Horaţiu Mălăele - Am pierdut trenul (TVR, VIDEO AMUZANT)

Horaţiu Mălăele - Am pierdut trenul (TVR, VIDEO AMUZANT)

 

Fragment din ediţia best of a emisiunii Mălăele de 5 stele difuzată duminică, de la ora 18:50, pe TVR1, cu Horaţiu Mălăele în sceneta “Am pierdut trenul”, by TVR (YouTube), 4 aug. 2014

Florina Cercel şi Horaţiu Mălăele - Bubico de I.L. Caragiale (TVR)

Florina Cercel şi Horaţiu Mălăele - Bubico de I.L. Caragiale (TVR, VIDEO)



Imagini din Arhiva TVR cu Horaţiu Mălăele şi Florina Cercel în sceneta „Bubico” de Ion Luca Caragiale

http://www.facebook.com/fantvr1
http://youtube.com/TVRcanaluloficial
http://www.tvr.ro
http://www.tvrplus.ro

by TVR (YouTube), 14 sept. 2014

Horaţiu Mălăele - Mine, Marine (video 2004). Scenetă amuzantă (TVR 1)

VIDEO: Horaţiu Mălăele - Mine, Marine (2004). Scenetă amuzantă (TVR 1)



Imagini din Arhiva TVR difuzate la Gala umorului, pe TVR1, cu Horaţiu Mălăele în sceneta umoristică „Mine, Marine".
Diana Cavallioti şi Dragoş Huluba ne aduc în fiecare duminică imagini cu cei mai iubiţi actori ai comediei româneşti https://goo.gl/ZqALBp
by TVR (YouTube), 28 mai 2016

Horaţiu Mălăele - ”Guriţă Damatale” (scenetă amuzantă, TVR1, VIDEO)

Horaţiu Mălăele - Guriţă Damatale (scenetă amuzantă, TVR 1, VIDEO)



Imagini din Arhiva TVR difuzate în emisiunea Mălăele de 5 stele, de pe TVR1
http://youtube.com/TVRcanaluloficial
http://www.facebook.com/fantvr1
http://www.tvr.ro
http://www.tvrplus.ro
by TVR (YouTube), 1 aug. 2014

VIDEO: Florina Cercel şi Horaţiu Mălăele - "Bubico" de I. L. Caragiale (scenetă amuzantă, TVR)

Horatiu Malaele si Florina Cercel - "Bubico", VIDEO, TVR/ Foto: captura YouTube

Astăzi se împlinesc 164 de ani de la naşterea lui Ion Luca Caragiale, cel mai mare dramaturg român.

Florina Cercel şi Horaţiu Mălăele - Bubico de I. L. Caragiale (VIDEO TVR)



Imagini din Arhiva TVR cu Horaţiu Mălăele şi Florina Cercel în sceneta „Bubico” de Ion Luca Caragiale
by TVR (YouTube), 14 sept. 2014

