Florina Cercel şi Horaţiu Mălăele - Bubico de I.L. Caragiale (TVR)

Florina Cercel şi Horaţiu Mălăele - Bubico de I.L. Caragiale (TVR, VIDEO)



Imagini din Arhiva TVR cu Horaţiu Mălăele şi Florina Cercel în sceneta „Bubico” de Ion Luca Caragiale

http://www.facebook.com/fantvr1
http://youtube.com/TVRcanaluloficial
http://www.tvr.ro
http://www.tvrplus.ro

by TVR (YouTube), 14 sept. 2014

Tora Vasilescu, Cezara Dafinescu, Dana Dogaru şi Ştefan Radof - Five O’Clock de I.L. Caragiale (TVR, scenetă amuzantă)

Tora Vasilescu, Cezara Dafinescu, Dana Dogaru şi Ştefan Radof - Five O’Clock de I.L. Caragiale (TVR, scenetă amuzantă)



Imagini din Arhiva TVR cu Tora Vasilescu, Cezara Dafinescu, Dana Dogaru şi Ştefan Radof în schiţa “Five O’Clock” de I.L. Caragiale

http://www.facebook.com/fantvr1
http://www.tvr.ro
http://www.tvrplus.ro

by TVR (YouTube), 13 sept. 2015

VIDEO: Radu Beligan şi Marin Moraru - "Căldură mare" (I.L. Caragiale). Scenetă umoristică, TVR

Marin Moraru şi Radu Beligan/ Foto: www.a1.ro/ Captura YouTube TVR

IN MEMORIAM Radu Beligan şi Marin Moraru...

Radu Beligan şi Marin Moraru - Căldură mare (I.L. Caragiale) VIDEO TVR



Moment din Arhiva TVR cu Radu Beligan şi Marin Moraru în sceneta „Căldură mare” de I.L. Caragiale
http://www.facebook.com/fantvr1
http://www.tvr.ro
http://www.tvrplus.ro
http://youtube.com/TVRcanaluloficial
by TVR (YouTube), 28 iul. 2014


Marin Moraru - Caldura mare/ TVR YouTube ScreenShot/ Foto: www.libertatea.ro


Radu Beligan / Foto: www.aarc.ro

A murit Marin Moraru. „Nu mai am cu cine să joc“, spunea actorul acum un an.
http://adevarul.ro/cultura/teatru/a-murit-marin-moraru-nu-mai-joc-spuneaactorul-an-1_57b9f31c5ab6550cb8f6ba9c/index.html

VIDEO: Florina Cercel şi Horaţiu Mălăele - "Bubico" de I. L. Caragiale (scenetă amuzantă, TVR)

Horatiu Malaele si Florina Cercel - "Bubico", VIDEO, TVR/ Foto: captura YouTube

Astăzi se împlinesc 164 de ani de la naşterea lui Ion Luca Caragiale, cel mai mare dramaturg român.

Florina Cercel şi Horaţiu Mălăele - Bubico de I. L. Caragiale (VIDEO TVR)



Imagini din Arhiva TVR cu Horaţiu Mălăele şi Florina Cercel în sceneta „Bubico” de Ion Luca Caragiale
by TVR (YouTube), 14 sept. 2014

