Mihail a lansat o melodie nouă, ”Dorul mă ia”, și videoclipul oficial al cântecului pe YouTube luni, 5 noiembrie 2018. Piesa ”Dorul mă ia” (Mihail) este compusă și produsă de Green Room Studio, iar videoclipul noului single este regizat de Green Collective Production.
”M-am tot intrebat cu ce mesaj sa vin alaturi de piesa «Dorul ma ia», pe care am lansat o de curand. Si tot sarind dintr-un gand in altul mi am dat seama ca intr-adevar, ducem Dorul fata de multe momente ale vietii noastre, de zilele din copilarie fara griji, atat de hoinare, atat de curate si libertine, de serile de vara la casa bunicilor, de alintul mamei, de ziua cand prima data am vazut marea, de iernile friguroase, cand mergeam la sanius, cand mancam turturi de gheata, sau de momentele in care eram incojurati de oamenii dragi care te faceau sa nu te simti singur. Ma intrebam de ce simtim dorul fata de aceste momente, si imi dau seama ca noi alegem asta , pentru ca Dorul deschide inima, Dorul incalzeste, Dorul e mult mai complex ca sentiment si senzatie decat pare. Si paradoxal este ca dupa Dor vine cel mai frumos sentiment care le cuprinde pe toate celelalte, Recunostinta. Enjoy the life !”, a scris pe pagina sa oficială de Facebook Mihail cu ocazia lansării cântecului ”Dorul mă ia”. Vizionare plăcută!
VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: Mihail - Dorul mă ia (Official Video) NEW SINGLE 2018, NEW SONG
Music by Green Room Studio
Directed by Green Collective Production - Mihail, Dima Dimov, Ciprian Boca, Timotei Jinar, Alex Kaulitz
Cameras - Dima Dimov, Ciprian Boca, Timotei Jinar
Special Thanks to Form Space
by Mihail (YouTube), 5 nov. 2018
Se afișează postările cu eticheta MIHAIL. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta MIHAIL. Afișați toate postările
miercuri, 7 noiembrie 2018
vineri, 9 iunie 2017
Mihail - "Who You Are" (melodie nouă, videoclip oficial, versuri, new single 2017)
VERSURI, VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: Mihail - Who You Are (Official Video) NEW SONG 2017, NEW SINGLE, LYRICS
Composed by Mihail & Sergiu Socaciu
Lyrics: Mihail, Constantin Cheptea, Sorin Cebotari
Published by Roton Music Publishing
Mixing & Mastering: Bunicu Magic
© & (P) 2017 ROTON MUSIC & GREEN ROOM STUDIO
Lyrics / Versuri Mihail - Who You Are (piesa noua 2017, single nou):
She feels in love
It’s something that she doesn’t know what it is
She’s missing those days
Left on a tape
And it’s getting cold
She knows your arms won’t hold her anymore
She’s driving with fog lights on,
Driving alone
So tell her stranger
Who you are
Why won’t you tell her
Who you are
So tell her stranger
Who you are
Why won’t you tell her
Who you are
Aud tacerea
Ce domneste printre noi
Si simt durerea
Ce ne bate pe amandoi
Ascult tacerea
Ce domneste langa noi
Si simt placerea
Ce ne paste pe amandoi
Hell of a road
We took the sky with a blue parachute
Was that insane?
Would you jump again?
Where is your mind
Won’t you see she’s fallen in a trap
Let’s open up, please
And open up, open up
So tell her stranger
Who you are
Why won’t you tell her
Who you are
So tell her stranger
Who you are
Why won’t you tell her
Who you are
So tell me why you
Treat her, treat her like a fool
Tell me why you
Treat her, treat her like a fool
She feels in love but she doesn’t know
Who you are
by Roton Music TV (YouTube), 8 iun. 2017
Composed by Mihail & Sergiu Socaciu
Lyrics: Mihail, Constantin Cheptea, Sorin Cebotari
Published by Roton Music Publishing
Mixing & Mastering: Bunicu Magic
© & (P) 2017 ROTON MUSIC & GREEN ROOM STUDIO
Lyrics / Versuri Mihail - Who You Are (piesa noua 2017, single nou):
She feels in love
It’s something that she doesn’t know what it is
She’s missing those days
Left on a tape
And it’s getting cold
She knows your arms won’t hold her anymore
She’s driving with fog lights on,
Driving alone
So tell her stranger
Who you are
Why won’t you tell her
Who you are
So tell her stranger
Who you are
Why won’t you tell her
Who you are
Aud tacerea
Ce domneste printre noi
Si simt durerea
Ce ne bate pe amandoi
Ascult tacerea
Ce domneste langa noi
Si simt placerea
Ce ne paste pe amandoi
Hell of a road
We took the sky with a blue parachute
Was that insane?
Would you jump again?