„Bubico” de Ion Luca Caragiale

Nouă ceasuri şi nouă minute… Peste şase minute pleacă trenul. Un minut încă şi se-nchide casa. Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt în vagon… Trec de colo până colo prin coridor, să văz în care compartiment aş găsi un loc mai comod… Aci. O damă singură, şi-fumează, atât mai bine! Intru şi salut, când auz o mârâitură şi văz apărând dintr-un paneraş de lângă cocoană capul unui căţel lăţos, plin de funde de panglici roşii şi albastre, care-ncepe să mă latre ca pe un făcător de rele intrat noaptea în iatacul stăpânii-şi.
– Bubico! zice cocoana… şezi mumos, mamă!
„Norocul meu, gândesc eu, să trăiesc bine!… Lua-te-ar dracul de javră!”
Bubico se linişteşte puţin; nu mai latră; îşi retrage capul în paneraş, unde i-l acopere iar cocoana cu un tărtănaş de lână roşie; dar tot mârâie înfundat… Eu, foarte plictisit, mă lungesc pe canapeaua din faţa cocoanii şi-nchiz ochii. Trenul a pornit… Prin coridor umblă pasajeri şi vorbesc. Bubico mârâie arţăgos.
– Biletele, domnilor! zice conductorul, intrând cu zgomot în compartimentul nostru.
Acum Bubico scoate capul foarte sus şi, vrând să sară afară de la locul lui, începe să latre şi mai grozav că adineaori. Eu întind biletul meu conductorului, care mi-l perforează. Conductorul face un pas către cocoană, care-şi caută biletul ei în săculeţul de mână, pe când Bubico latră şi chelălăie desperat, smucindu-se să iasă din paner.
– Bubico! zice cocoana, şezi mumos, mămiţo!
Şi-ntinde biletul. Când mâna conductorului s-a atins de mâna cocoanei, Bubico parc-a-nnebunit. Dar conductorul şi-a terminat treaba şi iese. Cocoana îşi înveleşte favoritul mângâindu-l „mumos”; eu mă lungesc la loc închizând ochii, pe când Bubico mârâie înfundat ca tunetul care se tot depărtează după trecerea unei grozave furtuni. Acum nu se mai aude de loc. Dar auz hârşâitul unui chibrit: cocoana îşi aprinde o ţigaretă… Încă nu mi-e somn. De ce n-aş aprinde şi eu una? A! de degrabă să nu pierz trenul, am uitat să-mi iau chibrituri. Dar nu face nimic… S-o rog pe mamiţa lui Bubico… Scot o ţigaretă, mă ridic şi dau să m-apropiu de cocoana. Dar n-apuc să fac bine o mişcare, şi Bubico scoate capul lătrându-mă mai furios decât pe conductor; latră şi chelălăie şi tuşeşte şi…
– Bubico – zice cocoana – şezi mumos, mamiţico!
„Lovi-te-ar jigodia, potaia dracului!” zic în gândul meu. N-am văzut de când sunt o javră mai antipatică şi mai scârboasă… Dacă aş putea, i-aş rupe gâtul.
În zbieretele desperate ale lui Bubico, mamiţica îmi dă s-aprind. Îi mulţumesc şi m-aşez în locul cel mai depărtat din compartiment, de teamă că n-am să mai pot rezista pornirii şi am să-i trag la cap când şi l-o mai scoate din paner.
– Frumuşel căţel aveţi, zic eu cocoanii, după câteva momente de tăcere; da’ rău!
– Aş! nu e rău, zice cocoana; până se-nvaţă cu omul; dar nu ştiţi ce cuminte şi fidel este, şi deştept! Ei bine! e ca un om, frate! doar că nu vorbeşte…
Apoi către paner, cu multă dragoste:
– Unde-i Bubico?… Nu e Bubico!…
Din paner se aude un miorlăit sentimental.
– Să-i dea mama băieţelului zăhărel?… Bubico! Bubi!!
Băieţelul scoate capul cu panglicuţe… Mamiţa-l degajează din ţoalele în cari dospeşte-nfăşurat şi-l scoate afară. Bubico se uită la mine şi mârâie-n surdină. Eu, apucat de groază la ideea că nenorocitul ar încerca să mă provoace, zic cocoanei:
– Madam! pentru Dumnezeu, ţineti-l să nu se dea la mine! eu sunt nevricos, şi nu stiu ce-aş fi în stare… de frică…
Dar cocoana, luând în braţe pe favorit şi mângâindu-l cu toată duioşia:
– Vai de mine! cum crezi d-ta?… Noi suntem băieţi cuminţi şi binecrescuţi… Noi nu suntem mojici ca Bismarck…
– Ha? zic eu.
– Bismarck al ofiţerului Papadopolinii.
Dându-mi această explicaţie, cocoana scoate din săculeţul de mână o bucăţică de zahăr:
– Cui îi place zăhărelul?…
Bubico (făcând pe bancă sluj frumos, cu toată cletinătura vagonului): Ham!
– Să-i dea mamiţica băiatului zăhărel?
Bubico: Ham! Ham!
Şi apucă bucăţica de zahăr şi-ncepe s-o ronţăie… Cocoana scoate din alt săculeţ o sticlă cu lapte, din care toarnă într-un pahar; apoi:
– Cui îi place lăptic?
Bubico (lingându-se pe bot): Ham!
– Să-i dea mamiţica lăptic băiatului?
Bubico (impacient): Ham! Ham!
„Ah! suspin eu în adânc; lua-te-ar hengherul, Bubico!”
Dar cocoana apropie paharul aplecat de botul favoritului, care-ncepe să lăpăie, şi lăpăie, şi lăpăie, până când un pasajer se arată la uşa compartimentului nostru uitându-se-năuntru. Bubico se opreşte din lăpăit şi se porneşte să latre că o fiară, cu ochii holbaţi şi muscând în sec şi clăntănind din dinţi, şi tuşind şi…
„Vedea-te-aş la Babeş, jigăraie îndrăcită!” gândesc eu, şi prin mintea mea începe să treacă fel de fel de idei, care de care mai crudă şi mai infamă.
Pasajerul s-a retras de la geam. Bubico s-a potolit. Cocoana toarnă iar lapte-n pahar şi bea şi dumneei. Eu simt cum mă năvălesc, din ce în ce mai irezistibile, ideile negre.
– A propos – zic eu – madam, vorbeaţi adineaori de Bismarck… al…
– Al ofiţerului Papadopolinii…
– Ei! Ce e Bismarck?
– Un dulău de curte… Era să mi-l omoare pe Bubico… Papadopolina are o căţeluşă, Zambilica, foarte frumuşică! şade alături de mine; suntem prietene; şi dumnealui (arată pe Bubico), curte teribilă! (Către Bubico) Craiule!… (Către mine) Mizerabila de servitoare, o dobitoacă! i-am spus, când l-a dus afară de dimineată – că nu ştii ce curat e! – zic: „Bagă de seamă să nu scape, să se ducă iar la Papadopolina, că-l rupe Bismarck…” dulăul ofiţerului, care şade cu chirie la ea. (Tuşeşte cu mult înţeles.) Eu nu ştiu ce făceam pân casă, când auz afară chelălăituri şi ţipete… Strig: „Bubico! Bubico! unde e băiatul?!” Alerg… Mi-l aducea dobitoaca pe braţe; d-abia-l scoseseră ea şi Papadopolina şi soldatul ofiţerului din gura dulăului. Ce să-l vezi?… tăvălit, leşinat şi moale că o cârpă. Zic: „Vai de mine! moare băiatul!” Stropeşte-l cu apă! dă-i cu odicolon la nas!… Ce-am pătimit, numai eu ştiu… Două săptămâni a zăcut… Am adus şi doftor. Da-n sfârşit, slavă Domnului! a scăpat… (Cătră Bubico) Mai merge la Zambilica băiatul?
Bubico: Ham!
– Să te mănânce Bismarck… craiule!
– Ham! ham!
Şi sare de pe bancă jos în vagon şi apucă spre mine.
– Cocoană! strig eu, ridicându-mi picioarele; eu sunt nevricos, să nu se dea la mine, că…
– Nu, frate! zice cocoana, nu vezi că vrea să se-mprietinească? Aşa e el: numaidecât simte pe cine-l iubeşte…
– A! zic eu, având o inspiraţie infernală; a! simte pe cine-l iubeşte… vrea să ne-mprietenim!… Bravo!
Şi pe când căţelul se apropie să mă miroasă, iau un pacheţel de bonboane, pe cari le duc în provincie, la un prietin; îl deschid, scot un bonbon şi, întinzându-l în jos, cu multă blândeţe:
– Cuţu, cuţu! Bubico băiatul! Bubi!
Bubico, dând din coadă, se apropie mai întâi cu oarecare sfială şi îndoinţă, apoi, încurajat de blândeţea mea, apucă frumos bombonul şi-ncepe să-l clefăie.
– Vezi că v-aţi împrietinit! zice cocoana cu multă satisfacţie de această apropiere.
