Tora Vasilescu, Cezara Dafinescu, Dana Dogaru şi Ştefan Radof - Five O’Clock de I.L. Caragiale (TVR, scenetă amuzantă)

Tora Vasilescu, Cezara Dafinescu, Dana Dogaru şi Ştefan Radof - Five O’Clock de I.L. Caragiale (TVR, scenetă amuzantă)



Imagini din Arhiva TVR cu Tora Vasilescu, Cezara Dafinescu, Dana Dogaru şi Ştefan Radof în schiţa “Five O’Clock” de I.L. Caragiale

http://www.facebook.com/fantvr1
http://www.tvr.ro
http://www.tvrplus.ro

by TVR (YouTube), 13 sept. 2015

10 fotografii cu peisaje superbe din diferite zone ale lumii. Miercurea fără cuvinte (343)

Am selectat azi 10 fotografii cu peisaje superbe, imagini surprinse în diferite locuri ale lumii publicate pe site-ul 500px.com. A venit vremea episodului 343 din serialul cu poze intitulat "Miercurea fără cuvinte". Mai multe imagini cu peisaje găsiţi pe blogul lui Carmen.
Happy Wordless Wednesday! 😃

Daniel Kordan - Antarctica angel

Gürcan Kadagan - Chios Wind Mills

Kilian Schönberger - The Shire - Spring 2018, Austria

Tiger Seo - morning of green tea farmland - Belchen Mountain

Remo Scarfò - Houten, Holland

Timothy Poulton - Entangled

giorgos bisbikis - rupicapra

Nathaniel Merz - Rugged Peak, Soft Spring

Etienne Ruff - Dolomiti, Italy

Serge Ramelli - Alexandre III, Eiffel Tower - Alexandre III Bridge, Paris

Copyright © 2018 500px.com. All rights reserved. All photographs are the properties of the authors.

Pauza de ceai (schiţă comică de Dorel Schor)

Pauza de ceai (schiţă umoristică de Dorel Schor)

La noi, mă refer la instituţia unde lucrez eu, se respectă cu stricteţe orarul. Şi cel mai bun exemplu este pauza de ceai fixată la ora 11 fix. E drept că de la o vreme se bea mai mult cafea decat ceai, dar asta nu are prea mare importanţă pentru că ceea ce contează cu adevărat este faptul că ne adunăm în biroul secretarei unde se află un ceainic plus tava cu ceşti şi mai stăm de vorbă o jumătate de oră ca între colegi.

Eu asist cam pasiv la discuţii pentru că zilnic sunt cam aceleaşi subiecte fierbinţi, adică bursa şi fotbalul, despre care cunoştinţele mele sunt cam firave. Cu bursa, mai treacă meargă, pentru că nimeni nu e chiar atât de inspirat să ştie ce acţiuni merg în sus sau în jos, aşa că mai arunc o vorbă de neofit, care se potriveşte sau nu cu ce se întâmplă.

Dar la fotbal, vă rog să mă credeţi, sunt tămâie… Mai ales în comparaţie cu colegii mei, suporteri si cunoscători ai unor echipe locale, naţionale sau de club cu reputaţie internaţională. Numele acestor echipe vestite trec pe lângă mine fără să lase urme, uneori reţin câte o localitate renumită pentru altceva în afară de fotbal sau câte un nume de jucător care imi aminteşte de un savant celebru, de un scriitor sau de un pictor născut acolo. Cât despre jucătorii atât de renumiţi şi care câştigă multe milioane de euro, nici nu ştiu dacă să-i repartizez la fotbal sau la bursă.

Colegii mei sunt drăguţi şi uneori îmi dau un pic de atenţie, de pildă mă întreabă şi pe mine ce părere am de echipa din Milano sau cea din Barcelona, iar eu le răspund că am o părere foarte bună în general.

Ieri, de exemplu s-a discutat foarte pasional despre campionatul de fotbal francez şi pentru prima oară am intervenit şi eu cu o întrebare, în dorinţa de a vorbi şi despre altceva:
– Ce părere aveţi despre Toulouse-Lautrec?

Toţi s-au oprit o clipă şi apoi, aprobat de specialiştii in materie, unul din pasionaţii fotbalului a declarat hotărât:
– Bate Toulouse!! Aici mergem la sigur!

După pauză, între patru ochi, şeful meu direct, m-a complimentat.
– I-ai păcălit frumos pe ignoranţii ăştia, mi-a plăcut…
– Ah, v-aţi prins şi dumneavoastră că…
– Păi, cred şi eu. Lautrec nici nu joacă în prima ligă!

