sâmbătă, 13 septembrie 2014
13 septembrie: Ziua Pompierilor din România
Ziua Pompierilor se sărbătorește la 13 septembrie, începând cu anul 1953, în amintirea actului eroic al pompierilor militari, conduși de locotenentul Pavel Zăgănescu în lupta din Dealul Spirii, împotriva trupelor otomane, pentru apărarea revoluției de la 1848, informează Agerpres.
În această zi, trupele otomane conduse de generalul Fuad Pașa au intrat în București, în timp ce cele țariste înaintau spre Capitală dinspre Focșani. Pentru a stăvili intervenția militară străină, populația Bucureștilor a ieșit în calea otomanilor la Cotroceni, încercând să oprească ocuparea Capitalei.
O delegație formată din revoluționari, foști membri ai guvernului provizoriu, a încercat, la rându-i, să trateze ocolirea Capitalei. Fuad Pașa a refuzat orice negocieri, i-a arestat pe revoluționari, înaintând pe trei coloane spre centrul orașului.
În fața garnizoanei Regimentului II din Dealul Spirii, Fuad Pașa a avut noi incidente. Colonelul Radu Golescu a refuzat să evacueze clădirile. În pline parlamentări, spre garnizoană se îndrepta compania de pompieri, condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu. Deși turcii s-au obligat să le permită accesul în spațiul Regimentului II, au avut loc altercații între turci și români și pe Dealul Spirii s-a dat o bătălie sângeroasă rămasă în istorie sub denumirea de 'baia de sânge de la București'.
Fuad Pașa și generalul Duhamel au ocupat militar capitala. În acest fel, era înfrântă revoluția română în Țara Românească.
AGERPRES/(Documentare-Anca Pandea, editor: Horia Plugaru)
La mulţi ani tuturor pompierilor din România!
Sursa imagine: www.facebook.com/pompierii.romani
Foarte frumos ai marcat Ziua Pompierilor, Cristi. Felicitări!
RăspundețiȘtergerePompierii merită toată admiraţia, respectul şi recunoştinţa noastră. Ei sunt printre puţini oameni care cu adevărat îşi riscă viaţa pentru a salva alte vieţi.
O zi superbă îţi doresc, Cristi şi numai bucurii! :)
Multumesc, la fel! :)
ȘtergereFrumos marcat Cristi!
RăspundețiȘtergereAr trebui să ţinem minte cu toţii!
Multumesc! :)
Ștergere