Apoi îmi spune genealogia favoritului… Bubico este copilul lui Garson şi al Gigichii, care era soră cu Zambilica a Papadopolinii, ceea ce, care vă să zică, însemnează că Zambilica este mătuşa lui Bubico după mamă… În timp ce cocoana-mi povesteşte, eu, înfrânându-mi aversiunea şi dezgustul în favoarea unui scop înalt, întrebuinţez cele mai înjositoare mijloace spre a intra în bunele gratii ale nepotului Zambilichii. Şi-n adevăr, Bubico se tot apropie de mine, până se lasă să-l iau în braţe. Simt că mi se bate inima de teamă ca nu cumva, printr-o mişcare, ori privire, să trădez un plan mare ce l-am croit în adâncul conştiinţei mele. Cocoana nu se poate mira îndestul de prietenia ce-mi arată Bubico, pe când eu cultiv cu stăruinţă această prietenie atât de scumpă mie, prin mângâieri şi bonboane.
– Ei vezi! cum v-aţi împrietenit… Ce e, Bubico? ce e, mamă? iubeşti pe domnul? da?
Şi Bubico răspunde, gudurându-se-n braţele mele:
– Ham!
– Aşa? ai trădat-o care vă să zică pe mamiţica?… craiule!
Bubico: Ham! ham!
– Trebuie să fii om bun! Nu trage el la fitecine…
– Fireşte, coconită; simte cânele; are instinct.
Când zic acestea, iată că trenul se opreşte în Crivina. Pe peron se aud lătrături şi ceartă de câni. Bubico dă să se smucească din braţele mele; eu îl ţiu bine; el începe să latre îndârjit cătră fereastra vagonului. Trenul porneşte iar, şi Bubico, întorcând capul către partea de unde s-aude depărtându-se cearta semenilor lui, latră mereu; eu îl mângâi, să-l potolesc; el, când nu se mai aude nimic, ridică botul spre tavan şi începe, în bratele mele, să urle… în braţele mele!
„Ah! Bubico – zic eu în sine-mi, mângâindu-l frumos – de capu-ţi!… vedea-te-aş mănuşi!”
Dar Bubico urlă mereu.
– Doamnă – zic eu – rău faceţi că-l ţineti aşa de aproape pe Bubico şi acoperit aşa în căldură, poate să turbeze… Chiar aşa, aici e prea cald.
Şi zicând acestea, mă scol cu Bubico-n braţe şi m-apropiu de fereastra vagonului. Pun pe Bubico binişor jos lângă mamiţa lui, şi cobor geamul, aplecându-mă să respir. Afară, noapte neagră că şi ideile mele.
– Bine faci! să mai iasă fumul de ţigară, zice cocoana.
Intrăm pe podul Prahovii… Mă-ntorc, iau o bonboană, i-o arăt lui Bubico, care s-apropie de mine bâtâind frumuşel din coadă.
„Pe memoria lui Plutone şi a fidelului său Cerber! zic eu în gând ; jur că au minţit acei cari au cântat instinctul cânilor! E o minciună! Nu există!”
Bubico îmi ia bonboana; îl iau în braţe şi mă dau lângă fereastră, ridicându-l în dreptul deschizăturii. Aerul răcoros, trecându-i pe la bot, face mare plăcere lui Bubico. Scoate limba şi respiră din adânc.
– Să nu-l scapi pe fereastră!… pentru Dumn…
Dar n-apucă mamiţica să rostească-ntreg sfântul nume al creatorului, şi Bubico dispare că un porumbel alb în neagra noapte, înapoi spre Bucuresti, zburând – la Zambilica, probabil. Mă-ntorc cu faţa spre cocoana şi, prezentându-i mânile goale, strig exasperat:
– Doamnă!
Un răcnet!… A-nnebunit cocoana!
– Repede, doamnă, semnalul de alarmă!
O duc la semnal şi o-nvăţ cum să-l tragă. Pierdută de durere, execută mişcarea cu o supremă energie. Trenul, stop! pe loc. Cletinătură colosală. Emoţie generală-ntre pasajeri.
– Cine? cine a dat alarma?
– Dumneaei zic eu către personalul trenului, arătând pe cocoana leşinată.
Trenul se pune din nou în mişcare. La Ploieşti, cocoana s-a deşteptat din leşin; zdrobită de nenorocire, trebuie să răspunză la procesul-verbal ce i se dresează pentru întrebuinţarea semnalului. Pe când, în mijlocul pasajerilor grămădiţi, cocoana se jeleşte, eu m-apropiu de urechea ei şi, c-un rânjet diabolic, îi şoptesc răspicat:
– Cocoană! eu l-am aruncat, mânca-i-ai coada!
Ea leşină iar… Eu trec că un demon prin mulţime şi dispar în noaptea neagră…

