Pauza de ceai (schiţă comică de Dorel Schor)

Pauza de ceai (schiţă umoristică de Dorel Schor)

La noi, mă refer la instituţia unde lucrez eu, se respectă cu stricteţe orarul. Şi cel mai bun exemplu este pauza de ceai fixată la ora 11 fix. E drept că de la o vreme se bea mai mult cafea decat ceai, dar asta nu are prea mare importanţă pentru că ceea ce contează cu adevărat este faptul că ne adunăm în biroul secretarei unde se află un ceainic plus tava cu ceşti şi mai stăm de vorbă o jumătate de oră ca între colegi.

Eu asist cam pasiv la discuţii pentru că zilnic sunt cam aceleaşi subiecte fierbinţi, adică bursa şi fotbalul, despre care cunoştinţele mele sunt cam firave. Cu bursa, mai treacă meargă, pentru că nimeni nu e chiar atât de inspirat să ştie ce acţiuni merg în sus sau în jos, aşa că mai arunc o vorbă de neofit, care se potriveşte sau nu cu ce se întâmplă.

Dar la fotbal, vă rog să mă credeţi, sunt tămâie… Mai ales în comparaţie cu colegii mei, suporteri si cunoscători ai unor echipe locale, naţionale sau de club cu reputaţie internaţională. Numele acestor echipe vestite trec pe lângă mine fără să lase urme, uneori reţin câte o localitate renumită pentru altceva în afară de fotbal sau câte un nume de jucător care imi aminteşte de un savant celebru, de un scriitor sau de un pictor născut acolo. Cât despre jucătorii atât de renumiţi şi care câştigă multe milioane de euro, nici nu ştiu dacă să-i repartizez la fotbal sau la bursă.

Colegii mei sunt drăguţi şi uneori îmi dau un pic de atenţie, de pildă mă întreabă şi pe mine ce părere am de echipa din Milano sau cea din Barcelona, iar eu le răspund că am o părere foarte bună în general.

Ieri, de exemplu s-a discutat foarte pasional despre campionatul de fotbal francez şi pentru prima oară am intervenit şi eu cu o întrebare, în dorinţa de a vorbi şi despre altceva:
– Ce părere aveţi despre Toulouse-Lautrec?

Toţi s-au oprit o clipă şi apoi, aprobat de specialiştii in materie, unul din pasionaţii fotbalului a declarat hotărât:
– Bate Toulouse!! Aici mergem la sigur!

După pauză, între patru ochi, şeful meu direct, m-a complimentat.
– I-ai păcălit frumos pe ignoranţii ăştia, mi-a plăcut…
– Ah, v-aţi prins şi dumneavoastră că…
– Păi, cred şi eu. Lautrec nici nu joacă în prima ligă!

Sursa: www.citatepedia.ro
Sursa foto: http://foodstory.stirileprotv.ro/cafea-ceai/top-5-tipuri-de-ceai-si-beneficiile-lor-pentru-orgasimul-tau

Casa de ceai Tsuen – cea mai veche ceainărie din lume

Magazinul de ceai Tsuen din Uji se află în același loc încă din 1160. În cele opt secole de existență, familia Tsuen a pregătit ceaiul pentru milioane de călători, samurai nobili și shoguni. Generațiile cu numărul 23 și 24 îi asigură continuitatea în epoca Internetului.

Japonia conduce fără drept de apel lista celor mai vechi companii din lume aflate încă în funcțiune. Din primele 10 afaceri, șapte provin din turism, construcții sau producția de hârtie niponă. Pe poziția 24, cu o vechime de „doar“ 852 de ani, își face loc cea mai bătrână ceainărie din lume, un magazin deschis în 1160 lângă cel mai vechi pod din Țara Soarelui Răsare (construit în 647).

Magazinul de ceai din orașul Uji e deschis de atât de mult timp încât numele Tsuen, familia care a pus pe picioare afacerea, are propria sa definiție de dicționar. Kojien definește substantivul cu „maestru al ceaiului care servește ceai pentru călătorii de pe râul Uji.“


Clădirea în care funcționează și astăzi Casa de ceai Tsuen a fost construită în 1672 în apropierea podului peste râul Uji, același loc în care există din 1160.

