joi, 6 august 2015

Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului (6 august)

Sarbatoarea Schimbarea la Fata a Domnului sarbatoarea schimbarii la fata a domnului sinaxar joi 6 iulie 2015 postare noua bloguri interesante romanesti bloguri faine personale Această sărbătoare este numită în popor și Preobrajenia sau Probojenia și rememorează momentul schimbării minunate la față a Domnului, în Muntele Taborului, în fața ucenicilor Săi, Petru, Ioan și Iacov
Schimbarea la Față a Domnului
Biserica Ortodoxă Română sărbătorește la 6 august Schimbarea la Față a Domnului. Această sărbătoare este numită în popor și Preobrajenia sau Probojenia și rememorează momentul schimbării minunate la față a Domnului, în Muntele Taborului, în fața ucenicilor Săi, Petru, Ioan și Iacov, menţionează AGENȚIA DE ȘTIRI BASILICA.

Sfântul Evanghelist Matei prezintă în cuprinsul Evangheliei sale momentul Schimbării la Față: "Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la față, înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Și, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, și iată glas din nor zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L. Și, auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au spăimântat foarte. Și Iisus S-a apropiat de ei, și, atingându-i, le-a zis: Sculați-vă și nu vă temeți. Și, ridicându-și ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur" (Mt. 17, 1-9). De asemenea, minunea petrecută pe muntele Taborului este relatată și de sfinții evangheliști Marcu (9, 2-9) și Luca (9, 28-36).

La început, sărbătoarea Schimbării la Față se pare că a fost aniversarea anuală a sfințirii bisericii zidite în sec. IV de Sfânta Elena, pe locul de pe Muntele Taborului, unde a avut loc schimbarea Domnului la față. Praznicul este menționat în sec VII, într-un calendar liturgic local al Ierusalimului, apoi în sec. VIII găsim sărbătoarea enumerată în sinaxarele constantinopolitane și în diferite cărți liturgice și manuscrise grecești. De asemenea, tot din sec. al VIII-lea se păstrează o predică festivă a sfântului Andrei Criteanul la Sărbătoarea Probojeniei. Sărbătoarea a fost generalizată până la sfârșitul sec al VIII-lea, când Sfinții Ioan Damaschinul și Coma de Maiuma au compus imne pentru slujba zilei.

În Apus, sărbătoarea Schimbării la Față s-a generalizat prin hotărârea luată de papa Calist III de a o consacra definitiv, drept mulțumire pentru victoria armatei creștine asupra turcilor, la Belgrad, în anul 1456.

În cele ce urmează vă prezentăm un articol publicat în Ziarul Lumina din data de 6 aug. 2008, semnat de pr. Georgian Păunoiu.

Schimbarea la Față lămurește de ce S-a întrupat Hristos

De la cartea Facerii, în care se descrie vederea lui Dumnezeu de către Adam, și până la cuvântul tainic al Apocalipsei, întreaga Scriptură vorbește despre căutarea vederii lui Dumnezeu, dorul nestins al omului de a-L cunoaște pe Cel Care l-a creat, de a căuta comuniunea cu El. Această vedere nu înseamnă cunoașterea Ființei lui Dumnezeu, ci o participare la energiile prin care Dumnezeu Se face prezent în lume și în viața omului. Prezența harului dumnezeiesc aduce omului acea pace negrăită, o mireasmă fără asemănare în această lume - după mărturia Sfântului Serafim de Sarov.

În Evangheliile după Matei, Marcu și Luca, relatarea Schimbării la Față ocupă un loc central. Hristos le vestește ucenicilor apropierea pătimirii și morții Sale, iar prin transfigurarea de pe Tabor, le întărește credința că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

Glasul Tatălui, în prezența celor doi mari profeți ai Vechiului Testament, arată că toate profețiile se împlinesc în Hristos. Prezența lui Dumnezeu-Tatăl este redată în icoanele vechi ale praznicului prin Mâna dumnezeiască, în semnul binecuvântării.

