Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte la 6 decembrie pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.
Sfântul Ierarh Nicolae este, probabil, cel mai cunoscut şi mai iubit sfânt al Bisericii noastre, şi nu numai. Popularitatea de care el se bucură se datorează în primul rând generozităţii sale faţă de cei săraci şi nevoiaşi. El este ocrotitorul prin excelenţă al marinarilor, pescarilor, farmaciştilor, parfumierilor, dogarilor, copiilor, fetelor care urmează să se căsătorească, şcolarilor, avocaţilor şi al celor care suferă nedreptăţi la judecată. Tot el este protectorul celor care fac comerţ pe mare, motiv pentru care, de exemplu, chipul său a fost aşezat pe stema Camerei de Comerţ din Bari, informează AGENȚIA DE ȘTIRI BASILICA.
Redactarea unei „Vieţi“ a Sfântului Ierarh Nicolae, în sensul pe care astăzi îl are cuvântul biografie, este aproape imposibilă. Acest lucru este cauzat în primul rând de faptul că unica „Viaţă“ a Sfântului, alcătuită în secolul al IV-lea sau al V-lea, şi despre care aminteşte preotul Eustratie din Constantinopol (cca 580), s-a pierdut. Din această operă s-au salvat doar două relatări: prima, în care se aminteşte de eliberarea miraculoasă a trei locuitori nevinovaţi din Mira, iar a doua, în care se vorbeşte despre eliberarea a trei comandanţi din armata lui Constantin, condamnaţi la moarte pe nedrept. Aceste două relatări vor constitui ceea ce istoricii au numit „Praxis de stratelatis“.
Participarea Sfântului Ierarh Nicolae la primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, menţionată de Teodor Anagnostul (anagnost - citeţ - în Biserica „Sfânta Sofia“ de la Constantinopol), autor al „Istoriei Tripartite“, pare a fi singurul indiciu sigur privind istoricitatea Sfântului Ierarh Nicolae, de vreme ce documentele de care Teodor Anagnostul s-a folosit proveneau ori direct de la acest sinod, ori de la persoane care participaseră la el. Mare parte dintre informaţiile referitoare la viaţa Sfântului Ierarh Nicolae provin însă din texte separate, ca de exemplu: Encomionul (Cuvântare de laudă) Sfântului Andrei Criteanul († 740), redactat spre sfârşitul sec. al VII-lea, în care este menţionată încercarea Sfântului Ierarh Nicolae de a-l convinge pe Teognid (episcop în Niceea la 325, simpatizant al arienilor) să treacă de partea ortodocşilor. O altă sursă importantă o reprezintă o biografie a Sfântului, scrisă de un anume Mihail Arhimandritul (sec. al VIII-lea sau al IX-lea), în care sunt amintite mai multe episoade din viaţa sa, ca de exemplu: întâmplarea cu cele trei fete care urmau să se căsătorească, alegerea sa ca episcop în Mira, deşi era numai un laic, ajutorul dat celor din Mira pe timpul foametei (este vorba, probabil, de foametea din perioada 311-313 sau 333-334) şi distrugerea templului zeiţei Diana. Din păcate, aceste relatări proveneau dintr-o tradiţie orală din Mira, consemnată de arhimandritul Mihail abia după 400 de ani.
În concluzie, „Viaţa“ Sfântului Ierarh Nicolae nu este decât o înlănţuire de episoade importante din viaţa sa, care scot în evidenţă în chip magistral personalitatea lui.
Mutarea sfintelor moaşte de la Mira Lichiei la Bari
Mutarea sfintelor moaşte de la Mira la Bari, în anul 1087, reprezintă în viziunea istoricilor momentul crucial al dezvoltării cultului Sfântului Ierarh Nicolae în lume. Totuşi, aducerea sfintelor moaşte la Bari nu este, după cum s-a crezut şi se crede astăzi, un fapt care urmărea, mai întâi de toate, răspândirea cultului Sfântului Nicolae în Occident, în condiţiile în care cei 62 de marinari din Bari le-au luat din Mira tocmai pentru a ridica prestigiul religios şi comercial al oraşului lor, dat fiind faptul că Sfântul Nicolae era unul dintre sfinţii care se bucurau de cea mai mare cinste în Occident în secolul al XI-lea. Cu toate acestea, aducerea sfintelor moaşte la Bari (fapt care s-a răspândit ca vântul) va influenţa foarte mult răspândirea cultului Sfântului Ierarh Nicolae în Occident. Evenimentul din 9 mai 1087 (ziua în care au sosit sfintele moaşte la Bari), menţionat de toate cronicile şi analele timpului, va fi consemnat în mod detaliat de către Nichifor din Bari şi de diaconul Ioan (între 1087-1088), iar în următorii zece ani vor mai apărea alte două redactări: una în franceză şi una în rusă. Potrivit relatărilor timpului, sfintele moaşte au fost aşezate acolo unde s-a oprit carul cu boi care le transporta.