Sursa: www.citatepedia.ro
Sursa foto: http://foodstory.stirileprotv.ro/cafea-ceai/top-5-tipuri-de-ceai-si-beneficiile-lor-pentru-orgasimul-tau

MELODIE NOUĂ: Alexandra Uşurelu - "La capătul lumii" (videoclip şi versuri). 2014

Alexandra Uşurelu - "La capătul lumii" (piesă nouă, videoclip, 28.11.2014)/ foto: Facebook

Alexandra Uşurelu a prezentat oficial vineri, 28 noiembrie 2014, noua melodie intitulată "La capătul lumii" şi videoclipul acestei piese frumoase. Cântecul face parte din albumul de debut al artistei, "La capătul lumii", ce va fi lansat pe 9 ianuarie 2015 la sala ArCuB din Bucureşti în cadrul unui concert.
În Valparaiso, Chile, a fost filmat în mare parte clipul noului single. Vizionare plăcută!

Alexandra Usurelu - La capatul lumii (videoclip oficial)



Alexandra Ușurelu - La Capătul lumii (piesă nouă, 28.11.2014)
Muzică și versuri: Bobby Stoica
Producător: Bobby Stoica
Producție si postproducție video: ArtyBRANDS
Imagine: Alexandra Sandu, Florin Botea
Montaj: Florin Botea
Invitat special: Andreea Marin
Filmările au fost realizate în Valparaiso (Chile), Itacare (Brazilia), Ceainăria Infinitea, Casa Mărgărit.

Versuri:

Din orașul fără haz
Vâslim spre ape turcoaz.
Eu și-un rege mai viteaz
Spre capătul lumii.

Iau cu mine numai pietre ca să pot să-mi fac perete
Pietre din inima ta și-a ta, și-a ta
Poate-așa vă scap pe voi
De tristețea dintre noi.

La capătul lumii e mai verde în vie
Sunt zâmbete gratis, au culori și magie
Ce-o mai fi pe la TV?! Cine știe?
La capătul lumii e-așa cum îmi place mie.

Astăzi au sosit mai mulți,
Și-au pus palme peste frunți.
Și-au dus sufletele-n munți, la capătul lumii.
Să stea limpezi și curate sufletele noastre toate,
Lumea asta-i la apus, ne-am dus, ne-am dus.
Așa poate-am mai salva sufletul și-ncă ceva.

La capătul lumii e mai verde în vie
Sunt zâmbete gratis, au culori și magie
Ce-o mai fi pe la TV?! Cine știe?
La capătul lumii e-așa cum îmi place mie.

Mie-mi place să dau
Și nu prea-mi place să stau
N-am nimic de luat,
Nimic de furat,
Nimic deplasat
Ce azi e gata scrum, mâine poate iar e fum
La capăt de lume.

La capătul lumii e mai verde în vie
Sunt zâmbete gratis, au culori și magie
Ce-o mai fi pe la TV?! Cine știe?
La capătul lumii e-așa cum îmi place mie.

La capătul lumii e mai verde în vie
Sunt zâmbete gratis, au culori și magie
Ce-o mai fi pe la TV?! Cine știe?
La capătul lumii e-așa cum îmi place mie.

de la alexandrausurelu (YouTube), 28 nov. 2014

"Ceva se întâmplă cu noi" este precedentul videoclip al Alexandrei Uşurelu,  lansat în colaborare cu Mircea Vintilă (aprilie 2014).

Photo Courtesy of Alexandra Usurelu (Facebook) - www.facebook.com/AlexandraUsurelu

