HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT!

Numită în popor şi Ispas, Înălţarea Domnului este unul dintre cele douăsprezece mari praznice împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe şi se sărbătoreşte întotdeauna în joia din săptămâna a şasea după Paşti, adică la patruzeci de zile după Înviere.
Sărbătoarea rememorează momentul în care, în prezenţa apostolilor Săi, Mântuitorul Hristos S-a înălţat la ceruri de pe Muntele Măslinilor.
Sărbătoarea Înălţării Domnului este unul dintre cele mai vechi praznice creştine, atestat încă din secolul al IV-lea de Eusebiu de Cezareea, în opera "Despre Sărbătoarea Paştilor". În perioada 380-385, pelerina apuseană Egeria aminteşte de festivităţile din ziua a 40-a după Paşti. Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat o predică (secolul al IV-lea) la această sărbătoare, pe care o numeşte cinstită şi mare. În secolul al V-lea, sărbătoarea este amintită şi de Fericitul Augustin, apoi, în secolul al VI-lea, Sfântul Roman Melodul compune Condacul şi Icosul sărbătorii, iar imnografii din secolele următoare - Sf. Ioan Damaschin, Sf. Iosif Imnograful - compun canoanele din Slujba Înălţării. Sărbătoarea a primit o solemnitate aparte în timpul Sfintei Împărătese Elena, care a ridicat o biserică pe Muntele Măslinilor unde sărbătoarea Înălţării se prăznuia cu mare fast.

Sărbătoare naţională

Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos - Ziua Eroilor, drept sărbătoare naţională a poporului român. În această zi, sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

S-a născut în oraşul Trapezunt, în jurul anului 1300, din părinţi binecredincioşi. Fiind negustor de mărfuri, a plecat cu corabia din oraşul natal spre Cetatea Albă de la gurile Nistrului, aflată pe atunci în stăpânirea tătarilor închinători de idoli. Aici a suferit moarte martirică pentru că a refuzat să se lepede de dreapta credinţă. Sfintele lui moaşte au fost aşezate în biserica din Cetatea Albă. Aici au stat 70 de ani, apoi în anul 1402, la 2 iunie, moaştele Sfântului Mucenic Ioan, numit "cel Nou", au fost aduse cu mare cinste din Cetatea Albă de trimişii voievodului Alexandru cel Bun şi au fost aşezate în Biserica "Mirăuţilor" din Suceava, vechea capitală a Moldovei. În anul 1686, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost luate de oastea poloneză a lui Ioan Sobieski, împreună cu Sfântul mitropolit Dosoftei, cu o mare parte din tezaurul ţării, şi duse lângă Liov. După 97 de ani, la 13 septembrie 1783, sfintele sale moaşte au fost readuse cu mare cinste la Suceava şi aşezate în lăcaşul de cult ctitorit de Bogdan al III-lea, unde se află şi astăzi. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este cinstit şi în data de 24 iunie.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe Sfântul Cuvios Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Ierusalimului.
Sursa: www.ziarullumina.ro

Ioan Usca, Ana Usca, Melania, Shayna, Schtiel, Teo, Alice, Gabi, Annya, Alice Diana, Claudia, G.W., Maria, Cleo, Monica, Shaman, Călin, Pandora's, Invizibilul, Lillee, Andera, Alex, Florin, Lumi, Pescarul, Costin,Alm, Camelia, Sorin, Bianca, Ionuţ, Dan, Rokssana, Mircea, Ioan Sorin Usca, Elena, Dana, Iulisa, Solidaster, Zolty, Tudor, Gerhald, Irina, Revict, Carmen, Irina Mirela, Fata care aduce ploaia, Puzzled, Andreea, Lif, Jteph, Mihai, Iulia, Vero, Allex Radu, Nicu, Ina, Eugen, Călător, Alina, Ramona, Cristian, Flavius.

1 IUNIE. Miercurea fără cuvinte (Wordless Wednesday) - 7. Don't drink and drive

DON'T DRINK AND DRIVE

Pentru detalii vizitaţi-o pe Carmen.

La mulţi ani tuturor copiilor!

LIFTUL ŞI LIFTIERUL. COPII, NU ÎNCERCAŢI ASTA ACASĂ!

Foto: www.timhunkin.com

Lift, lifturi, s.n. Ascensor. - Din engl.,fr. lift.

Liftier, -ă, liftieri, -e, s.m. şi f. Conducător de lift, persoană care manevrează (şi întreţine) liftul. - Din fr. liftier.

Acestea sunt definiţiile din Dicţionarul explicativ al limbii române.

Pentru mine, liftul a reprezentat în copilărie un loc de joacă şi chiar mai mult decât atât. Era ca o navetă spaţială care mă purta spre noi galaxii. Când aveam vreo 8-9 ani, am învăţat prima dată cum să mă opresc cu liftul între etaje. A avut grijă Cătălin să mă înveţe cum să deschid uşile între etaje, să opresc cabina şi cum să folosesc maneta din partea stângă - sus "în caz de urgenţă". Adică să pot să ies din ascensor. Figura cu maneta nu mi-a ieşit întotdeauna, de vreo 3 ori m-a evacuat în siguranţă tatăl lui Cătălin care era administratorul blocului la vremea respectivă. Fiind militar de carieră, acesta mă urechea bine când mă prindea în fapt, după care mă preda în siguranţă lui tata care mă muştruluia şi el.

Apăsarea butonului de alarmă aiurea, transportarea bicicletei cu liftul sunt chestii banale, ca să zic aşa. Chiar dacă apăsam cu o mână butoanele din centru, din partea de sus a cabinei şi cu cealaltă mâna ţineam bicicleta. Treaba asta se cam repeta după ce am împlinit 12 ani când mi-a cumpărat mama bicicletă de ziua mea. Şi cum Pegasul meu nu încăpea şi nu permitea închiderea uşilor interioare ale ascensorului, trebuia să ţin cele 2 butoane de sus apăsate până ajungeam cu liftul la destinaţie. Cunoscătorii ştiu care e şusta cu mersul cu liftul cu uşile interioare ale cabinei deshise. Asta la lifturile ceauşiste, of course. :))

Tot pe la vârsta de 11-12 ani am descoperit, urmărindu-i pe Dan, Marius şi Johnny, o chestie care mi s-a părut foarte mişto la vremea respectivă: blocarea liftului din exterior după urcarea persoanei "norocoase" în cabină care vroia să ajungă în linişte şi pace la domiciliu. Sau dacă prindeam pe cineva sosit în vizită, vreun musafir cu flori, cadouri, etc., ghinionul lui!

Pe scurt, pândeam "victima" până se urca în lift. Acesta pornea, apoi cu un băţ de chibrit băgat într-un orificiu din tocul uşii metalice exterioare blocam ascensorul. Astfel cabina se oprea între etaje! "Centrul de comandă" era la parter. Aşa, pur şi simplu. Numai că într-o zi nu aveam beţe de chibrit la mine şi am introdus în găuricea cu pricina...o sârmă găsită atunci pe moment în holul blocului. Copii, nu faceţi asta acasă!

Bineînţeles că m-am electrocutat şi nici azi nu-mi vine să cred cum am scăpat teafăr!!!

Tot răul a fost spre bine. Instantaneu am făcut o figură extraordinară de break-dance care nu-mi ieşea deloc în condiţii normale.:) Radu care a fost martor la acţiunea respectivă m-a turnat la tatăl lui care le-a povestit părinţilor mei toată întâmplarea. După mustrarea binemeritată pe care am primit-o, nu am mai sabotat niciodată utilizarea liftului.