vineri, 4 mai 2012

Zvonuri carpatine

Valeriu Cercel îşi aniversează astăzi ziua de naştere.

Zvonuri carpatine

Se aud la Detunata, cum Humorul are gură,
Babele, bătu-le-ar Toaca, trăncănind pe arătură,
Cum se vaită Moldoveanu şi Neagoiu,-n defileu,
C-au uitat ce e Găina, ori, ce-i ăla... Penteleu,

Ajungând ca Piatra Arsă, făr-un şfanţ în Caraiman,
Cu Feleacu', ce e-n casă, ăl mai mare bolovan,
Şi-au strigat la Porţi de Fier, să-i audă vreun Ceahlău,
De Măcin, de trai mizer, şi cât o duc de Rarău,

Regretând că, la-nceput, nu i-au luat pe Făgăraş
Să-i arunce peste Prut, unde-au supt din carandaş,
Ori, să-i strângă de Gutâi, în vreo grotă La Zaplaz,
Şi să pună Cheia-n cui, printre alea din Bicaz,

De-au ajuns la Clăbucet, cu Parângu' ce se uscă,
Fi'n'că Bùcura, schelet, n-o scoţi din Poiana Ruscă,
Iară Ghiţu şi Ciomatu, pentru ultimul coltuc,
Lotru, doar s-audă satul, neavând nimic la Ciuc ;

Numai Neamţu', se spera, să ridice ţărişoara,
Însă, din Stâncoşi, câţiva, îi ciordiră Scărişoara,
Şi cum umblă Sfinxu', Tâmpa, cu Gurghiu' la Bucegi,
Retezat, la culme, Omul, greu e astăzi să-l mai dregi,

A tăiat-o prin Curbură, Apusenii l-au tentat,
Nu mai e Întorsătură, înjurând chiar răspicat:
Dă-i în, Peştera Muierii! de zmintiţi şi de mişei,
Vreau şi io trai, ca boierii! Păi... ce, Pirineii mei!

poezie de Valeriu Cercel



Foto: Alex Mazilu

16 comentarii:

  1. Frumoasa poezie ai ales!

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoasa poezie ai ales la ceas aniversar, Cristi!
    Si fotografia lui Alex Mazilu, imi place enorm de mult!

    O seara minunata iti doresc, Cristi! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Inspirata poezie! :) La Multi Ani cu sanatate maestrului si tie multumiri ca ai impartasit cu noi!
    Seara placuta Cristi!

    RăspundețiȘtergere
  4. un altfel de lectie de literatura-geografie.

    RăspundețiȘtergere
  5. Un peisaj de vis! :)
    Seara buna!

    RăspundețiȘtergere
  6. Iubesc carpații, de cate ori ii vad imi amintesc ca am o tara frumoasa

    RăspundețiȘtergere