25 de biserici cu hramul Sfântului Nicolae, în Constantinopolul veacului al IV-lea
Cinstirea Sfântului Ierarh Nicolae îşi are originea în Asia Mică, începând cu secolul al VI-lea. Documentele vremii menţioneză faptul că, la Constantinopol, în această perioadă existau deja 25 de biserici închinate lui. Tot în această perioadă sunt consemnate pelerinaje la mormântul Sfântului, care se afla în afara oraşului Mira Lichiei. Cinstirea de care se va bucura Sfântul Ierarh Nicolae se va datora în primul rând numeroaselor scrieri redactate în limba greacă şi latină şi dedicate acestuia, ca de exemplu Encomioanele (Cântări de laudă): Encomionul Sfântului Nicolae, atribuit lui Proclu (sau Pseudo-Proclu), patriarhul Costantinopolului († 446), datat între secolele V şi VII, şi care conţine referinţe din „Praxis de stratelatis“; Encomionul Sfântului Andrei Criteanul († 740); Encomionul Sfântului Metodie, patriarhul Constantinopolului († 847), consemnat în codicele Vaticano Greco 824; Encomionul lui George Hartofilax (sec. al XIII-lea); Encomionul lui Nichita din Paflagonia; Encomionul împăratului Leon al VI-lea cel Înţelept († 912) şi Encomionul lui Neofit.
Printre scrierile care au ajutat la răspândirea cultului Sfântului Ierarh Nicolae în lumea creştină, se numără şi: „Praxis de tributo“, „Praxis de stratelatis“, Sinaxarul constantinopolitan, dar şi textele liturgice. Despre Sfântul Ierarh Nicolae fac referiri şi numeroşi autori, precum: Eustratie din Constantinopol (cca 580); Procopie din Cezareea († cca 565); Sfântul Teodor Studitul († 826); Metodie din Siracuza şi Sfântul Iosif Imnograful († 886). Cele mai importante texte rămân însă Vieţile Sfântului Ierarh Nicolae, ca de exemplu: „Vita Nicolai Sionitae“ (datată în sec. al VI-lea); o „Viaţă“ a Sfântului Nicolae redactată de Mihail Arhimandritul (sec. al VIII-lea sau al IX-lea) şi „Viaţa Sfântului Nicolae“, alcătuită de diaconul Ioan din Napoli (cca 890). Cinstirea Sfântului Ierarh Nicolae se va extinde din Imperiul Bizantin (de la Constantinopol şi din Grecia) atât în lumea slavă (începând cu Bulgaria, aşa cum precizează Sfântul Clement de Ohrida), cât şi în Occident (începând de la Roma şi Italia Meridională).
În America (la New York), cultul Sfântului Ierarh Nicolae se va răspândi odată cu venirea coloniştilor olandezi; de altfel, Sfântul Ierarh Nicolae este ocrotitorul oraşului Amsterdam, cunoscut sub numele de „Sinterklass“.
Anul morţii ierarhului din Mira Lichiei
Până în secolul al X-lea, data morţii Sfântul Ierarh Nicolae nu a interesat pe nimeni. Acest lucru s-a datorat, pe de o parte, lipsei datelor precise privind anul morţii Sfântului, dar şi faptului că hagiografii au fost mai puţin preocupaţi de redarea exactă a unor evenimente din viaţa Sfântului. Aceştia au căutat, mai întâi de toate, să se adreseze inimii şi apoi minţii. Primul dintre cei care vor propune o dată a morţii Sfântului Ierarh Nicolae este Ioan Diaconul (cca 880), care va redacta şi o Viaţă a Sfântului. În general, ca dată a morţii Sfântului Nicolae a fost recunoscută ziua de 6 decembrie 334, ca urmare a faptului că această dată a morţii Sfântului este indicată de cea mai răspândită lucrare a Evului Mediu, şi anume „Legenda Aurea“ („Legenda Sanctorum“) a lui Jacoppo da Voragine († 1298). Iată şi alte câteva indicaţii privind data morţii Sfântului Ierah Nicolae: († 312) - Nichifor din Bari, care menţionează mutarea moaştelor (1087) după 775 de ani de la moartea Sfântului); († 325) - Ioan Arhidiaconul (Diaconul), care spune că ar fi murit la scurtă vreme după Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325); († 333) - „Konungsannall“ (Analele islandeze); († 334) - „Vita Nicolai Sionite“ indică ca an al morţii pe cel de-al XXVIII-lea al domniei Sfântului Constantin cel Mare; († 341) - Michel Le Quien (1661-1733), care menţionează mutarea moaştelor (1087) după 746 de ani de la mortea Sfântului; († 342) - Sigeberto Gemblacense menţionează mutarea moaştelor (1087) după 745 de ani de la mortea Sfântului; († 343) - „Legenda Aurea“; († 345) - „Analele din Vendôme“; († 351) - Giacomo Filippo din Bergamo (sec. al XVI-lea); († 365) - Goffredo din Bussero (aprox. sec. al XIII-lea), care indică ca an al morţii Sfântului Nicolae pe cel de-al X-lea al păstoririi Sfântului Ambrozie al Milanului.