Ion Luca Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
Conform unor surse, familia sa ar fi fost de origine aromână. Tatăl său, Luca (1812 - 1870), și frații acestuia, Costache și Iorgu, s-au născut la Constantinopol, fiind fiii lui Ștefan, un bucătar angajat la sfârșitul anului 1812 de Ioan Vodă Caragea în suita sa, informează Wikipedia.


Ion Luca Caragiale (1852 – 1912)

Dem Rădulescu ar fi împlinit astăzi 83 de ani

Regretatul Dem Rădulescu, marele actor român de teatru, film şi televiziune, ar fi împlinit astăzi 83 de ani. Am selectat din arhiva TVR câteva scenete de comedie pentru a ne aminti de Bibanu' şi celebrii lui colegi de platou...

Dem Rădulescu și Jean Constantin - Șliboviță sau fernet?


Imagini din Arhiva TVR cu Dem Rădulescu și Jean Constantin, din programul de Revelion 1973 al Televiziunii Române.
TVR (YouTube), 19 decembrie 2013

Dem Rădulescu și Jean Constantin - În bucătărie


Imagini din Revelion '75, de la TVR1.
Realizator: Dan Mihăescu
Interpretează: Dem Rădulescu și Jean Constantin
TVR (YouTube), 1 ianuarie 2014

Tamara Buciuceanu, Dem Rădulescu, Nicu Constantin şi Ion Băieşu - Sărbătoritul


Moment din Arhiva TVR, difuzat pe TVR1, cu Dem Rădulescu, Nicu Constantin, Tamara Buciuceanu şi Ion Băieşu in sceneta "Sărbătoritul" de Dan Mihăescu (1977)
TVR (YouTube), 21 iulie 2014

Dem Rădulescu - Telenunta (1968)



Moment din programul Revelionului 1969, al Televiziunii Române, cu Dem Rădulescu în sceneta Telenunta (1968) de Dan Mihăescu şi Grigore Pop, cu participarea actorilor Horaţiu Mălăele, Valeria Ogăşanu, Gelu Colceag, Mihai Perşa, Gabriel Iencek, Emil Popescu, Dona Siminică.
Regia: Titi Acs
TVR (YouTube), 23 iulie 2014

Dem Rădulescu - Milogul SRL (1991)


Imagini din Arhiva TVR cu Dem Rădulescu în sceneta Milogul SRL de Dan Mihăescu.
TVR (YouTube), 23 iulie 2014

Carmen Stănescu şi Dem Rădulescu - În autobuz (1970)



Fragment din programul de Revelion 1970 al Televiziunii Române cu Carmen Stănescu şi Dem Rădulescu în sceneta „În autobuz”. Realizator Dan Mihăescu
TVR (YouTube), 28 iulie 2014

Sursa foto: wowbiz.ro

Poftă bună!

HRISTOS A ÎNVIAT!

La farmacie (repostare)

Pe la ora 7 dimineaţa sună telefonul: Ţârrrrr!!! Ridic repede receptorul să răspund, nu ştiam cine insistă la o oră aşa de matinală. La telefon era Madame Getuţa, o vecină de-a noastră care m-a rugat să mă duc până la farmacie să-i cumpăr nişte medicamente.

- E ceva grav? o întreb.

- Nu, zice dânsa. Doar să-mi iei nişte pastile pentru cap, stomac, intestin, vezică biliară şi astenie de primăvară.

- Păi să sunăm la medicul de familie sau la Salvare, zic eu, neştiind ce s-a întâmplat.

