Creştinii ortodocşi sărbătoresc la 6 august, Praznicul „Schimbării la Faţă” a Domnului. Este ziua în care Mântuitorul Hristos descoperă lumii că este Fiul lui Dumnezeu făcut om. Pe Muntele Tabor, în faţa a trei ucenici, Petru, Iacob şi Ioan, Mântuitorul se arată într-o lumină supranaturală, împreună cu Moise şi Ilie.
Mai multe informaţii despre semnificaţia sărbătorii a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele profesor Ştefan Buchiu, Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti: „Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos are o dublă semnificaţie. În primul rând, ca odinioară pe cei trei Sfinţi Apostoli Petru, Iacob şi Ioan, Mântuitorul doreşte să ne încredinţeze că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu întrupat, venit pe pământ pentru mântuirea noastră. Ca noi să înţelegem ca şi Sfinţii Apostoli că El este Mesia cel prezis de prooroci, a adus cu Sine în chip minunat pe Sfinţii Moise şi Ilie care reprezentau Legea şi Proorocii Vechiului Testament care a pregătit poporul ales pentru venirea Sa. A doua semnificaţie majoră este aceea că prin Schimbarea la Faţă înaintea ucenicilor, Mântuitorul Iisus Hristos a descoperit destinul nostru, al oamenilor, voit de Bunul Dumnezeu din veşnicie şi anume ridicarea noastră de la chip la asemănare sau îndumnezeirea noastră”.
Această sărbătoare este numită în popor şi Preobrajenia sau Probojenia şi rememorează momentul schimbării minunate la faţă a Domnului, în Muntele Taborului, în faţa ucenicilor Săi, Petru, Ioan şi Iacov.
Sfântul Evanghelist Matei prezintă în cuprinsul Evangheliei sale momentul Schimbării la Faţă: „Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L. Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur” (Mt. 17, 1-9). De asemenea, minunea petrecută pe muntele Taborului este relatată şi de sfinţii evanghelişti Marcu (9, 2-9) şi Luca (9, 28-36).
La început, sărbătoarea Schimbării la Faţă se pare că a fost aniversarea anuală a sfinţirii bisericii zidite în sec. IV de Sfânta Elena, pe locul de pe Muntele Taborului, unde a avut loc schimbarea Domnului la faţă. Praznicul este menţionat în sec VII, într-un calendar liturgic local al Ierusalimului, apoi în sec. VIII găsim sărbătoarea enumerată în sinaxarele constantinopolitane şi în diferite cărţi liturgice şi manuscrise greceşti. De asemenea, tot din sec. al VIII-lea se păstrează o predică festivă a sfântului Andrei Criteanul la Sărbătoarea Probojeniei. Sărbătoarea a fost generalizată până la sfârşitul sec al VIII-lea, când Sfinţii Ioan Damaschinul şi Coma de Maiuma au compus imne pentru slujba zilei.
În Apus, sărbătoarea Schimbării la Faţă s-a generalizat prin hotărârea luată de papa Calist III de a o consacra definitiv, drept mulţumire pentru victoria armatei creştine asupra turcilor, la Belgrad, în anul 1456.
Sursa: basilica.ro
