Tanţa, domnişoara Tanţa
E-o duduie foarte şic,
Zveltă, cu ochi mari şi negri
Cap superb, năsucul mic,
Picioruşe dulci şi durde
Şi, când trece ea prin Tei
Toţi bărbaţii o admiră:
- Mă, halal de mama ei!
Ce profesie are Tanţa?
Uite, n-aş putea să spun!
Nici nu mă interesează
Chiar dacă o presupun.
Dar cum Tanţa-i delicioasă
Ş-are maniere fine
Nici nu vreau să ştiu ce face
Nici cu ce şi nici cu cine.
Ca vecini de bloc, se-ntâmplă
Ca să-i cer un ac sau aţă
Sau îmi cere ea o carte
Până mâine dimineaţă.
O vecinătate dragă
Ne prinde zilele-n cătuşe
Că ades intru la Tanţa
Fără să mai bat la uşe.
Tot aşa într-o seară, intru
Era iarnă grea şi ger
Şi-o găsesc în pielea goală
Stând lângă calorifer.
Năucit de frumuseţea-i
Dau să mă retrag un pic
Iară Tanţa-mi spune: -Intră,
Intră dragă, nu-i nimic!
Am intrat şi beat de farmec
O-ntrebai plin de mister:
- Pentru ce stai goală, scumpo
Lângă acel calorifer?
- Fiindc-a fost proprietarul,
Mi-a răspuns şăgalnic Tanţa,
Mi-am plătit la el chiria
Şi-uite-acum usuc chitanţa!
poezie satirică de Ion Pribeagu
Timpuri Noi - Tanţa (1992 - audio)
Sursa imaginii: www.oglindiri.wordpress.com
