luându-şi discipolii săi a mers în Frigia Pacatina, iar de aici a mers în Mysia (Moesia) la Odyssopolis (Varna) şi după câteva zile le-a pus episcop pe Apion". În sec. al XIV-lea, istoricul bizantin Nichifor Callist Xantopulos în "Istoria bisericească", II, 39, spune că Sfântul Andrei "a predicat la antropofagi, în pustiul Scitic, şi pe ambele ţărmuri ale Pontului Euxin, de nord şi de sud". "Doctrina siriacă a apostolilor" arată localităţile şi regiunile unde a propovăduit Sfântul Andrei: "Niceea şi Nicomidia şi întreaga ţară a Bitiniei şi Gothiei cu regiunea din jur, la Bizanţ şi întreaga ţară a Traciei cu regiunea din jur, până la marele fluviu ale cărui maluri ne despart de barbari". Gothia se referă fără îndoială la cea dunăreană, căci "marele fluviu" nu este altul decât Dunărea. În toate aceste exemple întâlnim regiuni care privesc cu siguranţă teritoriul românesc: Scytia, regiunile de la Dunăre, Moesia, Tracia, Gothia. Dintre toate aceste mărturii documentare, cea mai valoroasă este socotită a fi a lui Eusebiu de Cezareea.
A revenit în România
În calendarul Bisericii Ortodoxe, Sfântul Apostol Andrei este prăznuit la 30 noiembrie, fiind cinstit cu mare evlavie de toate popoarele din răsăritul Europei. Pe locul martiriului său, în oraşul Patras, se înalţă astăzi Catedrala mitropolitană care adăposteşte relicva de mare preţ, Capul Sfântului Andrei. În anul 1996, cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost adus la Iaşi, la iniţiativa şi purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Capul Sfântului Apostol Andrei de la Catedrala mitropolitană din Patras. La cinstitele moaşte ale Sfântului Andrei s-au închinat 1.500.000 de oameni. Acest moment a consolidat cinstirea Sfântului Andrei ca Apostol al românilor în ţara noastră. Demersul, din 1996, de conştientizare al cinstirii Sfântului Apostol Andrei ca Apostol al românilor a continuat şi anul acesta, când milioane de români s-au putut închina la Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, care s-a aflat în Bucureşti, la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, în perioada 24-28 octombrie, la Sibiu, în perioada 28-29 octombrie, cu prilejul canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei, şi la Alba Iulia, în perioada 29-30 octombrie, cu prilejul canonizării Sfântului Simeon Ştefan, mitropolitul Transilvaniei. Astfel, itinerarul duhovnicesc al Cinstitului cap al Sfântului Apostol Andrei început în Moldova în 1996, la Iaşi şi Galaţi, a continuat în anul de graţie 2011, în celelalte provincii istorice româneşti, Muntenia - la Bucureşti, şi Transilvania - la Sibiu şi Alba Iulia.
Sursa: Ziarul Lumina
La mulţi ani celor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică!

marți, 29 noiembrie 2011
Legile lui Murphy - 30
415. Clientul care plăteşte cel mai puţin se plânge cel mai mult.
416. Să nu conduci negocieri înainte de ora 10 sau după ora 16. Înainte de 10, vei părea prea nerăbdător, iar după 16 partenerii te vor credea disperat.
417. În Dumnezeu avem încredere; toţi ceilalţi plătesc cash.
418. Dacă un plătitor poate înşela, foarte probabil că o va face.
419. Piesa pe care fabrica a uitat s-o expedieze este cea pe care se bazează 75% din transport. Şi nu numai că a uitat s-o expedieze. În jumătate din cazuri, nici nu a produs-o.
420. Camioanele de transport care parcurg un traseu de obicei într-o zi îl vor parcurge în cinci zile atunci când tu astepţi transportul.
421. Nu te contrazice niciodată cu fabrica asupra unei erori. Totul a fost verificat, chiar şi găurile care lipsesc.
422. Banii costă prea mult.
423. Banca este o instituţie care îţi împrumută întotdeauna o umbrelă când e timp frumos şi ţi-o cere înapoi când plouă.
424. Când produsul este destinat să eşueze, sistemul de desfacere va funcţiona perfect.
425. Nu există "afacerişti murdari", ci numai afacerişti.
426. Principiile managementului:
1. Ca să pui managementul în acţiune, este necesar să creezi iluzia unei crize, în speranţa că astfel se va acţiona.
2. Managementul va selecta acţiuni sau evenimente pe care le va preschimba în crize şi apoi va reacţiona excesiv.
3. Managementul este incapabil de a recunoaşte o criză adevărată.
427. Până când nu-ţi pui banii să lucreze pentru tine, vei lucra tu pentru bani.
Dacă nici Einstein n-a înţeles...