"Five o'clock" de Ion Luca Caragiale. VIDEO, TVR

"Un om nu trebuie să încerce decât ceea ce poate." Ion Luca Caragiale

Five o'clock

Five o'clock pe englezește înseamnă ora cinci . În lumea mare, fiecare damă-și hotărăște o zi pe săptămână (jour fixe), când primește, la orele cinci după-amiază, vizite și face musafirilor tratație cu ceai; de aceea se mai zice și five o'clock tea, adică pe românește ceaiul de la ora cinci . În genere, damele din lumea mare publică în carnetul lui Claymoor, spre știința numeroaselor lor cunoștințe, ziua lor de primire. De exemplu, citim în „L'Independance roumaine:“
„Madame Esmeralde Piscopesco, five o'clock tea tous les jeudis.“
– Azi e joi. Haide, zic eu, la Madame Piscopesco.
Feciorul în frac și cu mănuși albe mă introduce în salonul splendid al somptuosului hâtel Piscopesco. Dar nu văz pe nimeni... A! În fund! auz, în salonașul intim de cel mai pur stil Louis XV, ciripind pe-ntrecute, ca doi scatii, două glasuri de coconițe. Merg acolo. Madam' Măndica Piscopesco cu surioara sa, Madam' Tincuța Popesco. Cocoana Măndica mă-ntâmpină cu grația-i obișnuită. Mărturisesc drept... Am mare slăbiciune de ceea ce francezul numește la causerie și de aceea frecventez bucuros cercurile mondains. Îmi place adică, pe românește, să stau de vorbă cu damele din lumea mare. Găsesc în conversația lor mult mai multă grație decât în conversația bărbaților. Femeile știu să spună o mie și o sută de nimicuri într-un mod mult mai interesant decât spun bărbații lucrurile cele mai serioase... O floare, o panglicuță, o deosebire d-abia simțită între două nuanțe, un nimic, distilate prin mintea subtilă a unei femei și exprimate prin acele dulci modulațiuni de voce și prin jocul acela încântător al luminilor ochilor capătă, pentru mine cel puțin, un farmec invincibil, iată-mă dar în elementul meu... Aci desigur, am să petrec câteva momente delicioase cu Madam Piscopesco, dați-mi voie...
Măndica: Vii tocma' la pont...
Tincuța: Ai fost...?
Măndica: Taci, tu!... Las' să-l întreb eu... Ai fost aseară la circ?
Eu: Am fost.
Tincuța: Cine mai...
Măndica: Taci, soro! n-auzi? (Către mine): Ai văzut pe Mița?
Eu: Pe sora matale?
Măndica: Nu... Pe Mița, pe Potropopeasca a tânară?
Eu: Da; era într-o lojă în fața mea...
Măndica (Tincuții): Ai văzut?
Tincuța (mie): Cu cin'...
Măndica: Taci!... (Mie): Cu ce pălărie era?
Eu (încurcat): Cu...
(Tincuța vrea să mă-ntrerupă.)
Măndica (astupându-i gura cu mâna): Cu o pălărie mare...
Eu (răsuflând): Da...
Măndica (Tincuții): Ai văzut? (Mie): Bleu gendarme!
Eu: Da...
Măndica (mie): Cu pamblici vieux-rose...
(Eu dau din cap afirmativ.)
Măndica (Tincuții): Te mai prinzi aldată?
Tincuța: Stai, să vedem... (Mie): Era cu bărbatu-său?
Măndica (Tincuții): Taci tu!
Tincuța: Apăi, lasă-mă și pe mine, soro!... Tot tu?
Măndica (mie): Era cu Protopopescu?
Eu (încurcat): Mi se pare că...
Măndica: Nu era cu Haralambina?
Eu (și mai încurcat): Cu care Haralambina?...
Tincuța: Cu mă-sa.
Eu:?
Măndica: ... O bătrână mică, urâtă, parcă-i o smochină uscată, și gătită-gătită...
Eu (răsuflând): Da.
Tincuța: Cu părul roșu vopsit...
Eu: Da, da.
Tincuța (Măndichii): Ai văzut?
Măndica: Ce să văz?... Parcă mă-sa nu știe (Mie): A venit cineva în lojă la ele?
Eu: ...
Tincuța: Mitică...
Eu: Care Mitică?
Măndica: Ei! care Mitică...
Tincuța: Lefterescu, locotenentul...
Eu: Să mă credeți, cuconițelor, pe onoarea mea va spun, da nu pot să zic, pentru că eu...
Măndica: Pentru că dumneata ești cavaler și au vrei să spui.
Tincuța: Da', pe Lefterescu l-ai văzut în circ!
E u: Mi se pare că era într-un stal, drept în fața mea.
