marți, 10 ianuarie 2012
Acer Aspire S5: cel mai subțire laptop din lume
Acer a prezentat luni la târgul CES 2012 (Consumer Electronics Show) de la Las Vegas un laptop cu o diagonală de 13,3 inci și o grosime de doar 15 mm în cel mai gros punct. Specificațiile includ o carcasă fabricată dintr-un aliaj de aluminiu și magneziu, un procesor Intel Core de ultimă generație și un port Thunderbolt, cu o viteză de transfer de până la 10Gbps.
Laptopul va avea o greutate de 1,35kg și va fi dotat în mod standard cu un sistem de stocare tip SSD, care va permite o viteză semnificativ mai rapidă în operare și o revenire cvasi-instantanee din stand-by. Aspire S5 va fi unul dintre primele laptopuri PC care vor include și un conector Thunderbolt, dezvoltat de Intel și promovat intens de Apple în ultimul an. Noul port este de două ori mai rapid decât USB 3.0 și va permite atașarea aproape oricărui periferic, de la sisteme de stocare ultra-rapide la plăci grafice sau de captură video.
Până în acest moment nu au fost prezentate specificațiile complete ale noului PC și nici prețul, dar se știe că noul model va fi disponibil în al doilea trimestru al anului.
Sursa: stylereport.ro
vleau, vleau, vleau :((((((
RăspundețiȘtergere:))
RăspundețiȘtergere