- Nu, nu am nimic grav, doar că am mâncat nişte miel bârsan cu tort de ciocolată şi vreau să îmi fac un stoc de pastile, aşa pentru orice eventualitate...

Ştiind că n-o scot la capăt cu Madame Getuţa şi să scap mai repede i-am spus că într-o oră îi aduc medicamentele. Sunt pe bulevard vreo 15 farmacii în apropierea blocului nostru. Le-am luat la rând, am găsit una cu program non-stop, am sunat la sonerie şi a apărut un chip bălai, angelic, adormit care m-a întrebat ce doresc.

- Păi, un analgezic, ceva pentru diskinezie biliară, migrenă, colită, un antivomitiv şi nişte multivitamine, zic eu.

- Vitamine asociate cu multiminerale? mă întreabă tânăra domniţă, blondă, dulce şi suavă ca o garofiţă.

- Care credeţi dumneavoastră că sunt mai bune, îi spun.

- Româneşti sau străine?

- Româneşti. Că au aceleaşi substanţe active ca medicamentele din import (m-am dat şi eu mare ca să nu mă creadă chiar aşa habarnist).

- Pentru copii sau pentru adulţi?

- Pentru adulţi.

- Dumneavoastră vă trebuie medicamentele?, mă întreabă simpatica făptură. Cred că m-a văzut cam nedormit cu ochii ei verzi.

- Nu, o vecină vrea să-şi facă provizii, aşa, preventiv... N-a terminat încă toată mâncarea din frigider. De fapt are o combină frigorifică cu capacitate mare şi vrea să aibă o săptămână fără probleme medicale. :)

După ce m-a descusut bine câteva minute, mi-a adus o punguţă colorată frumos, plină cu medicamente. Pilulele au costat aproape 70 de lei. Am plătit, am luat în grabă punga şi bonul şi fuga la Madame Getuţa...

În lift, mă uit pe bon şi constat că domnişoara trebuia să îmi dea rest 1 leu. Nu-i nimic, farmaciştii sunt cei mai corecţi. Întotdeauna dau restul exact. O fi fost obosită fata după sărbători. Miercuri, iar mă duc la farmacie... :)

Horaţiu Mălăele - Dragoste nemărturisită (Emil Brumaru)

Postare înscrisă la rubrica lui Costin, Life in Pictures.

Aniversarea zilei: I. L. CARAGIALE

„Un om nu trebuie să încerce decât ceea ce poate.”

Un june cu revolverul în mână: Acriviţo! dacă nu mă iubeşti, mă omor!
D-ra Acriviţa (făcând două gropiţe asasine în obraji): Mofturi!

Eu: Trebuie să mărturisim, cu toată părerea de rău, că în administraţie... uneori se fură foarte des.
Un optimist rămas în slujbă (zâmbind foarte blajin): Mofturi!

replici din Moftul Român de Ion Luca Caragiale

Ipingescu: Nu se ia după toate, jupân Dumitrache; după cum e şi femeia: dacă trage la ei cu coada ochiului şi face fasoane, vezi bine! bagabonţii atât aşteaptă.

replică din piesa de teatru O noapte furtunoasă, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)

Farfuridi (grav): Ne ducem, dar gândeşte-te stimabile, că suntem membrii aceluiaşi partid... Cum ziceam adineaori amicului Brânzovenescu: trădare să fie (cu oarecare emoţie) dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi... De aceea eu totdeauna am repetat cu străbunii noştri, cu Mihai Bravul şi Ştefan cel Mare: iubesc trădarea (cu intenţie), dar urăsc pe trădători... (schimbând tonul, cu dezinvoltură.) Salutare, salutare, stimabile!...

replică din piesa de teatru O scrisoare pierdută, scenariu de Ion Luca Caragiale

Efimiţa: Dacă n-o mai plăti niminea bir, soro, de unde or să aibă cetăţenii leafă?
Leonida: Treaba statului, domnule, el ce grije are? pentru ce-l avem pe el? e datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme...