Măndica: Lângă loja ei!... (Tincuții) Ai văzut? Ai înțeles acum pontul... Vezi, dacă ești proastă?
Tincuța: Peste poate!
Eu (aruncând o privire pe fereastră și văzând o trăsură închisă, care a tras la scară): Vorbești de lup și madam' Potropopesco la ușă.
Tincuța: Ea!
Măndica: Vezi ce obraznică e!...
Eu (având un presentiment și luându-mi pălăria): Doamnelor, dați-mi voie să vă salut... Îmi pare bine că vă găsesc totdeauna vesele și grațioase...
Eu trebuie să mă retrag.
Tincuța (tăindu-mi calea): Așa degrab'?
Eu: Vă asigur, că... o afacere... urgentă...
Măndica (acoperindu-mi ușa): Fără să iei măcar un ceai?
Eu (apăsat din ce în ce mai mult de vechiul meu presentiment): Parol... Măndica: Tocma acu'?
Tincuța (smulgându-mi pălăria): Peste poate!
Eu (trebuind să cedez, cad zdrobit pe un puf.)
Feciorul: Madam' Potropopesco.
Măndica se face roșie, Tincuța vânătă, eu galben, Madam Mița Protopopescu apare, uimitoare de frumoasă, și de tăcută ca totdeauna, purtând pălăria bleu genul dame. Cele trei dame se sărută foarte afectuos.)
Mița: E un ger afară, mașer, ca nu-ți poți face o idee... Dacă o ține așa toată noaptea, se duce dracului rapița!
Eu: Nu crez... Am vorbit cu arendași...
Mița: Aș! nu mi-a scris azi Potropopescu al meu?
Măndica (Miții): Ai fost aseară...
Tincuța (Măndichii): Taci tu! Las' să-ntreb eu. (Miții) Ai fost aseară la circ, Madam' Potropopesco?
Mița: Da.
Măndica: Sin...
Tincuța: Taci!.. (Miții) Singură?
Mița: Nu; cu maman,
Tincuța: Cu maman?... Bravo!
Eu (sculându-mă): Doamnelor, eu...
Măndica (împiedicindu-mă să-mi iau pălăria, și încet): Tocma' la pont! (Merge să apese nasturele soneriei.)
Tincuța: Și... era multă lume la circ?
Mița: Foarte multă.
Măndica (sunând prelungit): Ce slugi, dobitoaca! (Feciorul vine).
Măndica: Nu te-am chemat pe dumneata; treaba dumitale e să stai la ușă; unde e dobitoaca de Roza? Ce face cu ceaiul?
(Feciorul iese.)
Tincuța (Miții): Era cineva dintre cunoscuți?
Mița: Mai nimeni... Era Constantineasca, Treasca, Vasileasca, Georgeasca, Ogretinencile...
(Roza, subreta, apare.)
Măndica: Ce faci cu ceaiul ăla?
Roza: E gata, coniță.
Măndica: Apăi, de ce dracu' nu-l aduci odată!
Roza: E gata, în salon.
Măndica: Atunci, de ce nu spui, proasto!
(Roza pleacă bombănind.)
Măndica: Să nu bombănești, obraznică!
(Tot timpul asta, Madam Tincuța Popesco tace, bătându-se pe palma stângă cu un cuțit de sidef pentru tăiat corespondența pe când Madam' Potropopesco se consideră în oglindă, drăcuindu-și un cârlionț rebel din frunte care nu vrea să stea cum trebuie. Madam' Piscopesco, cu un gest degajat, ne poftește în salonul cel mare, la ceai. Un samovar și un serviciu de argint cu coroană de conte d-asupra monogramei. E.P. – Esmeralde Piscopesco – de toată frumusețea.)
Tincuța (Miții): Apropo, nu mi-ai spus cine mai era la circ.
Mița: Ba, ți-am spus... Ogretinencile...
Tincuța: Nu... Dintre bărbați...
Mița: Dintre bărbați
(Eu trec repede din salonaș și-mi iau pălăria.)
Măndica: Nu iei ceaiul?
Eu (ținându-mi în sus și bine pălăria): Ba da.
Tincuța: Mitică... nu era!
Mița: Mitica?... nu știu care Mitică...
Tincuța: Lefterescu... locotenentul!
Eu (frigându-mă cu ceaiul, către Măndica): Pardon, eu trebuie să...
Mița (râzând foarte veselă, către Tincuța): A Lefterescu! Mitică al dumitale...
Tincuța: Ba al dumitale, obraznice!
Mița: Ba al tău, mojico!
(Eu, scăpând din mână paharul de ceai, împing pe madam' Piscopesco cât colo, dau în lături pe fecior și într-o clipă sunt în curte. În poartă întâlnesc pe bravul Lefterescu.)
Eu: Und' te duci?
Mitică: La five o'clock, la madam Piscopesco.
Eu: Fugi, nenorocitule!

