sâmbătă, 18 iunie 2011

Meseria de a trăi (Il mestiere di vivere) - Cesare Pavese - 2 -

                                       Van Gogh's Chair and Pipe (1888) / Source: www.art.com

1936

5 mai
Păcatul nu este o acţiune sau alta, ci o întreagă existenţă prost combinată. Unii păcătuiesc, alţii nu. Aceleaşi lucruri (a urî, a poseda pe cineva, a trândăvi, a maltrata, a se umili, a se îngâmfa) pentru unii sunt păcate, pentru alţii nu. A fi păcătuit înseamnă a fi rămas convins că acţiunea săvârşită este într-un mod misterios creatoarea nefericirii proprii în viitor, că ea a tulburat vreo lege misterioasă de armonie şi nu e decât un inel într-un lanţ de disonanţe precedente şi viitoare. A trăi este ca un fel de adunare repetată, în care e de ajuns să fi greşit suma primilor doi termeni de adunat, ca totalul să nu mai iasă. Adică a se angrena într-un mecanism; etc.

11 decembrie
Castitatea - chiar dacă e doar presupusă - nu este o atracţie sexuală, căci dacă ar fi aşa femeile ar trebui să fie moarte după călugăraşi şi preoţi abia ieşiţi din seminar, despre care se bănuieşte că iau canoanele în serios. În schimb sunt moarte după porcii bătrâni - oamenii cu experienţă - cu părul rărit şi hârşiţi în rele.
Şi chiar tu, ai visat vreodată călugăriţe?

18 decembrie
Este ceva şi mai trist decât pierderea idealurilor: îndeplinirea lor.

12 comentarii:

  1. ciudat,nu?....visezi atat de mult la un ideal si cand ti-l indeplinesti esti nefericit...e o chestie care o cred adevarata

    RăspundețiȘtergere
  2. Mihai, probabil asa este omul...in permanenta nemultumit, vrea sa realizeze tot timpul mai mult...

    RăspundețiȘtergere
  3. Pai..ai visat nu nu calugarite? credeam ca ne si spui asta...:P

    RăspundețiȘtergere
  4. *sau nu ( am dormit pana acum, na...)

    RăspundețiȘtergere
  5. Pavese ăsta o mai dădea și pe alături câteodată.
    Ca femeie absolut normală, nu mă atrage bătrânețea masculină ușor deșuchiată, ci exact contrariul: o tinerețe sau o maturitate stăpânită, decentă cel puțin ca manifestare exterioară. :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Shayna, nu-i timpul trecut... :))

    Mel, am recitit cartea de curand si m-am gandit sa redau cateva fragmente. :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Alice, asa este. :)

    Lillee, merita sa citesti cartea cand ai timp. :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Bine te-am regasit!
    Am lipsit putin in ultima vreme...

    RăspundețiȘtergere