Evlavia către Sfântul Nicolae dăinuie de secole
Pe Sfântul Nicolae îl ştim din copilărie. Grija cu care ne pregăteam ghetuţele seara şi apoi bucuria pe care o trăiam dimineaţa la aflarea darurilor sunt mereu vii.
Ca părinţi, nu trebuie să-i privăm pe copii de aceste sentimente, însă în nici un caz nu trebuie să uităm că Moş Nicolae este un sfânt, care, mai presus de darurile materiale, ne oferă mângâiere sufletească, ocrotire în necazuri sau în boli şi speranţă, de care avem atâta nevoie mai ales în zilele noastre.
Evlavia românilor la Sfântul Nicolae vine din străbuni. Mărturie stă şirul nemăsurat de biserici închinate milostivului sfânt. Este imposibil să nu întâlneşti în călătoriile pe drumurile ţării biserici închinate Sfântului Nicolae. Multe sunt monumente istorice. Dintre ele aş aminti Biserica „Sfântul Nicolae“ din Densuş (sec. XIII), Biserica „Sfântul Nicolae“-Domnesc din Curtea de Argeş (sec. XIV), lăcaşul Sfântului Nicolae din Rădăuţi (sec. XIV), Biserica „Sfântul Nicolae“-Domnesc din Iaşi (sec. XV), biserica Mănăstirii Dealu (sec. XVI) de lângă Târgovişte, biserica purtând acest hram din Şcheii Braşovului (sec. XV).
„Românul întotdeauna a avut evlavie foarte mare la Sfântul Nicolae. Spre exemplu, biserica de la Proviţa de Sus, unde am fost preot, este construită în 1629 şi are al doilea hram Sfântul Nicolae, iar biserica din satul vecin are hramul principal tot Sfântul Nicolae“, spune pr. prof. Florian Boitan, de la Biserica „Sfânta Treime“ - Delea Veche.
Sfântul Nicolae, milostivul
Sfântul Ierarh Nicolae a împlinit mereu nevoile sufleteşti ale poporului nostru, dar mai ales i-a ascultat grabnic pe cei în nevoi materiale. „El biruieşte suferinţa prin mângâiere, este ocrotitorul bătrânilor, al celor nedreptăţiţi şi ajutătorul celor săraci. Poporul nostru, care a fost mereu în umilinţe în decursul timpului, a căutat să aibă ocrotitori sfinţii ajutători în necazuri. Sfântul Ierarh Nicolae, ca şi Sfântul Ierarh Spiridon, nu au avut studii înalte ca marii ierarhi, dar ei au avut o trăire înaltă, iar trăirea aceasta i-a adus aproape de popor, de credincioşi“, mai spune părintele.
Locul icoanei Sfântului Nicolae în bisericile care îl au ocrotitor este pe catapeteasmă, în partea dreaptă, lângă icoana Mântuitorului, iar în celelalte biserici este aşezat, de obicei, în partea stângă, lângă Maica Domnului. „Se leagă ceea ce am spus până acum. Sfântul Nicolae este aşezat lângă Maica Domnului, care este mult milostivă, mult ajutătoare, mult ocrotitoare, mult mângâietoare, fiind astfel legată lucrarea sfântului de cea a Maicii. De aici şi evlavia către Sfântul Nicolae“, explică pr. Florian Boitan.