„Bubico” de Ion Luca Caragiale

Nouă ceasuri şi nouă minute… Peste şase minute pleacă trenul. Un minut încă şi se-nchide casa. Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt în vagon… Trec de colo până colo prin coridor, să văz în care compartiment aş găsi un loc mai comod… Aci. O damă singură, şi-fumează, atât mai bine! Intru şi salut, când auz o mârâitură şi văz apărând dintr-un paneraş de lângă cocoană capul unui căţel lăţos, plin de funde de panglici roşii şi albastre, care-ncepe să mă latre ca pe un făcător de rele intrat noaptea în iatacul stăpânii-şi.
– Bubico! zice cocoana… şezi mumos, mamă!
„Norocul meu, gândesc eu, să trăiesc bine!… Lua-te-ar dracul de javră!”
Bubico se linişteşte puţin; nu mai latră; îşi retrage capul în paneraş, unde i-l acopere iar cocoana cu un tărtănaş de lână roşie; dar tot mârâie înfundat… Eu, foarte plictisit, mă lungesc pe canapeaua din faţa cocoanii şi-nchiz ochii. Trenul a pornit… Prin coridor umblă pasajeri şi vorbesc. Bubico mârâie arţăgos.
– Biletele, domnilor! zice conductorul, intrând cu zgomot în compartimentul nostru.
Acum Bubico scoate capul foarte sus şi, vrând să sară afară de la locul lui, începe să latre şi mai grozav că adineaori. Eu întind biletul meu conductorului, care mi-l perforează. Conductorul face un pas către cocoană, care-şi caută biletul ei în săculeţul de mână, pe când Bubico latră şi chelălăie desperat, smucindu-se să iasă din paner.
– Bubico! zice cocoana, şezi mumos, mămiţo!
Şi-ntinde biletul. Când mâna conductorului s-a atins de mâna cocoanei, Bubico parc-a-nnebunit. Dar conductorul şi-a terminat treaba şi iese. Cocoana îşi înveleşte favoritul mângâindu-l „mumos”; eu mă lungesc la loc închizând ochii, pe când Bubico mârâie înfundat ca tunetul care se tot depărtează după trecerea unei grozave furtuni. Acum nu se mai aude de loc. Dar auz hârşâitul unui chibrit: cocoana îşi aprinde o ţigaretă… Încă nu mi-e somn. De ce n-aş aprinde şi eu una? A! de degrabă să nu pierz trenul, am uitat să-mi iau chibrituri. Dar nu face nimic… S-o rog pe mamiţa lui Bubico… Scot o ţigaretă, mă ridic şi dau să m-apropiu de cocoana. Dar n-apuc să fac bine o mişcare, şi Bubico scoate capul lătrându-mă mai furios decât pe conductor; latră şi chelălăie şi tuşeşte şi…
– Bubico – zice cocoana – şezi mumos, mamiţico!
„Lovi-te-ar jigodia, potaia dracului!” zic în gândul meu. N-am văzut de când sunt o javră mai antipatică şi mai scârboasă… Dacă aş putea, i-aş rupe gâtul.
În zbieretele desperate ale lui Bubico, mamiţica îmi dă s-aprind. Îi mulţumesc şi m-aşez în locul cel mai depărtat din compartiment, de teamă că n-am să mai pot rezista pornirii şi am să-i trag la cap când şi l-o mai scoate din paner.
– Frumuşel căţel aveţi, zic eu cocoanii, după câteva momente de tăcere; da’ rău!
– Aş! nu e rău, zice cocoana; până se-nvaţă cu omul; dar nu ştiţi ce cuminte şi fidel este, şi deştept! Ei bine! e ca un om, frate! doar că nu vorbeşte…
Apoi către paner, cu multă dragoste:
– Unde-i Bubico?… Nu e Bubico!…
Din paner se aude un miorlăit sentimental.
– Să-i dea mama băieţelului zăhărel?… Bubico! Bubi!!
Băieţelul scoate capul cu panglicuţe… Mamiţa-l degajează din ţoalele în cari dospeşte-nfăşurat şi-l scoate afară. Bubico se uită la mine şi mârâie-n surdină. Eu, apucat de groază la ideea că nenorocitul ar încerca să mă provoace, zic cocoanei:
– Madam! pentru Dumnezeu, ţineti-l să nu se dea la mine! eu sunt nevricos, şi nu stiu ce-aş fi în stare… de frică…
Dar cocoana, luând în braţe pe favorit şi mângâindu-l cu toată duioşia:
– Vai de mine! cum crezi d-ta?… Noi suntem băieţi cuminţi şi binecrescuţi… Noi nu suntem mojici ca Bismarck…
– Ha? zic eu.
– Bismarck al ofiţerului Papadopolinii.
Dându-mi această explicaţie, cocoana scoate din săculeţul de mână o bucăţică de zahăr:
– Cui îi place zăhărelul?…
Bubico (făcând pe bancă sluj frumos, cu toată cletinătura vagonului): Ham!
– Să-i dea mamiţica băiatului zăhărel?
Bubico: Ham! Ham!
Şi apucă bucăţica de zahăr şi-ncepe s-o ronţăie… Cocoana scoate din alt săculeţ o sticlă cu lapte, din care toarnă într-un pahar; apoi:
– Cui îi place lăptic?
Bubico (lingându-se pe bot): Ham!
– Să-i dea mamiţica lăptic băiatului?
Bubico (impacient): Ham! Ham!
„Ah! suspin eu în adânc; lua-te-ar hengherul, Bubico!”
Dar cocoana apropie paharul aplecat de botul favoritului, care-ncepe să lăpăie, şi lăpăie, şi lăpăie, până când un pasajer se arată la uşa compartimentului nostru uitându-se-năuntru. Bubico se opreşte din lăpăit şi se porneşte să latre că o fiară, cu ochii holbaţi şi muscând în sec şi clăntănind din dinţi, şi tuşind şi…
„Vedea-te-aş la Babeş, jigăraie îndrăcită!” gândesc eu, şi prin mintea mea începe să treacă fel de fel de idei, care de care mai crudă şi mai infamă.
Pasajerul s-a retras de la geam. Bubico s-a potolit. Cocoana toarnă iar lapte-n pahar şi bea şi dumneei. Eu simt cum mă năvălesc, din ce în ce mai irezistibile, ideile negre.
– A propos – zic eu – madam, vorbeaţi adineaori de Bismarck… al…
– Al ofiţerului Papadopolinii…
– Ei! Ce e Bismarck?
