duminică, 21 aprilie 2013

Expunere de motive (poezie de George Topîrceanu)

Expunere de motive

Pentru ce n-am concurat niciodată la premiile Academiei.

Întâi, fiindcă mi-a fost lene...
Al doilea, nu-s modernist
Sentimental ca Demostene
Şi nici ca Blaga - futurist...

Al treilea, mi-e imposibil:
Eu dezaprob şi versul şchiop
Şi orice premiu divizibil...
Al patrulea - sunt mizantrop.

Al cincilea, din fudulie...
Al şaselea, fiindcă n-am
Încredere-n Academie
Şi nici la cine s-o reclam...

Al şaptelea, - mi-a fost ruşine...
Al optulea, n-aveam nici eu
Părere bună despre mine...
Al nouălea, îmi vine greu

Să mă prezint cu opu-n mână
Pe la iluştrii mei confraţi
Din Academia Română,
Să zic: "E bun - mi-l premiaţi?..."

Al zecelea, nu pot admite
Să fiu învins la handicap -
Şi când m-ar scoate din sărite
Le-aş da, pardon, cu opu-n cap!

Al unsprezecelea, - valuta
Reduce-o parte din talent.
Când mia face azi cât suta,
Ori dai un spor echivalent,

Ori tragi oblonul la fereastră...
Şi-al doisprezecelea - nu pot,
Fiindcă printre dumneavoastră
E unul cârn şi idiot...

poezie de George Topîrceanu

10 comentarii:

  1. foarte frumoasa ! felicitari pentru alegerea poeziei ! o dupa-amiaza placuta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. @Tina: Versurile lui Topirceanu ma binedispun de fiecare data cand le recitesc. :)

      Ștergere
  3. :))) astea da motive, foarte bine intemeiate! :))
    Excelenta alegerea ta, m-a binedispus si-ti multumesc mult!
    O seara minunata si-o noua saptamana excelenta iti doresc, Cristi! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. George Topîrceanu, să știi că nu există poezie a acestui mare poet care să nu-mi placă, e foarte original, îmi plac toate poeziile scrise de el. Bună alegere! Seară frumoasă! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. E bine Toparceanu pentru inceput de saptamana.

    RăspundețiȘtergere