Argentina - Belgia 1-0 / Argentina, în prima semifinală a CM după 24 de ani
Argentina s-a calificat în a patra semifinală a CM din istorie, după ce a dispus de Belgia cu 1-0, la Brasilia, printr-un gol marcat de Gonzalo Higuaín ('8), la capătul unei faze create de Lionel Messi, informează Ştirile TVR.
Atacantul de 26 de ani de la Napoli a reuşit astfel primul gol la această ediţie a Cupei Mondiale, dar al 21-lea în tricoul naţionalei sale. Patru dintre acestea au fost înscrise la ediţia precedentă a CM, în 2010, trei într-un singur meci, contra Coreei de Sud (încheiat 4-1).
Argentina, campioană mondială în 1978 şi 1986, mai are în palmares două medalii de argint, în 1930 şi 1990. De fiecare dată când La Albiceleste a ajuns în semifinale, a reuşit şi accesul în finală.
Formația antrenată de Marc Wilmots a mai ajuns în "sferturile" CM în 1986, când a fost învinsă în semifinale de Argentina, scor 2-0 (Maradona '51, '63). ”Dracii Roșii” aveau să piardă și finala mică, 2-4, după prelungiri, în fața Franței. Belgienii mai au în palmares, la Cupa Mondială, trei optimi de finală: 1990, 1994 și 2002.
Argentina şi Belgia s-au duelat şi la CM din 1982, în prima fază a grupelor, când europenii s-au impus cu 1-0.
Vezi mai mult, inclusiv rezumatul video comentat în limba română, pe Ştirile TVR.ro.
Argentina vs Belgium 1-0. Gonzalo Higuain Goal & Highlights. World Cup 05.07.2014
YouTube
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu