marți, 18 octombrie 2011

Un indian de 100 de ani a intrat în Cartea Recordurilor fiind cel mai bătrân maratonist



Un indian în vârstă de 100 de ani a ajuns în Cartea Recordurilor drept cel mai în vârstă alergător din lume, după a terminat maratonul din Toronto, scrie BBC.

Acesta a fost cel de-al optulea maraton al lui Fauja Singh, care a reuşit să termine cursa, printre ultimii, în opt ore, 11 minute şi 5,9 de secunde. În 2003, când avea 92 de ani, el a alergat la maratonul din Toronto timp de cinci ore şi 40 de minute, ajungând pentru prima dată în Cartea Recordurilor.



Fauja Singh trăieşte în Londra, dar nu vorbeşte o boabă de engleză, antrenorul său fiind nevoit să traducă ce are de spus atletul centenar.

El s-a născut în India în 1911 şi a fost fermier în Punjab timp de 40 de ani, apoi s-a mutat în Marea Britanie în anii '60. Când este întrebat de unde are atâta energie la vârsta lui, spune că sănătatea i se datorează stării de bucurie, ceaiului şi preparatului curry cu ghimbir. Indianul susţine că secretul unei vieţi lungi şi sănătoase este lipsa de stres. Singh mai spune este foarte important să fii un om mulţumit care zâmbeşte în viaţă.



"În ultimii ani, mintea unui bătrân ajunge ca cea a unui copil. Vă povestesc aici de lucruri care mă afectează pe mine. Oamenii bătrâni sunt foarte fericiţi atunci când tinerii le adresează o vorbă. Cea mai mare răsplată şi binecuvântare li se dă celor care îi fac pe oameni fericiţi. Cel mai mare păcat este să-i superi sau să-i răneşti pe semenii tăi.

Am fost invitat odată la o adunare de la o Universitate şi m-au rugat să le împărtăşesc din experienţa mea tinerilor. Le-am spus că unul din lucrurile pe care le-am învăţat este că, atunci când un bătrân are motive să se enerveze, el nu ar trebui să se supere, ar trebui să fie fericit ca să nu alimenteze energia negativă. Un bătrân care se agită fiindcă este supărat pe ceva îşi face rău. Apoi le-am povestit că eu merg pe jos şi patru ore pe zi, iar în acest timp majoritatea bătrânilor stau jos. Piciorele lor sunt obosite, dar şi ale mele obosesc după ce merg atât de mult timp, însă la sfârşitul zilei picioarele mele sunt mai puternice, iar ale lor ajung să fie şi mai slăbite.

Al treilea lucru despre care am vorbit a fost că pe măsură ce înaintezi în vârstă, trebuie să mănânci mai puţin. De multe ori ne hrănim cu prea mult fiindcă mâncarea este atât de gustoasă, dar la bătrâneţe trebuie să mâncăm mai puţin. Vă spun acum lucruri pe care le-am trăit şi care m-au ajutat să-mi menţin sănătatea. Oamenii sănătoşi pot digera mâncăruri grele, însă un bătrân nu poate fiindcă nu are destulă activitate fizică.

Anglia este o ţară dezvoltată, aici oamenii mor fiindcă mănâncă prea mult, în ţările sărace oamenii mor de foame. Mâncarea servită la cantinele din Marea Britanie este mai bună decât cea de la un hotel din India", povesteşte Fauja Singh.
Sursa: GÂNDUL

16 comentarii:

  1. Daca asta e varsta lui reala atunci e ceva iesit din comun.

    RăspundețiȘtergere
  2. 100 de ani şi aleargă... nu oricum, ci la un maraton!!! Este de ordinul fantasticului acest om; de admirat :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Asa cred si eu. Oricum trebuie sa fii foarte detasat de tot ceea ce este negativ in jurul tau ca sa ajungi la varsta asta, iar structura genetica conteaza cel mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  4. Super tare, admiratie maxima pentru el..

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte tare! De-am fi cu totii asa longevivi... :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Super tare!
    O zi superbă îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  7. E fenomenal omul acesta!
    Felicitari pentru postare Cristi. Uite ce exemplu real ne oferi tu aici pentru mentinerea sanatatii si-a energiei.
    M-ai pus pe ganduri... cred c-ar trebui sa renunt la mijloacele de transport si sa merg mai mult pe jos, poate am sa fac si eu un asemenea progres.

    Imi place foarte mult postarea.

    O seara minunata iti doresc Cristi ! :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Ma bucur ca ti-a placut postarea. O seara placuta, Stefania!

    RăspundețiȘtergere
  9. Cine nu ar vrea sa faca asa ceva la 100 de ani...Cred... Curry e secretul lor.:))Toti indienii traiesc mult.

    RăspundețiȘtergere