replici din piesa de teatru Conu Leonida faţă cu reacţiunea, scenariu de Ion Luca Caragiale (1880)

I.L. Caragiale

A dojană şi-a mirare
Ne priveşte permanent,
Că eroii din "Scrisoare"
Au ajuns în Parlament!
(George Zarafu)

Nenea Iancu

De-ar mai trăi Caragiale
Aceste vremuri "epocale"
Ar mai rosti, cu ironie:
"Bravos! Halal democraţie!"
(Dumitru Botar-Tabor)

Dor de Caragiale

Tu te-ai născut la Haimanale,
Dar ai plecat demult de-acas;
Te-ai dus, maestre Caragiale,
Şi haimanalele-au rămas...
(Marian Cioacă)

Caragiale si parlamentarii

De-ar mai trai Caragiale,
Cu umoru-i permanent,
L-ar face de trei parale
Pe orice ales din Parlament.
(Alexandru Truţă)



Sursă imagine: Wikipedia

Glic - I. L. Caragiale
Urare - I. L. Caragiale

La farmacie

Pe la ora 7 dimineaţa sună telefonul: Ţârrrrr!!! Ridic repede receptorul să răspund, nu ştiam cine insistă la o oră aşa de matinală... La telefon era Madame Getuţa, o vecină de-a noastră care m-a rugat să mă duc până la farmacie să-i cumpăr nişte medicamente.

- E ceva grav?, o întreb.
- Nu, zice dânsa. Doar să-mi iei nişte pastile pentru cap, stomac, intestin, vezică biliară şi astenie de primăvară.
- Păi să sunăm la medicul de familie sau la Salvare, zic eu, neştiind ce s-a întâmplat...
- Nu, nu am nimic grav, doar că am mâncat nişte miel bârsan cu tort de ciocolată şi vreau să îmi fac un stoc de pastile, aşa pentru orice eventualitate, zice dânsa.

Ştiind că n-o scot la capăt cu Madame Getuţa şi să scap mai repede i-am spus că într-o oră îi aduc medicamentele. Sunt pe bulevard vreo 15 farmacii în apropierea blocului nostru... Le-am luat la rând, am găsit una cu program non-stop, am sunat la sonerie şi a apărut un chip bălai, angelic, adormit care m-a întrebat ce doresc.

- Păi, un analgezic, ceva pentru diskinezie biliară, migrenă, colită, un antivomitiv şi nişte multivitamine, zic eu.
- Vitamine asociate cu multiminerale? mă întreabă tânăra domniţă, blondă, dulce şi suavă ca o garofiţă.
- Care credeţi dumneavoastră că sunt mai bune, îi spun.
- Româneşti sau străine?
- Româneşti, zic. Că au aceleaşi substanţe active ca medicamentele din import (m-am dat şi eu mare ca să nu mă creadă chiar aşa habarnist...).
- Pentru copii sau pentru adulţi?
- Pentru adulţi, zic.
- Dumneavoastră vă trebuie medicamentele?, mă întreabă simpatica făptură. Cred că m-a văzut cam nedormit cu ochii ei verzi...
- Nu, o vecină vrea să-şi facă provizii, aşa, preventiv... N-a terminat încă toată mâncarea din frigider. De fapt are o combină frigorifică cu capacitate mare şi vrea să aibă o săptămână fără probleme medicale. :)

După ce m-a descusut bine câteva minute, mi-a adus o punguţă colorată frumos, plină cu medicamente. Pilulele au costat aproape 70 de lei. Am plătit, am luat în grabă punga şi bonul şi fuga la Madame Getuţa...
În lift, mă uit pe bon şi constat că domnişoara trebuia să îmi dea rest 1 leu. Nu-i nimic, farmaciştii sunt cei mai corecţi. Întotdeauna dau restul exact. O fi fost obosită fata după sărbători. Miercuri, iar mă duc la farmacie... :))

Horatiu Malaele - La farmacie (Emil Brumaru)

Horaţiu se distrează cu Mălăele

Pe mine mă cheamă Cristi. Sunt rârâit. Pe tine cum te cheamă? :-)