luni, 28 noiembrie 2011
Psihanaliza faptului divers
Fabula faptului divers
Aurel Baranga
Deci gazela,
Domnişoara,
Se plimba prin junglă,
Seara.
Întâlneşte un leu:
- "Duduie,
Ce pantofi
Şi ce mai cuie,
Sunt dezabuzat şi trist,
Mergem să te fac un twist?"
Îi răspunse,
Prompt,
Gazela,
Împingându-l cu umbrela,
Şi roşindu-se sub fard:
- "Vrei să-l chem pe leopard?
Dumneata te porţi în junglă,
Parcă-ai fi pe bulevard".
Gălăgie infernală...
Ce morală... Ce
Morală!...
Fabulă psihanalitică
Aurel Baranga
Se plângea o căprioară
Unui vânător:
- "Am avut un coşmar
Înfricoşător".
- "Bunăoară,
Ce ţi s-a arătat în vis?"
- "C-am ajuns o cârpă de parbriz".
Înduioşat,
Ca o fecioară,
Vânătorul a ascultat-o,
Ca să confirme o
Morală pesimistă,
De extracţie freudistă:
Visează fiecare
Ce-l ameninţă mai tare!
Foto
Aurel Baranga
Deci gazela,
Domnişoara,
Se plimba prin junglă,
Seara.
Întâlneşte un leu:
- "Duduie,
Ce pantofi
Şi ce mai cuie,
Sunt dezabuzat şi trist,
Mergem să te fac un twist?"
Îi răspunse,
Prompt,
Gazela,
Împingându-l cu umbrela,
Şi roşindu-se sub fard:
- "Vrei să-l chem pe leopard?
Dumneata te porţi în junglă,
Parcă-ai fi pe bulevard".
Gălăgie infernală...
Ce morală... Ce
Morală!...
Fabulă psihanalitică
Aurel Baranga
Se plângea o căprioară
Unui vânător:
- "Am avut un coşmar
Înfricoşător".
- "Bunăoară,
Ce ţi s-a arătat în vis?"
- "C-am ajuns o cârpă de parbriz".
Înduioşat,
Ca o fecioară,
Vânătorul a ascultat-o,
Ca să confirme o
Morală pesimistă,
De extracţie freudistă:
Visează fiecare
Ce-l ameninţă mai tare!
Foto
duminică, 27 noiembrie 2011
sâmbătă, 26 noiembrie 2011
Aniversarea zilei: Tina Turner - "Queen of Rock 'n' Roll"
"Asta vreau în rai... cuvintele să devină note muzicale şi conversaţiile să fie simfonii."
Tina Turner
Tina Turner
vineri, 25 noiembrie 2011
Uite cum hrăneşte o britanică o vrăbiuţă! (FOTO)
Teresa Karasavvas, o femeie în vârstă de 49 de ani din Marea Britanie, a uimit internetul după ce poze cu ea şi cu vrăbiuţa sa au fost postate pe diferite reţele de socializare.
Femeia, care s-a ataşat foarte mult de o pasăre care mai bine de doi ani o vizitează pe pervazul geamului, şi pe care a botezat-o Rob, a dresat-o pe aceasta să-i mănânce din palmă sau direct din gură. Astfel, hrănirea vrăbiuţei a devenit un ritual pentru Teresa care zilnic are grijă ca pasărea să îşi primească masă în condiţii speciale, direct din gura sa sau din mână, iar pozele dovedesc faptul că atât femeia, cât şi vrăbiuţa sunt entuziasmate de ceea ce fac.
Sursa: www.libertatea.ro/detalii/articol/britanica-vrabiuta-366702.html
joi, 24 noiembrie 2011
Rod Stewart - "Have you ever seen the rain". Coverul zilei - 8
"Have you ever seen the rain" este o piesă lansată de formaţia rock americană Creedence Clearwater Revival în anul 1970.
Rod Stewart a lansat acest cover în anul 2006.

