Nichita Stănescu, 80 de ani de la naştere

Marele poet român Nichita Stănescu ar fi împlinit astăzi vârsta de optzeci de ani.



"Inspiraţia este fundamentul artelor, în genere. Ea este exact ca impulsul electric care stârneşte fulgerul între doi poli. În momentul în care tensiunea între doi poli se creează, fulgerul apare. Fără fulger nu poate să existe fulger." - Nichita Stănescu

Ce bine că eşti
Nichita Stănescu

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

Nicu Alifantis - Ce bine că eşti!



Ploaie în luna lui Marte
Nichita Stănescu

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odaii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

Paula Seling şi Nicu Alifantis - Ploaie în luna lui Marte (Live, Sala Radio, 2008)



"Într-o zi, în curtea din spatele blocului, o libelula a întâlnit un marţian şi l-a întrebat:
- Tu eşti un marţian, marţianule?
- Sigur că sunt un marţian, libelulo, a răspuns el.
[...] au mai stat de vorba, după care [...]
- Cred ca ar trebui să ne căsătorim, a spus libelula.
- Da! Cu siguranţă ar trebui să ne căsătorim, i-a răspuns libelulul fiindcă, din dragoste pentru ea, marţianul se transformase într-un libelul."

"Cinstea nu este o vocaţie, cinstea este o opţiune." - Nichita Stănescu