luni, 29 septembrie 2014
VIDEO: Sherlock, câinele Beagle din Aeroportul Amsterdam Schiphol, care găseşte călătorii uituci
Câinele Beagle Sherlock / imagine (C) KLM, captură YouTube
Pe aeroportul din Amsterdam, un câine găsește călătorii care și-au uitat obiecte în avioane, informează Agerpres.
Un câine din rasa Beagle numit sugestiv Sherlock caută și localizează pasagerii uituci înainte ca aceștia să părăsească incinta aeroportului din Amsterdam și le restituie obiectele lăsate din neglijență în avionul cu care au sosit în orașul olandez, scrie cotidianul spaniol "ABC". Patrupedul face parte din noua echipă de angajați care se ocupă de problema obiectelor pierdute pe uriașul aeroport Schiphol din Amsterdam. Sherlock adulmecă obiectul uitat și locul ocupat de călător, iar apoi, cu ajutorul mirosului, reușește să ajungă la respectiva persoană, pe care o surprinde în mod foarte plăcut.
'De multe ori — spune purtătorul de cuvânt al companiei aeriene KLM — personalul de la departamentul Lost & Found reușește să înapoieze pasagerilor anumite obiecte personale chiar înainte ca aceștia să-și fi dat seama că le-au pierdut'.
Simpaticul și eficientul Beagle poate fi văzut deseori în acțiune purtând diverse mici obiecte — căști audio, jucării, telefoane — într-un buzunar al ' vestei' cu care este echipat în orele de lucru. O înregistrare video difuzată de KLM îl prezintă în cursul noii sale activități de pe aeroport, care face deliciul călătorilor și care îi determină pe angajații marelui aeroport să-i acorde atenție și multă afecțiune.
Câinii din rasa Beagle au dimensiuni medii, sunt foarte jucăuși, agili și ușor de dresat, cu toate că sunt foarte neastâmpărați. În general, sunt folosiți la vânătoare.
AGERPRES/(AS-autor: Cristina Mac, editor: Codruț Bălu)
KLM Lost & Found service
KLM’s dedicated Lost & Found team at Amsterdam Airport Schiphol is on a mission to reunite lost items as soon as possible with their legitimate owner. From a teddy bear found by the cabin crew to a laptop left in the lounge. Locating the owners can sometimes be a challenge, so special forces have been hired…
by KLM (YouTube), 23 sept. 2014
(C) YouTube/KLM - Image Courtesy of dailymail.co.uk
Absolut inedit! Ce simpatic este Sherlock ;)) oare cum te- ai putea revansa pentru o semenea actiune draguta?! Un multumesc si o strangere de labuta parca nu e suficient :-)
RăspundețiȘtergereCainii din rasa Beagle sunt foarte simpatici intr-adevar. :)
ȘtergereEste simpatic foc, căţeluşul Sherlock, inteligent şi de nădejde şi în plus şi vedeta aeroportului din câte se vede! Un aşa căţeluş este aur curat la casa omului.
RăspundețiȘtergereCe mult îmi place şi echipamentul lui de lucru, în ton cu costumaţia personalului!
Mi-a plăcut mult articolul, Cristi. Mulţumesc! :)
Imi pare bine ca ti-a placut postarea cu cainele Beagle! :)
ȘtergereWow! Sunt uimit de soluția găsită! Foarte, foarte fain este cățelul! :))
RăspundețiȘtergereDe acord! :))
ȘtergereMi-a plăcut la nebunie ! Uite că oamenii au mai găsit un mod de a face utile aceste animale minunate, câinii. Iar cei din rasa Beagle mai sunt și simpatici foc, nu numai inteligenți și abili. Mulțumesc că ai împărtășit asta cu noi !
RăspundețiȘtergereImi pare bine ca ti-a placut filmuletul cu Sherlock! :)
Ștergere