joi, 18 iulie 2013

FILM: Nu hiu faimos ama hiu Armân/ Nu sunt faimos dar sunt Aromân/ I'm not famous but I'm Aromanian

Nu hiu faimos ama hiu Armân
Primul film aromân este gata
de CRISTIAN HAGI

Pelicula ”Nu sunt faimos, dar sunt aromân” va ajunge în cinematografe în toamna acestui an. Este primul lung-metraj din lume jucat în aromână.

La doi ani de la începerea filmărilor, pelicula ”Nu sunt faimos, dar sunt aromân” este gata. Regizorul Toma Enache spune că toată munca de producţie este încheiată. ”Este gata filmul, sunt foarte bucuros. Sunt foarte mulţumit de rezultatul final. Mai bine de atât nu se putea, era imposibil. Nu-mi vine să cred că am putut să facem aşa ceva”, a declarat acesta. Pelicula are o durată de o oră şi 48 de minute, din care cinci minute reprezintă genericul de final. Trailerul va fi prezentat la mijlocul acestei luni. Prezentarea în cinematografe va avea loc în toamna acestui an. ”Trebuie să ne pregătim pentru lansare, pentru promovare”, explică Toma Enache.

Doi ani de muncă

Toma Enache lucrează de doi ani la acest film. Primii paşi au fost făcuţi în iulie 2011. Ar fi durat mai puţin, dacă ar fi avut asigurată finanţarea. ”Un an am aşteptat pentru că nu am avut bani. Din decembrie 2011 până în noiembrie 2012 nu am făcut nimic”, spune el. Cu totul, filmul a costat 360.000 de euro, dacă se ia în consideraţie şi sprijinul acordat în natură, dar o bună parte din ajutor a fost acordată gratuit. S-a filmat până în noiembrie 2012, în Los Angeles, pe Walk of Fame şi la Kodak Theatre, în Macedonia, Grecia, Albania şi România, în Constanţa, Bucureşti şi Peştera Ponicova. A urmat o parte de muncă grea, în studio, la postproducţie. La casting au participat peste 300 de persoane, din care au fost selectate aproape 40. Rolul principal feminin este interpretat de un top model de origine aromână care trăieşte şi lucrează în Hollywood, Linda Croitoru, iar cel masculin de Toma Enache. Circa 80% din cei implicaţi au descendenţă aromână. Filmul va rula în toate ţările balcanice în care locuiesc aromâni.

Primul film în aromână

”Nu sunt faimos, dar sunt aromân” este primul lungmetraj în aromână. Au mai existat filme de acest gen, dar documentare. ”Aromânii au o tradiţie în cinematografie. Primele imagini din Balcani au fost filmate în anii 1900, de fraţii Manakia, Ianaki şi Milton, care erau aromâni, născuţi la Avdella, în Grecia. E cazul să facem o legătură, la mai bine de o sută de ani, cu primele imagini nevorbite. Nu s-a mai făcut niciodată un lungmetraj în aromână”, spunea Toma Enache la debutul filmărilor. Pelicula va fi titrată în română, în cinematografele din ţară.

Povestea filmului

Toni Caramuşat, un regizor faimos e fascinat de ideea că ar putea descoperi un al 13-lea adevăr absolut despre aromâni. Mitul spune că acest adevăr e purtat de Armânamea, ultima descendentă din neamul său. Se întâlneşte cu fete din întreaga lume, cu speranţa că soarta îi va scoate în cale şi adevărul şi femeia la care visează. Le va găsi? Şi, dacă da, cu ce preţ? Mesajul filmului: aromânii sunt aceiaşi în toată lumea.

Sursa: http://www.romanialibera.ro/cultura/film/primul-film-aroman-este-gata-306652.html

Astăzi a fost postat în premieră pe YouTube acest trailer al filmului.



Plot Outline
Toni Caramușat, a famous film director, is fascinated by the idea of finding the 13th fundamental truth about the Aromanians. According to a myth, this truth is held by Armanamea, the last descendant of this people. Toni goes on dates with young women from all over the world, in hope of finding both the truth and his soul mate. Will he ever find them and, if so, at what cost?
A film by TOMA ENACHE
Screenwriters: TOMA ENACHE & ADRIAN CONERTH, CARMEN DÎRVARIU

With: TOMA ENACHE, LINDA TAYLOR, LICĂ GHERGHILESCU TANAŞOCA, TEODORA CALAGIU GAROFIL, RUDY ROSENFELD, BRAD VEE JOHNSON, TACHE FLORESCU, MARA, Ana Donosa, Anca Manolescu, Sorin Saguna...
Director of Photograph: ALEXANDER SACHS
Produced by TOMA ENACHE
Editor: RUXANDRA MIHAI
Set Designer: IULIAN BOSTĂNARU

Sound on set: MIHAI CAZACU DANIEL, ANA MIHAIL
Sound design: MARIUS LEFTĂRACHE, ALEXANDRU DUMITRU

Felicitări, Toma Enache!!!



Toma Enache - Agentul Vip - Nu hiu faimos, ama hiu armân (Antena 2)

Sursa imaginii: I'm not famous but I'm Aromanian (Facebook)

UPDATE: FILMUL VA AJUNGE ÎN CINEMATOGRAFELE DIN ŢARĂ DIN 25 OCTOMBRIE!

10 comentarii:

  1. Eu îl felicit din toată inima mea pe, Toma Enache, pentru acest film, care după câte am înţeles este primul film de lung metraj, armânesc şi pentru toată munca lui şi-i doresc mult succes şi mai departe şi să realizeze cât mai multe filme în continuare! E de admirat!
    Cu siguranţă filmul va avea mare succes, din punctul meu de vedere şi vreau să spun că povestea filmului îmi place foarte mult, din puţina recenzie făcută şi urmărind videoclipurile.
    O seară minunată îţi doresc, Cristi! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va avea mare succes filmul lui Toma Enache, sunt convins! :)

      Ștergere
    2. Şi eu sunt convinsă, de asta, Cristi. Şi sunt convinsă că va fi vizionat de oameni care ştiu să aprecieze atât omul cât şi munca sa, la justa sa valoare. Eu am să-l vizionez cu mult drag, la timpul potrivit, chiar dacă nu înţeleg armâna. Am să deduc doar firul poveştii, pentru că sunt cuvinte care se aseamănă, chiar dacă nu voi înţelege mot-a-mot, cel puţin voi vedea jocul de scenă! :)

      Ștergere
    3. Filmul va fi subtitrat in romana, scrie in articol.

      Ștergere
  2. Cristi, mulţumesc pentru recomandare. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu multa placere! Premiera filmului "I'm not famous but I'm Aromanian" va fi in luna octombrie. :)

      Ștergere
  3. Pare interesant. Asteptam premiera :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Pe net este filmul? Il putem vedea si online?

    RăspundețiȘtergere