Engleza, întărirea atenţiei şi muzica de relaxare
Am primit acest e-mail sâmbăta trecută. O să redau câteva fragmente ca să ne amuzăm puţin.
"Invata engleza la perfectie
Va prezentam un curs care reprezinta cu siguranta tot ceea ce ati cautat pana acum si nu ati gasit. Este vorba de un curs complet si complex format din 32 de lectii de aproximativ 30 de minute fiecare. Lectiile sunt in format audio, dvs ascultati cuvintele si propozitiile atat in limba engleza cat si in limba romana. Astfel puteti invata limba engleza indiferent inde va aflati: acasa, la munca sau in masina.
Fiecare lectie are si un caiet in care puteti si citi tot ceea ce se spune in curs. Avand in vedere ca puteti vedea orice cuvant cum se scrie in limba engleza, puteti auzi cum se pronunta si puteti repeta si dvs, credem ca acest curs indeplineste toate conditiile pentru a va ajuta sa invatati foarte bine limba engleza."
"Comandati acest curs si va oferim cadou interesant constand in 12 programe de autosugestie si 60 de minute de muzica de relaxare:
1. Program pentru trezirea constiintei si dorinta de schimbare
2. Program pentru tracul in fata publicului
3. Program pentru teama de necunoscut
4. Program pentru stapanirea de sine
5. Program pentru scaderea poftei de mancare
6. Program pentru renuntarea la fumat
7. Program pentru intarirea eului
8. Program pentru intarirea atentiei
9. Program pentru defectiuni de vorbire
10.Program pentru cresterea poftei de invatat
11.Program pentru cresterea memoriei
12.Program pentru cresterea increderii in capacitatile proprii"
"P.S.
Aveti 15 zile la dispozitie sa studiati cursul nostru si sa va hotarati daca indeplineste asteptarile dvs. In caz ca sunteti nemultumiti puteti face retur Cursului, insa va puteti pastra cadoul oferit de noi, si va veti primiti banii inapoi fara nici o obiectie din partea noastra"
Concluzie :)
Dacă engleza de voi nu se lipeşte, măcar eul se întăreşte şi atenţia sporeşte, iar în timp ce scade pofta de mâncare, ascultaţi muzică de relaxare!

Legile lui Murphy - 29
404. Dacă pantoful ţi se potriveşte ca măsură, este urât.
Dacă îţi place, nu-i măsura ta.
Dacă îţi place şi este şi măsura ta, nu ţi se potriveşte.
Dacă ţi se şi potriveşte, nu-ţi poţi permite să plăteşti preţul.
Dacă îţi place, ţi se potriveşte şi îţi poţi permite să plăteşti preţul, se va desface în bucăţi la prima întrebuinţare.
405. Un termen de garanţie de 60 zile garantează că produsul se va autodistruge în a 61-a zi.
406. Nu te hotărî să cumperi ceva ascultându-l pe vânzător.
407. A greşi este omenesc, dar, pentru a încurca complet lucrurile, este nevoie de un computer.
408. Orice program care durează mai mult costă mai mult. Orice program dat, când ajunge să funcţioneze, este perimat.
409. Dacă un pogram este nefolositor, el va fi menţinut. Dacă este folositor, va fi schimbat.
410. Complexitatea unui program de computer creşte până va depăşi capacitatea programului care trebuie să-l menţină în funcţiune.
411. Un program pentru calculator face ceea ce îi spui tu să facă, iar nu ceea ce vrei tu să facă.
412. Computerele nu sunt piese de încredere, dar oamenii sunt şi mai puţin. La originea fiecărei erori care este atribuită computerului, vei găsi cel puţin două greşeli umane, incluzând-o şi pe aceea de a da vina pe computer.
413. Toate programele reale de computer conţin erori până la proba contrarie, care este imposibilă.
414. Organizarea oricărui program de computer reflectă organizarea oamenilor care îl dezvoltă.
Spaima şoselelor