Tora Vasilescu, Cezara Dafinescu, Dana Dogaru şi Ştefan Radof - Five O’Clock de I.L. Caragiale (VIDEO TVR)



Imagini din Arhiva TVR cu Tora Vasilescu, Cezara Dafinescu, Dana Dogaru şi Ştefan Radof în schiţa “Five O’Clock” de I.L. Caragiale
by TVR (YouTube), 13 sept. 2015

Astăzi se împlinesc 162 de ani de la naşterea celui mai mare dramaturg român, Ion Luca Caragiale.

Ce înseamnă braserie? de Valentin Silvestru

   Într-o coastă a hotelului, care domină somptuos și zvelt orășelul, e o braserie. Scrie pe fereastră că poți servi micul dejun. Călătorii – printre care nu puțini străini – se îndreaptă dimineața spre braserie, îndrumați de simpaticile gazde de la ”Recepția” hotelului.
   La ora nouă jumătate, localul – cîndva elegant și fercheș, acum cu un aer de cîrciumă infernală, de drumul mare – e plin de oameni băuți care au și apucat să mureze fețele de masă în drojdie. Cum pot îmbutelia unii cîte un kilogram de țuică în propriile intestine dis-de-dimineață nu pricep, dar asta-i altă poveste. Să cerem deci micul dejun.
   ― Păi acum? – se supără, dar nu rău, fata cu bonețica albă.
   ― Dar cînd?
   ― Numai de la șase la nouă jumătate.
   ― Bun. Și dacă veneam înainte cu cinci minute, cînd era fix nouă jumătate, ce puteam lua?
   ― Păi, un rinichi, un uger, niște țuică…
   ― Și acum, dacă am întîrziat, ce-a mai rămas?
   ― Să vă frigem un uger bun, un rinichi bun, avem și coniac cu trei stele.
   ― Dar ceva mai ușor, mai matinal?
   ― Ce?
   ― Să zicem brînză cu smîntînă.
   ― Este niște cașcaval, dar să știți că e cam tare. Mai bine un ficat.
   ― Ouă?
   ― Ar fi, dar știți sînt cam… Merg numai la omletă, că acolo nu se vede așa de limpede ce și cum.
   ― Atunci un ceai.
   ― Noi nu servim ceai.
   Mă duc la bucătărie să-l caut pe responsabil. Aflu că e ”dus”. ”Stați de vorbă cu dumneai”, mă îndreaptă o femeie cu halat negru către una cu halat alb. ”Ia fugi, fa, de-aici! se supără cea cu halat alb. Ce-l trimeți pe capuʹ meu. Tu n-ai gură?”
   ― Mă rog, – le liniștesc – voiam să întreb: braserie, dacă nu vă supărați, ce înseamnă asta, braserie?
   ― Braserie înseamnă vra să zică un local unde se servește gustări de dimineață. Dar bere nu ținem.
   ― Eu mai mult pentru un ceai venisem.
   ― Ceai noi nu facem, fiindcă întrucît ni l-a dat la pachet.
   ― Cum adică?
   ― Știți, ne-a dat niște pachițăle și dacă vreți morțiș noi vă vindem pachițălul și dumneavoastră vă duceți sus, în hotel, luați niște apă fierbinte de la chiuvetă și pe urmă îl beți.
   ― Aș!
   ― Ba da. Dar acum m-ați făcut și pe mine curioasă: de ce o țineți morțiș cu ceaiul și nu vreți să luați coalea un rinichi bun, ca toată lumea, o secărică…

Sursa: Fanzinicon

Frederick Childe Hassam şi picturile sale (2)

Frederick Childe Hassam (1859 - 1935) a fost un celebru pictor american impresionist, ilustrator şi litograf.

Spring Woods by Frederick Childe Hassam



Sea and Rocks, Appledore, Isles of Shoals



Old House and Garden, East Hampton



Fifth Avenue in Winter



The Terre-Cuite Tea Set



Street Scene with Hansom Cab



April Showers, Champs Elysees Paris



New York Winter Window



Gathering Flowers in a French Garden



Late Afternoon, New York: Winter



Apple Trees in Bloom, Old Lyme



Moonrise at Sunset I



Village Scene



July Night



Courtesy of frederickhassam.org / Creative Commons License

Poate vrei să vezi şi Frederick Childe Hassam (1).

Casa de ceai Tsuen – cea mai veche ceainărie din lume

Magazinul de ceai Tsuen din Uji se află în același loc încă din 1160. În cele opt secole de existență, familia Tsuen a pregătit ceaiul pentru milioane de călători, samurai nobili și shoguni. Generațiile cu numărul 23 și 24 îi asigură continuitatea în epoca Internetului.

