POEZIE: Ion Pribeagu - Vila Bombonica

VILA BOMBONICA

Se ştia-n Constanţa toată,
Că artiştii, toată clica,
De tenori, soprane, comici
Trag la “Vila Bombonica”.

Că veneau actori de unde
Nici cu gândul nu gândeşti,
De la Iaşi şi din Craiova
Şi mai mulţi din Bucureşti.

E adevărat că vila
Este cea mai arătoasă,
Dar şi doamna Bombonica
Tare-i dulce şi frumoasă.

“Naltă, trupeşă, vioaie,
Chipul bun de pus în ramă,
Ochi adânci şi o privire,
“Ce te-ndeamnă şi te cheamă!”

Veselă şi primitoare
Şi cu sânii rotofei,
Mulţumea vizitatorii
Ce treceau la vila ei.

Dar şi vila, o plăcere,
Un miraj, un colţ de vise,
Cu prea multe somiere
Şi prea multe uşi închise.

Bombonica cu turiştii
Era foarte ocupată,
Forfotea mai toată ziua,
Ba şi noaptea câteodată.

Soţul ei, domnul Popescu,
Filozof de meserie,
Mai îndeplinea o slujbă,
Arhivar la primărie.

El punea la acte timbre,
Vize, toată ziulica,
Pe când treburile vilei
Le-aranja doar Bombonica.

- Ştii – mi-a spus el într-o seară,
Când şedeam sub un umbrar
Şi sorbeam, aşa-ntr-o doară,
Un pahar de “Murfatlar”:

“Orice prunc care se naşte,
Moşteneşte-n timpul “dramei”
Cele de pe urmă mofturi
Şi capricii ale mamei.

Am şi probe evidente:
Mai de mult, dintr-un hazard,
Locuia la noi în vilă
Prinţul scenei : Leonard !

N-o să crezi, dar Bombonica,
Când mi-a dăruit feciorul,
Pe Socrat, - fă-ţi cruce, Ioane !
Seamănă, leit tenorul !

Ba, mai mult: are şi voce,
Toată ziua se smuceşte
Şi tot cântă : - “Zi, Ţigane !”
“Cine-n lume nu iubeşte !”

Altă probă! Vremea zboară,
Anii trec vreo cinci sau şase
Şi-ntr-o vară vine-n vilă,
Nici n-ai să ghiceşti: Tănase !

Bombonica deh, gravidă,
Cum se-ntâmplă, a rămas
Şi mi-l naşte pe Horaţiu,
Cu un nas, dar ce mai nas !

Ei, să-l vezi cum zice snoave
Şi cuplete savuroase,
Să te strâmbi de râs, nu alta,
Mot-a-mot, leit Tănase !

Ca să vezi că am dreptate,
Când susţin că-n timpul dramei,
Pruncul moşteneşte ticuri
Din afecţiile mamei !

Mai ales, Ionică dragă,
Nu uita de crezul meu:
Tot ce se întâmplă-n viaţă
E, c-aşa vrea Dumnezeu !

Ei, anii trec de-a valma
Şi nutrind mereu speranţa,
Trei sau patru ani de-a rândul,
N-am mai dat pe la Constanţa.

Şi-ntr-o zi, mergând pe stradă,
Fără să prevăd nimica,
Mă-ntâlnesc cu dom’ Popescu,
Soţul doamnei Bombonica.

- Ce faci nene? Unde-mi umbli?
Că te caut pe la ziare –
Zice şi mă-mbrăţişează –
Să-ţi aduc o veste mare !

Ţi-am vorbit eu într-o seară,
Ţi-aminteşti? La nişte şpriţuri…
Că copilul moşteneşte
Ale măsei mici capriţuri?

După ce-ai stat tot sezonul
Şi ne-ai delectat, hazliu,
Bombonica mea cea dragă,
Iar mi-a dăruit un fiu.

Ş-acum ţine-te, Ionică,
Să nu cazi cu trupu-n jeţ:
Seamănă leit cu tine,
Tot aşa: bondoc şi creţ !

Vesel şi vorbeşte-n rime,
Că ţi-e zău, mai mare dragu’
Dacă-i pui şi ochelarii
Pot să jur că e Pribeagu!

Ei, mai pui la îndoială
Crezul şi prinţipul meu ?
- Ba de loc, domnu’ Popescu,
Totu-i de la Dumnezeu !

Când m-am despărţit de dânsul,
Mă-ntrebai şi eu ca proasta:
- Ce amestec poate s-aibe
Dumnezeu în chestia asta?

Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887 Sulița, județul Botoșani - d. 1971, Tel Aviv, Israel) a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist evreu originar din România.
Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-și anagrama prenumele și a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu. Au urmat apoi alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraiște, Vasile Ispravă, Vasile Găină.
A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet și umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri și alții.
A scris mult "pentru sertar", iar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete.
Rareori citea ceva "conspirativ" vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de aceste creații intitulate chiar de el "impertinente".
În ultimii ani a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui profesională nu l-au lăsat să depășească o anumită limită în relațiile lui cu cititorul.
În perioada 1939 - 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase.
Este autorul versurilor cunoscutei melodii „Zaraza”.
În vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în "Cronica rimată" a cotidianului "Viața Noastră" din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă.