Datorită creierului, modificat în urma antrenamentelor, balerinele pot efectua piruete fără să amețească, potrivit unui studiu publicat în revista Cerebral Cortex și menționat de AFP, informează AGERPRES.
După ce se învârt ani de zile, balerinele ajung să își modeleze creierul, care anulează semnalele trimise de structurile responsabile cu echilibrul din urechea internă (sistemul vestibular), arată studiul. La majoritatea oamenilor, o rotație prea rapidă poate provoca amețeală: fluidele din urechea internă continuă să se miște chiar după ce capul se oprește, așa cum cafeaua se învârte încă în ceașcă când nu mai este amestecată...De unde senzația de amețeală.
"Amețeala, senzația că ne mișcăm încă după ce ne-am oprit, este o problemă des întâlnită...Se pare însă că balerinele nu trec prin acest lucru, așa încât am vrut să vedem ce se întâmplă în cazul lor și dacă ne putem ajuta astfel pacienții", a spus într-un comunicat dr Barry Seemungal de la Imperial College din Londra.
Echipa de cercetători a studiat un grup de 29 de balerine și, pentru comparație, 20 de tinere care făceau canotaj, având vârsta și forma fizică asemănătoare cu ale dansatoarelor. Voluntarii au fost așezați într-un scaun pivotant care a fost învârtit în întuneric total. Trebuia ca ei să acționeze o mică manivelă când aveau senzația că se învârt încă după oprirea scaunului, cercetătorii putând măsura astfel durata și intensitatea amețelii. Ei au analizat și reflexele oculare declanșate de urechea internă și apoi au examinat creierul participantelor cu ajutorul IRM.
S-a observat că, la balerine, simptomele (senzația de amețeală, reflexele oculare) au durat în toate cazurile mai puțin decât la cele care practicau canotajul. IRM-ul a dezvăluit diferențe semnificative între cele două grupe de tinere în zona cerebelului, unde se primesc semnale din sistemul vestibular—mai mică la balerine—și în cortexul cerebral responsabil de senzația de amețeală.
"Pentru că nu este util ca balerinii să aibă amețeli sau să se simtă dezechilibrați, creierul lor se adaptează de-a lungul anilor pentru a anula această informație. Prin urmare, semnalul care ajunge la creier este slab, acest lucru făcându-i pe balerini mai rezistenți la senzația de amețeală", a spus dr Seemungal.
"Dacă am putea ținti sau controla aceleași zone ale creierului la pacienții care suferă de amețeli cronice, am putea să ne preocupăm de cum i-am putea trata mai bine", a încheiat el. AGERPRES/ (AS—editor: Lelia Bretan)