Tăierea Cinstitului Cap al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
La sfârşitul anului bisericesc, pe 29 august, Biserica Ortodoxă prăznuieşte 'Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul', zi de post.
Sfântul Ioan Botezătorul este cunoscut în mod special pentru sfinţenia vieţii lui, pentru severitatea ascezei şi râvna înflăcărată după dreptate şi după cele cereşti. A fost denumit de imnologii Bisericii 'înger în trup' sau 'înger omenesc'.
Sfântul Ioan a fost Proroc și Înaintemergător al Mântuitorului Iisus. A fost pecetluit cu această chemare încă de la venirea lui pe lume, printr-o naștere minunată, vestită de înger (Luca 1, 17; 76); apoi, încă de tânăr este un Proroc al pocăinței: iubește înfrânarea și viața aspră din pustia Iordanului. Aici, în pustie, trăiește, predică, mărturisește și botează în Iordan pe cei care cred în cuvântul lui (Luca 3, 1-6; Matei 3, 2-6); predica lui era: schimbarea vieții, întoarcerea la Dumnezeu și împăcarea cu El, pentru a primi viața nouă pe care o aduce Împărăția lui Mesia: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Matei 3, 2). El împlinește în faptă ceea ce predică, prin înfrânarea și viața grea pe care o duce; îmbrăcat în haina aspră, de păr de cămilă, nemâncând pâine, nici bând vin (Matei 3, 4; Luca 7, 33), hrănindu-se doar cu lăcuste și miere sălbatică, ca un adevărat înger în trup, cum îl arată unele icoane. Botezul lui Ioan nu era botezul nostru, al creștinilor. El însuși făcea deosebire între cele două botezuri: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine... vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc” (Matei 3, 11). Dar Sfântul Ioan, și pentru acest botez, cerea „roadă vrednică de pocăință” (Matei 3, 8), dragoste de oameni, milostenie, dreptate, omenie, osândind pe fățarnicii care-l ispiteau, cărora el le spunea „pui de vipere” (Matei 3, 7). Atât de mare faimă de Proroc al Domnului își atrăsese Ioan, încât mulți se întrebau: „Nu cumva Ioan este Hristos-Mesia?”. Iar Ioan le răspundea: „Nu sunt eu Hristosul... Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Îndreptați calea Domnului... Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L știți, Cel ce vine după mine, Care înainte de mine a fost și Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei... dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu botezând cu apă” (Ioan 1, 20; 23; 26-27; 31). Mântuitorul Însuși îl cinstește pe Sfântul Ioan, ca pe un adevărat Proroc, zicând: „Ce ați ieșit să vedeți în pustie?... Un proroc? Da, zic vouă, și mai mult decât un proroc... Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11, 7; 9; 11). Iar dovada cinstei de care se bucura Sfântul Ioan este că Mântuitorul Iisus S-a lăsat botezat de către el în Iordan. În Sfintele Evanghelii, Sfântul Ioan este prezentat ca un martor al dumnezeirii Mântuitorului; momentul culminant din viața Sfântului Ioan a fost însă, atunci când, botezând, a mărturisit, printre oamenii din vremea lui, pe Hristos-Mesia, în persoana Domnului Iisus, după semnul ce i s-a încredințat: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer, ca un porumbel, și a rămas peste El! Şi eu nu-L cunoșteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se și rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 32-34). Este momentul când Sfântul Ioan înțelege că la Botezul lui în Iordan, Domnul Hristos era de fapt „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29), Care S-a botezat pentru noi, fiind fără de păcat; iar slujirea din clipa aceasta a Sfântului Ioan pentru Mântuitorul, se schimbă și se face dăruire până la jertfă. Așadar, pe doi dintre cei mai buni ucenici ai săi, Sfântul Ioan îi îndeamnă să se ducă și să urmeze pe Domnul Iisus (Ioan 1, 35-40). Iar atunci când câțiva dintre ucenicii săi încearcă să-i strecoare în suflet o urmă de invidie față de Mântuitorul, Sfântul Ioan, printr-o zguduitoare înălțime de suflet, le răspunde: „Nu poate un om să ia nimic dacă nu i s-a dat lui din cer... Cel ce vine din cer este deasupra tuturor. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3, 27; 31; 30).
