Ion Pribeagu - Reverii de altădată

Reverii de altădată

Printre revuiştii noştri,
Care cântăreau mai greu,
Erau Kiriţescu, Durma,
Stoicovici, De Herz şi eu.

Ei scriau pentru Tănase,
“Marafet bucluc” şi “Plici”,
Eu pentru Tomescu Iorgu,
Şi alţi actoraşi mai mici.

Ei la “Cărăbuş” cu-ntregul
Demimond din Bucureşti,
Eu la “Teatrul Nou” cu plebea,
De pe Calea Văcăreşti.

Ei montau cu lux “di-granda”
Fastului să se consacre,
Eu jucam un an de-a rândul,
“Treanca fleanca mere acre”.

Mă ştiau mai toţi artiştii,
Ca pe un autor en-vogue,
Fiindcă le scriam adese,
Câte-un sketch sau monolog.

Într-o zi, fac cunoştinţă –
După cum cere uzanţa –
C-o artistă în devenire,
Mică, dulce, blondă, Tanţa!

O fetiţă, o păpuşe,
Preţioasă cum e ambra,
Care îşi făcea debutul,
Într-un varieteu : Alhambra.

Care m-a rugat fierbinte,
Cu glăscioru-i îngeresc :
- Maestre, fă-mi şi mie-un şlagăr,
Un cuplet! Si ţi-l plătesc!

- Cât îmi ceri? – Păi, deh, frumoaso,
Zic – cum eşti la început,
Ai să-mi dai numai o mie!
Şi-a zis Tanţa: - S-a făcut!

Mi-l aduci la “Grand” joi seara,
Pe la opt şi jumătate,
Că la zece o să vie,
Domnu ’…amicul meu Socrate.

E un bătrânel simpatic,
Te aştept, şi mai ales,
Vreau să-mi dai şi indicaţii,
Cum să-l spun să am succes!

I-am adus chiar joi cupletul,
“Vino dor la badea-n crâng”,
Pe o melodie veche,
Cu refrenul: “Hai zdrâng-zdrâng”.

M-a tratat cu chartreuză,
Dulce, cum e cantalupul,
N-o prea ajuta talentul,
Dar se completa cu trupul.

Ca să repetăm în voie,
Şi-ntr-un mod inteligent,
Ea şi-a pus un robe de chambre,
Puţintel cam indecent.

Pe sofa şi decoltată,
Colcăind de frăgezime,
Cum făcea un gest cu braţul,
Dezvelea o rotunjime.

Să-mi arate că pronunţă
Poanta, c-o discuţie clară,
Când îşi întorcea faţada,
Dezvelea altă comoară.

Ce puteam să fac ispitei,
Cu trupşor imaculat?
Şi când dracul te momeşte,
Dornic m-am sacrificat!…

M-am lăsat sedus de chipul
Şi de farmecele ei,
Şi simţeam printre suspine,
Cum s-a dus mia de lei.

După ce sfârşisem jertfa,
Cu o patimă spontană,
Cine bate-n hol şi intră?
Domn Socrate în persoană!

Au urmat recomandaţii:
- Maestrul Ion Filifistic!
- Domn Socrate Spirilidis,
Cu artiştii bun amic!

Eu timid, scot iar cupletul,
Emoţionat, nătâng,
Şi încep să-i cânt refrenul :
Hai zdrâng-zdrâng şi iar zdrâng-zdrâng.

Mai improvizez o strofă,
Cu cenzura lui Brătianu,
C-a avut dar nu mai are,
Domn Pavlică Brătăşanu…

- Minunat! – a spus Socrate -
Şi privind în ochii ei,
Îşi deschide portmoneul,
Şi îmi dă mia de lei.

- Uite ce te rog – adaugă -
Fiindcă Tanţei mele-i placi,
Când o să mai vrea cuplete,
Tot mata să i le faci!

Şi să stabiliţi de-acum,
Ca-ntre doi prieteni buni :
Preţul să rămână acelaşi,
Şi-n aceleaşi condiţiuni!

I-am strâns mâna cu tărie,
Şi-mi venea de râs, să plâng,
Ş-am plecat cântându-mi mie :
Hai zdrâng-zdrâng şi iar zdrâng-zdrâng!

poezie satirică de Ion Pribeagu