vineri, 19 august 2011

George Enescu


George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni, Botoșani - d. 4 mai 1955, Paris) a fost compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor. Este considerat cel mai important muzician român.

Născut la 19 august 1881 în Liveni, județul Botoșani, a manifestat încă din copilărie o înclinație extraordinară pentru muzică. A început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, la vârsta de 5 ani apare în primul său concert și începe studii de compoziție sub îndrumarea lui Eduard Caudella. Primele îndrumări muzicale le-a primit de la părinții săi și de la un vestit lăutar, Niculae Chioru.

"Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor și chiar destul de conștiincios. La patru ani știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?" - (Bernard Gavoty - Amintirile lui George Enescu).

Din primii ani ai secolului XX datează compozițiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima sa Simfonie (1905), Șapte cântece pe versuri de Clément Marot (1908).
Activitatea sa muzicală alternează între București și Paris, întreprinde turnee în mai multe țări europene, având parteneri prestigioși ca Alfredo Casella, Louis Fournier.

În timpul Primului război mondial rămâne în București. Dirijează Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiție integrală în România), compoziții de Claude Debussy, precum și creațiile proprii: Simfonia Nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră Nr. 2 (1915). În același an are loc prima ediție a concursului de compoziție „George Enescu”, în cadrul căruia compozitorul oferea câștigătorilor, din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum și șansa interpretării acestor piese în concerte.

După război își continuă activitatea împărțită între România și Franța. De neuitat au rămas interpretările sale ale Poemului pentru vioară și quartet de corzi de Ernest Chausson și ale Sonatelor și Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach. Face mai multe călătorii în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) și New York (1938). Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importanță considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniștii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin. Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerându-l părintele său spiritual. „Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (...) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe.” (Yehudi Menuhin)
Sursa: ro.wikipedia



Alex Vania Rokssana Teo Luna patrata Alice Schtiel haicasepoate

18 comentarii:

  1. Logoul de astazi al lui Google mi-a amintit de George Enescu. Multumesc frumos pentru apreciere, Alice! O zi buna sa ai si tu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Unul din marii nostri artisti. Muzica lui vindeca suflete, e extraordinar! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce-mi place cum ai spus, Andreea...

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulțumesc de lectură Cristi!
    A fost,este și rămâne unul dintre
    cei mai iubiți artiști ai României!
    Un weekend excelent îți doresc,Cristi!

    RăspundețiȘtergere
  5. Un mare artist, un om cu care ne mandrim!

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc asemenea, Elena!

    Lumi, este cel mai mare muzician al nostru.

    RăspundețiȘtergere
  7. Extraordinar articol, Cristi! Felicitări pentru că eşti mereu pe fază şi împărtăşeşti ce şi când trebuie! Zile liniştite îţi doresc :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc frumos, Dana! Ma straduiesc si eu... :)

    Week-end placut!

    RăspundețiȘtergere
  9. Superb articol...chiar doresc sa ne mai amintim de marii poeti, prozatori, artisti romani...pentru ca merita...

    RăspundețiȘtergere
  10. Multumesc, Tamy! Cu ei putem sa ne mandrim.

    RăspundețiȘtergere
  11. Super ideea ta de a posta asa ceva astazi! :) Dar nu stiu de ce ma mai mir, am observat deja ca esti foarte "pe faza" si imi place asta. :)

    RăspundețiȘtergere
  12. muzica lui vindeca ranile sufletului...multumim pentru postare Cristi

    RăspundețiȘtergere
  13. George Enescu,compozitor, violonist, pedagog şi dirijor, cel mai important muzician al românilor. Excelentă aducerea aminte!

    RăspundețiȘtergere
  14. S-a nascut pe 19 august acum 130 de ani.

    RăspundețiȘtergere
  15. Eu am auzit ca romanii nu prea s-au dat in vant sa-l celebreze, dar ce mai surprinde pe mine la tara asta?... Oricum felicitari sincere pentru demers! :)

    RăspundețiȘtergere
  16. Multumesc frumos pentru apreciere, Teo!

    RăspundețiȘtergere