Sfântul Nicolae |
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi pe Sfântul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Ca păstor de suflete, i-a ajutat pe săraci, i-a primit pe cei păcătoşi, a apărat credinţa de erezii şi de persecutorii păgâni.
Sfântul Nicolae s-a născut la sfârşitul secolului al III-lea, în localitatea Patara (Asia Mică), din părinţii Teofan şi Nona. Pe lângă părinţi, unchiul său, episcopul Nicolae al Patarei, a avut un rol important în biografia sfântului, fiindu-i luminător în drumul slujirii lui Dumnezeu. A studiat la cele mai bune şcoli, unde s-a remarcat prin inteligenţă, iar în bisericile în care intra, uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească. Episcopul Nicolae, plecând la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt, a lăsat toată grija eparhiei în seama nepotului său. În acest timp, părinţii Sfântului Nicolae au murit. El i-a îngropat în Patara, iar averea moştenită a împărţit-o săracilor. La întoarcerea unchiului său, Nicolae pleacă în pelerinaj în Ţara Sfântă. Când s-a întors de la Locurile Sfinte, a mers la Mănăstirea Sionului, întemeiată de unchiul său. Îndemnat de Dumnezeu, s-a reîntors apoi în cetatea Mira, pentru a trăi între oameni. După moartea arhiepiscopului Mirei Lichiei (eparhie din Asia Mică), Sfântul Nicolae a fost ales în fruntea acestei eparhii în urma unei minuni.
Ales episcop printr-o minune
Tradiţia spune că Dumnezeu S-a arătat în vis unui episcop bătrân, pe care l-a îndemnat să pună arhiepiscop de Miria pe primul bărbat care va intra a doua zi în biserică. Iar primul bărbat care a intrat în biserica arhiepiscopală a fost Sfântul Nicolae. El a refuzat la început această funcţie, însă Mântuitorul i S-a arătat în vis, dăruindu-i Evanghelia şi îndemnându-l să primească noua demnitate. Ca arhiepiscop, Sfântul Nicolae a avut o activitate deosebită. A ajutat pe săraci, i-a primit pe cei păcătoşi, a apărat credinţa de erezii şi de persecutorii păgâni, el însuşi fiind chinuit de soldaţii împăraţilor Diocleţian şi Maximian, care au încercat să distrugă creştinismul. El a continuat să apere legea lui Hristos mergând prin oraşul Mira şi distrugând toate statuile zeilor la care se închinau păgânii. În jurul anului 305 a fost întemniţat, dar atunci când pe tronul Imperiului Bizantin a urcat Sfântul Constantin cel Mare (305-335), creştinii putând să-şi manifeste liber credinţa, Sfântul Nicolae a fost eliberat.
Însă în Biserică apar primele tulburări eretice, prin persoana lui Arie, care se raporta cu o înţelegere pur omenească la Taina Întrupării Mântuitorului, ştirbindu-I Acestuia calitatea dumnezeirii Sale. La cererea Sfântului Împărat Constantin are loc, astfel, primul Sinod Ecumenic, în anul 325, în localitatea Niceea, ce avea drept scop îndreptarea ereziei ariene. Printre cei 318 părinţi participanţi a fost convocat şi Sfântul Nicolae. Arhiepiscopul Mirelor Lichiei era un om cu o cultură extraordinară şi cu un profil moral desăvârşit, fiind unul dintre cei care au luat cuvântul la Sinodul I Ecumenic.
I-au luat însemnele arhiereşti
Se spune despre Sfântul Nicolae că a condamnat erezia lui Arie, iar această condamnare a fost atât de vehementă, atât de convingătoare şi fiind atât de supărat de atitudinea lipsită de credinţă a lui Arie, încât l-a pălmuit. Ieşirea aceasta l-a costat însă deprecierea celorlalţi părinţi ce au catalogat acest gest incompatibil cu demnitatea slujirii arhiereşti. Drept urmare, însemnele arhiereşti i-au fost retrase sfântului. Peste scurtă vreme însă, datorită unei vedenii avute de unul dintre Sfinţii Părinţi de la acest sinod, i-au fost redate însemnele. În această teofanie, vedenie, Mântuitorul Hristos ţinea deasupra capului Sfântului Nicolae Evanghelia, iar Maica Domnului purta în mâini omoforul, semn că Dumnezeu dorea reabilitarea ierarhului său.
Nu se ştie cu exactitate anul în care Sfântul Nicolae a plecat la Hristos, unele surse indicând anul 340, altele 350. Se ştie doar data, respectiv cea la care astăzi îl cinstim pe Sfântul Nicolae, 6 decembrie. Datorită minunilor pe care le-a făcut, Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate, al celor acuzaţi pe nedrept. În anul 1087, de frica expansiunii musulmane, moaştele sale, care rămăseseră în Mira Lichiei, au fost transferate la Bari, în Italia, unde sunt păstrate până astăzi într-o criptă sub biserica ce îi este dedicată în acest oraş italian. O parte din mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se află în ţara noastră, la Biserica "Sfântul Gheorghe-Nou" din Bucureşti.
Sursa: www.ziarullumina.ro
La mulţi ani celor care îşi sărbătoresc ziua onomastică!
La mulţi ani, Cristi!
RăspundețiȘtergereO zi plina de bucurii iti doresc Cristi! :)
RăspundețiȘtergereLa mulţi ani, Max Peter!
RăspundețiȘtergereMulţumesc, la fel, Ştefania! :)
RăspundețiȘtergereLa Multi Ani tuturor persoanelor ce poarta numele Sfantului Nicolae. Succes Cristi !
RăspundețiȘtergereLa mulţi ani tuturor sărbătoriţilor de azi! O zi minunată, Cristi!
RăspundețiȘtergerePai... la multi ani copilului din tine! :)
RăspundețiȘtergere@mesaje de sfantul nicolae: Succes si tie! :)
RăspundețiȘtergereO zi buna, Dana! :)
RăspundețiȘtergereLa mulţi ani, Teo! :)
RăspundețiȘtergere:) La multi ani Cristi!Multi ani tuturor! A venit mosu? Ce ti-a aduss? :)
RăspundețiȘtergereLa mulţi ani, Geanina! :)
RăspundețiȘtergereLa multi ani tuturor celor care isi serbeaza ziua de nume , deci si mie! :P
RăspundețiȘtergereLa multi ani, Cristi! Sa fie o zi de sarbatoare adevarata! Adica plina de bucurii! Cu toata familia alaturi! Cu zapada! Si cu masa intinsa!
RăspundețiȘtergereLa mulţi ani şi ţie, Adrian! :)
RăspundețiȘtergereLa mulţi ani, Orry! Bun venit pe aici! :)
RăspundețiȘtergereLa mulți ani,Cristi!
RăspundețiȘtergereMulțumesc de informați!
Seară de vis!
La multi ani, Elena! O seara placuta! :)
RăspundețiȘtergereO seara frumoasa! La multi ani noua, cei cu suflete de copii.
RăspundețiȘtergereLa multi ani, Shayna! O seara placuta! :)
RăspundețiȘtergereLa multi ani Cristi! :)
RăspundețiȘtergereLa multi ani, Diverse! :)
RăspundețiȘtergere:D:) Mos Nicolaeee!:D
RăspundețiȘtergere:))
RăspundețiȘtergereSa visam putin cu Andra!
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=9wgpQPPZ2ow
Multumesc, Gabriela Elena! Si imaginile sunt superbe, nu numai muzica. :)
RăspundețiȘtergere