Where is your mind
Won’t you see she’s fallen in a trap
Let’s open up, please
And open up, open up
So tell her stranger
Who you are
Why won’t you tell her
Who you are
So tell her stranger
Who you are
Why won’t you tell her
Who you are
So tell me why you
Treat her, treat her like a fool
Tell me why you
Treat her, treat her like a fool
She feels in love but she doesn’t know
Who you are
by Roton Music TV (YouTube), 8 iun. 2017
joi, 14 iulie 2016
MELODIE NOUĂ: Mihail - "Simt că ne-am îndepărtat" (2016). VIDEOCLIP OFICIAL, VERSURI, NEW SINGLE

Mihail -Simt ca ne-am indepartat putin (piesa noua, video oficial, new single,versuri, 2016)
Mihail a lansat o melodie nouă, "Simt că ne-am îndepărtat", şi videoclipul oficial al cântecului joi, 14 iulie 2016, pe YouTube. Piesa de dragoste "Simt că ne-am îndepărtat" este produsă de Roton Music Romania, muzica fiind compusă de către Mihail şi Sergiu Socaciu. Versurile au fost scrise de Mihail, iar regia clipului noului single, filmat în Malta, îi aparţine lui Dima Dimov.
"A trecut aproape 1 an de zile de când am lansat «Ma ucide ea», iar lucrurile care s-au intamplat in viata mea din acel moment au fost cel putin incredibile. De la primul play pe radio pana la primul meu concert cu band la Hard Rock Cafe Bucharest, pana la #ForzaZu, cand aproximativ 50.000 de oameni au cantat piesa alaturi de mine, toate au fost niste momente la care visam de foarte mult timp.
Astazi dam startul unui nou capitol, in care sper sa va am in continuare alaturi. Va prezint noul meu single «Simt ca ne-am indepartat putin»", a scris Mihail pe pagina sa oficială de Facebook cu ocazia lansării cântecului "Simt că ne-am îndepărtat".
Vizionare plăcută!
Mihail - Simt ca ne-am indepartat (Official Video) New Single 2016
Muzica: Mihail, Sergiu Socaciu
Text: Mihail
Editor: Roton Music Publishing
© & (P) 2016 ROTON MUSIC
Versuri/Lyrics Mihail - Simt ca ne-am indepartat (new song, new video, 2016):
Simt ca ne-am indepartat putin
Eu stiu ca ne-am indepartat putin
Simt ca ne-am indepartat putin
Eu stiu ca ne-am indepartat.
Si, eu stiu ca ne-am indepartat putin
Ca vinul nu mai este chiar vin
Doar fumul de tigara
Si linistea in care noi imbatranim
Si, simt ca ne-am indepartat putin
Ca vinul nu mai este chiar vin
Doar fumul de tigara
Si linistea care ne omoara
Simt, simt ca ne-am indepartat putin
Simt ca ne-am indepartat putin
Eu stiu ca ne-am indepartat.
Simt
Si, eu stiu ca ne-am indepartat putin
Ca vinul nu mai este chiar vin
Doar fumul de tigara
Si linistea in care noi imbatranim
Si, simt ca ne-am indepartat putin
Ca vinul nu mai este chiar vin
Doar fumul de tigara
Si linistea care ne omoara.
Simt, simt ca ne-am indepartat putin
Ca ne-am indepartat
Si tot alerg, tot alerg in cadere
Tot aud inima cum cere
Si tot simt cum golul ma inghite
Si tot simt raceala cu fierbinte
Si tot alerg, tot alerg in cadere
Tot aud inima cum cere
Si tot simt cum golul ma inghite
Si tot simt raceala cu fierbinte
Cand ai parte de lucrurile vrute
Vei vedea teama cum se naste din locuri pierdute
Vei simti aer si pustietate
Vei gasi barbati si femei nevinovate
Unde se ridica fumul de tigara
Acolo vei auzi cerul cum coboara
Acolo vei imbratisa amurgul fara soare
Acolo vei sterge lacrimi printre pasari care inca zboara
by RotonMusicTV (YouTube), 14 iul. 2016
Sursa foto (Photo Courtesy), coperta celui mai nou single oficial lansat de Mihail - Simt ca ne-am indepartat (videoclip nou, new song, 2016): Mihail (Facebook) - www.facebook.com/Mihail.Oficial/.
Etichete:
BLOG,
BLOGGER,
Cât de departe,
DRAGOSTE,
HIT,
MALTA,
MIHAIL,
MUZICĂ,
ROMÂNIA,
SPECIAL,
Şedinţă foto,
VERSURI,
VIAŢĂ,
VIDEOCLIPURI,
YOUTUBE
luni, 21 martie 2016
Premiile Muzicale Radio România 2016: Delia - artistul anului 2015, "Inimi desenate" - piesa anului, Andra - cea mai bună voce feminină, Direcţia 5 ("Te iubesc", albumul anului), "De câte ori să te iubesc" (Holograf) - cea mai bună piesă pop-rock!

Delia - artistul anului 2015, Premiile Muzicale Radio România 2016. Foto: Alexandru Dolea
Duminică, 20 martie 2016, a avut loc la Sala Radio a XIV-a ediţie a Galei Premiilor Muzicale Radio România. Marii câştigători din anul 2015 sunt: Delia Matache (artistul anului, piesa anului - "Inimi desenate", Big Like – Facebook: "Inimi desenate"), Andra Măruţă (cea mai bună voce feminină, cea mai bună piesă pop - "Niciodată să nu spui niciodată" featuring Cabron, cel mai bun video - Youtube: Shift feat. Andra – "Avioane de hârtie") şi trupa Direcţia 5 (albumul anului - "Te iubesc", cel mai bun duo / grup: Direcţia 5 feat. Alinka – "Te iubesc").