Icoana Schimbării la Față

Se știe că în Muntele Athos exista în vechime o școală de pictură, iar la sfârșitul uceniciei, tânărul iconar trebuia să picteze icoana Schimbării la Față. De ce tocmai această icoană? Pentru că perspectiva icoanei acestui praznic este cea a lumii transfigurate, pe care numai o vedere luminată de harul lui Dumnezeu o poate reda prin arta icoanei.

Icoana Îl are în centru pe Hristos, Căruia fața Îi strălucește mai mult decât soarele, iar hainele Îi sunt strălucitoare ca lumina, avându-i de-o parte și de alta pe Moise și pe Ilie. La picioarele lui Hristos, trei dintre ucenici, Petru, Iacov și Ioan, sunt copleșiți de dezvăluirea slavei dumnezeiești.

Deși izvorăște raze de lumină, Hristos, "raza Tatălui", este înconjurat de un fond închis de culoare, așa-numita mandorlă, prezentă și în icoana Învierii, prin care se exprimă realitatea tainică, de nepătruns a firii dumnezeiești. Lumina lui Hristos se răspândește împrejur, cuprinzând lumea întreagă, care prin Cuvântul s-a zidit.

Cei doi frați, Iacov și Ioan, stau cu fața plecată la pământ și acoperită cu palmele, iar Petru pare că spune lui Hristos: "Învățătorule, bine este ca noi să fim aici și să facem trei colibe: una Ție, una lui Moise și una lui Ilie" (Luca 9, 33).

Sfântul Ioan Damaschinul învață că "Hristos S-a schimbat la Față nu asumând ceea ce nu era, ci arătându-le apostolilor Săi ceea ce era, deschizându-le ochii și, din orbi cum erau, făcându-i văzători". Prezența celor trei ucenici devine o prefigurare a Bisericii, după cuvântul Domnului, că "unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor" (Matei 18, 20).

De ce Moise și Ilie?

Pentru că ei s-au bucurat de mari descoperiri, unul pe Muntele Sinai, primind Tablele Legii, celălalt pe muntele Carmel. Cel care demult le vorbise proorocilor Vechiului Legământ, Cuvântul lui Dumnezeu acum întrupat, Se îmbracă "cu lumina ca și cu o haină" (Psalm 103, 2), vrând să arate strălucirea Învierii Sale.

Moise ține tablele Legii în mână, iar profetul Ilie este reprezentat ca un bătrân cu părul lung. Dacă Moise a fost cunoscut drept chip al blândeții, "căci era mai blând decât toți oamenii de pe pământ" (Numeri 12, 3), Ilie rămâne proorocul plin de zel pentru adevărata închinare adusă Domnului. Amândoi - tâlcuiesc Sfinții Părinți - închipuiesc Pronia și Judecata lui Dumnezeu sau cele două firi ale Mântuitorului. Sf. Maxim Mărturisitorul vede în Moise și Ilie o reprezentare a celor două căi: calea căsătoriei și cea a fecioriei, căci ucenicii "au învățat că lângă Cuvântul sunt tainele căsătoriei și ale necăsătoriei, cea dintâi prin Moise, care nu a fost împiedicat de căsătorie să se facă iubitor al slavei dumnezeiești, cea de a doua prin Ilie, care a rămas cu totul curat de legătura căsătoriei".

Prezența lui Moise pe Muntele Taborului ne amintește de făgăduința pe care Domnul o făcuse odinioară și pe care acum Moise o vede împlinită: "Prooroc din mijlocul tău și din frații tăi, ca și mine, îți va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultați." (Deut. 18, 15) Evangheliștii ne spun că Hristos vorbea cu Moise și cu Ilie despre moartea Sa, care avea să se întâmple în Ierusalim.

