duminică, 19 februarie 2012

MIHAI NEŞU împlineşte 29 de ani

LA MULŢI ANI, MIHAI NEŞU!



Foto: Mihai Nesu Foundation (Facebook)

Mihai Neşu împlineşte astăzi 29 de ani şi va sărbători ziua de naştere cu fanii şi cu foştii coechipieri de la FC Utrecht pe Stadionul "Galgenwaard", cu ocazia meciului cu AZ Alkmaar. De altfel, partida este dedicată fundaţiei lui Mihai Neşu, care se va lansa oficial tot astăzi.

Oficialii lui FC Utrecht au intenţionat să amâne meciul cu AZ Alkmaar, tocmai pentru că data de desfăşurare coincidea cu aniversarea lui Mihai Neşu. Românul nici n-a vrut să audă de aşa ceva, mai ales după ce a admirat coregrafia senzaţională pe care fanii Stelei i-au dedicat-o la partida cu Twente Enschede, din UEFA Europa League.

Galeria Stelei aflată la peluză în Arena Naţională a scris numele lui Neşu folosind cartoane galbene, iar chipul jucătorului a fost realizat din cartoane albe. De asemenea, înainte de începerea jocului, tot stadionul a scandat numele lui Neşu. Fanii stelişti au afişat şi un banner cu mesajul: "Luctor et Emergo" ("Lupt şi mă ridic la suprafaţă").

"Suntem cu toţii oameni şi ne dăm seama ce greu este să treci prin aşa ceva. Ne-am gândit chiar să amânam meciul împotriva lui AZ, de duminică, dar ştim ca Neşu îşi doreşte să ne vadă jucând", a declarat Jan Wouters, antrenorul lui FC Utrecht.

Conducătorii lui FC Utrecht au anunţat că Mihai Neşu va fi suporterul de lux al meciului cu AZ Alkmaar şi că vor dona fundaţiei înfiinţate de român veniturile obţinute din ultimele 4.000 de bilete vândute la această partidă. În plus, fanii lui FC Utrecht vor colecta donaţii în tribune, iar suma strânsă va fi anunţată în pauza meciului. Cu două ore înaintea meciului se va disputa şi un joc amical între juniorii lui Utrecht şi copiii antrenaţi de Neşu înainte de accidentul din mai 2011, iar arbitrul întâlnirii va fi chiar tatăl fotbalistului, Mircea Neşu.

Luni, toți reprezentanții cluburilor din prima liga olandeză vor face donații pentru fundația românului, care se ocupă cu ajutorarea copiilor cu handicap fizic. Într-o sală a Stadionului "Galgenwaard" din Utrecht va avea loc "Gala Mihai Neşu". Contra sumei de 2.900 de euro, cei care doresc să fie prezenţi la acest eveniment vor putea rezerva o masă de zece persoane. Toate încasările de la gală, la care va fi prezent şi fostul stelist George Ogăraru, vor fi virate în conturile fundaţiei lui Neşu.

Tot luni, într-o ceremonie care se va desfăşura la Eindhoven, Neşu va fi recompensat cu premiul "D'n Opkikker" ("Sprijinul"), acordat anual de societatea cu acelaşi nume celui mai ghinionist fotbalist din Olanda. Premiul se doreşte a fi o dovadă a faptului că jucătorul nu a fost uitat de microbiştii din Ţara Lalelelor şi un gest de susţinere morală a ghinionistului pe durata perioadei de recuperare.

Mihai Neşu s-a accidentat grav pe 10 mai 2011, la un antrenament al lui FC Utrecht, când şi-a fracturat gâtul după ce un coechiper, Alje Schult, a căzut peste el. Neşu este imobilizat în scaunul cu rotile, fiind paralizat de la gât în jos. El îşi poate mişca mîna dreaptă, iar recent a început să o mişte şi pe cea stângă.

Mihai Neşu s-a lansat la Steaua, pentru care a jucat în perioada 2001-2008, apoi s-a transferat la FC Utrecht, unde a evoluat între 2008 şi 2011. Are 8 selecţii la echipa naţională a României, pentru care a debutat în 2005. În palmaresul său sunt trei titluri şi două Supercupe ale României.

Mihai Neşu este căsătorit din 2006 cu Maria Laura Gherman.

Sursa: realitatea.net

27 de comentarii:

  1. Un om care știe să iubească viața așa cum e ea...
    La mulți ani, stelistule!

    RăspundețiȘtergere
  2. La multi ani! Dumnezeu sa te ocroteasca!

    RăspundețiȘtergere
  3. La multi ani! ii doresc si eu lui Mihai Neşu, binecuvantati cu multa sanatate, impliniri si multe bucuri. O lectie de viata putem invata de la el, sa nu ne lasam invinsi, sa ne pastram credinta si speranta.

    Imi place foarte mult ceea ce faci tu aici pe blog si te felicit!
    O duminica minunata iti doresc Cristi! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Ştefania, reciproca e valabilă. O zi bună! :)

      Ștergere
  4. La multi ani om cu inima brava! Dumnezeu sa te ajute sa te faci bine Mihai!

    RăspundețiȘtergere
  5. Remarcabilă postare şi mai mult decât reuşită!
    Mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere
  6. E unul din oamenii pentru care nu pot simti mila ci doar profund respect!!!

    RăspundețiȘtergere
  7. desi nu sunt microbista, este un exemplu demn de urmat.La multi ani, Mihai!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cristi, am vazut la abbibaal ca ai poftit la salata! Usa la petrecere este inca deschisa : http://adriana-dardindar.blogspot.com/2012/02/bine-ati-venit-un-mic-ghid-pentru-cei.html

    RăspundețiȘtergere
  9. Dupa ce imi pleaca musafirii, revin sa citesc intreg articolul.

    RăspundețiȘtergere
  10. Si eu ma alatur tuturor acelora ,care ureaza lui NESU "La multi ani".Multumiri pentru articol!

    RăspundețiȘtergere
  11. Cristi, multumim de vizita. Iti doresc sa scada numarul cunostintelor si sa creasca cel al prietenilor adevarati.

    RăspundețiȘtergere
  12. Prietenii adevăraţi... la o zi de naştere, se cunosc. ;)
    La mulţi ani!

    RăspundețiȘtergere
  13. Cristi, din nou dovedeşti că ai un suflet mare cât pentru o blogosferă întreagă: Emoţionante toate manifestările pro Mihai Neşu, emoţionantă şi posztarea ta. La mulţi ani Lui Mihai Neşu şi însănătoşire grabnică. Dacă inimile celor ce îi vor recuperarea s-ar auzi bătând, cu siguranţă că tic-tacul lor s-ar auzi în tot universul!

    RăspundețiȘtergere
  14. Nici acum nu imi vine sa cred ca Nesu este asa :( ! LA MULTI ANI !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Chivu Adrian: Nu este decât un moment nefericit, sigur îşi va reveni!

      Bun venit pe aici! :)

      Ștergere
  15. am auzit astazi ca a reusit sa stranga 70. 000 de euro la evenimentul caritabil...este de admirat ca suferinta nu l-a inrait. Cred ca este o persoana care are si credinta si acest fapt il va ajuta s atreaca peste supararea provocata de imobilitate. Sa il ajute Dumnezeu sa isi revina!

    RăspundețiȘtergere