Japonia conduce fără drept de apel lista celor mai vechi companii din lume aflate încă în funcțiune. Din primele 10 afaceri, șapte provin din turism, construcții sau producția de hârtie niponă. Pe poziția 24, cu o vechime de „doar“ 852 de ani, își face loc cea mai bătrână ceainărie din lume, un magazin deschis în 1160 lângă cel mai vechi pod din Țara Soarelui Răsare (construit în 647).

Magazinul de ceai din orașul Uji e deschis de atât de mult timp încât numele Tsuen, familia care a pus pe picioare afacerea, are propria sa definiție de dicționar. Kojien definește substantivul cu „maestru al ceaiului care servește ceai pentru călătorii de pe râul Uji.“


Clădirea în care funcționează și astăzi Casa de ceai Tsuen a fost construită în 1672 în apropierea podului peste râul Uji, același loc în care există din 1160.

Primul Tsuen a fost un samurai retras din activitate și stabilit în locul pe care există și astăzi ceainăria. Podul Uji era un obiectiv strategic important între orașele Nara și Kyoto, iar Tsuen Masahisa s-a angajat ca grănicer, servind în același timp ceai cald călătorilor aflați în popas. 20 de ani mai târziu, localitatea era prinsă în mijlocul unei bătălii între două clanuri adverse, Taira și Minamoto. Samuraiul s-a alăturat trupelor Minamoto, dar a pierdut lupta și, conform codului bushido al onoarei și-a făcut Harakiri alături de stăpânul său într-un templu considerat astăzi monument UNESCO. Familia Tsuen a supraviețuit și a continuat afacerea cu ceai într-o perioadă în care băutura devenea din ce în ce mai populară printre samurai și călugări. În prezent, magazinul construit în secolul al XVII-lea este condus de cea de a 23-a și 24-a generație a familiei Tsuen.



Ryotaro Tsuen se ocupă personal de prepararea și servirea ceaiului, la fel cum înaintea lui au făcut-o alte 22 de generații de maeștrii. La rândul său, Yusuke Tsuen, fiul lui Ryotaro, este pregătit să ia locul tatălui atunci când va fi cazul. Obiceiurile japonezilor în privința mâncării și a băuturii s-au schimbat radical în ultimii ani și totuși cei doi privesc viitorul cu încredere. „Casa noastră de ceai oferă un moment de plăcere oamenilor de sute de ani. Deci, înainte de altceva, primul lucru la care ne gândim este cum putem să ne bucurăm clienții cu ajutorul unei cești de ceai verde.“, spune Ryotaro în paginile revistei japoneze IHCSA Cafe.


Ryotaro Tsen, maestru din cea de a 23-a generație a familiei. Foto: Fumio Kimiwada, Revista IHCSA Cafe

În epoca modernă Internetul deschide piețe multiple pentru ceainărie. Tsuen Tea poate vinde în toată lumea sortimente de ceai specific japoneze, fiecare cu propriul mod de preparare și un gust aparte. „Matcha“ este un ceai verde, uscat și râșnit până în momentul în care devine o pudră extrem de fină. Ceremonia japoneză „chanoyu“ a servirii ceaiului este concentrată pe matcha și presupune prepararea, servirea și băutul ritual al acestui tip de ceai. Familia Tsuen cultivă o porțiune de pământ extrem de mică ușor de îngrijit și de păstrat în standarde. Ceaiul este ales cu grijă și cules de mână, astfel încât are o calitate aparte și un gust foarte „moale“ care nu necesită îndulcire.


Matcha este un tip de preparare a ceaiului verde care presupune uscarea și râșnirea într-o pudră extrem de fină.

„Sencha“ este cel mai popular ceai japonez. Se prepară prin infuzia din frunze mărunțite și uscate prin coacere. La întrepătrunderea celor două se află „Gyokyro“, un ceai considerat a fi extrem de valoros. Înainte de a fi culese, frunzele de ceai sunt ținute la umbră pentru 20 de zile, într-un mod similar cu cel folosit în cazul matcha. Procesul încetinește creșterea, întunecă nuanța frunzelor și declanșează producerea de aminoacizi. În forma sa finală, ceaiul arată precum sencha. „Hojicha“ este un tip aparte de ceai verde pentru că frunzele sunt coapte într-un vas de porțelan deasupra cărbunelui încins, ceea ce le schimbă culoarea de la verde la o nuanță roșie-maro.

Ceaiul poate fi băut chiar în salonul a cărui fereastră stă deschisă spre râul Uji, alături de găluște tradiționale și alte preparate japoneze. La fel ca acum 850 de ani.