Primul Tsuen a fost un samurai retras din activitate și stabilit în locul pe care există și astăzi ceainăria. Podul Uji era un obiectiv strategic important între orașele Nara și Kyoto, iar Tsuen Masahisa s-a angajat ca grănicer, servind în același timp ceai cald călătorilor aflați în popas. 20 de ani mai târziu, localitatea era prinsă în mijlocul unei bătălii între două clanuri adverse, Taira și Minamoto. Samuraiul s-a alăturat trupelor Minamoto, dar a pierdut lupta și, conform codului bushido al onoarei și-a făcut Harakiri alături de stăpânul său într-un templu considerat astăzi monument UNESCO. Familia Tsuen a supraviețuit și a continuat afacerea cu ceai într-o perioadă în care băutura devenea din ce în ce mai populară printre samurai și călugări. În prezent, magazinul construit în secolul al XVII-lea este condus de cea de a 23-a și 24-a generație a familiei Tsuen.



Ryotaro Tsuen se ocupă personal de prepararea și servirea ceaiului, la fel cum înaintea lui au făcut-o alte 22 de generații de maeștrii. La rândul său, Yusuke Tsuen, fiul lui Ryotaro, este pregătit să ia locul tatălui atunci când va fi cazul. Obiceiurile japonezilor în privința mâncării și a băuturii s-au schimbat radical în ultimii ani și totuși cei doi privesc viitorul cu încredere. „Casa noastră de ceai oferă un moment de plăcere oamenilor de sute de ani. Deci, înainte de altceva, primul lucru la care ne gândim este cum putem să ne bucurăm clienții cu ajutorul unei cești de ceai verde.“, spune Ryotaro în paginile revistei japoneze IHCSA Cafe.


Ryotaro Tsen, maestru din cea de a 23-a generație a familiei. Foto: Fumio Kimiwada, Revista IHCSA Cafe

În epoca modernă Internetul deschide piețe multiple pentru ceainărie. Tsuen Tea poate vinde în toată lumea sortimente de ceai specific japoneze, fiecare cu propriul mod de preparare și un gust aparte. „Matcha“ este un ceai verde, uscat și râșnit până în momentul în care devine o pudră extrem de fină. Ceremonia japoneză „chanoyu“ a servirii ceaiului este concentrată pe matcha și presupune prepararea, servirea și băutul ritual al acestui tip de ceai. Familia Tsuen cultivă o porțiune de pământ extrem de mică ușor de îngrijit și de păstrat în standarde. Ceaiul este ales cu grijă și cules de mână, astfel încât are o calitate aparte și un gust foarte „moale“ care nu necesită îndulcire.


Matcha este un tip de preparare a ceaiului verde care presupune uscarea și râșnirea într-o pudră extrem de fină.

„Sencha“ este cel mai popular ceai japonez. Se prepară prin infuzia din frunze mărunțite și uscate prin coacere. La întrepătrunderea celor două se află „Gyokyro“, un ceai considerat a fi extrem de valoros. Înainte de a fi culese, frunzele de ceai sunt ținute la umbră pentru 20 de zile, într-un mod similar cu cel folosit în cazul matcha. Procesul încetinește creșterea, întunecă nuanța frunzelor și declanșează producerea de aminoacizi. În forma sa finală, ceaiul arată precum sencha. „Hojicha“ este un tip aparte de ceai verde pentru că frunzele sunt coapte într-un vas de porțelan deasupra cărbunelui încins, ceea ce le schimbă culoarea de la verde la o nuanță roșie-maro.

Ceaiul poate fi băut chiar în salonul a cărui fereastră stă deschisă spre râul Uji, alături de găluște tradiționale și alte preparate japoneze. La fel ca acum 850 de ani.

Sursa: stylereport.ro
Autor: Dragoș Aliciu
Foto: Jerca/Sxc.hu, Tsuen Tea, Fummio Kimiwada, Wikimedia commons