 |
| Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul |
Din paginile Sfintei Scripturi ştim cu toţii că Ioan Botezătorul vieţuia aspru, avea drept îmbrăcăminte o haină din păr de cămilă şi împrejurul mijlocului o cingătoare, iar de hrănit, se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. A fost Înaintemergător al Domnului Iisus Hristos, a vestit taina Dumnezeului-Om şi Împărăţia cerurilor, a mustrat ca nimeni altul păcatul şi fărădelegea. Deşi toate acestea le ştim, Biserica a reţinut şi blândeţea Înaintemergătorului Ioan, adânca lui smerenie şi frumuseţea umană care au înnobilat acest suflet, cercetat de harul lui Dumnezeu încă de la zămislire. Poate de aceea, 'noul popor' al lui Dumnezeu l-a pictat cu aripi de înger în nenumărate icoane, pentru că prin aceste calităţi s-a apropiat cel mai mult de Dumnezeu, fiind, după spusele Mântuitorului, cel mai mare om născut din femeie. Părintele Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia, a sintetizat în următoarele cuvinte calităţile excepţionale ale Sfântului Ioan: absoluta smerenie, capacitatea de a iubi pe altul, nu numai ca pe sine, ci mai mult decât pe sine, capacitatea de a recunoaşte superioritatea altuia, capacitatea de a şterge şi anula sinea proprie, înlocuind-o cu a altuia.
'Omul acesta preţuieşte mai mult decât jumătate din regatul meu'
'Viaţa Sfântului Ioan Botezătorul ne este cunoscută în toată simplitatea şi rigoarea ei. Moartea lui, timpurie, constituie o dovadă a ceea ce istoricilor contemporani şi ilustrului nostru compatriot Mircea Eliade, în special, le place a numi absurditate a istoriei', sublinia monahul Nicolae Steinhardt. Sfântul Ioan Botezătorul, prin acele vorbe fără ascunziş, a fost un toiag aprig de mustrare pentru nefericitul rege Irod Agripa, care îşi luase ca femeie pe soţia fratelui său, căsătorie care era de fapt un osândit concubinaj. Închis de Irod în beciurile palatului, Ioan a căzut victimă a urzelilor forţelor întunericului şi ale păcatului. În schimbul unui dans amăgitor, Salomeea cere capul Botezătorului pe tipsie. Irod nu era dispus să-l omoare, remarca părintele Nicolae Steinhardt, pentru că poporul îl socotea prooroc şi drept pe Ioan, nu era dispus să-l omoare şi fiindcă nici chiar lui Ioan nu-i era antipatic, ci îl respecta şi îl preţuia. În felul acesta, Irod consimţea că ceea ce făcuse era un un act osândit, dar legăturile păcatului erau atât de mari în sufletul său, că nu s-a putut descotorosi de el. Îl arestase pe Ioan ca să scape de gura femeii. 'Nerodului, ameţit cum era, i-a fost însă ruşine să-şi calce nesăbuitul jurământ. Ar fi putut prea bine să-i explice fetei: ţi-am făgăduit până la jumătatea regatului meu, dar omul acesta preţuieşte mai mult decât jumătate din împărăţia mea, astfel încât nu ţi-l pot da; cere-mi altceva. Dar nu l-a dus mintea către acest răspuns drept, ci ca netotul a împlinit sălbatica sfruntată cerere: lui Ioan i s-a tăiat capul în chiar beciurile palatului şi cinstitul cap i-a fost adus Salomeii pe tipsie, precum dorise ticăloasa de Irodiada'.
Logica smereniei
Tot părintele Nicolae Steinhardt arată că smerenia lui Ioan reiese cu prisosinţă din textul celor patru Evanghelii, care folosesc aproape aceleaşi cuvinte centrate în jurul a cinci idei: Iisus Hristos este mai puternic decât Ioan, Ioan nu este vrednic să-I dezlege cureaua încălţămintei, Ioan nu poate boteza decât cu apă, pe când Iisus va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc, Iisus este mai înainte de a fi Ioan, Iisus este Cel ce va să vină.
Referatul Evangheliei după Matei relatează: 'Cel Care vine după mine este mai puternic decât mine. Nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. Eu vă botez cu apă spre pocăinţă. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.' Iar când Iisus vine la repejunile Iordanului spre a primi botezul, Ioan exclamă uimit şi copleşit: 'Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?' Părintele Nicolae spune că la Ioan 3, 20 se regăseşte una din cele mai emoţionante, mai neaşteptate, mai răscolitoare şi mai ieşite din comun fraze din câte se află în Sfânta Scriptură; este declaraţia-mărturisire a nobilului Ioan Botezătorul: 'Eu trebuie să mă micşorez, iar El trebuie să crească'. 'Firesc îi era omului raţionamentul cu totul invers: să voiască a creşte şi a propăşi el pe seama şi în dauna celorlalţi. Ceilalţi? Să-l admire, să-l slujească. Să-l răsfeţe, să-l ridice în slăvi! Oricât de mult, de fără întrerupere, de nereticent. Sătul de laude, de complimente, slujiri şi plecăciuni nu se va declara niciodată. Convins de perfecta superioritate nu va înceta în veac a fi.' Egocentrismul şi idolatrizarea sinelui sunt cererile şi dorinţele sufletului omenesc obişnuit câtuşi de puţin cu ştergerea şi înfrânarea sinelui. Ioan s-a înfrânat şi s-a smerit până la capăt, arătând că a fost Înaintemergător al Domnului tocmai prin această calitate. Sfântul Ioan Botezătorul a fost un smerit mergător-înainte al Celui care spunea că este 'blând şi smerit cu inima'. 'Şi totuşi Ioan Botezătorul aceasta chiar face, lucrul acesta de necrezut, de potrivnic firii, de scandalos pentru orice psihie normală: pe sine se vrea micşorându-se, pe celălalt crescând, biruind, afirmându-se, împlinindu-se! De aceea şi este fraza de la Ioan 3, 30 atât de nepământească, de fără de pereche, de anevoie asimilabilă minţilor noastre.
Model de slujire a lui Iisus Hristos
În cuprinsul Scripturii, zicerea Botezătorului străluceşte totuşi ca o lumină nespusă şi ni se înfăţişează ca un giuvaer; ea contrazice atât de făţiş tendinţa oricărei individualităţi de a se socoti centrul cercului şi de a considera ca legitim să-şi acorde numai drepturi şi monopolul dreptăţii, încât nu poate să nu ne uimească aşa cum ar face mărul care, sfidând legea universală a gravitaţiei, în loc să cadă la pământ, când se desprinde din pom, s-ar înălţa la cer.' Ioan Botezătorul este pentru noi toţi model de iubire şi de smerenie. 'Ioan ne poate fi îndreptar pe calea strâmtă a înfrângerii trufiei, a neroadei trufii, a egoismului şi egocentrismului nostru ridicol care-şi face râs de noi îndemnându-ne a crede că suntem fiecare punctul geometric din chiar centrul lumii şi ne dă ghes a ne încrede în noi înşine, a ne închide şi încuia în carapacea sinei noastre imperialiste. Ioan ne poate fi pildă sigură de dragoste pentru Mire, adică pentru Hristos şi de slujire neprecupeţită a Sa.' (Articol publicat în ziarul „Lumina de Duminică” din data de 28 august 2011)
Sursa: AGENŢIA DE ŞTIRI BASILICA