– Un dulău de curte… Era să mi-l omoare pe Bubico… Papadopolina are o căţeluşă, Zambilica, foarte frumuşică! şade alături de mine; suntem prietene; şi dumnealui (arată pe Bubico), curte teribilă! (Către Bubico) Craiule!… (Către mine) Mizerabila de servitoare, o dobitoacă! i-am spus, când l-a dus afară de dimineată – că nu ştii ce curat e! – zic: „Bagă de seamă să nu scape, să se ducă iar la Papadopolina, că-l rupe Bismarck…” dulăul ofiţerului, care şade cu chirie la ea. (Tuşeşte cu mult înţeles.) Eu nu ştiu ce făceam pân casă, când auz afară chelălăituri şi ţipete… Strig: „Bubico! Bubico! unde e băiatul?!” Alerg… Mi-l aducea dobitoaca pe braţe; d-abia-l scoseseră ea şi Papadopolina şi soldatul ofiţerului din gura dulăului. Ce să-l vezi?… tăvălit, leşinat şi moale că o cârpă. Zic: „Vai de mine! moare băiatul!” Stropeşte-l cu apă! dă-i cu odicolon la nas!… Ce-am pătimit, numai eu ştiu… Două săptămâni a zăcut… Am adus şi doftor. Da-n sfârşit, slavă Domnului! a scăpat… (Cătră Bubico) Mai merge la Zambilica băiatul?
Bubico: Ham!
– Să te mănânce Bismarck… craiule!
– Ham! ham!
Şi sare de pe bancă jos în vagon şi apucă spre mine.
– Cocoană! strig eu, ridicându-mi picioarele; eu sunt nevricos, să nu se dea la mine, că…
– Nu, frate! zice cocoana, nu vezi că vrea să se-mprietinească? Aşa e el: numaidecât simte pe cine-l iubeşte…
– A! zic eu, având o inspiraţie infernală; a! simte pe cine-l iubeşte… vrea să ne-mprietenim!… Bravo!
Şi pe când căţelul se apropie să mă miroasă, iau un pacheţel de bonboane, pe cari le duc în provincie, la un prietin; îl deschid, scot un bonbon şi, întinzându-l în jos, cu multă blândeţe:
– Cuţu, cuţu! Bubico băiatul! Bubi!
Bubico, dând din coadă, se apropie mai întâi cu oarecare sfială şi îndoinţă, apoi, încurajat de blândeţea mea, apucă frumos bombonul şi-ncepe să-l clefăie.
– Vezi că v-aţi împrietinit! zice cocoana cu multă satisfacţie de această apropiere.
Apoi îmi spune genealogia favoritului… Bubico este copilul lui Garson şi al Gigichii, care era soră cu Zambilica a Papadopolinii, ceea ce, care vă să zică, însemnează că Zambilica este mătuşa lui Bubico după mamă… În timp ce cocoana-mi povesteşte, eu, înfrânându-mi aversiunea şi dezgustul în favoarea unui scop înalt, întrebuinţez cele mai înjositoare mijloace spre a intra în bunele gratii ale nepotului Zambilichii. Şi-n adevăr, Bubico se tot apropie de mine, până se lasă să-l iau în braţe. Simt că mi se bate inima de teamă ca nu cumva, printr-o mişcare, ori privire, să trădez un plan mare ce l-am croit în adâncul conştiinţei mele. Cocoana nu se poate mira îndestul de prietenia ce-mi arată Bubico, pe când eu cultiv cu stăruinţă această prietenie atât de scumpă mie, prin mângâieri şi bonboane.
– Ei vezi! cum v-aţi împrietenit… Ce e, Bubico? ce e, mamă? iubeşti pe domnul? da?
Şi Bubico răspunde, gudurându-se-n braţele mele:
– Ham!
– Aşa? ai trădat-o care vă să zică pe mamiţica?… craiule!
Bubico: Ham! ham!
– Trebuie să fii om bun! Nu trage el la fitecine…
– Fireşte, coconită; simte cânele; are instinct.
Când zic acestea, iată că trenul se opreşte în Crivina. Pe peron se aud lătrături şi ceartă de câni. Bubico dă să se smucească din braţele mele; eu îl ţiu bine; el începe să latre îndârjit cătră fereastra vagonului. Trenul porneşte iar, şi Bubico, întorcând capul către partea de unde s-aude depărtându-se cearta semenilor lui, latră mereu; eu îl mângâi, să-l potolesc; el, când nu se mai aude nimic, ridică botul spre tavan şi începe, în bratele mele, să urle… în braţele mele!
„Ah! Bubico – zic eu în sine-mi, mângâindu-l frumos – de capu-ţi!… vedea-te-aş mănuşi!”
Dar Bubico urlă mereu.
– Doamnă – zic eu – rău faceţi că-l ţineti aşa de aproape pe Bubico şi acoperit aşa în căldură, poate să turbeze… Chiar aşa, aici e prea cald.
Şi zicând acestea, mă scol cu Bubico-n braţe şi m-apropiu de fereastra vagonului. Pun pe Bubico binişor jos lângă mamiţa lui, şi cobor geamul, aplecându-mă să respir. Afară, noapte neagră că şi ideile mele.
– Bine faci! să mai iasă fumul de ţigară, zice cocoana.
Intrăm pe podul Prahovii… Mă-ntorc, iau o bonboană, i-o arăt lui Bubico, care s-apropie de mine bâtâind frumuşel din coadă.
„Pe memoria lui Plutone şi a fidelului său Cerber! zic eu în gând ; jur că au minţit acei cari au cântat instinctul cânilor! E o minciună! Nu există!”
Bubico îmi ia bonboana; îl iau în braţe şi mă dau lângă fereastră, ridicându-l în dreptul deschizăturii. Aerul răcoros, trecându-i pe la bot, face mare plăcere lui Bubico. Scoate limba şi respiră din adânc.
– Să nu-l scapi pe fereastră!… pentru Dumn…
Dar n-apucă mamiţica să rostească-ntreg sfântul nume al creatorului, şi Bubico dispare că un porumbel alb în neagra noapte, înapoi spre Bucuresti, zburând – la Zambilica, probabil. Mă-ntorc cu faţa spre cocoana şi, prezentându-i mânile goale, strig exasperat:
– Doamnă!
Un răcnet!… A-nnebunit cocoana!
– Repede, doamnă, semnalul de alarmă!
O duc la semnal şi o-nvăţ cum să-l tragă. Pierdută de durere, execută mişcarea cu o supremă energie. Trenul, stop! pe loc. Cletinătură colosală. Emoţie generală-ntre pasajeri.
– Cine? cine a dat alarma?
– Dumneaei zic eu către personalul trenului, arătând pe cocoana leşinată.
Trenul se pune din nou în mişcare. La Ploieşti, cocoana s-a deşteptat din leşin; zdrobită de nenorocire, trebuie să răspunză la procesul-verbal ce i se dresează pentru întrebuinţarea semnalului. Pe când, în mijlocul pasajerilor grămădiţi, cocoana se jeleşte, eu m-apropiu de urechea ei şi, c-un rânjet diabolic, îi şoptesc răspicat:
– Cocoană! eu l-am aruncat, mânca-i-ai coada!
Ea leşină iar… Eu trec că un demon prin mulţime şi dispar în noaptea neagră…

