vineri, 5 septembrie 2014

Scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă către fiica sa, Margareta

Scrisoarea lui Alexandru Vlahuta catre fiica lui Margareta Mimilica 156 de ani de la nastere
Alexandru Vlahuţă (n. 5 septembrie 1858 — d. 19 noiembrie 1919)

Să trăieşti Mimilică dragă, să fii bună, să fii bună pentru ca să poţi fi fericită! Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi nu pot fi iubiţi şi al doilea… al doilea, de! Norocul şi celelalte pere mălăieţe, care se aseamănă cu el, vin de afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora, n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire, în tine răsare şi în tine înfloreşte şi leagă rod când ţi-ai pregătit sufletul pentru el. Şi pregătirea aceasta e operă de fiecare clipă. Când pierzi răbdarea împrăştii tot ce ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la capăt. De aceea vezi atât de puţini oameni fericiţi… atâţia cât merită.A, dacă nu ne-am iubi pe noi fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastra şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit, sau ne-am surprins asupra unei răutăţi, ori asupra unei fapte urâte, dacă în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi, partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură.Se ştie că durerea este un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora.Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce vrei. Şi văd că ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare că ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi vina. Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei şi al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg, cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată, de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi: ”Uitaţi-vă la mine!”, dar mai ales aş vrea să scriu, de-a dreptul în sufletul tău aceasta: “Să nu faci o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşesti”. Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată. Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi trăit cincizeci de ani ai să o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu să o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi!
Te îmbrăţisez cu drag,
Alexandru Vlahuţă

Scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă către fiica sa, Margareta, atunci când ea a împlinit 17 ani (sursa: www.facebook.com/fanTVR2)
Sursa imagine: alexandrescudaniela.com/ Alexandru Vlahuţă, portret de Ipolit Strâmbescu (cu variantele Hipolit, Strâmbu, Strâmbulescu)

Pe 5 septembrie 1858 s-a născut marele scriitor român Alexandru Vlahuţă.

joi, 4 septembrie 2014

MELODIE NOUĂ: Bere Gratis feat. Sore - "Noapte caldă" (videoclip)

Bere Gratis feat Sore Mihalache melodie noua 2014 Noapte calda videoclip nou official YOUTUBE single pop muzica romaneasca
Bere Gratis feat. Sore - "Noapte caldă" (single nou, videoclip oficial, 04.09.2014)

Trupa Bere Gratis şi Sore Mihalache lansează astăzi o nouă melodie, "Noapte caldă", alături de un videoclip oficial.
Vizionare plăcută!

Bere Gratis feat. Sore - Noapte caldă (Official Video)


Bere Gratis featuring Sore - Noapte calda by Cat Music
YouTube

Bere Gratis si Sore Noapte calda 2014 Fara regine nu exista regi single nou melodii noi videoclipuri HIT

Începutul anotimpului în care ne cuprind sentimente unice, de la nostalgie până la iubire pură, ne aduce un single pop, cu accente romantice de la Bere Gratis, într-o frumoasă colaborare cu Sore. “E un weekend în doi ce se petrece departe de lumea dezlănţuită, o stare de visare, o evadare din cotidian. O ghicitoare despre viaţă, rostită într-un cadru romantic. Răspunsul rămâne o necunoscută, pentru că viaţa îţi oferă tot timpul surprize, indiferent de experienţa acumulată”, declară Bere Gratis.

Piesa “Noapte caldă” este compusă de către trupă, iar videoclipul în regia lui Deian Carmazan îi aduce pe membrii Bere Gratis şi pe Sore într-un decor idilic, în care cea mai puternică metaforă este dragostea. "Colaborarea cu Bere Gratis a fost o surpriză. Nu mă aşteptam vreodată să cânt alături de trupa cu care am crescut. Sunt chiar şi acum emoţionată în prezenţa lor şi tot ce îmi doresc e ca piesa noastră, mesajul ei, să ajungă direct în sufletul celor care o ascultă", povesteşte Sore.

Pentru filmările videoclipului, acţiunea s-a desfăşurat în Laguna Verde, o frumoasă locaţie din apropierea Bucureştiului, unde putem să-l vedem pe Mihai, solistul trupei Bere Gratis, în compania lui Sore, într-un dans al privirilor, sub îmbrăţişarea protectoare a nopţii. „Sunt foarte bucuros că atunci când ne dorim un duet, atât live, pe scenă, cât şi la un single, colegii de breaslă mai tineri sau cei mai experimentaţi vin cu drag să cântăm împreună. Sore este artistul mănuşă pentru piesa Noapte caldă şi cred că acest lucru se simte atunci când asculţi piesa. Sperăm că va aduce multe audiţii cântecului şi chiar dacă piesa e uşor atipică pentru Bere Gratis şi Sore, cred că va plăcea”, declară solistul formaţiei Bere Gratis.

Sursa: www.beregratis.ro

Bere Gratis ft Sore melodie noua 2014 Noapte calda soarele doarme la tine pe strada videoclip nou featuring official video YOUTUBE

Sursa foto: Bere Gratis Oficial - www.facebook.com/beregratisoficial

VIDEOCLIP NOU: Laura Pausini şi Thalia — "SINO A TI" (2014)

videoclip nou Laura Pausini with Thalia SINO A TI New and Official Video 2014 HIT melodii muzica si videoclipuri YOUTUBE ultima piesa noua cantec duet
Laura Pausini with Thalia - "SINO A TI" (New Official Video, 2014)

Laura Pausini şi Thalia au lansat oficial miercuri, 3 septembrie 2014, un nou videoclip, pentru melodia pe care o cântă în duet, "Sino a Ti". Piesa a fost difuzată în premieră public pe 26 august 2014, chiar de ziua Thaliei.
Vizionare plăcută!

Laura Pausini - Sino a ti (with Thalia) (Official Music Video)



Laura Pausini - Sino a ti (with Thalia) (Official Music Video)
Directed by Leandro Manuel Emede and Nicolò Cerioni
A Sugar Kane production
Warner Music Italy (YouTube)

Image Courtesy of Laura Pausini - www.facebook.com/LauraPausini