Se afișează postările cu eticheta SHIFT. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SHIFT. Afișați toate postările

sâmbătă, 29 mai 2021

JO - „Dorul” (melodie nouă 2021, videoclip oficial, new single)

JO lansează „Dorul” 

După ce ne-a cucerit inimile la începutul lunii cu „Vocea ta”, o baladă emoționantă despre iubire și despărțire, JO lansează un nou single: „Dorul”. Deși pentru unii oameni, dorul poate fi și o bucurie, o cale de a deveni mai conștienți de ceea ce iubesc, de ceea ce își doresc cu adevărat, adesea acesta exprimă o lipsă și este un sentiment chinuitor. 
„Dacă «Vocea ta» a vorbit direct, «Dorul» vine cu niște trăiri care se simt cu ochii închiși. Această piesă a venit la mine într-o perioadă în care aveam nevoie de ea. Am simțit că m-a ales, pentru că este probabil melodia pe care am înregistrat-o în timp record. M-am «îmbrăcat» cu ea în studio și m-am «dezbrăcat» de frici pe platoul de filmare. Este pentru prima dată când am intrat în pielea unui personaj atât de îndrăzneț și, chiar dacă am avut mari emoții, vreau să mulțumesc echipei că m-a ajutat să mă simt confortabil ieșind din zona mea de confort. Despre dor s-au scris foarte multe piese, dar acum a venit momentul să-mi cânt și eu dorul într-o piesă proprie și sper că oamenii își vor găsi vocea printre versuri”, spune JO. 
„Cad în dor și doare tare, doare dorul tău. De-ai fi tu în locul meu” sunt versurile prin care JO dezvăluie suferința apăsătoare ce o poate aduce acest sentiment și cât de dificil este să îi ții piept. În regia lui SAN, videoclipul prezintă prin imagini starea de agonie prin care artista trece atunci când vrea să-l uite pe cel care cândva i-a furat inima.
O coproducție Cat Music si HaHaHa Production, „Dorul” este o piesă compusă de către Adi Cristescu alături de Horace, Shift, Kastha John, Răzvan Matache și Max Kissaru în studiourile Midiots. 
JO este una dintre cele mai apreciate voci din România, ce ajunge de fiecare dată la inimile fanilor prin piesele pe care le lansează. În ultimul an artista a cucerit publicul și topurile de specialitate cu hituri precum „Lacrimile”, „Noapte polară”, „126” și „Adio”, single lansat de ziua sa de naștere. În noiembrie JO a lansat „Iubirea mea”, o piesă ce are la bază tot o poveste de dragoste, însă nu una cu final fericit. Recent, artista a lansat împreună cu Juno „Mă mai ia”, hit ce arată o poveste îndreptată către momentele precedente unei despărțiri, iar la începutul lunii JO a cucerit inimile tuturor cu „Vocea ta”.

Sursa: http://catmusic.ro/news/jo-lanseaza-dorul/ 

VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: JO - Dorul | Official Video, 2021 NEW SINGLE, NEW SONG

 

Muzica : Adi Cristescu, Horace, Shift 
Versuri : Kastha John, Shift, Adi Cristescu, Horace 
Instrumental : Shift, Adi Cristescu 
Chitară: Razvan Matache 
Mix/Master : Max Kissaru 
Piesa compusă și produsă in studiourile Midiots 
Video by San 
DoP : David Mogan 
Production: Luca s Art Film 
(P) 2021 Cat Music, HaHaHa Production
by JO (YouTube), 27 mai 2021

miercuri, 15 iulie 2020

MELODIE NOUĂ: RUBY & SHIFT - „Limonada” (2020). VIDEOCLIP OFICIAL, NEW SINGLE

RUBY & SHIFT îți aduc cel mai fresh single și îți toarnă „Limonada”

După ce și-a surprins fanii cu una dintre cele mai îndrăznețe colaborări pentru piesa „Rapido”, care în doar 48 de ore de la lansare ocupa locul 1 în Trending, RUBY lansează alături de SHIFT „Limonada”, un single fresh, potrivit zilelor în care „soarele topește strada”.

Compusă de către Șerban Cazan, SHIFT și Roland Kiss, „Limonada” este o piesă plină de energie, iar videoclipul regizat de Kobzzon, surprinde o poveste cool și funny din care nu lipsește seducția, jovialitatea și RUBY, artista care știe cum să își cucerească de fiecare dată publicul și să se reinventeze pentru fiecare proiect al său.

„«Când soarele topește strada, cea mai bună-i Limonada». Încă una de la mine cu SHIFT Baby, nu pot să fiu decât fericită. Cât a mai rămas din vară, distrați-vă și răcoriți-vă cu o limonadă rece”, declară artista.