În lupta sa pentru trezirea sufletelor, Sfântul Ioan Botezătorul nu putea să nu se întâlnească și cu păcatul cel mai scandalos din țara sa. Regele Irod Antipa († 39) își izgonise legiuita soție și trăia acum cu Irodiada, soția fratelui său Filip. Ioan îl mustra pe Irod, zicându-i: „Nu-ți este îngăduit să ții pe femeia fratelui tău” (Marcu 6, 18). Dar mânia Irodiadei nu dormea. Mai întâi, ea a obținut de la Irod arestarea Sfântului Ioan și întemnițarea lui în cetățuia Maherus, dincolo de Iordan. Când Irod şi-a serbat ziua dând un ospăţ mai-marilor poporului, conducătorilor oastei şi fruntaşilor din Galileea, fata Irodiadei a intrat la ospăţ şi a dansat, şi a plăcut mult lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis: 'Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da', adăugând cu jurământ: 'Orice-mi vei cere îţi voi da, până la jumătate din împărăţia mea'. Fata a ieşit afară şi a întrebat-o pe mama ei ce să ceară, iar Irodiada i-a spus să ceară capul Sfântului Ioan Botezătorul pe tipsie. Împăratul s-a întristat, dar din pricina jurământului şi de ochii celor ce şedeau împreună cu el la masă a poruncit să fie tăiat capul Sfântului Ioan şi adus Irodiadei. Tradiţia spune că soldaţii au năvălit în temniţă şi i-au tăiat capul Botezătorului pe când acesta se ruga. Multă vreme Cinstitul cap al Sfântului Ioan a fost îngropat de Irodiada într-un loc ascuns, în castelul din Maherus, unde se săvârşise uciderea. Ştia de aceasta şi Ioana, femeia dregătorului lui Irod, care era ucenică în ascuns a Domnului Hristos.
După tradiţie, Ioana a luat de acolo capul Sfântului Ioan şi l-a îngropat la Ierusalim în Muntele Eleonului într-un vas de lut. S-a păstrat ştirea între creştini, iar aceasta e socotită prima aflare a sfântului cap. A stat acolo până în vremea binecredincioşilor împăraţi Constantin şi Elena, când Cinstitul cap a ajuns la Emesa, la un olar, purtat de doi călugări. O vreme capul a stat acolo, din loc în loc, în mâinile credincioşilor, până în anul 453, când episcopul Uranie al Emesei l-a aşezat în biserica cetăţii, unde făcea numeroase minuni. Aceasta este socotită a doua aflare.
După mulţi ani, Cinstitul cap a fost dus în locul numit Evdomon, în Constantinopol, iar pe vremea luptei împotriva sfintelor icoane a fost la Comane, în hotarul Imperiului Bizantin cu Armenia şi îngropat acolo. A fost adus, din nou, în 860, în Constantinopol, pe vremea împăratului Mihail, de către Sfântul Ignatie, patriarhul Constantinopolului.
Aceasta este cea de-a treia şi cea din urmă aflare a cinstitului cap. Biserica Ortodoxă a închinat Sfântului Ioan Botezătorul şase sărbători: Zămislirea lui - 23 septembrie; Naşterea - 24 iunie; Soborul lui - 7 ianuarie; Tăierea capului - 29 august; Prima şi a doua aflare a capului - 24 februarie; a treia aflare a capului său - 25 mai.
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul – zi de post în Biserica Ortodoxă
Biserica Ortodoxă a rânduit ca în ziua sărbătorii
Tăierii Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, la 29 august,
să se ţină post, în orice zi a săptămânii ar cădea această sărbătoare, în amintirea celui mai aspru postitor şi zelos propovăduitor al pocăinţei.
În această zi „nu trebuie numai să nu consumăm anumite alimente, ci să ţinem şi un post spiritual, duhovnicesc mai profund, de aceea nu sunt îngăduite nici căsătorii, nici alte şi alte manifestări mai zgomotoase, ci ziua aceasta să ne fie o sărbătoare de meditaţie şi să vedem ce am putea să facem să punem în practică cuvintele rostite de Sfântul Prooroc şi Înaintemergător Ioan Botezătorul”, a mărturisit Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei.
Istoria Bisericii îl consemnează ca ultimul mare profet al Vechiului Testament, cel care a făcut trecerea spre perioada Noului Testament. A murit ca martir, decapitat, la porunca regelui Irod. În Scriptură, Sfântul Ioan ne este înfăţişat drept un mare ascet, îmbrăcat în haină de păr de cămilă, mâncând lăcuste şi miere sălbatică.
Sursa:
basilica.ro