Sursa: stylereport.ro
Autor: Dragoș Aliciu
Foto: Jerca/Sxc.hu, Tsuen Tea, Fummio Kimiwada, Wikimedia commons

Cafenelele cu pisici, ultima modă în Japonia. FOTO

Cafenelele cu pisici reprezintă ultima modă în Japonia şi e vorba de locuri în care iubitorii de animale merg, aşa cum odinioară se mergea pentru a petrece timpul cu gheişele, pentru a petrece timp cu gazdele cafenelei, feline de toate rasele şi culorile.

În ultimii ani nu mai puţin de 79 de astfel de cafenele în care vedete sunt pisicile s-au deschis în Japonia, scrie Vice Magazine. Cum de atât de multe persoane sunt încântate să vină şi să petreacă câteva ore bând un ceai şi jucându-se cu pisici poate fi explicat prin faptul că foarte puţini oameni pot avea propriul lor animal domestic în Japonia şi că acest lucru este rezervat familiilor cu locuinţă proprie, cei care închiriază camere sau locuinţe interzicând acest lucru. Nu-i deloc de mirare că tinerii sunt clienţii cei mai fideli ai acestor cafenele în care, pentru câteva ore, se pot simţi ca şi cum ar fi stăpânii unor feline jucăuşe şi dispuse să le accepte mângâierile.

De obicei clienţii vin şi stau în cafenea cel puţin o oră, dar există, spune proprietara unei astfel de cafenele pentru Vice, persoane care îşi iau liber o zi întreagă de la muncă, zi pe care vin să o petreacă cu pisicile. Pentru a acoperi costurile există o taxă percepută celor care vor să vină la cafeneaua cu pisici: 9 dolari pentru o oră, 21.50 de dolari pentru trei ore, iar pentru şase ore trebuie ca iubitorii de animale să fie dispuşi să dea 42 de dolari.

Există, se pare, o legendă japoneză care susţine că pisicile devin populare de fiecare dată când ţara se confruntă cu recesiunea, iar adevărul este că tot ce are legătură cu pisicile se vinde rapid în aceşti ani în Japonia, afirmă Vice. Dar ar putea exista multe alte motive care să explice popularitatea felinelor, nu cea din urmă fiind reprezentată de efectul liniştitor pe care câteva ore petrecute alături de pisici îl poate avea asupra oamenilor.
Sursa: REALITATEA.NET

The Langham – locul unde s-a inventat “ceaiul de la ora 5”

În 1865, Londra putea fi considerată cel mai important oraș din lume. Capitala unui imperiu colonial enorm, un oraș de trei milioane de locuitori în glorioasa epocă Victoriană, Londra era centrul administrativ, cultural și financiar pentru sute de milioane de oameni din întreaga lume. Și totuși, o metropolă de asemenea amploare nu avea nici un “grand hotel”, o clădire destinată oaspeților de rang înalt, dar accesibilă oricui își putea permite prețurile. Construirea hotelului The Langham avea să schimbe lucrurile. Radical.

În acea perioadă, dincolo de închirierea unei proprietăți integral, călătorii vremii aveau alternative destul de limitate pentru cazare. Pentru oamenii de rând existau hanuri, delegațiile de stat erau primite de guvern, iar oaspeții plasați în grija aristocrației vremii, dar pentru oamenii de afaceri proaspăt îmbogățiți din industrie, opțiunile erau extrem de puține. Citând dramaturgul britanic Noel Coward, “Voi trece prin viață fie la clasa I, fie la clasa a III-a, dar niciodată la clasa a II-a”.



După o investiție de 300.000 de lire sterline (cam 30.000.000 de lire sterline la valoarea actuala) si 15 luni de construcție, The Langham a fost inaugurat pe 10 iunie 1865, în prezența moștenitorului tronului britanic, Prințul de Wales, care avea să devină regele Edward al VII-lea. Ca nivel al confortului și al inovațiilor tehnice, hotelul nu avea rival în întreaga lume: cu sute de camere și zeci de apartamente, The Langham a fost primul hotel din lume care a oferit baie cu apă curentă pentru fiecare cameră, un sistem hidraulic de lifturi și chiar o fântână arteziană pusă în mișcare de un motor cu aburi, încă de la deschidere. Câțiva ani mai târziu, curentul electric și telefonia aveau să se alăture dotărilor tehnice avangardiste (pentru acea vreme) ale hotelului.