„Nicolae, bre, păzeşte tu casa“
Până la jumătatea secolului trecut, ne spune părintele Boitan, în orice familie românească primul copil, dacă era băiat, era botezat Ion, iar dacă era fată, Maria, iar următorul, Nicolae. „Îmi amintesc că bunica îmi povestea cu toată seriozitatea şi cu toată evlavia minunile Sfântului Nicolae. Îmi vine în minte o minune săvârşită chiar asupra unui necreştin. Sfântul Nicolae este socotit, între altele, şi ocrotitorul de hoţi. Povestea bunica de un turc care înainte să plece într-o călătorie şi-a cumpărat o icoană cu Sfântul Nicolae, a pus-o în casă şi a spus: «Nicolae, bre, păzeşte tu casa cât sunt plecat». Şi chiar au încercat hoţii să fure, dar văzând mai întâi icoana care era ferecată au pus mâna pe ea să o fure. Însă au rămas acolo, neclintiţi, până a venit stăpânul casei. Acesta, văzând minunea, chiar a exclamat: «Bre, Nicolae, bine ai păzit casa!»“, povesteşte părintele Florian.
Răsăritul şi Apusul se închină sfântului
Sfântul Nicolae este şi ocrotitorul marinarilor. În timp, crescând evlavia datorită multelor minuni, toţi doreau să aibă părticele din moaştele Sfântului Nicolae. Din această dorinţă a credincioşilor de a cinsti şi de a fi ocrotiţi de sfântul, dar şi pentru a nu cădea în mâinile musulmanilor, la 9 mai 1087 au fost aduse sfintele sale moaştele din Mira Lichiei la Bari, în Italia. „În perioada cruciadelor, era o întrecere între marii cavaleri să aibă moaşte ale sfinţilor renumiţi care să-i apere, pe de o parte, iar pe de altă parte era şi ceva psihologic, pentru că ostaşii cu care se luptau, având aceeaşi evlavie la sfântul respectiv, percepeau confruntarea ca pe o luptă împotriva sfântului, astfel slăbind zelul soldaţilor“. Aduse la Bari, catolicii au pus sfintele moaşte într-un sarcofag de marmură, sub criptă, nefiind puse spre închinare. Cu timpul, în Apus, evlavia pentru Sfântul Nicolae a scăzut, dar nu doar pentru el, ci şi pentru ceilalţi sfinţi, crescând evlavia pentru sfinţii apuseni, care au apărut în timp, mai spune pr. Florian Boitan.
Credincioşii români îşi pleacă şi în zilele noastre genunchii în faţa icoanei sale, îl roagă să le rezolve necazurile şi greutăţile. În Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Nou din Bucureşti, la racla unde se păstrează mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, vin mulţi pelerini. Iar în milostivirea sa, Sfântul Nicolae înalţă rugăciunile lor către Dumnezeu, împărţind fiecăruia din daruri după nevoi.
Copiii şi evlavia către Sfântul Nicolae
Părinte prof. Florian Boitan, cum le recomandaţi părinţilor să le vorbească copiilor despre Sfântul Nicolae?
Astăzi, prin sărbătoarea Sfântului Nicolae, se caută numai scopul negustoresc, mercantil, şi nu cel duhovnicesc. Copilul trebuie să ştie că Sfântul Nicolae vine, dar vine la copiii cuminţi, arătând că Sfântul Nicolae a ajutat pe fetele acelea sărace, că recunoaşte în primul rând faptele fiecăruia şi se bucură când facem fapte bune, când ascultăm de părinţi. Darul pe care îl aduce sfântul este plin de bunătate, nu trebuie să fie prea scump, valoros sau bogat. Copiii trebuie să se roage Sfântului Nicolae, să-l cheme în rugăciunile lor să-i ocrotească, să-i întărească, să le dea putere, să fie cu ei, să-i călăuzească. În felul acesta trebuie povăţuiţi copiii, nu cu mănunchiul de nuiele şi cu teamă. Trebuie pus accentul că Sfântul Nicolae este blând, bun, îngăduitor, dar că este şi drept, pedepseşte, însă nu cu nuiaua. Darurile trebuie înţelese ca o mângâiere, o prezenţă a ocrotirii Sfântului Nicolae pentru copii, pentru cei care le primesc, nu sub formă de negustorie…
(Informaţii preluate din “Ziarul Lumina” din ediţiile de 6 decembrie 2009 şi 26 decembrie 2013)
Sursa: basilica.ro
La mulţi ani tuturor celor care îşi sărbătoresc onomastica!
Fundata, judeţul Braşov, România/ foto: (C) Cristian Alexandru Catana
Photo Courtesy of Clipe hoinare (Facebook) - www.facebook.com/Clipe.hoinare
