vineri, 26 august 2011

Blogul meu a împlinit 6 luni

Astăzi, blogul meu a împlinit 6 luni. Vreau să mulţumesc prietenilor din listele mele de bloguri, celor care şi-au rupt din timpul lor şi au comentat pe aici, tuturor vizitatorilor. De asemenea, îi mulţumesc şi unui blogger important pentru că n-a vrut să mă adauge în blogroll-ul lui acum 4 luni. Astfel m-am ambiţionat şi am continuat cu blogăreala. Apropo, toţi termenii legaţi de blogging ar trebui să facă obiectul unui dicţionar separat. :) Tot timpul apare ceva nou.

Mulţumirile mele se îndreaptă şi către prietenii de pe Facebook. Susţinerea lor este importantă pentru mine. Recunosc că datorită blogului mi-am făcut cont pe FB. S-ar putea să-mi fac cont şi pe Twitter, dar ce fac cu Google Plus? Trebuie gestionate bine toate, nu? :)

Vreau să continui chiar dacă în perioada următoare o să am mai puţin timp pentru blogging. Dacă ai un hobby trebuie să te ţii de el. Altfel nu mai e hobby. Asta mi-a trecut acum prin cap, nu este o lege de-a lui Murphy. :)

Aveţi aici un tort special din partea mea.

bloguri faine si interesante blog personal blogger Romania blogspot Internet 6 luni de blogging prieteni lumea virtuala blogosfera romaneasca blogareala

Sursa foto: karenportaleo.com

46 de comentarii:

  1. Îmi amintesc când făceai „primii pași” cu blog-ul. Uite că ai ajuns printre cei mai citiți. Succes în continuare și să ne citim cu bine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Doar 6 luni? Avem impresia ca ai vechi state de plata:)! La mai multe si mai bune, sa-ti creasca blogul mare si frumos, Cristi!

    RăspundețiȘtergere
  3. felicitari pentru aniversare si multe luni si ani inainte...sincer? mie imi place blogul tau si de cate ori intru nu ma pot abtine sa nu iti las un comentariu...o zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitări şi multe luni de-acum înainte! Mereu eşti pe fază cu toate şi reuşeşti să aduci un zâmbet pe faţa cititorilor tăi :)

    Excelent tort... eu vreau boaba de mazăre de sub perne, să nu mai fie deranjată prinţesa, cea cu ochii galeşi :D

    Mult succes în continuare!

    RăspundețiȘtergere
  5. Bună Cristi!
    Felicitări!
    La cât mai multe luni și ani,
    mă număr printre primi pe lista ta!!!
    Un weekend de vis îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  6. happy 1/2 birthday :D
    Sa ai spor in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  7. Felicitări! Şi la cât mai mulţi... ani, de-acum înainte. :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Mult succes si tie, Stefan!

    Ina, poate o sa mai creasca, poate nu. Eu continui.:) Multumesc frumos pentru urare!

    Calator, multumesc! Bafta si tie! :)

    Ada, multumesc frumos pentru apreciere. O zi buna si tie! :)

    Bianca, multumesc pentru urare si pt. dedicatia muzicala. Imi place Disney. :)

    Multumesc, Dana! Succes si tie cu blogul cel nou! :)

    Multumesc frumos, Elena! Asa e, m-ai sustinut inca de la inceput. O zi frumoasa!

    Cristina, multumesc. Bafta si tie! :)

    Dara, multumesc frumos pentru urare. :)

    RăspundețiȘtergere
  9. La mai mare draga Cristi! Sa fie un post ca asta si la un an.

    RăspundețiȘtergere
  10. Păi la cât mai multe ! Felicitări !

    Dacă tu ai venit cu tortul fac eu cinste cu un pahar

    RăspundețiȘtergere
  11. Adelina, multumesc frumos.

    Sorin, multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  12. Ha, ha, ha! Multumesc pentru sustinere, Alice! :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Repede mai trece timpul...si uite cate ai scris, fara sa mai numaram zambetele pe care ni le-ai adus! La multe luni inainte si sa nu te lasi de scris, altfel o sa ne intristezi pe toti.
    Hm...pare delicios tortul, vreau si eu un pic, asa, cam jumatate din el :D

    RăspundețiȘtergere
  14. felicitari:)
    sper sa-ti pastrezi interesul si peste cativa si sa te sarbatorim ...la cat mai multi ani !

    RăspundețiȘtergere
  15. Nu ma las, Andreea. Jumatate din tort e al tau. :))

    RăspundețiȘtergere
  16. La multi ani blogulet! :)

    RăspundețiȘtergere
  17. Multumesc frumos, Alex! :)

    Blogul tau este un model pentru toti bloggerii.