Ion Luca Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
Conform unor surse, familia sa ar fi fost de origine aromână. Tatăl său, Luca (1812 - 1870), și frații acestuia, Costache și Iorgu, s-au născut la Constantinopol, fiind fiii lui Ștefan, un bucătar angajat la sfârșitul anului 1812 de Ioan Vodă Caragea în suita sa, informează Wikipedia.


Ion Luca Caragiale (1852 – 1912)

VIDEO: Florin Piersic - "Castravetele" (scenetă amuzantă, TVR)

Florin Piersic (foto: cinemarx.ro)

Florin Piersic, marele actor român de teatru, film şi televiziune, împlinește astăzi 79 de ani, iar diseară va fi din nou pe scenă la Palatul Copiilor din București cu piesa "Străini în noapte" care a depășit deja 1000 de reprezentații.
La mulţi ani, Maestre!

Florin Piersic - Castravetele



Moment difuzat în programul de Revelion din 1988 al Televiziunii Române cu Florin Piersic într-o scenetă memorabilă: Castravetele. Adaptare de Octavian Sava după I.L. Caragiale, Mircea Crișan și Alex. Andy
de la TVR (YouTube), 1 ian. 2014

Cu o viață dedicată teatrului și cinematografiei, Florin Piersic a ocupat deja un loc important în inimile românilor. Chiar de ziua lui, actorul a ținut să facă ceea ce face de o viață: să fie în fața publicului și să-i dăruiască parte din sufletul său. „Am simțit mereu nevoia să dăruiesc o parte din sufletul meu. Și am fost răsplătit cu multă iubire și căldură!", spunea maestrul în urmă cu ceva vreme pentru Libertatea, potrivit www.libertatea.ro.

VIDEO: Marin Moraru împlineşte astăzi 77 de ani! Aniversarea zilei

Marin Moraru şi Radu Beligan în "Egoistul" (Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” Bucureşti)

Marin Moraru, marele actor român de teatru şi film, îşi aniversează astăzi ziua de naştere, împlineşte 77 de ani.
La mulţi ani, Maestre!

Marin Moraru la 77 de ani (video)



Marin Moraru la 77 de ani / video: Simion Buia // www.actoriisifotograful.ro from Academia de Fotografie on Vimeo.