miercuri, 23 noiembrie 2011
marți, 22 noiembrie 2011
Cover-ul zilei - 7. Knockin' on Heaven's Door
"Knockin' on Heaven's Door" este un cântec compus de Bob Dylan şi lansat în 1973. Melodia a fost inclusă în coloana sonoră a filmului "Pat Garrett and Billy the Kid" (1973).
Bob Dylan - Knockin' On Heaven's Door (Unplugged)
Guns N' Roses a lansat acest cover în anul 1987.
Guns N Roses - Knocking On Heaven's Door

Hoteluri de gheață
Jukkasjarvi, Suedia
Hotelul de gheață din satul suedez Jukkasjarvi este cel de la care a pornit totul. Construit pentru prima dată în 1990, edificiul a ajuns la o suprafață de aproximativ 6000 de metri pătrați – aproape cât un teren de fotbal. Deschis în fiecare an din decembrie și până în aprilie, hotelul are o capacitate de 100 de oaspeți și include și un bar construit, la fel, din gheață.
Lainio, Finlanda
Tot în Scandinavia, complexul Lainio Snow Village din Laponia este construit la doar 125 de kilometri de Cercul Polar de Nord și are o tradiție de 11 ani. Suprafața totală este jumătate față de cea a hotelului din Jukkasjarvi iar finisajele sunt mai puțin complexe, dar activitățile din ofertă compensează din plin: expediții arctice cu sănii trase de câini, ski-fond pe trasee spectaculoase sau pescuit la copcă în stil tradițional finlandez.
Hotel de Glace, Quebec
Hotel de Glace situat în provincia canadiană Quebec este unul dintre puținele hoteluri de gheață din America, dar compensează prin scara enormă la care este construit: în ficare an, 500.000 de tone de gheață sunt folosite pentru a ridica o structură ce va găzdui 85 de oaspeți și va include o cafenea, două cluburi și un cinematrograf, plus una dintre cele mai frumoase capele de gheață din lume.
Sorrisniva, Norvegia
În apropiere de Capul Nord, hotelul de gheață din Sorrisniva, Norvegia, este cel mai nordic de acest tip din lume. Construit în forma unui castel gigantic de zăpadă, complexul include 30 de camere și oferă în fiecare an o temă diferită, de la mitologia scandinavă la fauna sălbatică a nordului înghețat.
Bâlea Lac, România
Mai aproape de casă, Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac are dimensiuni ceva mai mici, dar are avantajul de a fi situat la o altitudine de peste 2000 de metri. În inima munților Făgăraș, hotelul are zece camere, iar tema de anul acesta este Ice Sound (Sunete ale gheții, n.r.). Camerele vor fi numite Jazz, Latino, Dance, Hip Hop, Chillout, Classical, House, Trance, şi Blues și vor fi decorate cu elemente inspirate de aceste genuri muzicale. Pe lângă camere, Ice Hotel Bâlea va include și un bar special, unde va fi servit un meniu special de pe farfurii de gheață, mâncat cu tacâmuri din același material.
Sursa: stylereport.ro

luni, 21 noiembrie 2011
Cea mai batrana antrenoare de yoga are 91 de ani
Bernice Bates, in varsta de 91 de ani, a primit titlul de cea mai batrana antrenoare de yoga din lume, potrivit Cartii Recordurilor.
Bates tine cursuri de yoga din 1960, iar in prezent preda yoga o data pe saptamana in St. Petersburg, Florida.
"Daca cineva poate bate acest record este in regula", a spus Bates presei, asteptandu-se ca cineva din India, de 100 de ani, sa ii depaseasca recordul.
Sursa: Cancan
Sursa foto: www.libertatea.ro

