vineri, 3 februarie 2012

Leapşa. Cinci cuvinte, cinci amintiri...

Am preluat această leapşă de la Cris-Mary care constă în descrierea a cinci amintiri având ca punct de plecare cinci cuvinte.

Cuvânt: BICICLETĂ. Îmi amintesc cum am coborât panta din Cotroceni pe bicicletă în porţiunea dintre Leul şi intrarea în Grădina Botanică din Bucureşti. N-ar fi ceva ieşit din comun aţi putea spune. Numai că atunci eram în clasa a şasea, iar coborârea a avut loc pe trotuarul de lângă gardul grădinii botanice. Fugeau stâlpii de electricitate şi arborii pe lângă mine în timp ce ţineam ghidonul strâns... Este ceva de neuitat având în vedere lăţimea mică a trotuarului. :)

Cuvânt: ÎNVĂŢĂTOARE. Doamna învăţătoare Maria B. este o persoană la care ţin şi acum. Într-o zi, prin clasa a treia parcă, fiind supărată pe mine pentru că vorbeam în timpul orelor cu colegul de bancă mi-a spus răspicat: "Lua-te-ar moartea să te ia!". Supărarea mea a durat doar până am ajuns acasă în ziua respectivă. Avea şi dânsa dreptate, eu vorbeam cu colegii de bancă aproape non-stop. Mă tot muta săraca de ea cu o fată, cu un băiat în bancă, îmi schimba colegul săptămânal, dar degeaba, nu ajungeam la un consens. Ne salutăm şi azi, stă într-un bloc vecin. :)

Cuvânt: RACHETĂ. De badminton, nu spaţială. Aveam două rachete chinezeşti de badminton care au fost foarte bune, le-am folosit câţiva ani. Racordaj formidabil. După ce s-au stricat, le-am mai ţinut o perioadă de timp, nu m-am îndurat să le arunc imediat. :)

Cuvânt: FOTBAL. În timpul Campionatului Mondial de Fotbal din SUA, în anul 1994, mă trezeam noaptea pentru a vedea în direct meciurile transmise de Televiziunea Română. Ţin minte că am aţipit în timpul meciului cu Columbia câştigat de ai noştri cu 3-1 şi m-a trezit brusc comentariul excepţionalului Cristian Ţopescu: "GOOOOOOOOOOOL HAGIII!!!". :)

Cuvânt: ZĂPADĂ. În copilărie de-abia aşteptam să ningă ca să... joc fotbal pe teren, în spatele blocului. Nu -mi ajungeau meciurile din restul anului. Plonjoane pe zăpadă, intrări prin alunecare, vânătăi, minge Adidas... Acum este cod galben de ninsoare, ger, etc., toţi copiii stau în faţa computerelor. Pe terenul nostru unde încingeam miuţe, astăzi sunt balansoare, un tobogan, câteva leagăne şi nişte bănci. :)

Cine vrea poate să preia leapşa! :)

Alte amintiri: Leapşa - 6 amintiri amuzante.

Golul lui Hagi din meciul cu Columbia, 1994: Gică Hagi.

Liftul copilăriei mele: LIFTUL ŞI LIFTIERUL. COPII, NU ÎNCERCAŢI ASTA ACASĂ!

25 de comentarii:

  1. :)) Da! badmintonnnnn :D Ai dreptate si cu zapada ..noi ne bucuram de ea.. faceam cazemate de 2 metrii si munitie de razboi ..multi bulgari :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca, adrenalina maxima ai simtit, cand ai coborat panta cu bicicleta.
    Ce amintiri frumoase ai Cristi! :)
    Mare dreptate ai, copiii de astazi nu se mai stiu juca afara, numai pe calculator.