Marin Moraru şi Radu Beligan - "Căldură mare" (I.L. Caragiale)



"Actorul şi sălbaticii" (1975)



77 de lucruri pe care le-a învăţat Marin Moraru până la 77 de ani

1. Cea mai frumoasă frumuseţe este meseria pe care mi-am ales-o şi căreia m-am dăruit vreme de 50 de ani.
2. Când eram copil râdeam cu poftă în fiecare zi, însă acum nu mai râd atât de des pe cât s-ar putea crede, pentru că lumea asta mă întristează.
3. Nu e nimic mai frumos pe lumea asta decât copilăria, dar îţi dai seama de asta abia când ajungi la o anumită vârstă.
4. Trebuie să învăţăm ce ne aduce binele. Să înveţi, de exemplu, cum să omori fără a fi prins, este oribil. (…) De ce să nu învăţăm cum să mirosim o floare? De ce să nu vorbim despre asta?
5. Când sunt pe scenă nu am timp să văd publicul sau să mă gândesc la el. Mi-l închipui ca pe o gaură neagră, în care ştiu că există o fiinţă, cu multe capete, cu mulţi ochi, multe urechi şi guri căscate.
6. Nu cred nici în ruptul capului în existenţa conflictului dintre generaţii şi nici nu-i înţeleg rostul. Adică, ce conflict să fie între mine şi Beligan? Pentru ce? Ca să-i iau eu rolurile? Ca să joc ce joacă Beligan? Păi, ca să joc ce joacă Beligan trebuie să învăţ să ţin mâna în buzunar ca el. Nici asta nu ştiu.
7. Prim-miniştrii şi guvernele vin şi pleacă. Iau cu ei bogăţiile acestui pământ fără să-i tragă cineva la răspundere. Nu există răspundere ministerială. Dăm perle pe sticle colorate.
8. Pentru mine, culmea mizeriei este mizeria spirituală.
9. De ce vin oamenii la teatru? Pentru că suntem injectaţi în genă cu această curiozitate de a afla despre alţii.
10. Măsura ţine în primul rând de bun-simţ, iar bunul-simţ dă măsura talentului.
Articol integral pe ZiarulMetropolis.ro.