Râsul este sănătos!
Într-un hotel ieftin clientul nemulţumit se adresează recepţionerului:
- Patul meu e plin de ploşniţe!
- Nu mă face să râd. Ce ai fi vrut la banii ăştia? Să fie Angelina Jolie?
- Ce faci dacă în faţa navei vine un uragan straşnic, chiar când eşti aproape de ţărm?
- Arunc imediat ancora, domnule comandant.
- Şi dacă vine un alt uragan din spate?
- Arunc din nou ancora, domnule.
- Şi dacă vine altul de la tribord?
- Ordon aruncarea ancorei…
- Şi de unde naiba ai atâtea ancore?
- Dar dumneavoastră de unde aţi făcut rost de atâtea uragane!?
Doi melci pe spatele unei broaşte ţestoase :
- Ţine-te bine! Demarăm!
Gigel îl întâmpină pe tatăl său:
- Tată, tată, unde ai fost?
- La vânătoare de raţe!
- Şi ai împuşcat multe?
- Nici una!
- Atunci, de unde ştii că ai fost tocmai la vânătoare de raţe?
- Cu ce trece mirosul de usturoi?
- Cu timpul.

duminică, 20 noiembrie 2011
Cover-ul zilei - 6. Casablanca
Hit-ul "Casablanca" a fost lansat de Bertie Higgins în anul 1982.
Secvenţe din filmul "Casablanca" însoţite de melodia lui Bertie Higgins.
Jessica Jay a lansat acest cover în anul 1995.

sâmbătă, 19 noiembrie 2011
Românii sunt deştepţi
Citind cea mai recentă postare a lui Max Peter am descoperit campania celor de la ROM Autentic: Românii sunt deştepţi. Căutând pe Google "romanii sunt" vom găsi nişte rezultate neplăcute şi jignitoare. Putem schimba acest lucru căutând pe Google "romanii sunt deştepţi" în cât mai multe limbi.
Nicolae Paulescu
George Enescu
Petrache Poenaru
Sergiu Celibidache
Nicolae Paulescu
George Enescu
Petrache Poenaru
Sergiu Celibidache
vineri, 18 noiembrie 2011
Legile lui Murphy - 28
397. Cel mai puţin experimentat pescar va prinde cel mai mare peşte.
398. Cu cât este mai complicat şi costisitor echipamentul de pescuit, cu atât este mai mare şansa să trebuiască să te opreşti la magazinul de peşte, în drum spre casă.
399. Cu cât undiţa ta este mai încurcată, cu atât mai bine le merge pescarilor din jurul tău.
400. Muntele devine mai abrupt pe măsură ce te apropii de el.
401. Toate potecile au mai multe porţiuni de urcuş decât de coborâre sau de teren plat.
402. Mergând cu bicicleta, mereu vei pedala la deal sau împotriva vântului.
403. Legile excursiei :
1. Orice pietricică din pantoful tău va migra, împotriva variaţiei presiunii, spre punctul cel mai dezagreabil pentru tine.
2. Mărimea pietrei din pantoful tău este direct proporţională cu numărul de ore de când eşti pe drum.
3. Greutatea rucsacului tău creşte direct proporţional cu cantitatea de mâncare pe care o consumi din el. Dacă îţi termini mâncarea, greutatea rucsacului va creşte în continuare.
4. Dificultatea de a găsi un indicator pe drum este direct proporţională cu gravitatea consecinţelor de a nu fi găsit.
5. Distanţa rămasă până la campingul ales creşte când asfinţitul se apropie.
6. Greutatea ghetelor tale este şi ea direct proporţională cu pătratul numărului de ore de când eşti pe drum.
7. Când ajungi în camping, este plin.
8. Dacă îţi scoţi ghetele, nu vei mai putea să le încalţi.
9. Densitatea locală a ţânţarilor este invers proporţională cu cantitatea de spray anti-ţânţari care ţi-a mai rămas.