Greierele şi furnica (versuri de Valeriu Cercel)

Greierele şi furnica
Valeriu Cercel

Dintre fabulele care
Au avut succes odată,
Este una ce îmi pare,
Astăzi, foarte demodată,

Chiar mai mult, inoportună
Pentru-această rânduială,
Cu-o morală care-i sună
Nici ca nuca-n tencuială ;

"Greierele şi furnica"...
Lăutar, ea gospodină!...
Fac pariu că şi bunica
De-ar citi-o se închină

Fiind vremile schimbate,
Crize lungi şi barosane,
Plus că nu sunt menţionate,
Celulare, blugi, Merţane,

Iar apoi, e-o "Uniune",
Ce, pentru armonizare,
Fabulei i s-ar impune
O reactualizare

După legi europene,
Şi cerinţelor de piaţă,
Puse vechile catrene
La situaţia de faţă,

Fără vreo discriminare,
Sau rasism, iar în finală
Greierele fi'nd cel care
Va veni cu o morală

(Orişicum, de vreţi-nu-vreţi,
Doar privind la noua eră,
Cam toţi vechii cântăreţi
Au făcut azi carieră!)...

Greierele, deci, artist,
Cu conservator, se ştie,
Domiciliu, navetist,
Neplătind la stat simbrie,

După şpriţuri şi manele,
Cam pe la sfârşit de vară,
Rămânând fără lovele
Şi sacâz pentru vioară

S-a gândit că n-are rost,
La furnica cea ingrată,
Să mai meargă ca un prost
A mai lua sictir o dată

Şi s-a dus la bancă, drept,
Cu elan şi bucurie,
Precum omul înţelept
Să se bage-n datorie ;

Credit, neavând vreodată,
I-a fost... dulce, sugerat,
De o viespie-nţepată
Să se ducă la furat....

Trecu strada vizavi,
La o bancă şi mai mare
Unde ăia,-n plină zi,
I-au rupt câteva picioare ;

Dar povestea lui, şocantă,
Fiind vorba de lovele,
Acu-i mai interesantă,
Ca şi în telenovele:

Dup-atâtea ghinioane,
Prin ce şmen, nu am habar,
A vândut, pe milioane,
Scripca lui ca... Stradivar!

Virtuos, plin de talente,
Şi bengos la caracter,
Se trezi, eminamente,
Peste noapte că-i bancher,

De-a-nceput chiar a se teme
Nu de foame, nici de sete,
Regulat de noi probleme:
Banii trebuiau să fete,

Şi cum fraieri n-a găsit
Să producă fecundare,
Nu ştiu cum, şi-a amintit
De furnica muncitoare (!?)

Care, fiind gospodină
Şi naivă, dedicată,
Era, fără altă vină,
Prada cea mai indicată

Să-i ofere-un împrumut
Cu-o dobândă ideală,
Doi la sută, doar atât,
(Asta numai de momeală)

Pentru ţoale, termopane,
Chiar şi două limuzine,
Ori să-şi bage silicoane
Să le-oftice pe vecine ;

Aşa că, într-o clipită
Şi cât doar ai zice peşte,
Furnicuţa ispitită
A făcut ce-i omeneşte,

Coborând pe înserat
Dintr-un Mercedes balşoi
Şi cu-n pept de-a virusat
Cam un sfert de muşuroi,

Până-n zori, când ( băi bădie,
Cum se dă şi azi din fleancă!)
Devenise pandemie....
Toate-au dat buluc la bancă,

Unde, binefăcător,
Cu-n procent de-ţi dai karate,
Le-a dat greierele, lor,
Cât puteau căra în spate,

De-a ajuns un muşuroi,
Furnicuţe muncitoare,
Generaţii apoi
Să plătescă fi'nd datoare,

Întreit, chiar mă gândesc,
Pentru zeci, sute de ani,
Fi'n'că timp ăi de trudesc
N-au, oricum, să facă bani...

Iar acuma, spre finală,
Greierele, cum spusei,
Va veni cu o morală
Ce-o găsiţi şi singurei

Numai de veţi lua aminte
La o mică eroare:
O furnică... n-are minte
Să ajungă debitoare!


Image Source: (C) Bill Reed / www.mysurfbaby.com/classics/Ant-&-the-Grasshopper.jpg