Andra featuring Cabron - Niciodată să nu spui niciodată! / Foto: (C) Alexandru Dolea
Lista completă a câştigătorilor Premiilor Muzicale Radio România, ediția 2016 (www.romania-actualitati.ro)
1. Debutul anului: Nicoleta Nucă;
2. Cea mai bună piesă pop: Niciodată să nu spui niciodată! – Andra feat. Cabron / Muzică: Marius Moga, Mădălin Roşioru, Andi Grasu, text: Marius Moga, Robert Toma, What's Up, Shift, Cabron / Producători: Marius Moga, Mădălin Roşioru, What's Up @ DeMoga Music. Mix & Master: Mădălin Roşioru / DeMoga Music pentru Media Pro Music / Andra Records;
3. Cea mai bună piesă pop-dance: Bop, Bop – Inna feat. Eric Turner / Muzică şi text: Eric Turner, Carl Bjorsell, Thomas Troelsen, Marcel Botezan, Sebastian Barac & Jason / Roton;
4. Cea mai bună piesă pop-rock: De câte ori să te iubesc – Holograf / Muzică şi text: Dan Bittman / MediaPro Music Entertainment;
5. Cel mai bun mesaj: Un om mai bun – Proconsul / Muzica: Dragoş Dincă şi Robert Anghelescu, text: Mihai Dumitrescu, JerryCo / Aranjament mixaj şi master: George Popa / MediaPro Music Entertainment;
6. Albumul anului: Te iubesc – Direcţia 5 / Cat Music;
7. Cel mai bun compozitor: Kazibo (Ovidiu Baciu & Alex Pelin);
8. Premiul Omul cu chitara: Zoia Alecu;
9. Cea mai bună voce feminină: Andra;
10. Cea mai bună voce masculină: Mihail;
11. Cel mai bun video - Youtube: Shift feat. Andra – Avioane de hârtie / Muzica: Marius Moga, Gabriel-Mihai Istrate, text: Gabriel Mihai-Istrate, Marius Moga. Aranjor: David Ciente, Ionuţ Vasilache, Adi Colceru. Sax: Flavius Teodosiu. Regia: Iulian Moga. Producători: Midiots & DeMoga Music / Cat Music / MediaPro Music / Sprint Music / DeMoga Music;
12. Big Like – Facebook: Delia – Inimi desenate / Muzica: Alex Pelin, Ovidiu Baciu, text: Alex Pelin, Ovidiu Baciu. Orchestraţie - Alex Pelin, Ovidiu Baciu, Andy Platon, Alexandru Antonescu, Luca George / Kazibo Music / Cat Music;
13. Cel mai bun duo / grup: Direcţia 5 feat. Alinka – Te iubesc / Muzica: Marian Ionescu, text: Florin Dumitrescu / Cat Music;
14. Piesa anului: Inimi desenate – Delia / Muzica - Alex Pelin, Ovidiu Baciu, text - Alex Pelin, Ovidiu Baciu. Orchestraţie - Alex Pelin, Ovidiu Baciu, Andy Platon, Alexandru Antonescu, Luca George / Kazibo Music / Cat Music;
15. Artistul anului 2015: Delia.
Premiul special pentru întreaga carieră a fost decernat muzicianului Marius Ţeicu, iar Gabriel Cotabiţă a primit Premiul de Excelenţă Radio România.
Mai multe detalii şi fotografii de la acest eveniment al muzicii româneşti găsiţi pe site-ul oficial Radio România Actualităţi (Lista completă a câștigătorilor Premiilor Muzicale Radio România 2016 - See more at):
www.romania-actualitati.ro/foto_lista_completa_a_castigatorilor_premiilor_muzicale_radio_romania_2016-88017.
Delia - Inimi Desenate (by KAZIBO) Official Video
Andra - Niciodata Sa Nu Spui Niciodata feat. Cabron (Official Video)
Shift feat. Andra - Avioane de hartie (Official Video)
directia 5 feat. Alinka - Te iubesc (Official Video)
INNA - Bop Bop (feat. Eric Turner) | Official Music Video
Holograf - De cate ori sa te iubesc
Mihail - Ma ucide ea (Official Music Video)
Nicoleta Nuca - Linistea | Videoclip Oficial
Proconsul - Un om mai bun (Official Video)
Etichete:
Alina Crişan,
ANDRA,
CABRON,
DAN BITTMAN,
DELIA,
DIRECŢIA 5,
Eric Turner,
GABRIEL COTABIŢĂ,
HOLOGRAF,
INNA,
MARIUS MOGA,
MIHAIL,
MUZICĂ,
Naguale,
Nicoleta Nuca,
PREMIU,
PROCONSUL,
ROMÂNIA,
SHIFT,
VIDEOCLIPURI
Abonați-vă la:
Postări (Atom)