Sursa foto: Cotidianul

"Five o'clock" de Ion Luca Caragiale. VIDEO, TVR

"Un om nu trebuie să încerce decât ceea ce poate." Ion Luca Caragiale

Five o'clock

Five o'clock pe englezește înseamnă ora cinci . În lumea mare, fiecare damă-și hotărăște o zi pe săptămână (jour fixe), când primește, la orele cinci după-amiază, vizite și face musafirilor tratație cu ceai; de aceea se mai zice și five o'clock tea, adică pe românește ceaiul de la ora cinci . În genere, damele din lumea mare publică în carnetul lui Claymoor, spre știința numeroaselor lor cunoștințe, ziua lor de primire. De exemplu, citim în „L'Independance roumaine:“
„Madame Esmeralde Piscopesco, five o'clock tea tous les jeudis.“
– Azi e joi. Haide, zic eu, la Madame Piscopesco.
Feciorul în frac și cu mănuși albe mă introduce în salonul splendid al somptuosului hâtel Piscopesco. Dar nu văz pe nimeni... A! În fund! auz, în salonașul intim de cel mai pur stil Louis XV, ciripind pe-ntrecute, ca doi scatii, două glasuri de coconițe. Merg acolo. Madam' Măndica Piscopesco cu surioara sa, Madam' Tincuța Popesco. Cocoana Măndica mă-ntâmpină cu grația-i obișnuită. Mărturisesc drept... Am mare slăbiciune de ceea ce francezul numește la causerie și de aceea frecventez bucuros cercurile mondains. Îmi place adică, pe românește, să stau de vorbă cu damele din lumea mare. Găsesc în conversația lor mult mai multă grație decât în conversația bărbaților. Femeile știu să spună o mie și o sută de nimicuri într-un mod mult mai interesant decât spun bărbații lucrurile cele mai serioase... O floare, o panglicuță, o deosebire d-abia simțită între două nuanțe, un nimic, distilate prin mintea subtilă a unei femei și exprimate prin acele dulci modulațiuni de voce și prin jocul acela încântător al luminilor ochilor capătă, pentru mine cel puțin, un farmec invincibil, iată-mă dar în elementul meu... Aci desigur, am să petrec câteva momente delicioase cu Madam Piscopesco, dați-mi voie...
Măndica: Vii tocma' la pont...
Tincuța: Ai fost...?
Măndica: Taci, tu!... Las' să-l întreb eu... Ai fost aseară la circ?
Eu: Am fost.
Tincuța: Cine mai...
Măndica: Taci, soro! n-auzi? (Către mine): Ai văzut pe Mița?
Eu: Pe sora matale?
Măndica: Nu... Pe Mița, pe Potropopeasca a tânară?
Eu: Da; era într-o lojă în fața mea...
Măndica (Tincuții): Ai văzut?
Tincuța (mie): Cu cin'...
Măndica: Taci!... (Mie): Cu ce pălărie era?
Eu (încurcat): Cu...
(Tincuța vrea să mă-ntrerupă.)
Măndica (astupându-i gura cu mâna): Cu o pălărie mare...
Eu (răsuflând): Da...
Măndica (Tincuții): Ai văzut? (Mie): Bleu gendarme!
Eu: Da...
Măndica (mie): Cu pamblici vieux-rose...
(Eu dau din cap afirmativ.)
Măndica (Tincuții): Te mai prinzi aldată?
Tincuța: Stai, să vedem... (Mie): Era cu bărbatu-său?
Măndica (Tincuții): Taci tu!
Tincuța: Apăi, lasă-mă și pe mine, soro!... Tot tu?
Măndica (mie): Era cu Protopopescu?
Eu (încurcat): Mi se pare că...
Măndica: Nu era cu Haralambina?
Eu (și mai încurcat): Cu care Haralambina?...
Tincuța: Cu mă-sa.
Eu:?
Măndica: ... O bătrână mică, urâtă, parcă-i o smochină uscată, și gătită-gătită...
Eu (răsuflând): Da.
Tincuța: Cu părul roșu vopsit...
Eu: Da, da.
Tincuța (Măndichii): Ai văzut?
Măndica: Ce să văz?... Parcă mă-sa nu știe (Mie): A venit cineva în lojă la ele?
Eu: ...
Tincuța: Mitică...
Eu: Care Mitică?
Măndica: Ei! care Mitică...
Tincuța: Lefterescu, locotenentul...
Eu: Să mă credeți, cuconițelor, pe onoarea mea va spun, da nu pot să zic, pentru că eu...
Măndica: Pentru că dumneata ești cavaler și au vrei să spui.
Tincuța: Da', pe Lefterescu l-ai văzut în circ!
E u: Mi se pare că era într-un stal, drept în fața mea.
Măndica: Lângă loja ei!... (Tincuții) Ai văzut? Ai înțeles acum pontul... Vezi, dacă ești proastă?
Tincuța: Peste poate!
Eu (aruncând o privire pe fereastră și văzând o trăsură închisă, care a tras la scară): Vorbești de lup și madam' Potropopesco la ușă.
Tincuța: Ea!
Măndica: Vezi ce obraznică e!...
Eu (având un presentiment și luându-mi pălăria): Doamnelor, dați-mi voie să vă salut... Îmi pare bine că vă găsesc totdeauna vesele și grațioase...
Eu trebuie să mă retrag.
Tincuța (tăindu-mi calea): Așa degrab'?
Eu: Vă asigur, că... o afacere... urgentă...
Măndica (acoperindu-mi ușa): Fără să iei măcar un ceai?
Eu (apăsat din ce în ce mai mult de vechiul meu presentiment): Parol... Măndica: Tocma acu'?
Tincuța (smulgându-mi pălăria): Peste poate!
Eu (trebuind să cedez, cad zdrobit pe un puf.)
Feciorul: Madam' Potropopesco.
Măndica se face roșie, Tincuța vânătă, eu galben, Madam Mița Protopopescu apare, uimitoare de frumoasă, și de tăcută ca totdeauna, purtând pălăria bleu genul dame. Cele trei dame se sărută foarte afectuos.)
Mița: E un ger afară, mașer, ca nu-ți poți face o idee... Dacă o ține așa toată noaptea, se duce dracului rapița!
Eu: Nu crez... Am vorbit cu arendași...
Mița: Aș! nu mi-a scris azi Potropopescu al meu?
Măndica (Miții): Ai fost aseară...
Tincuța (Măndichii): Taci tu! Las' să-ntreb eu. (Miții) Ai fost aseară la circ, Madam' Potropopesco?
Mița: Da.
Măndica: Sin...
Tincuța: Taci!.. (Miții) Singură?
Mița: Nu; cu maman,
Tincuța: Cu maman?... Bravo!
Eu (sculându-mă): Doamnelor, eu...
Măndica (împiedicindu-mă să-mi iau pălăria, și încet): Tocma' la pont! (Merge să apese nasturele soneriei.)
Tincuța: Și... era multă lume la circ?
Mița: Foarte multă.
Măndica (sunând prelungit): Ce slugi, dobitoaca! (Feciorul vine).
Măndica: Nu te-am chemat pe dumneata; treaba dumitale e să stai la ușă; unde e dobitoaca de Roza? Ce face cu ceaiul?
(Feciorul iese.)
Tincuța (Miții): Era cineva dintre cunoscuți?
Mița: Mai nimeni... Era Constantineasca, Treasca, Vasileasca, Georgeasca, Ogretinencile...
(Roza, subreta, apare.)
Măndica: Ce faci cu ceaiul ăla?
Roza: E gata, coniță.
Măndica: Apăi, de ce dracu' nu-l aduci odată!
Roza: E gata, în salon.
Măndica: Atunci, de ce nu spui, proasto!
(Roza pleacă bombănind.)
Măndica: Să nu bombănești, obraznică!
(Tot timpul asta, Madam Tincuța Popesco tace, bătându-se pe palma stângă cu un cuțit de sidef pentru tăiat corespondența pe când Madam' Potropopesco se consideră în oglindă, drăcuindu-și un cârlionț rebel din frunte care nu vrea să stea cum trebuie. Madam' Piscopesco, cu un gest degajat, ne poftește în salonul cel mare, la ceai. Un samovar și un serviciu de argint cu coroană de conte d-asupra monogramei. E.P. – Esmeralde Piscopesco – de toată frumusețea.)
Tincuța (Miții): Apropo, nu mi-ai spus cine mai era la circ.
Mița: Ba, ți-am spus... Ogretinencile...
Tincuța: Nu... Dintre bărbați...
Mița: Dintre bărbați
(Eu trec repede din salonaș și-mi iau pălăria.)
Măndica: Nu iei ceaiul?
Eu (ținându-mi în sus și bine pălăria): Ba da.
Tincuța: Mitică... nu era!
Mița: Mitica?... nu știu care Mitică...
Tincuța: Lefterescu... locotenentul!
Eu (frigându-mă cu ceaiul, către Măndica): Pardon, eu trebuie să...
Mița (râzând foarte veselă, către Tincuța): A Lefterescu! Mitică al dumitale...
Tincuța: Ba al dumitale, obraznice!
Mița: Ba al tău, mojico!
(Eu, scăpând din mână paharul de ceai, împing pe madam' Piscopesco cât colo, dau în lături pe fecior și într-o clipă sunt în curte. În poartă întâlnesc pe bravul Lefterescu.)
Eu: Und' te duci?
Mitică: La five o'clock, la madam Piscopesco.
Eu: Fugi, nenorocitule!

