"Cariera asta nu a început întâmplător. Sau să fi fost o întâmplare...? Deşi se spune că nimic nu este întâmplător în viaţă. Dar dacă ar fi, în orice caz, a fost o întâmplare fericită."
MIRCEA BANICIU
DACĂ AI GHICI
Dacă ai ghici Tot ce-ţi pot dori Eu ţi-aş prinde-n păr, Cunună de sori Stropită cu flori...
Dacă iei un strop de ploaie
În palmă ai să vezi,
Că nu-i atât de greu să speri
Fură o rază de lumină
Incearcă-n ea să crezi,
Si ridică-ţi fruntea
Spre cer...
Dacă ai ghici
Tot ce-ţi pot dori
Eu ţi-as prinde-n păr,
Cunună de sori
Stropită cu flori...
Cel mai lung clip postat pe site-ul de partajare video YouTube are peste 571 de ore şi a fost postat de un american din oraşul american Pittsburgh.
Jonathan Harchick este creatorul celui mai lung clip video de pe YouTube. Filmul lui, care cuprinde imagini nefocusate din călătoria pe care acesta a făcut-o, în Chile, în urmă cu doi ani, are 571 de ore, ceea ce înseamnă că pentru a viziona filmul o persoană ar trebui să stea 23 de zile şi 19 ore în faţa monitorului.
Harchick are 22 de ani şi este dezvoltator de aplicaţii pentru iPhone. Acesta admite că filmul său este mai mult o realizare tehnică decât artistică, însă speră ca efortul depus de el să fie recunoscut.
“YouTube permite încărcarea a maximum 20 de GB, iar realizarea acestui clip mi-a luat destul de mult timp, deoarece a trebuit să comprim fotografiile”, a declarat Harchick. Acesta este şi motivul pentru care fotografiile nu sunt clare, deoarece sunt comprimate.
Harchick a postat peste 17.000 de filmuleţe pe cel mai accesat site video din lume. “Unele au fost populare, altele nu”, a spus acesta. Cel mai lung film de pe YouTube are până în prezent aproape 80.000 de vizualizări.
“Unora le place, alţi spun ca este cel mai idiot film creat vreodată”, a spus Harchick.
Aceasta nu este prima ispravă de acest gen a tânărului, el a mai postat pe YouTube un clip în care s-a filmat în timp ce număra de la 1 la 100.000 în 76 de ore.
Sursa: CAPITAL
Nu prea se vede mare lucru în acest videoclip, dar ce contează... Este cel mai lung! Dacă sunteţi curioşi să-l vedeţi, să-mi spuneţi şi mie părerile voastre. Durează numai trei săptămâni clipul. :)
Atunci când ne gândim la roboți, ne vin în minte mai ales construcțiile metalice din filmele science-fiction, nu la automatoni din lemn de balsa puși în mișcare de mecanisme derivate din orologerie. Totuși, în Japonia, arta roboților mecanici datează de aproape o mie de ani și poartă numele de Karakuri.
Cea mai veche atestare documentară a unui automaton (din grecescul latinizat automaton – mașinărie, ansamblu mecanic) japonez datează dintr-o colecție de povestiri și legende publicată în anul 1120: “Cândva în trecut, în timpul împăratului Kanmu, a trăit un prinț nimit Kaya, cunoscut ca meșteșugar desăvârșit. Tot în acea vreme, prințul a clădit un templu, iar templului i-a dat un câmp mare de orez pentru a-și putea câștiga traiul. Dar într-un an, zeii au dat o secetă atât de grea, încât multe câmpuri din împărăție au ajuns să fie doar întinderi largi de pământ ars. Pentru a rezolva problema apei pe câmpurile templului, prințul a consturuit din lemn o statuie a unui băiat care ține în mână un ulcior. Atunci când apa umplea ulciorul, prin mai multe căi ascunse, apa mergea spre capul statuii și uda fața băiatului. Uimiți de minune, oameni de rând și nobili din apropiere au venit și au turnat apă în ulcior până când câmpul de orez al templului a avut suficientă apă.”
De la data scrierii legendei, timp de mai multe secole, artizanii japonezi s-au limitat la folosirea apei ca mijloc de a pune în mișcare micile statui animate. Pentru oamenii vremii, priveliștea era spectaculoasă, dar principiul de funcționare era destul de evident, iar interesul pentru Karakuri a scăzut destul de mult. Perioada de glorie a automatonilor din Împărăția Soarelui Răsare a început cu adevărat în perioada dinastiei Edo: în anul 1600, celebrul shogun Tokugawa a închis aproape complet granițele Japoniei, iar timp de 265 de ani, țara a rămas izolată de restul lumii. Samuraii dețineau puterea aproape integral, iar călătoriile în străinătate au fost interzise, într-o încercare de a stăvili influxul de concepte străine aduse de coloniștii europeni din Asia. Singurele puncte de contact cu Occidentul aveau loc în portul Nagasaki, unde China și Olanda aveau drepturi limitate de a face comerț.
La început, orologerii niponi au avut la dispoziție doar o selecție limitată de mecanisme venite din China, de calitate excelentă, dar lipsite adesea de complicațiile mecanismelor inventate în Europa la acea vreme. Se pare că primul mecanism de ceas european a ajuns în Japonia adus de un misionar spaniol numit Fancisco de Xavier, în secolul al XVI-lea, iar apoi o serie mică de mecanisme olandeze și instrumente de navigație avansate au ajuns în mâna artizanilor japonezi. În ciuda utilității noilor aparate și a fascinației pe care o stârneau, mecanismele erau considerate ca ceva străin cunoașterii tradiționale și respinse timp de mulți ani. Ceasurile nobililior erau în continuare bazate pe mecanisme chinezești, iar inovațiile occidentale au primit un alt rol, compatibil cu spiritul nipon: au devenit sufletul “roboților” Karakuri.
Parte a unei mișcări culturale numită Wakon Yosai, tradus prin “spirit japonez, cunoaștere apuseană”, mai mulți meșteșugari au început să înlocuiască apa ca mijloc de propulsie al micilor automatoni cu mecanisme complexe de ceas, modificate pentru a pune în mișcare ansambluri de pârghii mult mai complicate decât simplele ace indicatoare pentru oră și minute. Roboții creați în perioada Edo puteau să tragă cu arcul, să deseneze impecabil ideograme sau chiar să ducă la capăt cu succes ceremonia ceaiului.
Tradiția s-a păstrat până în prezent și poate fi considerată pe bună dreptate drept un precursor al fascinației moderne a japonezilor pentru roboți electronici. Pentru mai multe detalii și legende, accesațikarakuri.info.