    O noapte linistita iti doresc Cristi! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Stefania, n-am mai lungit povestioara, dar in faţa mea erau alţi biciclişti mai mari ca mine, în şir indian...
    Dacă i se întâmpla cuiva ceva, veneam toţi de-a berbeleacul. :))

    O seara placuta! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Septembrie, mulţumesc!
    Bun venit pe aici! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-aduc aminte si eu cum ma uitam la meciurile alea in miez de noapte... parca la ora 4 incepeau? :)

    Si stiu ca m-am ofticat ca m-am trezit si am vazut un meci de zero zero, dar si urat pe deasupra :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Erau ore diferite de incepere a meciurilor. Romania-Columbia a inceput la ora 3 noaptea, mi se pare. :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Drăguță leapșa asta cu amintiri care ne mai scot din blogosferă ! Poate am s-o preiau și eu, dar până atunci spun doar un cuvânt: ”cărți” și la ce mă duce gândul. Când eram mică, în ziua în care lua salariul, tata mă lua de mână și mergeam în centru, pe la librării. Îmi cumpăra cartea pe care o doream, indiferent de preț, dacă era potrivită cu vârsta mea. Am și acum acele cărți, după cum am cărți de la mai multe generații din familia mea.

    *Ai un ping la ARTE.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cuvântul "carte" înseamnă pentru mine 'Pe aripile vântului', 'Colţ Alb', 'Chemarea străbunilor' şi multe altele citite in copilarie... Am citit 'Pe aripile vântului' prin clasa a cincea, se gasea in biblioteca parintilor mei.

    Multumesc pentru ping, Zina! :)

    RăspundețiȘtergere
  9. M-am dus la Hagi, la postarea aia, ca sa revad golul. Ce vremuri, mai Cristi, ce vremuri! Nu mi-era rusine, macar fotbalistic vorbind, ca sunt roman. Acum trebuie sa caut cu lupa motivele sa fiu mandru...

    RăspundețiȘtergere
  10. trebuie sa-mi scotocesc si eu prin amintiri :)
    parca te si vad cu bicicleta aia :))

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu sunt microbista, dar pe vremuri imi placea sa ma uit la campionatele de fotbal cu intreaga familie; mergeam si cu tata la noi pe stadion duminica la cate un meci, mancam mici si beam bere. Toata vara fete si baieti ne jucam fotbal, miutza si tenis cu piciorul. Mie dor de copilaria mea.

    RăspundețiȘtergere
  12. Teo, ai mare dreptate! Sunt si astazi romani care ne fac cinste, dar nu sunt suficient mediatizati, dupa parerea mea. :)

    Ma bucur ca ti-a facut placere revederea golului lui Gica Hagi. :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Pandhora, Pegasul meu verde era înnaripat! :)

    Să mă fi văzut cum coboram scările şi cum săream bordurile care-mi ieşeau în cale! :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Dina, meciurile de fotbal aveau alta calitate cu ani in urma. Mai ales cele ale echipei nationale. :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Ne place blog-ul dvs. este minunat si va fi mereu aici, citind toate stirile.
    Pupici Glorinha.
    Vă dorim un week-end minunat.
    http://sbrincos.blogspot.com
    Brazil

    RăspundețiȘtergere
  16. Multumesc mult, bun venit pe aici!
    Week-end placut! :)

    RăspundețiȘtergere
  17. foarte tare "leapsa"...o voi lua si eu, pot? :)
    O seara buna Cristi

    RăspundețiȘtergere
  18. Sigur ca da! :) O zi buna, delicii! :)

    RăspundețiȘtergere
  19. @Diverse: De preferat cu amintirile frumoase! :)

    RăspundețiȘtergere
  20. Cristi, pe vremea aia vopseaua contra ruginii era minium de PLUMB, ne beleam genunchii afara si ne dadeam cu putin spirt seara, n-aveam internet, aveam cel mult un TV alb negru si eram fericiti!
    O sa iau leapsa ta, aparent e simpla...

    RăspundețiȘtergere
  21. Ma bucur, Dan, ca o sa preiei leapsa. O sa fiu cu ochii pe blogul tau ca sa vad postarea cu pricina! :)

    RăspundețiȘtergere