 |
| Sfânta Cuvioasă Parascheva |
Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte în fiecare an la 14 octombrie pe Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva străjuiesc Cetatea Iaşilor de 370 ani. Sute de credincioşi din toată ţara vin în fiecare an la 14 octombrie, la Iaşi, pentru a o cinsti pe Ocrotitoarea Moldovei.
Moaştele Cuvioasei Parascheva au fost aduse în Moldova de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653). În anul 1641 sfintele moaşte au fost aduse de la Constantinopol cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțite de trei mitropoliți greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei). Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâmpinate de domnitorul Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așezate în minunata biserică a Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria domnitorului. Cinstitele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaș, din acest motiv fiind mutate în paraclisul mănăstirii. În anul 1887, sfintele moaşte au fost mutate în Catedrala Mitropolitana din Iaşi, unde se află şi acum.
În ședința din 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea unor sfinți din neamul nostru, precum și generalizarea cultului unor sfinți ale căror moaște se găsesc în țara noastră. Hotărârea respectivă a fost transpusă în fapte în cadrul unor mari festivități bisericești din cursul lunii octombrie 1955. În cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a făcut în Catedrala mitropolitană din Iași, la 14 octombrie 1955, în prezența a numeroși ierarhi români.
Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. Prima învăţătură în limba română despre viaţa sfintei o găsim în 'Cartea românească de învăţătură' a Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei, Iaşi, 1643.
S-a născut în Epivata (azi Boiados), pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci capitala Imperiului bizantin. Părinţii ei, oameni de neam bun şi credincioşi, râvnitori spre cele sfinte, au crescut-o în frică de Dumnezeu, îndemnând-o spre deprinderea faptelor bune, dar mai ales a postului, rugăciunii şi milosteniei. Un frate al ei, după ce a învăţat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie; a fost ales episcop în localitatea Madite pentru dragostea faţă de cele sfinte şi pentru cultura sa deosebită
A renunţat la averea părinţilor
Sfânta Parascheva şi-a petrecut anii copilăriei în casa părinţilor, sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea zece ani, 'fiind într-o biserică a Precistei' a auzit citindu-se, la Sfânta Liturghie, cuvântul Evangheliei: 'Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie' (Marcu 8, 34). Chemarea Mântuitorului a sădit în inima ei dorul de desăvârşire, încât şi-a împărţit toate hainele săracilor. Acelaşi lucru l-a făcut şi în alte împrejurări, fără să ţină seama de mustrările părinţilor.
Moştenind o mare avere de la părinţi, împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dăruit săracilor partea de moştenire ce i se cuvenea şi, 'părăsind frumuseţea acestei lumi', s-a retras 'în adâncul pustiei'. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învăţătură de la călugări şi călugăriţe cu aleasă viaţă duhovnicească. Urmând sfaturile acestora, a părăsit capitala, îndreptându-se spre ţinutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. De aici a plecat spre Ţara Sfântă, în dorinţa de a-şi petrece restul vieţii în locurile binecuvântate de viaţa pământească a Mântuitorului Iisus Hristos şi a Sfinţilor Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mănăstire de călugăriţe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul şi s-a înălţat duhovniceşte în rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Sfânta Maria Egipteanca şi ca atâţia alţi ostenitori ai pustiei roditoare de desăvârşire
Îngropată ca o străină
Într-o noapte, însă, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă în locurile părinteşti: 'Să laşi pustia şi la moşia ta să te întorci, că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit'. După ce a avut această vedenie, sfânta 'fără de voie lăsă pustia şi se întoarse în lume şi la Ţarigrad (Constantinopol) veni'. A venit în biserica Precistei ce este în Vlaherne şi către icoana Maicii Domnului s-a rugat, cerând îndurare.
Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivata, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este şi de unde vine. 'Acolo, continuă Sfântul Mitropolit Varlaam, trudă cătră trudă şi durere cătră durere adăugă, cu post şi nedormire pe sine se înfrumuseţa..., cu lacrimi pământul uda şi se ruga: Doamne Iisuse Hristoase, caută din lăcaşul Tău cel sfânt; am lăsat toate şi după Tine am călătorit în toată viaţa mea. Şi acum, îndură-Te Doamne, spune îngerului blând să ia cu pace sufletul meu.' Împăcată cu sine, cu oamenii şi cu Dumnezeu, şi-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc.
A fost îngropată ca o străină, fără ca nimeni să ştie cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Se spune că un marinar a murit pe o corabie şi trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au adus la ţărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe nişte creştini să-l îngroape după rânduiala creştinească. Săpând deci o groapă, 'aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred şi plin de mireasmă'. Cu toate acestea, au pus alături de ea şi trupul corăbierului, cel rău mirositor.
Dumnezeu a proslăvit-o pe pământ
Dar, în noaptea următoare, unuia din creştinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, şezând pe un scaun luminat şi înconjurată de mulţime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat şi i-a zis: 'Gheorghe, pentru ce n-aţi socotit trupul Sfintei Parascheva? Nu ştiţi că Dumnezeu a iubit frumuseţea ei şi a vrut să o proslăvească pe pământ?'. Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis şi care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă trupul ei şi să-l aşeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeaşi vedenie a avut-o şi o femeie credincioasă, cu numele Eftimia, într-acelaşi chip şi în aceeaşi noapte, şi a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare.
Credincioşii de acolo, auzind de visul celor doi, au înţeles că este un semn dumnezeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mormânt şi l-au adus cu mare bucurie, 'cu lumini şi cu tămâie', aşezându-l în Biserica Sfinţii Apostoli din Epivata. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaşte. Se spune că drept-credincioşii creştini din Epivata au zidit o biserică chiar pe locul în care au trăit părinţii ei şi unde ea însăşi văzuse lumina zilei.
Vestea despre minunile care se săvârşeau în apropierea cinstitelor moaşte s-a răspândit curând în Tracia şi în Peninsula Balcanică. Este foarte probabil că Patriarhia ecumenică ar fi procedat de timpuriu la canonizarea ei, adică la trecerea ei în rândul sfinţilor.
Sursa: basilica.ro