    RăspundețiȘtergere
  18. La cat mai multe inainte si spor la postari!!! Un week-end fain iti doresc! :)

    RăspundețiȘtergere
  19. Multumesc, Roxy! Spor si tie! Week-end placut! :)

    RăspundețiȘtergere
  20. Te felicit pentru cele sase luni care au trecut si iti urez multa bafta pentru urmatoarele. ;)

    RăspundețiȘtergere
  21. Aaaa, uitam! Da, da, vreau si eu toooort! Si poti sa imi opresti mai mult, ca nu ma ingras, ok? :P

    RăspundețiȘtergere
  22. Multumesc frumos, Shayna! Este tort pentru toata lumea! :)

    RăspundețiȘtergere
  23. Felicitari Cristi pentru blog si la cat mai multe luni! :)

    RăspundețiȘtergere
  24. felicitari...si la mai multi aniin blogosfera...tortul este foarte gustos :) Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  25. Multumesc pentru urare! Spor si tie!

    RăspundețiȘtergere
  26. Colonele, multumesc frumos! Succes si tie! Blogul tau cu porumbei e ceva deosebit in blogosfera.

    RăspundețiȘtergere
  27. Te salut! Cristi; Cred ca deja ai primit toate urarile posibile ,ce as putea sa mai adaug ?Da! multa inspiratie pt timpul ce-a ramas de azi in viitor!
    "Daca stii sa vezi ceva bun in fiecare om, aproape toti vor sfarsi
    prin a vedea ceva bun si in tine."

    "Cand te vorbesc altii de rau, traieste frumos, ca nimeni sa nu-i creada."

    "Nu pozitia te face fericit sau nefericit, ci dis-pozitia."
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  28. Multumesc, Iulisa! Esti inspirata ca intotdeauna in citatele pe care le postezi pe blogul tau si pe alte bloguri sub forma de comentarii. Week-end placut iti doresc sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  29. Doar 6 luni de când ai blogul au trecut? Eu aveam impresia că eşti de mai multă vreme în branşă.
    Ce să-ţi zic: la mai mare, inspiraţie cu carul şi toate cele bune.

    RăspundețiȘtergere
  30. Florin, 6 luni au trecut de la prima postare. :)
    Spor si tie!
    Multumesc pentru sustinere!

    RăspundețiȘtergere
  31. sa ne citim si peste muuulti de acum incolo !
    eu vreau codita de la tort :D

    RăspundețiȘtergere
  32. Multa bafta pe mai departe. :) Eu voi fi prin zona.

    P.s. un tort cu pisici n-ai gasit? :D

    RăspundețiȘtergere
  33. O sa ne citim cu siguranta! Sa intri pe site sa vezi acolo torturi! Am avut si o postare cu torturile ei. Codita e a ta! :)

    RăspundețiȘtergere
  34. Lillee, sunt pe site tot felul de torturi. :)

    Multumesc frumos pentru urare! :)

    RăspundețiȘtergere
  35. La multi ani Cristi!! Ca sa zic asa :)) La cat mai multe postari.. E am o obiectie de facut: nu se mai termina Legile alea odata?? Tare multe sunt :P
    Cu cont de Google+ te pot ajuta eu daca vrei :)

    RăspundețiȘtergere
  36. Mai sunt destule legi de postat, Irina. :)

    Am cont de Google Plus. Tu si Costin sunteti deja in cercul meu de prieteni pe Google+. :)

    RăspundețiȘtergere
  37. M-am grabit cu comentariul. Multumesc pentru urare, Irina!

    RăspundețiȘtergere
  38. he he ! io abia acum vazui ca aici e rostul de chef :) peste sase luni ii tai motzul :D

    Sa-i faci un tort de eucalipt si lui Koala ;)


    Oricum sa-ti traiasca blogul si sa fie tot asa de viu ca si pana acum . Chiar am avut si eu sentimentul asta sa zic - Cum numai sase luni ? parca de cand e blogosfera e si el aici . Felicitari Cristi !

    RăspundețiȘtergere
  39. Sa-ti creasca si anii tot asa! :)

    RăspundețiȘtergere
  40. Multumesc pentru apreciere si urare, Alm!

    Multumesc frumos, Cleo!

    RăspundețiȘtergere
  41. La multi ani de bloggereala, Cristi! :) Cu spor in toate!
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  42. Multumesc mult, Flavius! Numai bine!

    RăspundețiȘtergere