luni, 7 iulie 2014

Vin vremuri grele!

Vin vremuri grele poveste cu talc amuzante haioase interesante stiri din ziare bloguri romanesti

  Într-o dimineaţă, un tânăr artist intră într-o cafenea, fiind foarte entuziasmat că a fost angajat să picteze portretul unui om cu bani care avea o firmă de construcţii. În timp ce îşi savura cafeaua bucuros, văzu un ziar lăsat pe masa vecină în care era tipărit cu litere mari următorul titlu: "VIN VREMURI GRELE". Începu să se gândească tot mai mult la aceste cuvinte. Patronul cafenelei trecu să-l salute şi văzându-l îngrijorat îl întrebă dacă s-a întâmplat ceva. Acesta i-a răspuns trist că trebuie să plece, căci "vin vremuri grele", aşa că trebuie să muncească la lucrarea lui.
  Patronul începu să se macine că poate chiar "vin vremuri grele". Devenea din ce în ce mai îngrijorat pe măsură ce se gândea la vorbele tânărului. Îşi sună apoi soţia rugând-o să nu se supere, dar că trebuie să-şi anuleze comanda pentru rochia cea nouă, deoarece este cam scumpă şi s-au anunţat "vremuri grele". Aceasta sună la magazinul unde îşi comandase rochia şi o rugă pe patroană să-i anuleze comanda. Îşi ceru scuze dar… "vin vremuri grele" şi trebuie să facă economii.
  Patroana n-a avut încotro şi a anulat comanda, dar îşi aminti că a auzit şi ea la ştiri cândva că "vin vremuri grele". Aşa că a sunat imediat la firma de construcţii pe care o angajase pentru executarea unei lucrări de extindere a magazinului. L-a anunţat pe constructor că va renunţa pentru moment la lucrare, deoarece "vin vremuri grele" şi nu îşi poate asuma un asemenea risc în acest moment.
  Constructorul s-a întristat la auzul acestei veşti, motiv pentru care s-a grăbit să-l sune pe tânărul artist spunându-i că doreşte anularea comenzii pentru portret, întrucât "vin vremuri grele" şi acesta nu este un moment potrivit să cheltuie banii pe lucruri artistice.
  Copleşit de supărare, tânărul artist a acceptat cu resemnare vestea, că doar s-a întâmplat aşa cum a anticipat. Simţindu-se trist, porni înspre cafeneaua favorită să-şi înece amarul cu un pahar de vin. În timp ce stătea din nou aşezat la masa lui, zări ziarul pe care scria "Vin vremuri grele". De data asta s-a ridicat şi a luat ziarul pentru a-l cerceta mai bine. Data ziarului era de acum 5 ani.

  Morala: Gândurile şi cuvintele noastre ne creează realitatea în care trăim!

Sursa: rusuovidiu.com

17 comentarii:

  1. ;)) simpatica relatare! Inca o dovada ca "banul e favut sa circule"! Pe de cealalta parte, iata cum telefonul fara fir functioneaza neschimbat, de generstiii! Mai rau este faptul ca este cunoscut ca vestile rele se propaga cel mai repede, au mare priza la populatie...
    o saptamana rodnica!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe ecranul tel.mobil nu vad decat portiuni din text.. sorry!
      "Banul e facut sa circule" si
      "neschimbat de generatii" :-D

      Ștergere
    2. Nu-i problema. Asa este, de aceea presa acorda prioritate stirilor negative. Imi pare rau ca nu cunosc cine este autorul acestei povesti, n-am gasit pe net. :)
      O saptamana placuta!

      Ștergere
  2. Pe vremea cand Guvernul Romaniei era condus de Calin Popescu Tariceanu , se zvonea din ce in ce mai serios prin ziare ca , " Vin vremuri grele " insa acesta , se incapataina sa afirme ca " Economia Romaniei ...duduie " crezand ca " ziarul " este din urma cu ...cinci ani . Din pacate ziarul , era din acel an si la fel , din pacate si azi , este la fel d e valabil acel titlu de ziar : VIN VREMURI GRELE !!!!! Onorabile , constat cu placere ca , nu m-am inselat asupra respectului ce-ti port : il meriti cu prisosinta .

    RăspundețiȘtergere

  3. Morala: Gândurile şi cuvintele noastre ne creează realitatea în care trăim!

    DAAAAAAAAAAAAAAAAAA! Abia acum m-am prins si eu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-a placut prea mult povestioara, ca sa nu spun nimic.

    Se pare ca ingrijorarea este strans legata de ceea ce spun ziarele si horoscopul! Ah, .. tineri dragi, să bem cafeaua fără ziar!:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fara ziar a baut cafeaua si eroul principal, numai ca era titlul scris cu litere mari in ziarul de pe o masa alaturata. :))

      Ștergere
  5. Mi-a plăcut povestea cu tâlc, Cristi.
    Ce panică şi ce haos poate genera un titlu de ştire, bombă, în rândul populaţiei! De-aia-i bine să nu credem tot ce vedem şi ce citim în ziare, care de cele mai multe ori exagerează şi denaturează câte o ştire, căci doar şi ei trebuie să trăiască.
    Morala poate fi inclusă ca principiu de viată! Eu voi ţine cont de ea! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toata lumea are de invatat din aceasta poveste. Mi s-a parut interesanta. :)

      Ștergere
  6. Răspunsuri
    1. Eu stiu aceasta istorioara de pe blogul "Luna patrata", unde am citit-o acum vreo 3 ani. Blogul a luat o pauza din pacate.

      Ștergere
    2. Posibil să îţi placă şi http://lumanari-matrite.blogspot.ro/2009/01/lumanari-si-criza-financiara.html. Un blog mai vechi de-al meu! :)

      Ștergere
    3. Interesanta postare! Multumesc! :)

      Ștergere
  7. De ce oare au oamenii tendința să creadă știrile rele și să le conteste imediat pe cele bune ?...

    RăspundețiȘtergere