Lift, lifturi, s.n. Ascensor. - Din engl.,fr. lift.
Liftier, -ă, liftieri, -e, s.m. şi f. Conducător de lift, persoană care manevrează (şi întreţine) liftul. - Din fr. liftier.
Acestea sunt definiţiile din Dicţionarul explicativ al limbii române.
Pentru mine, liftul a reprezentat în copilărie un loc de joacă şi chiar mai mult decât atât. Era ca o navetă spaţială care mă purta spre noi galaxii. Când aveam vreo 8-9 ani, am învăţat prima dată cum să mă opresc cu liftul între etaje. A avut grijă Cătălin să mă înveţe cum să deschid uşile între etaje, să opresc cabina şi cum să folosesc maneta din partea stângă - sus "în caz de urgenţă". Adică să pot să ies din ascensor. Figura cu maneta nu mi-a ieşit întotdeauna, de vreo 3 ori m-a evacuat în siguranţă tatăl lui Cătălin care era administratorul blocului la vremea respectivă. Fiind militar de carieră, acesta mă urechea bine când mă prindea în fapt, după care mă preda în siguranţă lui tata care mă muştruluia şi el.
Apăsarea butonului de alarmă aiurea, transportarea bicicletei cu liftul sunt chestii banale, ca să zic aşa. Chiar dacă apăsam cu o mână butoanele din centru, din partea de sus a cabinei şi cu cealaltă mâna ţineam bicicleta. Treaba asta se cam repeta după ce am împlinit 12 ani când mi-a cumpărat mama bicicletă de ziua mea. Şi cum Pegasul meu nu încăpea şi nu permitea închiderea uşilor interioare ale ascensorului, trebuia să ţin cele 2 butoane de sus apăsate până ajungeam cu liftul la destinaţie. Cunoscătorii ştiu care e şusta cu mersul cu liftul cu uşile interioare ale cabinei deshise. Asta la lifturile ceauşiste, of course. :))
Tot pe la vârsta de 11-12 ani am descoperit, urmărindu-i pe Dan, Marius şi Johnny, o chestie care mi s-a părut foarte mişto la vremea respectivă: blocarea liftului din exterior după urcarea persoanei "norocoase" în cabină care vroia să ajungă în linişte şi pace la domiciliu. Sau dacă prindeam pe cineva sosit în vizită, vreun musafir cu flori, cadouri, etc., ghinionul lui!
Pe scurt, pândeam "victima" până se urca în lift. Acesta pornea, apoi cu un băţ de chibrit băgat într-un orificiu din tocul uşii metalice exterioare blocam ascensorul. Astfel cabina se oprea între etaje! "Centrul de comandă" era la parter. Aşa, pur şi simplu. Numai că într-o zi nu aveam beţe de chibrit la mine şi am introdus în găuricea cu pricina...o sârmă găsită atunci pe moment în holul blocului. Copii, nu faceţi asta acasă!
Bineînţeles că m-am electrocutat şi nici azi nu-mi vine să cred cum am scăpat teafăr!!!
Tot răul a fost spre bine. Instantaneu am făcut o figură extraordinară de break-dance care nu-mi ieşea deloc în condiţii normale.:) Radu care a fost martor la acţiunea respectivă m-a turnat la tatăl lui care le-a povestit părinţilor mei toată întâmplarea. După mustrarea binemeritată pe care am primit-o, nu am mai sabotat niciodată utilizarea liftului.
