Biserica Ortodoxă cinsteşte la 15 august Adormirea Maicii Domnului numită în popor şi Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare. După o pioasă tradiţie veche, cunoscută mai întâi în Apus şi trecută apoi şi în Răsărit, la trei zile după adormirea ei, Sfânta Fecioară ar fi fost ridicată cu trupul la cer, ca şi dumnezeiescul ei Fiu.
Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, deşi mărturii despre existenţa ei nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, Sinod care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, cultul ei cunoscând de acum o foarte mare dezvoltare.
Sărbătoarea bisericească a sfârşitului vieţii pământeşti a Fecioarei a început probabil în Ierusalim, unde Mormântul Maicii Domnului din Ghetsimani este şi astăzi un loc de pelerinaj; încă din secolul al VI-lea, sărbătoarea a fost celebrată, iar din anul 600 a fost fixată la 15 august. Două momente diferite formează praznicul: în primul rând moartea şi îngroparea Maicii Domnului şi, în al doilea rând, înălţarea ei la cer. În Occident, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Înălţarea Maicii Domnului. Textele ortodoxe au dezvoltat tradiţia conform căreia apostolii şi ucenicii au fost adunaţi în mod minunat din toate colţurile lumii, pentru a fi prezenţi în Ierusalim la moartea Fecioarei, şi că i-au îngropat trupul în Grădina Ghetsimani; conform unei tradiţii, câţiva israeliţi au încercat să întrerupă procesiunea înmormântării. Apostolul Toma nu a fost printre cei prezenţi şi, când a sosit, la trei zile de la înmormântare, şi a vrut să vadă trupul Maicii Domnului, s-a descoperit că mormântul era gol. Conform majorităţii textelor liturgice, sărbătoarea aduce cu sine un simţ al interrelaţionării diferitelor aspecte din istoria răscumpărării şi un simţ al venerării lucrării dumnezeieşti înfăptuite. Biserica slăveşte pe Dumnezeu pentru ceea ce a făcut şi recunoaşte sfinţenia ei, cea care este 'Izvorul vieţii şi Născătoarea de Dumnezeu'.
În secolul al V-lea, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului exista sigur în Siria, fiind menţionată în documentele datând din acest secol. Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalimul, oraşul sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului şi Biserica zidită pe acest mormânt. În spatele mormântului Maicii Domnului din această Biserică, este pusă la închinare pentru pelerini icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului îşi are originea în Sfânta Tradiţie a Bisericii. Circumstanţele Adormirii Maicii Domnului sunt cunoscute şi păstrate de Biserica Ortodoxă încă din timpurile apostolice, mărturie stând scrierile apocrife, opinia unanimă a Sfinţilor Părinţi şi credinţa constantă a poporului lui Dumnezeu.
Între cei care au vorbit despre Adormirea Maicii Domnului în primele secole creştine au fost Sfântul ieromartir Dionisie Areopagitul (sec. I), Meliton de Sardes (sec. II), Sfântul Epifanie al Ciprului (sec. IV) şi Sfântul Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului (sec. V), a cărui mărturisire, adresată împărătesei bizantine Pulcheria, este edificatoare: 'Deşi în Sfânta Scriptură nu sunt date cu privire la împrejurările morţii Maicii Domnului, noi le cunoaştem din vechea şi credibila Tradiţie a Bisericii… ştim că, la trei zile după adormire, trupul Sfintei Fecioare a fost ridicat la cer, în mormântul din Grădina Ghetsimani găsindu-se doar acoperământul ei'. Mai târziu, în secolul al XIV-lea, toate aceste informaţii vor fi adunate şi detaliate în lucrarea Historia Ecclesiastica (Istoria Bisericii) a lui Nicephorus Callistus (†1335).
În secolul al VI-lea, sărbătoarea este menţionată şi în Apus, pentru prima dată la Sfântul Grigorie, episcopul de Tours († 593 sau 594), cu deosebirea că acolo Adormirea Maicii Domnului se sărbătorea la date diferite de tradiţia Răsăritului, la 18 ianuarie, iar în unele părţi la 15 ianuarie.
Se pare că generalizarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu (528-603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi care a fixat definitiv şi data sărbătoririi ei la 15 august.
Praznicul acesta al Adormirii Maicii Domnului se bucură de o mare cinstire în rândul credincioşilor ortodocşi, având rânduită o perioadă de două săptămâni de postire, înaintea sărbătorii, ca perioadă de pregătire duhovnicească pentru acest eveniment sfânt din viaţa Maicii Domnului.
În seara dinaintea sărbătorii se săvârşesc în toate bisericile Vecernia cu Litie şi chiar Privegherea întreagă, adică şi slujba Utreniei, urmată de cântarea Prohodul Maicii Domnului.
Prohodul Maicii Domnului a fost alcătuit de către Manuil Corinteanul în sec. XVI şi este o prelungire a Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos după modelul imnelor preafrumoase, profunde, în care creştinătatea, în evlavia Bisericii, îl conduce pe Mântuitorul spre mormânt, în Vinerea Patimilor.
Foarte multe mănăstiri din ţară adună cu prilejul acestui praznic sute şi mii de pelerini în jurul zidurilor lor, ei petrecând întreaga noapte în rugăciune, cântare şi priveghere.
Citiţi articolul complet pe basilica.ro.
