duminică, 22 mai 2011

Cugetări despre laudă (partea a doua)

Sursa foto: www.adevarul.ro

Iar despre "PERIUŢĂ"... Face parte din viaţa noastră. :)

"Oamenii lăudăroşi sunt bătaia de joc a celor înţelepţi, obiectul de admiraţie al proştilor, idolii linguşitorilor şi sclavii propriei lor lăudăroşenii."
FR. BACON

"Păsări cântătoare: Partizanii unui om mare au obiceiul de a se orbi pentru ca să-i poată cânta laude mai bine."
NIETZSCHE

"Laudele pe care nu le merităm arată ce ar trebui să fim, şi sunt un reproş tacit, dar evident, că ne lipsesc calităţi pe care ar trebui să le avem."
OXENSTIERNA

"De cel care-ţi dă mereu târcoale
Şi juruind pe cer, te urcă-n slavă,
Prietene, să fugi! În pâinea moale
Ascunde-otravă."
ANTIOH CANTEMIR, Cântecul al III-lea. Asupra omului mârşav.

"Avantajul de a-ţi aduce singur laude este că poţi să le aşezi în straturi groase cu mistria, şi exact acolo unde ţi se pare că e locul cel mai potrivit."
SAMUEL BUTLER

"Merle, gazetar şantajist, nu obţinea nimic de la X pe care îl calomnia de un an încheiat în ziarul său. Întorcând bateriile, el începu să-şi laude victima cu o neruşinare sfruntată, şi aceasta plăti numaidecât."
CAMUS

19 comentarii:

  1. Bună Cristi!
    Interesante toate..
    O duminică excelentă să ai!

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte tare primul citat.
    O duminica frumoas aiti doresc.:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Lauda e o acuza camuflată si lauda fara acoperire e o calomnie

    O dumunica de vis !

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc frumos, Iulisa! Si tie la fel! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Si totusi, trebuie sa recunoastem, ca sunt momente in care daca nu ne laudam singuri, nu ne vede nimeni, asa ca...

    RăspundețiȘtergere
  6. Trebuie sa cotizam ca sa ne vada cineva! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. :D Ai tu ce ai cu..lauda asta. :P

    RăspundețiȘtergere
  8. Fantastic de adevarata prima cugetare ! O seara placuta , Cristi!

    RăspundețiȘtergere
  9. Alice, am ajuns la concluzia ca nu e bine deloc sa fii modest in ziua de azi. :)

    Alm, multumesc la fel! :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Cristi , te salut ! ştii ce-mi place cel mai mult la noi oamenii în general că ne lăudăm că nu suntem lăudăroşi !

    RăspundețiȘtergere
  11. Salut, Sorin! Nu pot sa te contrazic! :))

    RăspundețiȘtergere
  12. Te salut, Cristi.
    Daca as fi stiu cantecul al III -lea asupra omului marsav, m-as fi ferit poate de carcotasi inainte ca acestia sa imi faca rau. Insa cum altfel as fi putut invata din greseli daca nu le-ass fi comis?
    Multumesc frumos. O seara minunata!

    RăspundețiȘtergere
  13. Salut, Tudor! Nici eu nu m-am ferit cand a trebuit. Culmea, nu m-am ferit de oamenii pe care i-am ajutat. :) O seara buna!

    RăspundețiȘtergere
  14. Adica mai pe romaneste: Facerea de bine este... :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Da, primul citat imi place tare mult, trebuie sa-l bag la cap. :)

    RăspundețiȘtergere