În scurt timp, The Langham avea să devină centrul vieții culturale și artistice a metropolei, cu oaspeți precum Oscar Wilde, Mark Twain, Somerset Maugham sau Sir Arthur Conan Doyle. Dar poate cea mai mare “realizare” a hotelul a fost transformarea într-un simbol național al “ceaiului de la ora 5″. Deși băutura a fost adoptată cu mult, mult timp înainte, salonul Palm Court de la The Langham este considerat drept locul unde obiceiul a devenit un simbol pentru aristocrația britanică și, mai apoi, pentru întreaga societate din Imperiu. Într-o lume cu posibilități relativ limitate de distracție, ceaiul de seară la Grand Hotel-ul londonez a devenit o instituție în sine, care mai există și astăzi.



În primul secol de la deschidere, hotelul a rămas unul dintre cele mai importante puncte de pe harta ospitalității londoneze: în timpul exilului, înpăratul francez Napoleon al III-lea și-a petrecut mare parte din timp la The Langham, iar Charles de Gaulle și George Orwell au semnat și ei lista oaspeților. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, hotelul s-a închis publicului și a rămas deschis doar pentru ziariști britanici și corespondenți străini. De altfel, în 1965, la fix un secol de la fondare, BBC-ul a cumpărat hotelul, transformându-l într-un centru al vieții jurnalistice și culturale londoneze.



Totuși, din cauza costurilor enorme implicate de întreținere, BBC a ales să vândă hotelul în anul 1986. Aproape imediat după cumpărare, noul proprietar a început renovarea completă a The Langham, care a durat în cele din urmă patru ani și a avut un cost de o sută de milioane de lire sterline. În 1991, hotelul s-a redeschis în forma actuală.



Șapte tipuri de apartamente, cu suprafețe și dotări excepționale, și șase tipuri de camere sunt oferite în prezent în portofoliul hotelului, cu un decor ce îmbină rădăcinile clasice ale The Langham și dorința permanentă de a inova și de a aplica cele mai bune tehnologii existente în lume. Trei restaurante, Roux at The Landau, Artesian și Palm Court, oferă o selecție excelentă de bucătărie gourmet europeană și internațională, plus deja clasicul ceai de după-amiază.



Un centru SPA complet, unic în peisajul britanic de wellness, Chuan Spa, oferă o selecție largă de tratamente de întinerire și înfrumusețare bazate pe medicina tradițională chinezească. Esențe asiatice și mișcări vechi de sute de ani sunt folosite pentru a readuce armonia în corpul și spiritul oaspeților, care au la dispoziție și o piscină acoperită deschisă tot anul și un centru de fitness de înaltă clasă. Mai multe detalii pe london.langhamhotels.co.uk.

Sursa: stylereport.ro

Trei ceşti de ceai negru pe zi scad cu 60% riscul de infarct

Mai ales bărbaţii, care sunt mai predispuşi la boli de inimă, ar trebui să bea ceai negru

Persoanele care beau cu regularitate ceai negru sunt protejate de problemele cardiovasculare şi de diabet, potrivit unui studiu.

Consumul zilnic de ceai negru are efect protector pentru sistemul cardiovascular, după cum reiese dintr-o amplă analiză a 40 de studii care au urmărit beneficiile acestui tip de ceai. Protecţia se datorează atât antioxidanţilor care se găsesc în concentraţie mare în ceaiul negru, cât şi L-teraninei, un aminoacid ce are proprietatea de a regla tensiunea arterială şi de a inhiba formarea cheagurilor sanvine care duc la infarct sau la accident vascular cerebral. „Analiza noastră a evidenţiat, de asemenea, o legătură între consumul de ceai negru şi un risc mai mic de diabet, dacă se beau între una şi cinci ceşti pe zi", a declarat doctorul Carrie Ruxton, unul dintre autorii studiului, pentru cotidianul britanic „Daily Express".

Protejează şi de Parkinson

Cercetările anterioare au arătat că ceaiul negru are efect protector pentru vasele de sânge, el reducând rigiditatea acestora. Un studiu publicat de Institutul Naţional de Neuroştiinţe din Singapore a evidenţiat un alt beneficiu al acestui tip de ceai: el poate reduce cu nu mai puţin de 71% riscul de a dezvolta boala Parkinson dacă în fiecare lună se beau cel puţin 23 de ceşti de ceai.

Concentraţia de cofeină din ceaiul negru este mai mare decât cea din ceaiul verde, ceea ce îl recomandă ca energizant. De asemenea, el intensifică arderea grăsimilor, fiind recomandat în curele de slăbire.

Sursa: Adevărul