Tora Vasilescu, Cezara Dafinescu, Dana Dogaru şi Ştefan Radof - Five O’Clock de I.L. Caragiale (VIDEO TVR)



Imagini din Arhiva TVR cu Tora Vasilescu, Cezara Dafinescu, Dana Dogaru şi Ştefan Radof în schiţa “Five O’Clock” de I.L. Caragiale
by TVR (YouTube), 13 sept. 2015

Astăzi se împlinesc 162 de ani de la naşterea celui mai mare dramaturg român, Ion Luca Caragiale.

Florin Piersic împlineşte astăzi 78 de ani! Aniversarea zilei

Florin Piersic, marele actor român de teatru şi film, îşi aniversează astăzi ziua de naştere, împlineşte 78 de ani.
La mulţi ani, Maestre!

Florin Piersic ("Mărgelatu") şi Ion Dichiseanu - "Trandafirul galben" (1981)


by Spur360 (YouTube)

Florin Piersic - "Castravetele"


Moment difuzat în programul de Revelion din 1988 al Televiziunii Române cu Florin Piersic într-o scenetă memorabilă: Castravetele. Adaptare de Octavian Sava după I.L. Caragiale, Mircea Crișan și Alex. Andy
by TVR (YouTube)

Florin Piersic, întâlnire plină de amintiri cu Szobi Cseh - "Te pui cu blondele?" (Antena 1, 2013)


by Antena 1 (YouTube)

"Ursitoarele au avut grijă de mine. Mi-au lăsat în leagăn dragul de viaţă şi bucuria de a trăi, iar timpul nu-mi poate atinge zâmbetul, nici de pe chip, nici din suflet, în timp ce tristeţea sosită în scurte escale în vizite de lucru, îşi ia repede tălpăşiţa, plictisită de lipsa colaborării mele." Florin Piersic

Sursa foto: cinemarx.ro

Marin Moraru împlineşte astăzi 76 de ani. Aniversarea zilei

Marin Moraru

Marin Moraru, marele actor român de teatru şi film, îşi aniversează astăzi ziua de naştere, împlineşte şaptezeci şi şase de ani. La mulţi ani, Maestre!

Radu Beligan şi Marin Moraru - "Lache şi Mache" (Ion Luca Caragiale)



Octavian Cotescu şi Marin Moraru - "Un film profund realist" (1979)



Marin Moraru vorbind despre fericire - interviu realizat de Eugenia Vodă în emisiunea "Profesioniştii" (2011) la TVR 1



Sursa foto: cinemagia.ro

P.S. Aceasta este postarea numărul 1000 din blogul meu.

Aniversarea zilei: I. L. CARAGIALE

„Un om nu trebuie să încerce decât ceea ce poate.”

Un june cu revolverul în mână: Acriviţo! dacă nu mă iubeşti, mă omor!
D-ra Acriviţa (făcând două gropiţe asasine în obraji): Mofturi!