În urmă cu două săptămâni, RUBY a lansat alături de Florin Salam și Costi Ioniță „RAPIDO”, single care a cucerit Marea Britanie, Germania, Spania și Italia și a adunat peste 6 milionane de vizualizări pe canalul de YouTube al artistei.
Piese precum „Nu caut iubiri” (feat. UZZI), „Nu pune la suflet” (alături de What’s UP), „Bună, ce mai zici?” (alături de Dorian Popa), “Condimente” (feat. Nosfe), „Îți multumesc” (împreună cu A.U) și „Invizibil” (împreună cu SHIFT) au consacrat-o ca artistă și au generat sute de milioane de vizualizări pe canalul de YouTube al label-ului Cat Music.

Compozitor și producător de succes, SHIFT și-a început drumul către topurile muzicale, în 2013, prin single-ul „Sus pe toc” (feat. Marius Moga), care a ajuns direct în playlist-urile de radio, TV și club. Au urmat hituri precum „După ani și ani” (feat. Vizi Imre), „Lejer”, „Rupem boxele” (feat. Andreea Bănică), „Avioane de hârtie” (feat. Andra), „Norocos” (feat. What’s UP și Connect-R) și „Urcă și coboară” (feat. RUBY).

Sursa: http://catmusic.ro/news/ruby-shift-iti-aduc-cel-mai-fresh-single-si-iti-toarna-limonada/

VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: RUBY feat. SHIFT - Limonada (Official Video) NEW SINGLE 2020, NEW SONG



RUBY feat. SHIFT - Limonada | Videoclip oficial
Muzica: Serban Cazan, Roland Kiss, Shift
Text: Shift, Serban Cazan
Mix&Master: Serban Cazan, Lucian Nagy
Video: Kobzzon
Producție muzicală: HaHaHa Production
Follow #RUBY:
Facebook: https://www.facebook.com/Ruby/
Instagram: https://www.instagram.com/rubyishot/
TikTok: Rubynacretina
Follow #Shift
Facebook: https://www.facebook.com/shift.midiots
Instagram: https://www.instagram.com/shiftbby
(P)&(C) Cat Music & HaHaHa Production
by RUBY (YouTube), 14 iul. 2020

joi, 14 mai 2020

SHIFT x ADDA - ”Iubire și blestem” (melodie nouă 2020, videoclip, single nou)

VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: SHIFT x ADDA – Iubire si Blestem | Official Video, New Single 2020, New Song



Muzica si text: Shift, Adda, Andrei Iorga, Aria
Productie: Shift, Enri Demi @Midiots
Chitara: Alex Gavril, Andrei Iorga
Pian: Sebastian Badiu
Mix: Shift, Max Kissaru
Master: Max Kissaru
Regie: Alex Ceausu
(C) & (P) 2020 Midiots / Ador Media / Luca's Art Film
Concerte SHIFT:
Marius China | +40.723.315.180 | marius.china@sprintmedia.ro
Management & Press:
Marius China | +40.723.315.180 | marius.china@sprintmedia.ro
Concerte / Booking ADDA:
Rizea Catalin: +40.722.246.478 | baladdarecords@gmail.com
Carmen Stoian: +40.737.677.677 | carmen.stoian@sprintmedia.ro
by SHIFT (YouTube), 14 mai 2020

sâmbătă, 22 februarie 2020

SHIFT - ”Fragil” (melodie nouă 2020, videoclip, new single)

VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: SHIFT - Fragil | Official Video, New Single 2020, New Song



Subscribe @ Shift Official YT 🔔 http://smarturl.it/ShiftYTsubscribe
Concerte:
Marius China | +40.723.315.180 | marius.china@sprintmedia.ro
Management & Press:
Marius China | +40.723.315.180 | marius.china@sprintmedia.ro
Follow SHIFT:
INSTA: https://www.instagram.com/shiftbby
Facebook: https://www.facebook.com/shift.midiots
Official Site: http://shiftofficial.com
Follow Sprint Music:
Facebook: https://www.facebook.com/SprintMusic
Youtube: https://www.youtube.com/sprintmediagroup
Site: http://www.sprintmedia.ro/
#Fragil este primul single de pe urmatorul album, Fragil.
Muzicä: Shift, Liviu Teodorescu
Text: Shift, Liviu Teodorescu
Productie: Achi, Shift, Enri Demi @Midiots
Voci Aditionale: Achi, Adelina Stanga
Mix: Max Kissaru, Shift, Enri Demi
Master: Max Kissaru
Video: Kobzzon
Producator Executiv: Shift / Midiots
(C) & (P) 2020 Midiots
by SHIFT (YouTube), 20 feb. 2020

miercuri, 20 februarie 2019

Ruby - ”Toarnă” (melodie nouă 2019, videoclip oficial, new single)

Ruby a lansat o melodie nouă, ”Toarnă”, și videoclipul oficial al cântecului pe YouTube marți, 19 februarie 2019. Piesa ”Toarnă” (Ruby) este compusă de Shift, Liviu Teodorescu și Iraida pe versurile scrise de Shift și Liviu Teodorescu. Noul single ”Toarnă” (Ruby) a fost produs de Shift și Enri Demi (Midiots) pentru Cat Music Romania. Enjoy!

VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: Ruby - Toarna (Official Video) NEW SINGLE 2019, NEW SONG



Music video by Ruby performing #Toarna
Looking for a new jam ? Follow the 🐈 ! #FollowTheCat
http://catmusic.me
Mix & Master: Sergiu Musteata;
Guitar: Andrei Iorga;
Share your favorite video with your friends 🙌 !
Facebook ➜ http://fb.com/CatMusicRomania
Subscribe for more good music: https://goo.gl/Hx4S8E
(P)&(C) Cat Music Romania
❌ Please, do not use this song without permission of Cat Music
📝 Submissions
→ Music : http://catmusic.ro/contact/
by Cat Music (YouTube), 19 feb. 2019

Click pe link dacă vrei să vezi și MELODIE NOUĂ: Ruby feat. Shift - ”Invizibil” (2018), VIDEOCLIP OFICIAL, NEW SINGLE!

vineri, 7 decembrie 2018

MELODIE NOUĂ: Liviu Teodorescu, Shift, Super ED - ”Patul tău” (2018). VIDEOCLIP OFICIAL, NEW SINGLE

Liviu Teodorescu, Shift și Super ED au lansat o melodie nouă, ”Patul tău”, al treilea single din EP-ul ”Lista de păcate” (Liviu Teodorescu), odată cu videoclipul oficial al cântecului pe YouTube joi, 6 decembrie 2018. Piesa ”Patul tău” (Liviu Teodorescu, Shift, Super ED) este compusă de Liviu Teodorescu, Gabriel Istrate (Shift), Enri Demi și Buzea Florin pe versurile scrise de Liviu Teodorescu, Shift și Guță Cătălin. Shift și Enri Demi (Midiots Production) au produs noul single ”Patul tău” (Liviu Teodorescu, Shift, Super ED). Primele cântece prezentate publicului de pe noul album al lui Liviu Teodorescu sunt ”Rochia ta” și ”Safe”.
”Ca sa iubesti, nu ai nevoie de acordul nimanui. Societatea, cei din jur care impun reguli, toate astea nu fac decat sa puna ziduri si sa sugrume curgerea frumoasa a energiei intre 2 oameni care se iubesc. Piesa asta sarbatoreste iubirea fara reguli si judecata ❤ Enjoy! #PatulTau #ListaDePacateEP”, a scris Liviu Teodorescu pe pagina sa oficială de Facebook la lansarea videoclipului melodiei ”Patul tău”.
Vizionare plăcută!

MELODIE NOUĂ, VIDEOCLIP NOU: Liviu Teodorescu, Shift, Super ED - Patul Tau (Official Video) NEW SINGLE 2018, NEW SONG



Piesa noua 2018, single nou: Liviu Teodorescu, Shift, Super ED - Patul Tau (videoclip oficial)
"Patul Tau" Download / Streaming:
https://liviuteodorescu.lnk.to/PatulTau
Concerte - Mircea Teodorescu: +40.722.447.780
Management & Press: Vlad Parvulescu | +40.720.340.290
#liviuteodorescu #shift #supered #videoclip
Mix&Master: Sergiu Musteata
by Liviu Teodorescu (YouTube), 6 dec. 2018

sâmbătă, 3 noiembrie 2018

MELODIE NOUĂ: Liviu Teodorescu - ”SAFE” (2018). VIDEOCLIP OFICIAL, NEW SINGLE

Liviu Teodorescu a lansat o melodie nouă, ”Safe”, al doilea single din EP-ul ”Lista de păcate”, și videoclipul oficial al cântecului pe YouTube joi, 1 noiembrie 2018. Piesa ”Safe” (Liviu Teodorescu) este compusă de Liviu Teodorescu, Gabi Istrate (Shift) și Demi Enri pe versurile scrise de Liviu Teodorescu. Regia videoclipului noului single ”Safe” (Liviu Teodorescu) îi aparține lui Anton Sandu (SAN). Primul single prezentat publicului de pe noul album al lui  Liviu Teodorescu este ”Rochia ta”.
”Daca eu si ea am fi un brand de lux, mi-as sparge toti banii fara sa imi pun vreo intrebare. Pentru ca fericirea nu e despre bani si haine, desi imi plac ambele, sincer sa fiu. Cam despre asta e #SAFE, o piesa care nu se ia in serios in vreun fel, e de ascultat cu iubita sau iubitul de mana, in timp ce cad frunzele din copaci si se mai vede cate o raza de soare printre nori. Si in timp ce aveti in picioare Balenciaga si ei ii atarna pe umar o geanta de la Prada, evident 😂”, a scris pe pagina sa oficială de Facebook Liviu Teodorescu, la lansarea cântecului ”Safe”. Enjoy!

VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: Liviu Teodorescu - SAFE (Official Video) NEW SINGLE 2018, NEW SONG



Single extras de pe EP-ul "Lista De Pacate". Piesa noua in prima joi a fiecarei luni!
"SAFE" Download / Streaming: https://mediapro.lnk.to/SAFE
Concerte - Mircea Teodorescu: +40.722.447.780
Management & Press: Vlad Parvulescu | +40.720.340.290
#liviuteodorescu #safe #listadepacateEP
Mix&Master: Sergiu Musteata
Productie: Lucas Art Film
Concept: #W
by Liviu Teodorescu (YouTube), 1 nov. 2018

joi, 1 noiembrie 2018

MELODIE NOUĂ: JUNO feat. SHIFT - ”DUMBADA” (2018). VIDEOCLIP OFICIAL, NEW SINGLE

VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: JUNO feat. SHIFT - DUMBADA (Official Video) NEW SINGLE 2018, NEW SONG



Videoclip oficial pentru JUNO feat. SHIFT - DUMBADA.
Nu uita sa te abonezi: http://bit.ly/SubscribetoHaHaHa
Creat de HaHaHa Production ®/Cat Music:
Artisti: JUNO, SHIFT
Muzica: Roland Kiss, Vizi Imre, Lucian Nagy, Alexandru Stancu (JUNO)
Text: Alexandru Stancu (JUNO), Gabriel Istrate (SHIFT)
Pentru concerte: booking@hahahaproduction.com
Pentru licentiere: licensing@hahahaproduction.com
(C) & (P) 2018 HaHaHa Production ®
Contact: office [at] hahahaproduction.com 256 Basarabia Boulevard, 3rd District, Bucharest, Romania.
by HaHaHa Production (YouTube), 01.11.2018

vineri, 19 octombrie 2018

MELODIE NOUĂ: SHIFT feat. IOANA IGNAT - ”Dor de noi” (2018). VIDEOCLIP OFICIAL, NEW SINGLE

Rapperul Shift și Ioana Ignat au lansat o melodie nouă, ”Dor de noi”, odată cu videoclipul oficial al cântecului pe YouTube joi, 18 octombrie 2018. Piesa ”Dor de noi” (Shift feat. Ioana Ignat) este compusă de Shift, Ioana Ignat și What’s Up, fiind produsă de Shift, Enri Demi și Dj Bonne pentru Midiots. Regia videoclipului noului single ”Dor de noi” (Shift featuring Ioana Ignat) îi aparține lui Ionuț Trandafir (Trandafilm). Vizionare plăcută!

VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: SHIFT feat. IOANA IGNAT - Dor de Noi (Official Video) NEW SINGLE 2018, NEW SONG



Videoclip cu Shift interpretand single-ul "Dor de Noi" in colaborare cu Ioana Ignat.
Concerte Shift:
Marius China | +40.723.315.180 | marius.china@sprintmedia.ro
Management Shift:
Oxi | +40.721.490.080 | oxi_cristi@yahoo.com
Concerte & Management Ioana Ignat:
Ursache Corneliu: +40.745.633.437 corneliuadrian.ursache@gmail.com
#shift #ioanaignat #dordenoi
Mix & Master: Sergiu Musteata
by SHIFT OFFICIAL (YouTube), 18 oct. 2018

Click pe link dacă vrei să vezi și MELODIE NOUĂ: Ruby feat. Shift - ”Invizibil” (2018), VIDEOCLIP OFICIAL, NEW SINGLE!

miercuri, 17 octombrie 2018

MELODIE NOUĂ: Ruby feat. Shift - ”Invizibil” (2018). VIDEOCLIP OFICIAL, NEW SINGLE

Ruby și Shift au lansat o melodie nouă, ”Invizibil”, odată cu videoclipul oficial al cântecului pe YouTube marți, 16 octombrie 2018. Piesa ”Invizibil” (Ruby feat. Shift) este compusă de Shift, noul single fiind produs de Coco Siffredi pentru Cat Music Romania. Enjoy!

VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: Ruby feat. Shift - Invizibil (Official Video) NEW SINGLE 2018, NEW SONG



Music video by Ruby feat. Shift performing #Invizibil
Looking for a new jam ? Follow the 🐈 ! #FollowTheCat
http://catmusic.me
Mix&Master : Max Kissaru
Share your favorite video with your friends 🙌 !
Facebook ➜ http://fb.com/CatMusicRomania
Subscribe for more good music: https://goo.gl/Hx4S8E
(P)&(C) Cat Music
❌ Please, do not use this song without permission of Cat Music
📝 Submissions
→ Music : http://catmusic.ro/contact/
by Cat Music (YouTube), 16 oct. 2018

Click pe link dacă vrei să vezi și MELODIE NOUĂ: Matteo feat. Ruby - ”Drama” (2018), VIDEOCLIP NOU, PIESĂ OFICIALĂ, NEW SINGLE!

duminică, 2 septembrie 2018

MELODIE NOUĂ: Stres, Anuryh, Boier Bibescu, Shift - ”Fast Life” (2018). VIDEOCLIP OFICIAL, NEW SINGLE

Stres, Anuryh, Boier Bibescu și Shift au lansat o melodie nouă, ”Fast Life”, odată cu videoclipul oficial al cântecului pe YouTube sâmbătă, 1 septembrie 2018. Piesa ”Fast Life” (Stres, Anuryh, Boier Bibescu feat. Shift) este compusă de Stres, Anuryh, Boier Bibescu, Shift și este orchestrată de Boier Bibescu în colaborare cu Andreeas (Criminalle). Noul single ”Fast Life” (Stres, Anuryh, Boier Bibescu, Shift) este produs de Big Up Music, iar regia videoclipului melodiei îi aparține lui Alin Surdu. Pe canalul de YouTube Stres Oficial găsiți și textul cântecului ”Fast Life”. Enjoy!

VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: Stres x Anuryh x Boier Bibescu x Shift - Fast Life (Official Video) NEW SINGLE 2018, NEW SONG



Videoclip oficial filmat pentru piesa "Fast Life", semnata Stres in colaborare cu Anuryh, Boier Bibescu & Shift. © 2018 Stres
Pentru Concerte:
Marius China | 0723.315.180
marius.china@sprintmedia.ro
Follow 👑 Stres:
Facebook: https://www.facebook.com/StresOficial
Instagram: https://www.instagram.com/stres.smkr
Magazin Oficial: http://www.stres-shop.com
Follow Anuryh:
Facebook: https://www.facebook.com/Anuryh
Insta: https://www.instagram.com/anuryh_mc/
Follow Boier Bibescu:
Facebook: https://www.facebook.com/boierbibescu
Insta: https://www.instagram.com/boierbibescu/
Follow SHIFT:
Insta: http://instagram.com/e_shift_baby
Facebook: https://www.facebook.com/shift.midiots
Stres, Anuryh, Boier Bibescu, Shift - Fast Life (versuri):
https://www.youtube.com/watch?v=cH6-MskhSlw
Refren:
Fast Life, Fast Life, Fast Life
Uit tot ce am facut last night,
Stii ca mereu ma grabesc like
O cumpar fara sa fac test drive!
Fast Life, YA
Non-stop, WOW
Un scop, YA
Sa rup tot! WOW
by Stres Oficial (YouTube), 1 sept. 2018

Click pe link dacă vrei să vezi și MELODIE NOUĂ: Stres - ”Spre larg” feat. Jianu, Spectru (2018), VIDEOCLIP NOU, PIESĂ OFICIALĂ, NEW SINGLE!

vineri, 31 august 2018

SHIFT - ”Nu mă întorc” (melodie nouă 2018, videoclip oficial, new single)

Rapperul Shift a lansat o melodie nouă, ”Nu mă întorc”, și videoclipul oficial al cântecului pe YouTube miercuri, 22 august 2018. Piesa ”Nu mă întorc” (Shift) este compusă de Shift și Doddy, fiind produsă de Shift și Enri Demi. Regia videoclipului noului single ”Nu mă întorc” (Shift) îi aparține lui Lazăr Cercel. Vizionare plăcută!

VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: SHIFT - Nu Ma Intorc (Official Video) NEW SINGLE 2018, NEW SONG



Videoclip oficial cu SHIFT interpretand piesa "Nu Ma Intorc". (C) & (P) 2018 Midiots
Chitara: Ionut Bacula (Papu)
Mix: Shift, Max Kissaru
Master: Max Kissaru
Artwork: Alexandru Sinc
Video by Central Film
Written by Oxi
Directed by Lazar Cercel
D. O. P. - Sega
Concerte:
Marius China | +40.723.315.180 | marius.china@sprintmedia.ro
Management:
Oxi | +40.721.490.080 | oxi_cristi@yahoo.com
Follow SHIFT:
http://instagram.com/e_shift_baby
https://www.facebook.com/shift.midiots
http://shiftofficial.com
Follow Sprint Music:
https://www.facebook.com/SprintMusic
https://www.youtube.com/sprintmediagroup
http://www.sprintmedia.ro/
by SHIFT OFFICIAL (YouTube), 22 aug. 2018

marți, 21 august 2018

VIDEOCLIP NOU: Lora feat. Shift - ”Până în Rai” (2018). MELODIE NOUĂ, PIESĂ OFICIALĂ, NEW SINGLE

Lora și Shift au lansat o melodie nouă, ”Până în Rai”, odată cu videoclipul oficial al cântecului pe YouTube luni, 20 august 2018. Piesa ”Până în Rai” (Lora feat. Shift) este compusă de Niculae Robert Andrei (Any1), Tudor Fornea (Tuan), Șerban Cazan, Gabi Istrate (Shift), Lucian Nagy și Lora Petrescu pe versurile scrise de Niculae Robert Andrei, Tudor Fornea, Ana Maria Alexie (Elianne) și Shift. Noul single ”Până în Rai” (Lora featuring Shift) este produs de Tuan Records și HaHaHa Production pentru MediaPro Music Romania, Midiots și Lora Music, iar regia videoclipului îi aparține lui Ionuț Trandafir (TrandaFilm).
Pe canalul de YouTube Lora Official găsiți și textul cântecului ”Până în Rai” (Lora feat. Shift). Vizionare plăcută!

VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: Lora feat. Shift - Pana in Rai (Official Music Video) NEW SINGLE 2018, NEW SONG



Piesa noua 2018, single nou: Lora featuring Shift - Pana in Rai (Official Music Video)
✅Stream/Download:
✅Top Romanian Music: https://Digster.lnk.to/RomanianYD
✅Subscribe to MediaPro Music: https://goo.gl/WVGytj
Concerte Lora & Shift: Marius China | marius.china@sprintmedia.ro | ‭(0723) 315 180‬
Licensing: contact@mediapromusic.ro
Don't forget to follow us:
Follow Lora:
Instagram: https://instagram.com/loraofficial
Facebook: https://www.facebook.com/LoraOfficial
Youtube: https://www.youtube.com/user/LoraToday
Follow SHIFT:
http://instagram.com/e_shift_baby
https://www.facebook.com/shift.midiots
http://shiftofficial.com
Lyrics / Versuri Lora feat. Shift - Pana in Rai:
https://www.youtube.com/watch?v=Ksm_g455dMY
by Lora Official (YouTube), 20 aug. 2018

Click pe linkuri dacă vrei să vezi MELODIE NOUĂ: Doddy feat. Lora - ”Dor să te ador” (2018), VIDEOCLIP NOU, PIESĂ OFICIALĂ, NEW SINGLE și MELODIE NOUĂ: Kepa feat. Lora - ”Apel pierdut” (2018), VIDEOCLIP NOU, SINGLE OFICIAL !


joi, 19 iulie 2018

MELODIE NOUĂ: Dorian Popa feat. SHIFT - ”HÂTZ” (2018). VIDEOCLIP NOU, PIESĂ OFICIALĂ, NEW SINGLE

Dorian Popa și SHIFT au lansat o melodie nouă, ”HÂTZ”, și videoclipul oficial al cântecului pe YouTube miercuri, 18 iulie 2018. Enjoy!

VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: Dorian Popa feat. SHIFT - HATZ (Official Video) NEW SINGLE 2018, NEW SONG



Piesa noua 2018, single nou: Dorian Popa featuring SHIFT - HATZ (videoclip nou oficial)
Pentru concerte Dorian Popa: Laurentiu Ionescu | +40722647620 | booking@mediapromusic.ro
Concerte SHIFT : Marius China | +40.723.315.180 | marius.china@sprintmedia.ro
Licensing: contact@mediapromusic.ro
Muzica si Text : Shift
Productie : Shift, Enri Demi
Mix & Master : Sergiu Musteata
Regie: Dan Petcan
Make-up: Bianca Constantinescu
Hairstyle: Ioana Dima
Styling: Claudia Iosif
(C) &(P) 2018 MediaPro Music / Midiots
by Dorian Popa (YouTube), 18 iul. 2018

vineri, 13 iulie 2018

MELODIE NOUĂ: SHIFT feat. Connect-R - ”Piele Albă, Piele Neagră” (2018). VIDEOCLIP NOU, PIESĂ OFICIALĂ, NEW SINGLE

SHIFT și Connect-R au lansat o melodie nouă, ”Piele Albă, Piele Neagră”, odată cu videoclipul oficial al cântecului pe YouTube joi, 12 iulie 2018. Piesa nouă ”Piele Albă, Piele Neagră” (SHIFT feat. Connect-R) conține fragmente din melodia “Kan Marau La”, devenită cunoscută publicului larg datorită fanfarei Ciocârlia, lui Dan Armeanca și trupei Gipsy Casual. Noul single ”Piele Albă, Piele Neagră” (SHIFT feat. Connect-R) este compus de Shift, Connect-R, fiind produs de Mitzā, Shift și Enri Demi. Regia videoclipului melodiei ”Piele Albă, Piele Neagră” îi aparține lui Criss Blaziny. Enjoy!

VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: SHIFT feat. Connect-R - Piele Alba, Piele Neagra (Official Video) NEW SINGLE 2018, NEW SONG



Videoclip oficial cu SHIFT interpretand single-ul "Piele Alba, PIele Neagra" in colaborare cu Connect-R. (C) & (P) 2018 Midiots
Mix & Master: Sergiu Musteatā
by SHIFT OFFICIAL (YouTube), 12 iul. 2018

joi, 14 iunie 2018

MELODIE NOUĂ: Marius Moga - ”Mă doare la bass” feat. Shift & What's Up (2018). VIDEOCLIP NOU, PIESĂ OFICIALĂ, NEW SINGLE

Marius Moga, Shift și What's Up au lansat o melodie nouă, ”Mă doare la bass”, odată cu videoclipul oficial al cântecului pe canalul de YouTube DeMoga Music joi, 14 iunie 2018. Piesa ”Mă doare la bass” (Marius Moga feat. Shift & What's Up) este compusă de Marius Moga, George Hora, Vizi Imre pe versurile scrise de Marius Moga, George Hora, Vizi Imre, Marius “What’s UP” Ivancea și Gabriel Istrate (Shift), fiind produsă de George Hora (Studio 66) și Marius Moga în colaborare cu Octavian Mihai pentru DeMoga Music și Oaio Records. Regia videoclipului noului single ”Mă doare la bass” (Marius Moga feat. Shift și What's Up) îi aparține lui Iulian Moga. Vizionare plăcută!

VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: Marius Moga - Ma Doare la Bass feat. Shift & What's Up (Official Video) NEW SINGLE 2018, NEW SONG



#madoarelabass #demogamusic
Videoclip oficial cu Marius Moga interpretand single-ul "Ma Doare la Bass" in colaborare cu Shift & What's Up. (c) 2018 DeMoga Music Publishing, Oaio Records; (P) 2018 DeMoga Music
Bass: Vizi Imre
Mix & Master: George Hora
Afla primul de cele mai noi lansari - Subscribe!
https://smarturl.it/SubcribeDeMogaYT
Concerte / Booking Marius Moga:
Nicolae Mocanu: +40.745.137.422 | booking@demogamusic.com
Licensing:
Ioana Anghelescu: +40.751.252.530 licensing@demogamusic.com
Press Contact:
Georgiana Alexandru Paulica: +40.726.549.725
pr@demogamusic.com
Marius Moga Online:
Instagram: https://www.instagram.com/iammariusmoga
Facebook: https://www.facebook.com/iammariusmoga
Twitter: https://www.twitter.com/mogamarius
by DeMoga Music (YouTube), 13 iun. 2018

joi, 10 mai 2018

MELODIE NOUĂ: SHIFT - ”Liniștea” feat. KILLA FONIC (2018). VIDEOCLIP OFICIAL, NEW SINGLE

Rapperii Shift și Killa Fonic au lansat videoclipul noului single ”Liniștea” pe YouTube miercuri, 9 mai 2018. Enjoy!

VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: SHIFT - Linistea feat. KILLA FONIC (Official Video) NEW SINGLE 2018, NEW SONG



Videoclip oficial cu SHIFT interpretand piesa "Linistea" in colaborare cu KILLA FONIC. (C) & (P) 2018 Midiots / Cat Music
Concerte:
Marius China | +40.723.315.180 | marius.china@sprintmedia.ro
Management:
Oxi | +40.721.490.080 | oxi_cristi@yahoo.com
Muzica : Shift, RunnnixIsFuture
Text : Shift, Killa Fonic
Productie : Shift, RunnnixIsFuture @ Midiots Production
Mix : Shift, Max Kissaru
Master : Max Kissaru
Video : Shinijikun
Follow SHIFT:
http://instagram.com/e_shift_baby
https://www.facebook.com/shift.midiots
http://shiftofficial.com
Follow KILLA FONIC:
https://www.facebook.com/KillaFonic
https://www.instagram.com/killafonic
http://www.lamafina.com
Follow Sprint Music:
https://www.facebook.com/SprintMusic
https://www.youtube.com/sprintmediagroup
http://www.sprintmedia.ro/
Follow Cat Music:
http://fb.com/CatMusicRomania
http://www.youtube.com/catmusicoffice
http://www.twitter.com/catmusicromania
http://www.catmusic.ro
by SHIFT OFFICIAL (YouTube), 9 mai 2018

joi, 26 aprilie 2018

MELODIE NOUĂ: Alex Velea feat. Shift - ”Frige” (2018). VIDEOCLIP NOU, PIESĂ OFICIALĂ, NEW SINGLE

VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: Alex Velea feat. Shift - Frige (Official Video) NEW SINGLE 2018, NEW SONG



Videoclip oficial cu Alex Velea interpretand single-ul "Frige" in colaborare cu Shift. (C) & (P) 2018 Golden Boy Society / Global Records / DeMoga Music
Booking Alex Velea: Madalin Mosoiu | +40.722.304.862
Producatori: Marius Dia, Madalin Rosioru @DeMoga Music
Muzica: Erik Tchatchoua, Theea Miculescu, Marius Dia, Shift
Text: Theea Miculescu, Marius Dia, Shift
Aranjament: Marius Dia, Madalin Rosioru
Mix & Master: Madalin Rosioru
Regie, Montaj, Colorizare: Criss Blaziny
Video FX @whoiskazi
Follow Alex Velea:
Facebook: https://fb.com/AlexVeleaOnline
Instagram: https://www.instagram.com/iamvelea
Spotify: https://smarturl.it/AlexVeleaSpotify
Fratziwear Shop: http://www.fratziwear.com
Follow Shift:
http://instagram.com/e_shift_baby
https://www.facebook.com/shift.midiots
http://shiftofficial.com
DeMoga Music Online
https://www.youtube.com/DeMogaMusic
https://www.facebook.com/DeMogaMusic
https://www.twitter.com/DeMogaMusic
https://www.instagram.com/DeMogaMusic
by Alex Velea (YouTube), 25 apr. 2018

sâmbătă, 21 aprilie 2018

MUZICĂ NOUĂ: SHIFT - ”FOTO” feat. JUNO, KEED (New Lyrics Video) - 2018

VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: SHIFT - FOTO feat. JUNO, KEED (Official Lyrics Video) NEW SINGLE 2018, NEW SONG



Videoclip cu versuri realizat pentru piesa "FOTO", semnata de SHIFT in colaborare cu JUNO si KEED. (C) & (P) 2018 Midiots / Cat Music
Concerte:
Marius China | +40.723.315.180 | marius.china@sprintmedia.ro
Management:
Oxi | +40.721.490.080 | oxi_cristi@yahoo.com
Muzica: Shift, Enri Demi
Text: Shift, Juno, Keed
Productie: Enri Demi, Shift @Midiots
Mix: Shift, Max Kissaru
Master: Max Kissaru
Artwork & Video: Alexandru Sinc - Graphic Designer
Follow SHIFT:
http://instagram.com/e_shift_baby
https://www.facebook.com/shift.midiots
http://shiftofficial.com
by SHIFT OFFICIAL (YouTube), 20 apr. 2018

joi, 5 aprilie 2018

PIESĂ NOUĂ: SHIFT - ”Doar în capul meu” feat. Angeles (Lyrics Video) - 2018

VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: SHIFT - Doar In Capul Meu (feat. Angeles) Official Lyrics Video, New Single 2018, New Song



Videoclip cu versuri realizat pentru piesa "Doar In Capul Meu", semnata SHIFT in colaborare cu Angeles. (C) & (P) 2018 Midiots / Cat Music Romania
Concerte:
Marius China | +40.723.315.180 | marius.china@sprintmedia.ro
Management:
Oxi | +40.721.490.080 | oxi_cristi@yahoo.com
Muzica: Shift, Angeles
Text: Shift, Angeles, What’s Up
Productie: Shift, Angeles, PRNY @Midiots
Mix: Shift, Max Kissaru
Master : Max Kissaru
Follow SHIFT:
http://instagram.com/e_shift_baby
https://www.facebook.com/shift.midiots
http://shiftofficial.com
Follow Angeles:
https://www.facebook.com/AngelesRomania
https://instagram.com/angelesromania
Follow Sprint Music:
https://www.facebook.com/SprintMusic
https://www.youtube.com/sprintmediagroup
http://www.sprintmedia.ro/
Follow Cat Music:
http://fb.com/CatMusicRomania
http://www.youtube.com/catmusicoffice
http://www.twitter.com/catmusicromania
http://www.catmusic.ro
by SHIFT OFFICIAL (YouTube), 5 apr. 2018