luni, 31 martie 2014
Nichita Stănescu — "Frunză verde de albastru"
Nichita Stănescu ar fi împlinit astăzi 81 de ani...
"A vorbi despre limba în care gândești este că o zi de sărbătoare. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi exprimată decât în limba română. Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte, îmi dau seama că ea o are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci când am învățat o altă limbă."
Nichita Stănescu
Nichita Stănescu — "Frunză verde de albastru"
Şi-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
şi-am zis pară de un măr,
minciună de adevăr,
şi-am zis pasăre de peşte,
descleştare de ce creşte,
şi secundă-am zis de oră,
curcubeu de auroră,
am zis os de un schelet,
am zis hoţ de om întreg,
şi privire-am zis de ochi
şi că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pământ,
şi de bine-am zis de morţi
şi de şase-am zis la sorţi,
şi am zis unu de doi
şi zăpadă de noroi,
şi am vrut să fac cu gura
focul ce-l făcea arsura
că n-am fost trezit, că dorm
pe un cal cu şa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân la şapte -
de la şapte pân la zece
mi-a căzut o viaţă rece,
de la frunză pân la umbră
mi-a căzut o viaţă dublă
ca pământul şi cu lună,
noaptea când stau împreună.
Şi-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
pe care mă ţin călare
cu capul la cingătoare,
cu călcâiul la spinare
şi cu ochiul în potcoave,
şi cu inima-n silabe
de mă duc mări, mă duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza albă
de la floarea de zăpadă
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
potcovit pe lună plină
cu miros de la sulcină,
înhămat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
şi ţinut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
că mi-a fost crescut pe umăr
de din doi în doi un număr,
tot din trei în trei o iarbă
şi din patru-n patru-o salbă,
şi din cinci în cinci un pom,
şi din şase-n şase-un om.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
văd în faţă mov şi verde,
coloarea care mă perde,
corcov văd cu veselie,
coloarea ce nu se ştie,
mai aud şi-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi şi a nu fi,
când îmi cade umbră lungă
pe sub ochii grei cu pungă.
Şi-am zis aripă de pene
ca să zbor cu ea prin vreme,
şi-am zis măr ca să zic sâmburi,
şi-am zis pom ca să zic scânduri,
şi-am zis nord ca să zic suduri
şi dulceaţă ca să sudui,
şi-am zis inimă la piatră
şi cântec la tot ce latră,
şi potcoavă
la octavă,
şi uscată la jilavă,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieraş de os,
din osul de la picior
care-mi cântă cu fior,
şi din osul de la mână
fluierând o săptămână,
din osul de la arcadă
recea lumii acoladă
peste două oase mari
unde stau ochii polari.
Şi-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncălecare pe-o şa,
pe o şa de cal măiastru,
foaie verde de albastru.
Mircea Vintilă - "Frunză verde de albastru"
Muzica: Mircea Vintila
Versuri: Nichita Stanescu
by Mircea Vintila (YouTube)
Nichita Stănescu - interviu de Adam Puslojic
by 2sorinacho (YouTube)
Sursa imaginii (Sorin Adam - Nichita Stănescu - portret): Wikipedia, CC BY-SA 3.0
:) Nichita e poetul meu preferat! O să urmăresc interviul la noapte!
RăspundețiȘtergereEste interesant interviul cu Nichita Stanescu! :)
ȘtergereSplendida melodia si superba interpretarea! Si cat de frumoase cuvintele poetului! Mare personalitate si mare poet al neamului!
RăspundețiȘtergereNichita Stanescu a fost un geniu al poporului roman.
ȘtergereSublim tribut ai adus, Cristi, marelui nostru poet Nichita Stănescu, care merită toată adoraţia noastră, respectul şi preţuirea noastră. Felicitări, Cristi!
RăspundețiȘtergereM-a emoţionant foarte tare interviul pe care l-a acordat poetul, lui Adam Puslojic. Nici n-am ştiut până acum că poeziile sale i le scria soţia sa, poetul doar le concepea.
Eu deseori mă întorc la poeziile dumisale şi-am îndrăznit să aduc acum cu mine ultima pe care am citit-o chiar sâmbătă. :)
Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie.
Amintirea întâmplărilor mele
vine din viitor, nu din trecut.
Deci spun: se vor dărâma mari frânghii de ploaie
prin aerul umed care ne-a-nfăşurat
înserările.
Inimă, inimă, planetă misterioasă,
suflete, suflete, aer prin care se-apropie
imaginile tale tandre, puţin fluturate
de respiraţia mea.
Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie,
aniversarea pietrelor de căldărăm în care
potcoava lunii va izbi, când voi trece ridicat în să
aniversarea bicicletelor rezemate de zid, aniversarea
numerelor de licean purtate la mânecă,
aniversarea tuturor vorbelor care
ţin în dinţii literelor
dorinţele, dragostea...
Inimă, inimă, planetă misterioasă
pe care mi-ar fi plăcut să trăiesc şi să mor.
Frunzişuri - Nichita Stănescu
Multumesc! E foarte frumoasa poezia "Frunzişuri". :)
Ștergere