Eu: Trebuie să mărturisim, cu toată părerea de rău, că în administraţie... uneori se fură foarte des.
Un optimist rămas în slujbă (zâmbind foarte blajin): Mofturi!

replici din Moftul Român de Ion Luca Caragiale

Ipingescu: Nu se ia după toate, jupân Dumitrache; după cum e şi femeia: dacă trage la ei cu coada ochiului şi face fasoane, vezi bine! bagabonţii atât aşteaptă.

replică din piesa de teatru O noapte furtunoasă, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)

Farfuridi (grav): Ne ducem, dar gândeşte-te stimabile, că suntem membrii aceluiaşi partid... Cum ziceam adineaori amicului Brânzovenescu: trădare să fie (cu oarecare emoţie) dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi... De aceea eu totdeauna am repetat cu străbunii noştri, cu Mihai Bravul şi Ştefan cel Mare: iubesc trădarea (cu intenţie), dar urăsc pe trădători... (schimbând tonul, cu dezinvoltură.) Salutare, salutare, stimabile!...

replică din piesa de teatru O scrisoare pierdută, scenariu de Ion Luca Caragiale

Efimiţa: Dacă n-o mai plăti niminea bir, soro, de unde or să aibă cetăţenii leafă?
Leonida: Treaba statului, domnule, el ce grije are? pentru ce-l avem pe el? e datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme...

replici din piesa de teatru Conu Leonida faţă cu reacţiunea, scenariu de Ion Luca Caragiale (1880)

I.L. Caragiale

A dojană şi-a mirare
Ne priveşte permanent,
Că eroii din "Scrisoare"
Au ajuns în Parlament!
(George Zarafu)

Nenea Iancu

De-ar mai trăi Caragiale
Aceste vremuri "epocale"
Ar mai rosti, cu ironie:
"Bravos! Halal democraţie!"
(Dumitru Botar-Tabor)

Dor de Caragiale

Tu te-ai născut la Haimanale,
Dar ai plecat demult de-acas;
Te-ai dus, maestre Caragiale,
Şi haimanalele-au rămas...
(Marian Cioacă)

Caragiale si parlamentarii

De-ar mai trai Caragiale,
Cu umoru-i permanent,
L-ar face de trei parale
Pe orice ales din Parlament.
(Alexandru Truţă)



Sursă imagine: Wikipedia

Glic - I. L. Caragiale
Urare - I. L. Caragiale

Aniversarea zilei: Florin Piersic

Florin Piersic (n. 27 ianuarie 1936), marele actor român de teatru și film, îşi aniversează astăzi ziua de naştere.
La mulţi ani, Florin Piersic!

"Ursitoarele au avut grijă de mine. Mi-au lăsat în leagăn dragul de viaţă şi bucuria de a trăi, iar timpul nu-mi poate atinge zâmbetul, nici de pe chip, nici din suflet, în timp ce tristeţea sosită în scurte escale în vizite de lucru, îşi ia repede tălpăşiţa, plictisită de lipsa colaborării mele." - Florin Piersic


Foto: Mediafax / Sursa: Roportal

"Eu cred că suntem făcuţi din iubire, trăim pentru a primi şi a dărui iubire. Fără iubire, fără dragoste ar fi pustiu în lume. Dragostea poate să umfle pânzele speranţei, dar singură nu poate niciodată să ducă corabia la mal." - Florin Piersic

Glic - Ion Luca Caragiale

Glic!

Face gâtul sticlei glic!
Draga mea, eşti un simbol;
Zâmbetu-ţi e raiul gol...
Tu eşti mare, eu sunt mic.

Glic!
Glic!

Tu bei vin şi eu beau bere,
Asta nu face nimic;
Un simbol eşti în picere,
Est pahar ţie-ţi ridic:

Glic!
Glic!

Eşti o nimfă, sunt un faun;
Face gâtul sticlei glic!
Pentru ce te uiţi sub scaun?
N-ai să poţi vedea nimic.

Glic!


Sursa foto


Sursa foto

Urare - I. L. Caragiale

Din albumul unei pianiste. Urare din partea vechiului său profesor, maestrul Tremolo:
" Să-ţi fie viaţa o simfonie cerească. Când te vei mărita să ai parte de un bun şi vrednic dirijor care să ştie să bată bine măsura. Zi cu zi, da capo al fine, viaţa să vă fie un acord perfect. Să vă ferească Dumnezeu, marele armonist, de orice disonanţă. Totuşi să fii totdeauna forte. Chiar dacă te-ai sfădi uneori cu dirijorul tău, ca intermezzo, fă-o pianissimo, însă risolutto; caută numai să ai un motiv chiaro e brilliante; evită cu toate astea prea multele variaţiuni şi fiorituri care nu mai intră în gustul modern. Dacă vezi că nu merge, poţi s-o iei cu o octavă mai sus. Să trăiţi largo, să petreceţi allegretto scherzando con brio. Orice veţi dori presto să se împlinească... Şi când vei fi stăpână de casă, pentru ca menagiul să mearg cu tact şi con motto, nu uita să iei bine seama la chei."


I.L. CARAGIALE, Opere.


Alex Vania Alice Flavius Teo Sorin Mircea Luna patrata Lillee Dana Vizualw Rokssana Irina haicasepoate