marți, 13 decembrie 2011

Deasupra norilor



Una dintre marile probleme ale expedițiilor montane, mai ales pe timp de iarnă, este că exploratorii sunt aproape întotdeauna obligați să coboare, odată ce au atins vârful unui masiv montan. O companie italiană propune o soluție care permite alpiniștilor să rămână deasupra norilor mai mult timp: o capsulă integrată, ce poate fi cărată cu elicopterul aproape oriunde, și care oferă posibilitatea de a savura succesul unei ascensiuni reușite o perioadă mult mai lungă.

LEAP (Living Ecological Alpine Pod – Capsulă de locuit alpină ecologică, n.r.) este construită pentru a fi cel mai înalt standard din domeniul refugiilor montane. Construcția fiecărui modul este făcută la altitudini joase, iar capsula finală este transportată cu elicopterul până la destinație. Acolo, o echipă de alpiniști-constructori se ocupă de instalarea sistemului de susținere pe versant și de punerea în funcțiune a micului refugiu.


Apoi, întregul modul devine complet independent: construit din materiale compozite, care asigură o izolare aproape perfectă, LEAP este disponibil în variante de 6 sau 12 persoane. Alimentarea cu electricitate se face prin intermediul unui sistem fotovoltaic instalat pe acoperiș, iar mentenanța necesară este minimă. În cazul unor probleme majore, întreaga capsulă este transportată cu elicopterul până la cel mai apropiat centru de service și apoi repoziționată în locul inițial.



Interiorul fiecărei capsule este mobilat cu strictul necesar, într-un mod care ține greutatea totală sub control, dar păstrează toate funcțiile esențiale. Confortul este limitat, dar peretele transparent din capătul fiecărui modul face compromisul să merite, în opinia noastră.



O primă capsulă a fost instalată deja pe Mont Blanc, iar mai multe detalii puteți găsi pe leapfactory.it.
Sursa: stylereport.ro

22 de comentarii:

  1. Se evoluează şi în acest domeniu... :)

    RăspundețiȘtergere
  2. De vis...numai deasupra norilor as sta, poate si mai suss :) tot mai sus! ;;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Max Peter, cred ca firma respectiva n-o sa duca lipsa de comenzi. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Adrian: Ca in refrenul unui cantec. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Interesant! Si apoi, pe undeva pe acolo, deasupra norilor e..Luna. ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. foarte interesant..aflam lucruri noi :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Sunt extraordinare intr-adevar, Melly.

    RăspundețiȘtergere
  8. Foarte interesant articolul Cristi, iar imaginile sunt superbe. Ce mult mi-ar placea sa fac si eu o astfel de expeditie ! :)

    O seara minunata iti doresc Cristi! :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Ma face sa-mi revizuiesc intreaga mea atitudine fata de munte!!! :)

    RăspundețiȘtergere
  10. La cat muncesc saracii alpinisti ca sa ajunga in varf merita sa ceva! :)
    Seara placuta!

    RăspundețiȘtergere
  11. Poate asta o fi soluția la nevoia de locuințe ieftine... Sau nu e ieftină ?

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu m-am uitat pe site-ul italian sa vad care e pretul, Zina.

    RăspundețiȘtergere