Sfântul Evanghelist Luca precizează că Hristos "S-a suit pe munte, ca să se roage". Încă din Vechiul Testament, muntele apare ca loc al revelației, al rugăciunii și al contemplației. Descriind urcușul duhovnicesc pe Muntele Sinai, Sf. Grigorie de Nyssa scrie în "Viața lui Moise" că vederea slavei lui Dumnezeu nu se face prin puterile omenești, ci prin iubirea care descoperă Izvorul iubirii. Coborând de pe înălțimile Sinaiului, Moise vorbea poporului, iar fiii lui Israel vedeau că fața lui strălucește.

Ultima sărbătoare împărătească a anului bisericesc

Relatările evanghelice ale Schimbării la Față, precum și reprezentările iconografice au hrănit totdeauna reflecția teologică în spațiul ortodox. Transfigurarea de pe Tabor descoperă scopul Întrupării Fiului lui Dumnezeu: îndumnezeirea omului. Firea omenească întunecată prin Adam, în rai, se luminează acum prin lumina lui Hristos.

Schimbarea la Față anticipează și Parusia, cea de-a doua venire a Domnului. Sfântul Grigorie Palama ne încredințează: "Marea viziune a luminii Schimbării la Față a Domnului reprezintă taina celei de a opta zi, adică a lumii ce va să vină". La sfârșitul veacurilor, "soarele se va întuneca", pentru că Hristos Însuși Se va arăta în toată slava, după cum vestește și cartea Apocalipsei: "Și vor vedea fața Lui... și noapte nu va mai fi; și nu au trebuință de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină" (Apoc. 22, 5). Nu întâmplător, praznicul împărătesc al Schimbării la Față încheie anul bisericesc, întărind astfel sensul eshatologic al cultului ortodox.

"Când vede pe Domnul, sufletul se bucură"

Participând la slava lui Dumnezeu, omul se transfigurează, strălucind și el. Vedem lucrul acesta pe chipul ucenicilor care, primind razele care vin de la Hristos, participă la slava Lui, "după puterea lor". Cele mai vechi reprezentări ale Schimbării la Față redau bucuria, pacea și uimirea ucenicilor. Din secolul al XV-lea însă, cele mai multe dintre icoane pun accentul pe teama ucenicilor înaintea luminii taborice, ca și cum slava lui Dumnezeu ar fi cu totul inaccesibilă omului. O posibilă explicație ar fi cea dată de părintele Alexander Schmemann: "Din timpul triumfului oficial al isihasmului și al canonizării lui Grigorie Palama, mărturisirea învățăturii sale a devenit, câteodată, absolut formală, fără o asimilare autentică a esenței sale duhovnicești creatoare". Altfel spus, când omul pierde înțelegerea vie a adevărului de credință, atunci el se înstrăinează și în experiere de sensul participării la descoperirea harului dumnezeiesc.

Vederea luminii lui Hristos și calea sfințeniei sunt ținta oricărui suflet iubitor de Dumnezeu. Dintotdeauna sfinții au mărturisit certitudinea vederii lui Dumnezeu de către cei "curați cu inima". "Domnul îl iubește pe om - scrie Sfântul Siluan Athonitul - și i se arată cum El Însuși vrea. Și când vede pe Domnul, sufletul se bucură cu smerenie de Stăpânul Cel milostiv și nu mai poate iubi nimic altceva cum iubește pe Ziditorul Său. Sufletul cunoaște această iubire, dar nu o poate reda în cuvinte; ea este cunoscută numai prin Duhul Sfânt, pe care Îl dă Domnul. Sufletul vede dintr-o dată pe Domnul și-L recunoaște. Cine poate descrie această bucurie și veselie?"

"Schimbatu-Te-ai la față în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea. Strălucească și nouă, păcătoșilor, lumina Ta cea pururea fiitoare. Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ție." (troparul praznicului Schimbării la Față)

Sursa: www.basilica.ro/sarbatoarea-schimbarii-la-faa-a-domnului-108664.html